x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Industria de apărare, mitraliată în ritm de samba

Industria de apărare, mitraliată în ritm de samba

de Razvan Belciuganu    |    29 Ian 2010   •   00:00
Industria de apărare, mitraliată în ritm de samba

În plină criză mondială, contracte de milioane de euro pentru diferite produse militare sunt câştigate de companii din străinătate, de reprezentanţi ai acestora şi alte firme private fără ca uzinele româneşti din industria de apărare să participe la achiziţiile anunţate de Armată. Barierele sunt ascunse de multe ori chiar în anunţurile şi procedurile MApN, dar nici uzinele de stat nu par dornice să câştige bani.

O companie braziliană a fost singura firmă care a dat din coate să livreze muniţie de un anumit calibru în valoare de patru milioane de euro Armatei României. Drept urmare, CBC - Companhia Brasileira de Cartuchos, a fost unicul ofertant de muniţie de calibru 12,7 X 99mm care s-a înscris în competiţia pentru acest contract la Departamentul pentru Armamente al MApN. În consecinţă, CBC a primit la 15 decembrie 2008 contractul de 13.900.000 RON. Compania braziliană este una dintre cele mai puternice din domeniul producţiei de muniţie din America de Sud.

La acea vreme în care s-a atribuit contractul brazilienilor, Teodor Meleşcanu se afla în ultimele lui zile în funcţia de ministru al Apărării. Brazilienii se angajau să livreze militarilor români cartuşe de calibru 12,7 X 99 cu glonţ miez de oţel pe bandă tip M33/similar, cartuşe calibru 12,7 X 99 mm cu glonţ trasor pe bandă tip M17T/similar3 şi cartuşe calibru 12,7 X 99 mm de manevră pe bandă. Culmea este că astfel de cartuşe, de calibru 12,7 X 99 mm, sunt produse şi în România, la SC Uzina Mecanică Cugir SA, după cum reiese de pe pagina de internet a acesteia.

Mai mult decât atât, compania naţională de comerţ cu armament din subordinea MApN, ROMTEHNICA, oferă pentru export cartuşe de calibru 12,7 X 99 mm chiar pe pagina sa de internet, ca produse ale industriei româneşti de apărare.

Conducerea SC Uzina Mecanică Cugir SA a refuzat să răspundă Jurnalului Naţional de ce nu a participat la achiziţia declanşată de Armată. Totuşi, o explicaţie a acestui "non-combat" într-ale afacerilor ne-a prezentat-o Ioan Gîrbăcea, directorul general al ROMARM, compania naţională care are în subordine uzina de la Cugir. Potrivit lui, "din cele trei tipuri de muniţie, unul singur este omologat" şi "în aceste condiţii nu s-au putut oferta produsele solicitate ca pachet".

5526-112533-cartuse127cugir.jpg
Conform paginii proprii de internet, Uzina Mecanică Cugir SA fabrică muniţie de calibru 12,7 de diferite tipuri

ALT PACHET
În fond, cartuşele de calibru 12,7 X 99 mm cumpărate printr-un acord-cadru de la brazilieni sunt nişte consumabile. A fost un prilej pentru ca MApN să organizeze o nouă achiziţie de mitraliere, care folosesc o asemenea muniţie. În iulie 2008, anunţul de participare prezentat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice prevedea, tot la pachet, că este deschisă competiţia pentru un acord - cadru de patru ani, în valoare de 6.500.000 RON fără TVA, pentru dotarea Armatei cu 12 mitraliere de calibru 12,7 mm şi 215 mitraliere de calibru 7,62 mm.

Atribuirea contractului însă s-a făcut pe bucăţi. Tot în ultima lună de mandat a lui Teodor Meleşcanu, la 26 noiembrie 2008, a fost atribuit contractul firmei private SC PRO OPTICA SA, dar doar în ceea ce priveşte livrarea de mitraliere 7,62 mm, iar "pentru poziţia «mitralieră calibrul 12,7 mm» oferta a fost anulată, fiind neconformă", după cum arată MApN. Ulterior, procesul de achiziţie pentru mitralierele calibru 12,7 mm a fost reluat.

Culmea este că, dacă iniţial în anunţul de participare valoarea "pachetului" de mitraliere de două tipuri de calibre era estimată la 6.500.000 RON fără TVA, MApN a fost darnic şi a plătit aproape întreaga sumă (6.435.956 RON fără TVA) numai pentru achiziţia de mitraliere de calibru 7,62 mm de la PRO OPTICA. În acest caz, a fost surprinzătoare apariţia în zona afacerilor cu mitraliere a PRO OPTICA, specializată pe alte categorii de produse cu întrebuinţare militară, dar lipsa de concurenţă în procedura de achiziţie a făcut-o câştigătoare.

MITRALIERELE
La reluarea procesului de achiziţie a mitralierelor de calibru 12,7 câştigător a fost singurul ofertant, firma BUSINESS PLUS SRL. Această societate comercială este reprezentantul din România al companiei belgiene FN - Herstal, cea care participase, alături de PRO OPTICA, la procedura de achiziţie pentru mitraliere 7,62 mm. Din a doua încercare, tandemul BUSINESS PLUS - FN Herstal a depus o "ofertă conformă".

Valoarea noului contract a fost de 750.000 RON fără TVA. Nici la aceste două achiziţii ce totalizează în jur de două milioane de euro uzinele din industria de apărare n-au participat, deşi produc arme de acest calibru. Uzina Mecanică Cugir îşi prezintă pe pagina sa de internet mitraliera 12,7 X 99 mm, iar Fabrica de Arme Cugir face acelaşi lucru cu mitralierele de calibru 7,62 mm. Aceeaşi tăcere o manifestă şi conducerea Fabricii de Arme Cugir, care nu a dorit astfel să ne răspundă de ce nu a participat la procedura de achiziţie.

Din nou, directorul general al ROMARM, Ioan Gîrbăcea, cel care conduce destinele uzinelor din industria de apărare, a încercat o explicaţie a pasivităţii: "Mitraliera cal. 12,7 X 99 mm NATO, solicitată prin anunţul de participare de MApN, nu se produce de către filialele CN ROMARM SA". Ca şi cum România nu este membră a NATO şi este o foarte mare mirare că Armata are nevoie de armament de calibru NATO.

 

Omologarea
Fără îndoială că Ministerul Apărării Naţionale, principalul beneficiar al industriei româneşti de apărare, ştie în amănunt ce anume produc uzinele româneşti. Aşadar, este de la sine înţeles că reprezentanţii Departamentului pentru Armamente aveau cunoştinţă că dintre cele trei tipuri de muniţie numai unul este omologat şi cu toate acestea au organizat o achiziţie "la pachet". De altfel, unul dintre impedimentele de care se lovesc în continuu uzinele româneşti sunt aceste procese greoaie de omologare ale produselor pe care le fabrică.

Totuşi, MApN nu face aşa mare caz de omologare când anumite raţiuni o cer, precum s-a întâmplat nu în cazul achiziţiei unor cartuşe, ci când s-au selecţionat, în 2006, în urma unei licitaţii, transportoarele blindate "Piranha", produse de compania elveţiană Mowag, pentru a fi trimise în Afganistan. În schimb, pentru transportorul românesc "SAUR", fabricat de Automecanica Moreni şi care a fost prezentat în perioada în care MApN pregătea licitaţia, omologarea a fost piatra de moară.

Ca în mai toate cazurile în industria de apărare, omologarea nu s-a putut face în ritm accelerat, ci în zeci de luni şi etapizat din cauza lipsei de fonduri alocate. În maniera aceasta, locurile de muncă din România şi anumite capabilităţi de cercetare, industriale şi tehnologice ale ţării noastre nu pot fi protejate.

×
Subiecte în articol: special