Intelegerea dintre Iliescu si Stanculescu

In timp ce diferiti indivizi se inghesuiau sa ajunga "sa se vada la televizor", Ion Iliescu apare pe post si spune urmatoarele lucruri.

"Ion Iliescu: Stimati tovarasi, prieteni, cetateni, sunt si eu stapinit de emotie ca si toti ceilalti care au vorbit inaintea mea si ca toti cetatenii acestei tari, care traiesc momente exceptionale. Dinamica desfasurarii evenimentelor din ultimele zile a fost fara egal. Nimeni nu se astepta ca acest regim care se voia atoatestapinitor, atoatestiutor, atoatefacator, care nu manifesta luciditatea minima necesara pentru a intelege momentele de dramatism pe care le traieste natiunea romana, sa faca un semn de rezolvare pe cale normala, pe cale pasnica, prin intelegere cu cetatenii tarii a problemelor grave cu care se confrunta si economia tarii, tensiunea politica si se face in ultima instanta vinovat de crima odioasa... impotriva poporului. Vinovatul principal este Ceausescu (voce din off: Asa e!). Acest om fara inima, fara suflet, fara creier (voce din off: fara ratiune)... fara ratiune...

O voce: ...sa fie prins si judecat.

II: ...care nu voia sa cedeze, un fanatic care stapinea cu metode medievale aceasta tara si a ajuns pina la aceasta situatie dramatica de-a deschide foc, de-a... de-a comanda foc impotriva oamenilor acestei tari. Si avea nerusinarea sa vorbeasca in numele poporului! Sa vorbeasca in numele apararii suveranitatii si independentei nationale! Cine? El? Care a pus in pericol soarta acestei tari si a impins in mizerie poporul acestei tari. Si, precum vedeti, a fugit, a fugit ca un nerusinat, cind a trebuit sa dea socoteala in fata poporului. Un iresponsabil! Se fac vinovati si altii. Va veni vremea judecatii limpede, lucide, pe baza de judecata ordonata (in sensul de ordine, n.a.). Ceea ce ne trebuie... in momentul de fata situatia este oarecum stapinita. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Victor Stanculescu. Se afla la MApN, a dat dispozitie, s-au retras trupele care erau dispuse in oras cu dispozitie de a trage, a intors inapoi o coloana de blindate care fusese ordonata sa vina dinspre Pitesti spre Bucuresti... (aplauze, bravo!)... iar... la Sibiu era o situatie incordata, unitatile Securitatii au atacat unitatea militara... Eu sper, nu stiu unde se afla, pentru ca la Ministerul de Interne nu mai e nimeni, generalul Stanculescu n-a mai putut sa intre in legaturi operative cu nimeni din partea M.I., probabil ca si ei au fugit ca si conducerea politica... Apelam la unitatile securitatii si la securisti, asa cum s-a mai facut apel de la acest microfon, sa se trezeasca in acest ultim ceas... sa se lepede de aceasta... clica ordinara de tradatori ai patriei. Astia sunt tradatorii patriei. Nu Milea pe care l-au ucis... (insinuare ca l-a ucis Securitatea!, n.a.) Deci, tovarasi, in momentul de fata exista garantii ca armata se afla alaturi de popor. Sper ca acest apel sa ajunga la toate unitatile din tara, sa ajunga si la unitatile Securitatii si la cei din aparatul securitatii care au fost impinsi spre aceasta crima odioasa. Facem in acelasi timp apel la toata populatia tarii, ca sa dea dovada de luciditate si de disciplina sociala necesara pentru a pune ordine. Pentru ca ne-a impins in haos si dezordine clica bezmetica a lui Ceausescu. Poporul nostru trebuie sa dea dovada de maturitate in aceste momente, sa ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un comitet al salvarii nationale, care sa inceapa sa puna ordine... (aplauze). Fac apel, acum este trei fara un sfert (14:45)... In jur de ora cinci (17:00), la sediul Comitetului Central sa vina toti cei responsabili care se pot angaja in aceasta opera constructiva de care trebuie sa ne apucam inca de astazi, inclusiv la cei sase militanti ai partidului, care au dat dovada de patriotism, care s-au adresat tarii, care au facut apel la luciditate si catre Ceausescu, s-a dovedit incapabil de asa ceva, alti asemenea militanti care sunt (poate mai bine trebuie chemati aici, aici trebuie sa... aici... - spune cineva), la sediul Comitetului Central se afla reprezentantii populatiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul nr. 1 (rasete). Nu mai era nici persoana nr. 1, nici secretarul si secretariatul acestei persoane. Mi-a raspuns un tovaras Luca, nu stiu cine o fi, saracul, mi-a spus ca el si alti citiva, care fac parte dintr-un Comitet National sunt acolo. Mi-au cerut sa ma prezint. I-am spus cine sunt, nu m-a cunoscut omul si n-am putut sa inchei un dialog.

Mihai Bujor: O sa va cunoasca.

II: O sa... deci, trebuie neaparat sa ne organizam intr-un Comitet de salvare nationala. Sa elaboram un program de actiune cu doua obiective majore. In primul rind, masuri imediate pentru ordine si pentru asigurarea desfasurarii vietii normale, aprovizionarea populatiei, transport, tot ce este necesar...".

POLITICIANUL. In perspectiva istorica, cuvantarea lui Ion Iliescu se prezinta astazi, la 16 ani de la Revolutie, ca o interventie valoroasa, plina de virtuti, atat in ce priveste continutul, cat si in privinta formei. Ea marca in primul rand o diferenta perceptibila in valoare si coerenta fata de interventiile anterioare, care, cu exceptia celei a lui Sergiu Nicolaescu, avusesera un caracter mai degraba specializat, adresat cu preponderenta Armatei (Voinea, Chitac, Militaru). Era interventia unui politician, a unui om cu experienta, iar lucrul asta s-a simtit imediat pe ecran. In al doilea rand, Ion Iliescu a fost cel mai categoric si dur in privinta regimului si a lui Ceausescu. El a lansat atunci un atac violent la adresa conducerii superioare a partidului pe care a acuzat-o de crima odioasa, ceea ce corespundea perfect adevarului, si facand-o totodata direct si fara echivoc responsabila. Apoi l-a indicat ca vinovat pe Ceausescu, facandu-i si un portret precis: "Om fara inima, fara suflet, fara creier, fara ratiune... un fanatic care stapinea cu metode medievale aceasta tara". Cu exceptia strigatului lui Petre Roman din balconul CC - "moartea dictaturii lui Ceausescu" - nimeni nu avusese curajul sa-l atace atat de dur pe Ceausescu, pentru ca oamenii inca se temeau, nu stiau unde se afla, in ce masura unitati militare sau ale Securitatii au trecut sau vor trece de partea lui. Ion Iliescu avea avantajul ca la acea ora stia din sursa cea mai autorizata ca Armata a trecut in intregime de partea revoltei populare si ca are o comanda unica in persoana generalului Stanculescu.

CONFIDENTIAL. Ion Iliescu l-a prezentat inteligent pe Ceausescu in cele doua ipostaze ale sale: criminal si las, fugind "cind a trebuit sa dea socoteala in fata poporului". El anunta apoi convorbirea telefonica avuta cu Stanculescu, moment important, mai ales pentru ca venea imediat dupa interventia agitata si ingrijoratoare a lui Sergiu Nicolaescu in legatura cu situatia comenzii la MApN. In acest pasaj apare si un amanunt important - situatia incerta a Ministerului de Interne si preocuparile lui Stanculescu de a-l contacta - , amanunt care ne permite sa credem ca dialogul telefonic dintre cei doi a fost mult mai consistent, a atins o serie de subiecte decisive, care, oricum, au cuplat cele doua personalitati la problematica statului din acel moment. Aici nu poate fi vorba de procese revolutionare, de fenomene sociale sau militante care conduc miscarea maselor, ci de intelegeri intre varfuri ale organizarii politico-militare a statului, in sensul gestionarii puterii. Ele nu au avut un caracter conspirativ - nu avem probe - , ci doar confidential, dar au marcat apropierea necesara intre reprezentantul fortei care declansase lovitura de stat militara si reprezentantul cel mai viabil al alternativei politice din acel moment.

COMANDA, LA MINE! Generalul Stanculescu a hotarat cine trebuie sa preia puterea politica

"SARACUL LUCA". Un moment straniu, inca neexplicat, este acela in care Ion Iliescu acuza Securitatea ca l-a asasinat pe generalul Milea, atitudine deloc izolata, pentru ca o va repeta si in balconul CC, mai tarziu in acea zi. Ion Iliescu nu a explicat niciodata de unde a avut aceasta convingere, iar noi doar putem presupune ca i-a fost inspirata tot de Stanculescu. Este posibil ca acesta, aflat in cladirea CC la momentul dramatic al impuscarii lui Milea, sa fi stiut mai multe, dar nici el nu a dat amanunte. In spiritul consistent al interventiei sale, Ion Iliescu convoaca o sedinta la sediul CC pentru ora 17:00, la care ii invita pe toti oamenii responsabili, indicand deja pe o parte dintre ei - autorii Scrisorii celor 6. E greu sa ne dam seama acum daca se referea in general, la oameni responsabili, maturi si lucizi, sau la activisti ai partidului care se opusesera regimului Ceausescu. Legatura imediata cu autorii Scrisorii celor 6 indica mai degraba a doua varianta. Ea nu este criticabila, pentru ca Ion Iliescu nu putea propune formarea unei structuri organizatorice de criza decat din disidenti si activisti ai partidului neimplicati in represiune si care aveau control asupra structurilor centrale si teritoriale ale partidului. Pentru gandirea lui Ion Iliescu de atunci, pentru dimensiunea ideologica reala a revoltei populare de la acea ora - limitat anticeausista - si pentru situatia reala din strada, nici nu putem avea pretentii la mai mult. De altfel, aceasta impresie este intarita si de ceea ce spune in continuare cunoscutul disident: el anunta ca a telefonat la Cabinetul 1, unde a vorbit cu "un tovaras Luca, nu stiu cine o fi, saracul". Nu putea fi decat un reprezentant al revoltei populare, al poporului, pe care insusi Ion Iliescu il invoca, un revolutionar, mai ales ca acesta ii comunica existenta unei forme de organizare, a unui Comitet National (era vorba de cel propus de Alexa Visarion). Atitudinea lui Ion Iliescu fata de acea persoana, usor ironica si superioara, indica o distanta intre "saracul Luca", omul din popor, si "oamenii responsabili" ai partidului, pe care ii chema la organizarea unei structuri necesare gestionarii crizei. Faptul ca mai tarziu au fost cooptati si simpli revolutionari face parte dintr-o alta secventa a evenimentelor. Ca analisti obiectivi si detasati de mormanul acuzelor publicistice, nu-i putem reprosa lui Ion Iliescu nici aceasta atitudine, dar ea trebuie inregistrata tocmai pentru a nu ne indeparta de realitatea acelui moment. Mai ales ca, in continuare, viitorul presedinte al tarii va propune el insusi o forma de organizare si o denumire: comitet al salvarii nationale.

FSN. Este un alt punct-cheie al primei sale interventii televizate. La acea ora, Ion Iliescu stia, de la Europa libera, ca la Timisoara exista Frontul Democrat Roman, stia de la televizor, prin vocea lui Mircea Dinescu, ca exista si propunerea Frontului Unit Muncitoresc, pe scarile Televiziunii Petre Roman ii vorbise de Frontul Unitatii Poporului, iar de la "saracul Luca" a aflat ca exista si un Comitet National al revolutionarilor. Avea, asadar, la dispozitie cel putin patru denumiri, dar a ales Comitetul Salvarii Nationale, denumire aleasa si convenita in URSS, la nivel inalt sovieto-francez. Am aratat intr-un alt capitol unde a aparut aceasta denumire, cum a fost ea folosita anterior in presa franceza si de ce confuziile cu profesorul Melian sunt o diversiune. Organizarea unui Comitet sau Front al Salvarii Nationale in Romania a fost propusa de URSS in cadrul proiectului de sprijinire a aparitiei unor formatiuni perestroikiste in republicile sovietice si in tarile-satelit, a fost transmisa mai intai grupului militar condus de Nicolae Militaru, apoi si fratilor Stoica de la Iasi, care l-au asezat drept semnatura pe primul program politic al Revolutiei. Securitatea a aflat din timp de existenta acestei propuneri, asa cum arata foarte clar colonelul Gheorghe Ratiu, si care este originea sa. Ion Iliescu era la curent cu aceasta denumire inainte de revolutie. O mai auzise. In timpul audierii de la Comisia senatoriala, colonelul Goran va dezvalui acest fapt:

"Gheorghe Goran: Ce stiu despre generalul Militaru, stiu ca incerca sa ia contact cu diferite persoane cu functii sau mai putin cu functii din aparatul de partid, intotdeauna din aparatul de partid, si chiar au fost citeva intilniri de-ale domnului Militaru, pe care noi am incercat sa le controlam si, mai mult sau mai putin, am reusit. Si s-a intilnit cu: domnul Magureanu, cu domnul Iliescu, cu domnul Virgil Ioanid, in Parcul Tineretului. Din toate aceste intilniri a rezultat un singur aspect mai important: ca este nevoie sa facem ceva, nu pentru a schimba regimul, ci pentru a face ceva impotriva lui Ceausescu. Momentul cel mai profund si mai semnificativ este, dupa Scrisoarea celor 6, in acest anturaj, care, de fapt, nu s-au intilnit niciodata toti, doar cite doi, asa. S-a pus problema: «Noi ce facem? Ca, daca cei sase au iesit la Europa libera cu scrisoarea respectiva, noi o sa fim mai putin cunoscuti». Si atunci s-a ajuns la concluzia ca trebuie sa faca si ei ceva. Cel care trebuia sa faca si el ceva a fost dnul Iliescu. Si domnul Iliescu a spus: «Da, o sa ma ocup sa fac si eu o scrisoare. Care va fi publicata la Europa libera». Ideea domnului Militaru a fost ca aceasta scrisoare sa fie transmisa in numele Frontului Salvarii Nationale. Domnul Iliescu a spus: «Nu e bine. Mai bine o trimitem ca in numele Frontului Patriotic Socialist». Deci, astea au fost convorbirile, discutiile ca ceva sa se faca. In conditiile acestea s-a hotarit - nu stiu daca v-am spus data trecuta - , era sa stam de vorba cu domnul Iliescu si sa-l temperam, sa nu faca aceasta scrisoare".

INFILTRATII. Douazeci de pagini mai departe, stenograma audierii colonelului Goran contine si afirmatia ca s-a stat de vorba cu Ion Iliescu "dupa scrisoarea din aprilie". Fiind un moment atat de important, am cautat sa aflu alte amanunte, astfel ca un ofiter superior al DSS a confirmat cele declarate de colonelul Goran, precizand insa ca "doar intr-un loc Goran este imprecis: nu s-a stat de vorba cu Iliescu. S-a facut altceva, printr-un agent de influentare, dar care a fost deconspirat dintr-o prostie, motiv pentru care, dupa Decembrie ’89, a fost si el marginalizat, ca si comandorul Radu. Iliescu si-a dat seama ca de la acel om se scurg informatii". Unul dintre agentii infiltrati de Securitate in grupul Iliescu a fost generalul George Popa. Racolat de sovietici la sfarsitul anilor ’60, generalul Popa va fi "intors" de Securitate si folosit pentru culegerea de informatii si influentare. Primind misiunea de a-l convinge pe Ion Iliescu sa renunte la actiunea convenita cu Militaru, el se deconspira si va fi marginalizat. Prin Decretul-lege nr. 21 din 28 decembrie 1989, el va fi avansat la gradul de general-locotenent, apoi trecut pe linie moarta.

Fragmente din "Istoria loviturilor de stat in Romania", volumul IV, partea a II-a, Editura RAO - Alex Mihai Stoenescu

NU RATATI! In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre Decembrie 1989