x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special În vizită la „casa ultimei suflări”

În vizită la „casa ultimei suflări”

01 Iul 2009   •   00:00
În vizită la „casa ultimei suflări”

Casa în care Michael Jacskon şi-a trăit ultimele zile arată ca un altar dar asta nu-i împiedică pe unii „curioşi” să-şi însuşească florile sau suvenirurile de tot felul lăsate de fanii îndureraţi. Un reportaj în exclusivitate pentru „Jurnalul Naţional” de la reşedinţa din Beverly Hills a artistului.



0-95752-micutcopy.jpgMihaela Biliovschi
Corespondent special de la Los Angeles


La casa din Holmby Hills, vis-a-vis de Beverly Hills, unde Michael Jackson a locuit până în ultimele clipe de viaţă, e linişte. O luminiţă stă aprinsă în afara camerei de la etaj. În poarta din fier a garajului sunt înfipte două buchete de flori. Vecinii au pus de jur împrejurul propriilor case bandă galbenă pentru a interzice accesul curioşilor. Îţi dai seama care a fost casa în care a locuit Michael şi fără să ai cea mai vagă indicaţie. Este mare, cocoţată tocmai sus, pe deal, împrejmuită de un gard din piatră, scund şi des, înconjurat de verdeaţă. Un gard ca din poveste. Este singura casă cocoţată pe ridicătura de pământ, probabil pentru a oferi intimitate faţă de ochiul public.  Michael a fost un timid.

Miros puternic de crini şi brad se simte de la sute de metri distanţă. Cartierul este înconjurat de mici “altare” unde fanii şi toţi cei ce au dorit să aducă omagiu artistului celui mai plâns astăzi, au lăsat flori, scrisori, fotografii, obiecte cu valoare sentimentală şi unde lumânări sunt aprinse fără încetare. Câte o persoană vechează ca lumina să nu se stingă. O fetiţă de vreo 18 ani, cu o pungă din plastic plină de candele, aprinde câte una, rând pe rând. Nu ridică deloc capul din pământ. E întuneric beznă, înţepat ici-colo de lumânările din Holmby Hills. Câte o maşină opreşte din când în când, aud pe unul cu voce piţigăiată: “A fost un pedofil”! şi maşina porneşte în viteză.

Poliţiştii stau de pază la intrările din fosta reşedinţă închiriată de Jackson. Sunt plictisiţi, noaptea e lungă, şi nu se dau înapoi de la a purta conversaţii. Unul dintre ei povesteşte cum o femeie a furat florile lui Michael: “Lumea a pus flori aici şi femeia aceasta, am văzut-o, tot venind şi tot luând flori de câteva ori pe zi. Până ne-am dat seama că ea, de fapt, le lua pentru dânsa. Am chemat poliţia locală s-o ia la întrebări. În final a adus toate florile înapoi...” nici nu a terminat bine povestea poliţistul, că o ascultătoare s-a şi grăbit să condamne netrebnicia.

O altă maşină opreşte în miez de noapte, la “casa ultimei suflări”. Un bărbat tânăr, cu garoafe albe în mână şi-o femeie la braţ. Bărbatul e din zonă şi spune că nu crede în posibilitatea unei înmormântări la Neverland. “Drumul până acolo e foarte îngust, o străduţă pe care abia încap două maşini una lângă alta. De fapt, nici nu se poate depăşi pe această stradă. Nu pot înţelege cum pot să planifice aşa ceva, e imposibil.” O doamnă ce se recomandă stewardesă spune că a venit în mod special la LA, pentru înmormântare. “Dar nu ştiu unde va fi, când. Eu am făcut sacrificii să fiu aici, dar nimeni nu ne spune ce şi cum. Dacă e la Neverland, păi acolo merg chiar în momentul acesta şi-mi prind loc în primul rând. Dar nu cred ca va fi acolo, Michael a plecat supărat de la Neverland. L-au supărat foarte tare acuzaţiile de abuz sexual şi el, mai ales el, care iubea copiii... Eu cred că de supărare a cerut atâtea pastile, să scape de durere. Cum să nu-l doară când el, care a căutat să aibă o copilărie chiar şi la vârsta maturităţii, şi-a câştigat Neverlandul ca, până la urmă, să-l lase în urmă cu atâta durere. N-a avut copilărie, săracul, că tatăl lui l-a obligat la cântat şi l-a muncit ca să devină vedetă, să aducă venit ...” Femeia a continuat povestea vreme bună şi în discuţia ei s-au prins şi alţii tocmai sosiţi acolo. Părerile au fost împărtăşite.

ÎNTÂRZIERI PE AEROPORT
Pe aeroportul din Los Angeles avioanele aterizează cu ore bune în întârziere. Mii de fani din întreaga lume vin să aducă un ultim omagiu artistului cel mai iubit. Marţi seară Los Angeles a fost acoperit cu nori. Un vânt neobişnuit de rece s-a lăsat peste oraşul bântuit de aproape o săptămână. Michael e mort şi parcă lumea se încăpăţânează să nu creadă. Valul de tristeţe e aici ca să rămână mult timp. Cea mai mare sărbătoare istorică din America se apropie: ziua Independenţei, sărbătorită la 4 Iulie. Însă festivităţile au trecut în umbră. Cui îi mai pasă de focuri de artificii şi hamburgeri la grătar când starul, cântăreţul pop, artistul care a uimit o lume întreagă, nu mai este.

Am ajuns la adresa din Holmby Hills foarte uşor, lucru ce mi-a dat de gândit. Doctorul care îngrijrea de Michael a declarat că nu apelase numărul de urgenţe 911 pentru că nu ştia adresa! Când de fapt acesta nu trebuia să zică decât “Holmby Hills, casa de pe deal” şi nu ar fi ratat-o nici măcar un orb. Şi, ca să lungesc vorba, situaţia doctorului care a fost martorul ultimelor clipe din viaţa lui Michael Jackson se înrăutăţeşte iar lucrurile vor lua o turnură şi mai dramatică în momentul în care rezultatele analizelor de toxicologie se vor finaliza. Atât familia Jackson cât şi alte terţe părţi implicate financiar vor căuta un “ţap ispăşitor”.

Fan prezent la casa artistului

×
Subiecte în articol: special casa michael