x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Info

Info

de Jurnalul National    |    27 Ian 2008   •   00:00

27 ianuarie 2008: Presa britanică a publicat două noi materiale legate de soarta minorilor provenind din medii sociale defavo­rizate din România.

Comemorare: Patul lui Ceauşescu, la licitaţie

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit ieri 90 de ani. Evenimentul a fost primit diferit de români. Dacă la Giurgiu un pensionar i-a făcut o colivă şi a îm­păr­ţit-o trecătorilor în Piaţa Centrală din municipiu, la Buzău, Muzeul ju­de­ţean a lansat o acţiune de colec­ţio­na­re a exponatelor kitch din “epoca de aur”. Însă evenimentul cel mai im­portant este vânzarea prin licitaţie a zeci de obiecte folosite de soţii Ceau­şescu, la Iaşi. Printre piesele scoase la mezat se numără patul matrimo­nial sau biroul fostului dictator, dar şi covoare, picturi şi bibelouri.

 

Anchete: Copiii români, în presa britanică

Presa britanică a publicat două noi materiale legate de soarta minorilor provenind din medii sociale defavo­rizate din România. Un reporter sub acoperire a reuşit să cumpere o adolescentă româncă în vârstă de 14 ani, cu 800 de euro, de la proxeneţii ei din Iaşi, relatează Daily Mail. Şi tabloidul The Sun (foto) a publicat un reportaj despre traficul de minori pro­veniţi din Ţăndărei, oraş desemnat de poliţia britanică drept sursa pro­blemei, după o operaţiune împotriva cerşetorilor şi hoţilor români.

 

Slujbă: Teoctist, pomenit la Patriarhie

Fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, a fost comemorat ieri, la şase luni de la trecerea la cele veşnice. Slujba de pomenire a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de către Prea Fericitul Daniel, în pre­zen­ţa a numeroşi clerici şi credincioşi. Teoctist Arăpaşu a fost cel de-al cincilea Patriarh şi a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani.

×
Subiecte în articol: eveniment