x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "In justitie sunt inca multe interese, multi bani"

"In justitie sunt inca multe interese, multi bani"

27 Mai 2004   •   00:00
"In justitie sunt inca multe interese, multi bani"

INTERVIU

Ioan Talpes, ministru de stat pentru Coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei, a acordat Jurnalului National un interviu in care vorbeste printre altele despre reforma in Justitie, relatiile cu premierul Nastase, cu PSD, dar si cu presedintele Iliescu.
GABRIELA ANTONIU

  • Jurnalul National: Domnule ministru, au trecut mai bine de doua luni de cand ati fost numit ministru de stat. Cum v-ati acomodat cu noul loc de munca, cu noii colegi?

    Ioan Talpes: Au trecut aproape trei luni. Nici nu-ti dai seama cat de repede trece timpul. A trecut mai rapid decat ma asteptam si in acelasi timp extraordinar de firesc si de natural. Sub un anumit aspect, aveam o imagine limitata despre ceea ce se intampla in Palatul Victoria sau despre ceea ce se intampla in cadrul ministerelor. O data cu venirea aici am vazut ca lucrurile sunt foarte complexe. As putea spune ca m-am obisnuit cu aceasta activitate.

  • Sunteti sau nu omul domnului presedinte Iliescu in Guvern? Stiti cat tam-tam s-a facut imediat dupa nominalizarea dvs. ca ministru de stat.

    Si eu am sesizat aceste comentarii. Numirea mea nu a avut absolut nici o legatura cu presedintele Iliescu. Decizia a apartinut in totalitate domnului prim-ministru Adrian Nastase. Dincolo de posibile speculatii in domeniul relatiilor dintre mine si domnul prim-ministru Nastase, ne cunoastem din 1973. Nu trebuie sa se uite faptul ca am fost intotdeauna in relatii foarte deschise, corecte si prietenesti. Nu cred ca poate cineva invoca o chestiune care sa genereze imagini adversative intre mine si premier, ori intre presedintele Romaniei si primul-ministru.

    "Orice speculatie e posibila"

  • De unde credeti ca au aparut aceste speculatii? Exista un anumit interes sa se provoace dinamitarea relatiilor dintre cele doua palate?

    O data cu lansarea intr-un an electoral desigur ca orice speculatie posibila poate fi utilizata sau chiar inventata, pentru ca interesele sunt evidente. Desigur ca imagini prin care se sugereaza formule de adversitate intre presedintele Romaniei si primul-ministru pot sa genereze in cadrul PSD-ului unele retineri fata de domnul Nastase sau pot sa-mi creeze mie, stiu eu, un blocaj in activitatea pe care o desfasor. Eu va garantez totusi ca nu s-a dorit din partea presedintelui Iliescu sa se impuna un control.

  • Cand ati venit la Palatul Victoria doamna Rodica Stanoiu a plecat la Cotroceni in locul dvs. si s-a vorbit despre un schimb. Va asteptati, stiati ca domnia sa va va lua locul la Palatul Cotroceni?

    Nu stiam ca va veni in locul meu pentru ca toata chestiunea s-a facut foarte rapid. Eu am fost chemat de domnul prim-ministru si mi-a spus ca ar dori nominalizarea mea pentru coordonarea activitatilor de integrare; am vorbit, apoi, cu presedintele Iliescu care mi-a spus ca daca Nastase doreste sa ma numeasca in Guvern si eu pot sa fac ceva care sa sprijine cu adevarat actiunea Guvernului este foarte bine. Dupa aceea am auzit ca doamna Stanoiu va fi nominalizata sau a fost nominalizata pentru functia pe care am avut-o eu la Cotroceni.

    "Nu sunt abilitat sa dau directive in materie de Justitie"

  • A ales presedintele cea mai buna persoana? Existau si alti contracandidati?

    N-am auzit sa fi fost un alt contracandidat. Vreau sa va spun ca doamna Stanoiu este o persoana foarte eficienta. Cred ca foarte multi vor avea surprize in ceea ce o priveste pe domnia sa pentru ca a veni dintr-o functie ca aceea de ministru al Justitiei inseamna a cunoaste foarte mult din problemele dificile ale Romaniei. Deci eu cred ca este foarte utila domnului presedinte. In acelasi timp nu trebuie sa-si imagineze cineva ca domnia sa se va implica in problemele militare. Nici nu-i nevoie. Acolo sunt consilieri de stat, specialisti in problemele militare, in materie de servicii . Deci domnia sa beneficiaza de un sprijin profesionist foarte clar. Ca si in cazul meu. Nu sunt abilitat sa ma duc si sa dau directive in materie de Justitie pentru ca nu am o pregatire la nivelul acesta. Desigur am si eu o imagine despre Justitie, dar asta este cu totul altceva.

  • Domnule ministru, in cele trei luni cat au trecut de la preluarea functiei in afara de declaratia aceea de la Consiliul Superior al Magistraturii cum ca stiti multe despre corupti, dar nu spuneti, nu prea ati iesit in presa. Ce ati facut intre timp?

    Eu nu am facut o asemenea declaratie. Am fost intrebat ce stiu despre marii corupti si ce masuri se vor lua impotriva marilor corupti. Si atunci am raspuns : Cine sunt acei mari corupti? Si am dat exemplul unui caz din Statele Unite, al unui caz in Italia si i-am indemnat pe cei care intreaba sa astepte pana se desfasoara cercetarile initiate in astfel de cazuri, asa cum s-a intamplat si la cazurile mentionate. Si am dat exemplul unei intalniri cu membri ai Clubului de Presa in care s-a spus despre situatia un redactor al unui ziar de la Timisoara, care a fost agresat. "Toata lumea - asa mi s-a spus - , toata lumea stie cine l-a batut, dar nimeni nu ia masuri; sau politia nu vrea sa ia masuri". Atunci am spus: "Va intreb si eu: cine l-a batut?". Nimeni nu a venit cu un raspuns. Am continuat, pe fondul acelei declaratii, si am spus ca nimeni nu precizeaza. Asa suntem noi: de fiecare data vorbim despre corupti, stim cine sunt acestia, dar cand sa spunem despre ce e vorba sau ce dovezi avem pentru asta nu mai spunem nimic. Deci avea cu totul alt sens declaratia mea.

    "Am evitat relatia cu mass-media"

  • Revenind la activitatea din ultimele trei luni, se poate spune ca ati intrat intr-un con de umbra?

    Nu cred ca e vorba de un con de umbra. Ne aflam in campanie electorala. Eu nu sunt deloc implicat si atunci presa toata ii urmareste, in mod firesc, pe cei care sunt implicati in campania electorala. Din punctul de vedere al integrarii europene cine vorbeste despre aceasta? Vorbeste primul-ministru pentru ca el este responsabil, as putea spune, tutelar al acestui proiect de integrare europeana. In acelasi timp este normal sa se vorbeasca despre transformarile care au loc in Justitie din partea ministrului Justitiei, despre pasii care s-au facut in integrare, de ministrul care conduce acest Minister de Integrare. Desigur, am deja un grup de lucru; facem analizele si initiem masuri de corectare acolo unde constatam ca sunt intarzieri. E adevarat ca am evitat relatia cu mass-media. Poate si din cauza functiilor pe care le-am detinut. Am intrat in aceasta formula de evitare in mod natural pentru ca s-a declansat campania electorala. Dar, sunt gata sa discut cu oricine este interesat de aceste probleme, sa lamuresc orice chestiune care deriva din competentele pe care le am.

    "N-am facut nici un drum la Bruxelles"

  • De cand sunteti ministru de stat si coordonati domeniul integrarii europene, cate drumuri ati facut la Bruxelles ?

    Nu am facut nici un drum la Bruxelles. Am facut inainte de a fi ministru. Mi se pare ca a bate in fiecare zi la usa cuiva si a-i spune : "Domnule sunt aici !", nu este o actiune in avantajul tau. Mai bine astepti ca lucrurile sa fie clare. Nu tin sa fiu de foarte multe ori la Bruxelles doar pentru ca cineva sa creada ca am facut si eu ceva. Stiu ce fac aici si se va vedea, cred eu, chiar in anul acesta ca nu am stat degeaba la Guvern.

  • Cum mai stam cu negocierile? Putem spera la un raport de tara mai bun in acest an?

    Cred ca vom obtine un astfel de raport. In special se pune problema daca economia romaneasca va fi declarata economie de piata. Or, este evident ca se fac eforturi foarte serioase in acest domeniu. Consider ca, o data cu reducerea arieratelor si concretizarea programelor de privatizare, Romania va obtine acest statut de economie de piata. Este vorba de un efort major pe care trebuie sa-l concretizam, pana in septembrie, pentru ca atunci va fi definitivat si raportul de tara.

    "Ne aflam inca pe un teren sensibil"

  • Dar pe langa obtinerea statutului de economie de piata inca mai sunt probleme. Pe ce ar trebui marsat pentru a se realiza o reforma profunda in Justitie?

    Eu cred ca probleme in Justitie vor mai exista si dupa ce va fi intocmit acest raport . De ce? Pentru ca multe dintre ele provin din mentalitate si mentalitatea este foarte greu de schimbat. Vor mai exista judecatori care vor adopta cine stie ce hotarari in afara logicii justitiei. Ne aflam inca pe un teren foarte sensibil; interese foarte multe, multi bani, tot ce vreti dvs. Noi trebuie sa adoptam acele legi care sa fie in masura sa blocheze ingerintele in problemele justitiei si sa ofere mijloacele de combatere eficienta a coruptiei. Cred ca aceasta actiune este posibil sa se realizeze chiar in aceasta vara.

  • Unul din reprosurile aduse Romaniei a fost ca are legislatie, dar nu este aplicata. Ce se va face daca nici aceste legi nu vor fi aplicate?

    De aceea am evocat mentalitatea. Va fi mai greu dupa ce Romania se va integra in UE; vrem nu vrem, va trebui sa ne asumam regulile si criteriile sistemului. Exista multi oameni certati cu legea, pentru care coruptia este un mod de a fi. Acestia sunt, cred eu, cei interesati in amanarea programului Romaniei, pentru ca inca pot opera pe formule de tranzitie. Cand ne vom afla in sistem, va trebui sa ne asumam reguli foarte clare. Daca ni se va evidentia o chestiune sau alta care intra in contradictie cu formulele consacrate de societati democratice, este evident ca noi va trebui sa ne acomodam. De fapt avem o prevedere foarte clara in Constitutie. Cred ca pentru noi este fundamental sa intram in acest sistem, care inseamna UE. Dupa aceea, lucrurile vor evolua mult mai rapid.

    "Coruptia e o problema generala"

  • Adoptarea si integrarea in sistemul european de valori va duce si la eliminarea coruptiei?

    Coruptia nu e numai problema noastra. Coruptia e o problema generala. La noi coruptia se manifesta si prin faptul ca nu avem, pe fond, o formula economica clara. Noi inca ne aflam in situatia in care trebuie sa transferam proprietati de la stat la particulari. Nu cred ca exista cineva in Romania care sa nu realizeze ca aceste transferuri se fac la niste sume de neconceput. De ce? Pentru ca pe piata nu exista o finantare la nivelul valorilor reale de transferare. Noi suntem obligati - nu de putine ori - sa facem capitalism fara capital. Or, este evident, ca aceasta poate si - in acelasi timp - determina un joc in care coruptia este posibila. A spus-o cineva in Rusia si a fost foarte criticat. O spun si eu chiar daca persoana respectiva s-a ales cu critici. Coruptia se va diminua atunci cand proprietatea privata va exista peste tot si nu va mai fi proprietate de stat care sa trebuiasca sa fie privatizata. Noi ne aflam in acest proces de transfer de proprietate. Dupa aceea actele de coruptie vor fi oricum mai limitate.

  • Domnul Cozmanca declara recent ca dansul il asteapta pe presedintele Iliescu sa se reintoarca in PSD ca presedinte al acestui partid. V-ar bucura acest lucru? Se aude ca veti primi functia de vicepresedinte al PSD...

    Da, m-ar bucura. PSD este un partid in care domnia sa a investit foarte multa incredere si as putea spune ca domnul Iliescu este cel care a generat crearea acestui partid. Cred ca revenirea in functia de presedinte al partidului va fi in masura sa contribuie pozitiv, inclusiv in ceea ce priveste evolutia partidului, restructurarea acestuia dupa alegerile din toamna. In ceea ce ma priveste, am declarat public ca o data ce un partid a avut incredere sa ma numeasca ministru de stat, inseamna ca si eu mi-am asumat politica si ideologia acelui partid. Desigur, ca vor avea loc discutii, dupa alegerile locale, dupa care voi depune o cerere pentru a deveni membru al partidului; cred ca nimeni nu va fi impotriva sa fiu membru PSD. Daca se va considera ca pot sa indeplinesc functia de vicepresedinte, normal m-ar onora.

  • Daca presedintele Iliescu vine inapoi in fruntea PSD, inseamna ca domnul Nastase va candida la Cotroceni. Are PSD si un alt candidat pentru functia suprema in stat?

    Deocamdata mergem pe daca. In acelasi timp, domnul Nastase are indeajuns de multe merite pentru a se considera ca domnia sa trebuie sa fie favoritul, daca ar fi sa ne uitam si numai la imaginea publica pe care o are, ca prim-ministru, care vine dupa patru ani de guvernare. Din cate am inteles chiar din declaratiile publice ale domniei sale, l-ar interesa aceasta perspectiva de a fi presedinte. Este cea mai onoranta perspectiva pentru oricine. Mi s-ar parea o evolutie normala in cariera domniei sale.

  • S-a decis premierul sa candideze?

    Nu stiu, si daca as sti, nu as putea sa spun atat timp cat domnia sa considera ca inca nu e momentul sa se spuna.

    "Externele nu au tangenta cu integrarea"

  • S-a zvonit ca desemnarea domnului Geoana la Primaria Capitalei ar fi presupus un troc, dansul va candida, iar daca nu va castiga sa i se asigure postul de premier in viitorul Guvern...

    Nu fac inca parte din partid si nu am participat la luarea deciziei. Resping ideea ca imaginea lui Geoana nu s-ar potrivi pe o functie de prim-ministru; in acelasi timp, nu eu sunt acela care decid una sau alta. E clar, cel putin in varianta actuala, ca partidul este cel care trebuie sa se gandeasca la asa ceva. Domnul presedinte Iliescu, daca vine iarasi la partid, domnul Nastase, care va fi presedinte.

  • A luat domnul Geoana o decizie buna atunci cand a hotarat sa candideze la Primaria Capitalei?

    Eu cred ca da, altfel ramanea doar pe un anumit palier de evolutie politica.

  • Da, dar era o zona care-i aducea o imagine foarte buna. Acum e o perioada cand se pune accentul pe integrarea in UE....

    Cu riscul ca domnul Geoana sa ma considere rau cu domnia sa, vreau sa va spun ca Externele nu au tangenta cu integrarea decat intr-o mica masura. Exista Ministerul Integrarii care se ocupa de integrarea Romaniei, exista negociatorul-sef care negociaza fiecare punct, are echipe...

  • Macar din punct de vedere al relatiilor personale ale domnului Geoana in Europa.

    E adevarat domnia sa are o imagine foarte pozitiva. Din punctul asta de vedere, da. Dar si asa… Dansul care se afla in campanie electorala nu inseamna ca se duce undeva si vorbeste cu cineva si acel cineva, sa zicem Verheugen, spune "Domne, uite ce imagine pozitiva are domnul Geoana. Hai sa mai trecem peste punctul respectiv". Cei care negociaza real sunt ministerele de resort. Cum isi poate cineva imagina ca Ministerul de Externe poate negocia la "mediu", in "probleme de agricultura" sau in nu stiu ce chestiuni tehnice.

    "Au mai existat discutii sa fiu ministru"

  • V-a tentat vreodata functia de premier, v-ati antrena pentru ea?

    Nu m-am gandit la asa ceva. Cred ca un om ca mine s-ar fi gandit greu la asa ceva atat timp cat a evitat, in 1990, o abordare politica.

  • Dar vi s-a propus vreodata?

    Nu. Au existat doar discutii privind un post de ministru. De fiecare data am evitat o atfel de angajare, deoarece proveneam din armata si nu doream sa creez confuzii suplimentare intr-o perioada deosebit de contorsionata.

  • Ati refuza din start daca vi s-ar propune sa fiti prim-ministru?

    Iar e o problema de daca. La varsta mea, ar fi o provocare...

  • Ca si pentru premierul Adrian Nastase de a candida la Presedintie...

    Domnia sa este in masura sa decida chestiunea aceasta. Diferenta intre mine si domnia sa este ca mie mai intai trebuie sa mi se mai si propuna.

    "Tin sa am o legatura cu domnul presedinte"

  • Cand ati mai fost pe la locul dvs. de munca anterior, la Palatul Cotroceni?

    Am fost chiar saptamana trecuta si tin sa am o legatura constanta cu domnul presedinte.

  • Ce credeti ca se va intampla cu electoratul domnului Iliescu la alegerile din toamna, cu cei care nu-l regasesc in ceilalti candidati?

    Cred ca domnia sa are un electorat special. Este o persoana care si-a asumat "Cetatea", daca ar fi sa-l citam pe Platon. Si cred ca foarte multi oameni simt asta. Iar cand domnia sa si-a asumat "Cetatea", si-a asumat-o in esenta ei si de fiecare data cauta sa gandeasca atunci cand trebuie sa se ia o decizie prin prisma intereselor tuturor. Si cred ca aici se gaseste cu adevarat omul politic Iliescu pe care putini sunt in masura sa-l ajunga si care, cred eu, va ramane model politic in viata publica romaneasca. Cat priveste electoratul, va fi oarecum dezorientat; in acelasi timp cred ca in majoritatea lui va merge pe optiunea pe care o va avea domnul Iliescu.

  • E adevarat ca ati intervenit pe langa presedintele OMV Viena Wolfgang Ruttenstorfer pentru ca Iacobov si firma VGB sa participe cu sanse mari la privatizarea Petrom?

    Doamna sau domnisoara, este o aberatie. Stiti care e diferenta intre mine si dumneavoastra? Este ca eu, si daca stiu ceva despre un lucru nu-l introduc in discutie daca nu detin toate datele care sa-mi permita o concluzie. Dar pot sa va spun ceva: ca probabil cineva dintre adversarii in materia confruntarii pentru petrolul romanesc isi imagineaza asa ceva. Este adevarat ca eu il cunosc pe presedintele OMV. Asta nu inseamna ca m-am amestecat in negocierile privind privatizarea Petrom-ului. Domnul Ruttenstorfer este o persoana de onoare care, sunt sigur, ca poate fi intrebat daca eu m-am amestecat sau am intervenit in negocieri. Daca dansul ar spune ca eu am facut asa ceva, ar fi probabil un subiect de discutie.

    "Am fost la Viena acum vreo doua luni"

  • Ati fost la Viena, ati avut convorbiri recente cu presedintele OMV?

    Am fost la Viena, ultima data acum vreo doua luni, intr-o vizita oficiala. E adevarat ca m-am intalnit cu domnul Wolfgang Ruttenstorfer, dar m-am intalnit si in Romania. La Viena, dansul a cerut sa ma vada. Am aflat ca firma domniei sale este interesata de privatizarea Petrom. Si am spus ca in mod normal, toata lumea asteapta ca firme cat mai mari sa fie interesate de acest proces. Mai mult decat atat, am spus doar ca o firma ca OMV ar fi o sansa pentru Romania. Daca se ajunge la o negociere ferma si statul roman reuseste sa-si concretizeze interesele, ar insemna o sansa pentru dezvoltarea ulterioara in domeniu si implicit in cel al relatiilor dintre Romania si Austria. S-ar putea crea aici un consortiu foarte puternic cu capacitati de dezvoltare favorabile atat pentru Austria, cat si pentru Romania.

  • L-ati cunoscut, il cunoasteti pe Corneliu Iacobov?

    Nu l-am vazut decat o singura data si aceasta a fost prin 1999. Deci nu cred ca domnul Iacobov s-ar adresa unei persoane ca mine ca sa-i promovez interesele; asta dupa ce nu l-am vazut cinci ani. Iar inainte de 1999 nu l-am vazut niciodata.

  • El e membru PSD, dumneavoastra ati venit in Guvern...

    Aceasta este o speculatie penibila pentru ca membri PSD sunt zeci de mii.

  • Dar nu sunt toti ca Iacobov...

    Sunt cu adevarat foarte putini ca domnul Iacobov. Totusi pentru a apela la cineva trebuie sa ai o incredere, sa ai un aranjament. S-a mai spus nebunia aceasta ca eu as fi implicat la RAFO Onesti. Este o prostie. Uneori nu le raspund denigratorilor pentru ca penibilul e atat de virulent, incat, credeti-ma, mi-e jena sa le raspund.

    CV

    Ioan Talpes s-a nascut la 24 august 1944, in Toplet, judetul Caras-Severin. A absolvit Universitatea Cluj - Facultatea de Istorie si Filosofie (trei ani) si Facultatea de Istorie, Bucuresti (doi ani) (1970), Scoala de Ofiteri activi "Nicolae Balcescu" - Sibiu (1980) si este doctor in Istorie. A fost ofiter, cercetator stiintific la Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara - Bucuresti , Ministerului Apararii Nationale (1970 - 1988), redactor-sef la Editura Militara (1988 - martie 1990 ), apoi pana in iulie 1990, director al aceleiasi edituri. In perioada 1990 -1992, a fost consilier prezidential, intre 1992 si 1997 director al SIE, iar intre 1997 si 1998, ambasador al Romaniei la Sofia. Din 21 decembrie 2000 si pana la 8 martie 2004 a fost consilier prezidential, sef al Departamentului Securitatii Nationale si al Administratiei Prezidentiale. Din 8 martie este ministru de stat pentru Coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei. Este casatorit si are un baiat.
  • ×