x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Alcoolemia şoferilor, constatată de medic

Alcoolemia şoferilor, constatată de medic

de Mara Raducanu    |    29 Aug 2008   •   00:00
Alcoolemia şoferilor, constatată de medic

SCHIMBĂRI COD RUTIER ● Circulaţia ATV-urilor, interzişi pe drumurile publice
Atenţie, şoferi! Pregătiţi-vă pentru noi schimbări ale Codului Rutier. Potrivit lui Viorel Recoşeanu, directorul Direcţiei Poliţiei Rutiere, noile modificări încearcă să reducă haosul din peisajul rutier românesc. Dacă propunerile poliţiei vor fi acceptate, în curînd alcoolemia şoferilor va fi constatată de medic, iar circulaţia ATV-urilor pe drumurile publice interzisă.



SCHIMBĂRI COD RUTIER ● Circulaţia ATV-urilor, interzişi pe drumurile publice
Atenţie, şoferi! Pregătiţi-vă pentru noi schimbări ale Codului Rutier. Potrivit lui Viorel Recoşeanu, directorul Direcţiei Poliţiei Rutiere, noile modificări încearcă să reducă haosul din peisajul rutier românesc. Dacă propunerile poliţiei vor fi acceptate, în curînd alcoolemia şoferilor va fi constatată de medic, iar circulaţia ATV-urilor pe drumurile publice interzisă.

  • Jurnalul Naţional: Domnule director, se anunţă noi schimbări ale Codului Rutier. Care sînt, în opinia dumneavoastră, cele cu un impact mai mare pentru siguranţa rutieră din România?
Viorel Recoşeanu: O schimbare foarte importantă pe care am propus-o se referă la modul de testare al alcoolemiei. Dacă propunerea noastră va fi acceptată, alcoolemia conducătorilor auto va fi constatată de medic.

  • Adică? Detaliaţi puţin ce reprezintă acest lucru şi cum se va proceda.
Spre exemplu, cînd se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau în stare de ebrietate, constatarea alcoolemiei se va face în continuare cu acel mijloc tehnic certificat, adică cu etilotest. În această situaţie va fi luată măsura legală, adică cea de sancţionare contravenţională şi de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Dacă etilotestul îmi spune că şoferul este sub influenţa băuturilor alcoolice şi are peste 0,40 alcoolemie în aerul expirat, eu sînt obligat să-l duc la recoltarea probelor de sînge care să probeze pentru instanţă că acel om a condus peste limita legală. Practic, elementul de noutate constă în faptul că etilotestul arată constatarea numerică a alcoolemiei, iar medicul dă verdictul asupra stării de ebrietate a conducătorului auto.

Cu şoferul la medic

  • Şoferul în stare de ebrietate va fi dus la un spital, la un cabinet medical particular?
Constatarea stării de ebrietate de către medic se va face la cel mai apropiat spital de locul în care a fost oprit conducătorul auto.

  • Alte modificări?
O altă modificare este cea legată de interzicerea ATV-urilor pe drumurile publice. Este o problemă la ordinea zilei, deoarece avem evenimente rutiere comise de conducătorii de ATV-uri cu impact la nivelul societăţii româneşti. În momentul de faţă rămîne ca Registrul Auto Român (RAR-ul) să claseze în ce categorie de autovehicul intră ATV-ul. Plecînd de la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un cetăţean pentru a folosi un ATV şi de la faptul că în statele Uniunii Europene un astfel de vehicul este interzis să circule pe drumul public, sperăm că propunerea noastră va da rezultate.

  • Iniţiativele dumneavoastră sînt mai mult decît binevenite. Dar, din păcate, realitatea "din teren" ne demonstrează că numărul accidentelor este într-o continuă creştere.
Aşa este, aveţi dreptate. De la începutul anului 2008 şi pînă astăzi au fost înregistrate 5.943 de accidente rutiere, soldate cu 1.678 de morţi şi 5.277 de răniţi grav, consemnîndu-se creşteri faţă de 2007. Campaniile realizate doar de Poliţia Rutieră, legate de prevenire şi de sancţionare, nu pot conduce la reducerea accidentelor. Avem nevoie să facem front comun şi cu alte instituţii cu un rol important în problema rutieră. Şi reamintesc aici Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi, RAR-ul, Autoritatea Rutieră.

Doar 40% din amenzi sunt plătite

  • Din păcate, nici amenzile nu mai sperie pe nimeni… Pînă la urmă, sînt sau nu plătite?
Din păcate, nu. Din analizele făcute la nivelul poliţiei a rezultat că doar 40% din amenzile aplicate ajung să fie plătite. În momentul de faţă există un proiect de modificare a Ordonanţei 2, privind regimul contravenţiilor în România, şi se doreşte o simplificare de executare a procedurii silite a sancţiunilor contravenţionale. Sperăm ca adoptarea acestei noi reglementări să crească gradul de executare a sancţiunilor.

  • Ce părere aveţi despre noua formă de examinare a candidaţilor, adică testarea pe calculator?
Sînt multe state din Europa care folosesc testarea pe calculator la examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Problema este că pînă în momentul de faţă candidaţii au fost pregătiţi într-un anumit sistem. Am înţeles că una dintre raţiunile de folosire a sistemului a fost tocmai ideea de a elimina posibilităţile de fraudare a examenelor. Va trebui însă ca procesul de pregătire în şcolile de şoferi să fie adaptat acestui sistem de examinare.

  • S-a tot comentat faptul că locul agentului de circulaţie nu ar trebui să fie în intersecţie. Introducerea sistemului de semaforizare inteligent l-a ajutat pe omul legii?
E drept că implementarea acestui sistem a produs nişte efecte benefice pentru lucrătorul de poliţie, chiar dacă nu atît de multe pe cît ne-am dori noi. Trebuie însă ca toate intersecţiile care au fost prevăzute în acel sistem de management al traficului să fie dirijate de o singură persoană, în ideea de a exista acea undă verde şi de a elimina pe cît posibil prezenţa lucrătorului de poliţie. Din păcate, ne aşteptăm la o mare problemă de fluenţă o dată cu începerea şcolilor şi a anului universitar.

Deficit de poliţişti

  • De fapt, unde este "buba"? Aveţi suficienţi oameni pentru a acoperi întreaga paletă de probleme existente în domeniul rutier?
Categoric, nu. Numărul poliţiştilor rutieri ar trebui să fie mai mare. Gîndiţi-vă că la nivel de ţară lucrăm cu 3.600 de oameni. Dacă judecăm lucrurile prin prisma situaţiei de la noi, din România, cred că ar trebui să fie cel puţin dublu numărul lucrătorilor existenţi. Dar preconizăm că, o dată cu intrarea în vigoare a unui proiect de modificare a legii de organizare şi funcţionare a poliţiei comunitare, parte din competenţele poliţiei rutiere vor trece la această structură a poliţiei, plătită din fondurile autorităţile locale.

  • Multe persoane comentează că poliţistului român îi lipseşte fermitatea de a se impune în faţa conducătorilor auto şi a pietonilor. Este sau nu adevărat?
Chestiunea legată de fermitatea poliţistului poate fi privită din mai multe unghiuri. Este adevărat că fermitatea trebuie crescută în raport de situaţia existentă la un moment dat. Şi situaţia la momentul de astăzi implică o creştere a fermităţii lucrătorului de poliţie faţă de tot ceea ce înseamnă încălcarea legii. Cifrele pot demonstra că avem creşteri foarte mari la numărul sancţiunilor aplicate la numărul permiselor suspendate. Se pare însă că numai creşterea fermităţii neurmată şi de alte măsuri nu este de natură de a-i face pe şoferi să conştientizeze anumite reguli. Vreau să vă dau un exemplu: dacă un candidat pentru obţinerea permisului se duce şi dă o anumită sumă de bani şi obţine o fişă medicală fără să treacă pe la medic să-i verifice starea de sănătate, nu reprezintă el oare un pericol în trafic? La fel se întîmplă şi cu cei care trec prin testul psihologic. Oare toţi sînt apţi psihologic pentru a conduce un autovehicul?

  • În ce proiecte sînteţi implicaţi în momentul de faţă şi care este finalitatea lor?
La ora actuală am demarat mai multe programe de reducere a riscului rutier pe drumurile publice. Avem un astfel de program pe cele două autostrăzi şi vă pot informa că s-au anunţat reduceri semnificative a accidentelor pe cele două artere. Sîntem implicaţi în asigurarea gradului de fluenţă pe litoral, acolo unde ştiţi că au fost mari probleme. Şi de aproximativ trei luni avem un program pilot pe cele trei drumuri naţionale – DN1, DN7 şi DN2 – considerate "arterele morţii".

×
Subiecte în articol: interviu medic