x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Apartamentul din Zambaccian, cat un stadion

Apartamentul din Zambaccian, cat un stadion

de Gabriela Antoniu    |    15 Mar 2006   •   00:00
Apartamentul din Zambaccian, cat un stadion

Invinuita in dosarul Zambaccian ca a dat mita pentru a fi numita si menti-nuta in functie, Irina Jianu explica felul in care socotesc procurorii di-mensiunile apartamentului lui Adrian Nastase ca sa le iasa acuzele.

Invinuita in dosarul Zambaccian ca a dat mita pentru a fi numita si mentinuta in functie, Irina Jianu, fost inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii, explica pentru Jurnalul National cat de "absurde si jignitoare" sunt acuzatiile aduse ei si lui Adrian Nastase in acest caz.

Jurnalul National: Doamna Irina Jianu, sunteti acuzata ca ati dat mita pentru a fi numita si mentinuta in functie. I-ati dat sau nu mita lui Adrian Nastase pe vremea cand acesta era premier?
Irina Jianu: Haideti sa incepem cu inceputul. Nu domnul Adrian Nastase m-a numit in functie. Functia mea era asimilata cu functie de director general in Ministerul Lucrarilor Publice, deci nu primul-ministru numea in functii. Cat despre povestea asta cu mita va raspund categoric: nu am dat mita si mie afirmatia asta mi se pare jignitoare, atat pentru mine, cat si pentru domnul Adrian Nastase.

Dar procurorii l-au invinuit totusi pe domnul Nastase ca a primit mita, pentru apartamentul din Zambaccian, geamuri termopan in valoare de 12 miliarde de lei...
Eu sunt constructor de meserie si stiu... Tamplaria este inclusa in factura apartamentului, a casei. Nu poate fi separata. Decat daca iti schimbi tamplaria la un moment dat. Deci valoarea aceasta nu poate fi separata. Eu stiu de suma exorbitanta de 12 miliarde de lei. Si pot sa va spun ca am facut si niste socoteli. Un metru patrat de tamplarie cu geam termopan costa, sa spun, 300 de dolari. 12 miliarde inseamna 400.000 de dolari. Asta inseamna intre 1.300 si 4.000 de metri patrati de tamplarie. Si incepem invers socoteala, ca am facut-o si pe aceasta. O suprafata de perete exterior este acoperita cu geam, cu ferestre, maxim 30%. Daca nu facem totul in sticla. Deci 30% inseamna intre 3.900 si 14.000 mp pereti exteriori, impartit la 3 m inaltime ajungem iar la 1.300-4.000 m liniari de pereti. Inchideti ochii si incercati sa vedeti cam ce lungime are la strada bloculetul acela. Vreo 15 metri. Deci daca are 15 metri inseamna ca are in adancime vreo 600 de metri. 600 ori 15 fac 9.000 de metri patrati. Deci apartamentul domnului Nastase ar avea intre 9.000 si 18.000 de metri patrati ca suprafata. Va dati seama de enormitatea si de absurdul acestui lucru.

"Ma pasioneaza China"


In dosarul Zambaccian exista acuzatii privind importul unor obiecte, din China. Dumneavoastra personal, ati fost vreodata in China?
Da.

De cate ori?
De mai multe ori. Si ca intotdeauna, de cate ori ma duc in strainatate bineinteles ca ma uit dupa materiale de constructii, despre cum se construieste in tara respectiva.

Si in ce scop ?
M-a pasionat China si ma pasioneaza si am si prospectat piata materialelor de constructii.

Stiti ce bunuri s-au importat din China?
Da. Materiale de constructie si obiecte sanitare. Toate sunt in declaratiile vamele. Tot ce s-a importat.

Firma importatoare a Cristinei Popa


Si cine a fost importatorul?
Firma Vertcon SRL le-a importat. E firma de constructii si le-a folosit ca materiale la lucrarile pe care le aveau.

A cui e firma?
In perioada 2002-2005 a fost a doamnei Cristina Popa, care era actionar majoritar si administrator unic.

O cunosteati pe doamna Cristina Popa.
Bineinteles ca o cunosc. Am avut si eu actiuni la aceasta firma, dar le-am vandut. O cunosc. A fost administrator si la Conimpuls, unde am avut si eu actiuni si am fost si administrator. Am fost administrator pana prin 2004. Are si acum actiuni si la Conimpuls, si la Vertcon.

Dansa s-a ocupat de vamuirea bunurilor importate din partea firmei?
Pai, daca ea era administrator unic, bineinteles ca ea s-a ocupat.

La un moment dat s-a vehiculat informatia ca doamna Cristina Popa a fost stropita cu motorina la initiativa dumneavoastra. E adevarat?
Eu am aflat asta din mass-media. La televiziune am auzit-o si mi-am dat seama dupa voce cine este. Am aflat dupa aceea ca a facut in acest sens si o reclamatie. Ca a fost stropita nu cu motorina, ci cu un insecticid. A facut reclamatia dupa o saptamana sau cam asa ceva. Tot din mass-media am aflat.

Dar ati avut vreun conflict cu dansa?
N-am nici o treaba, nimic. Nici nu cred si nu am nici o legatura cu acest lucru.

CINE ESTE IRINA JIANU
Irina Jianu este fosta partenera de afaceri a lui Sergiu Sechelariu, fiind vicepresedinte si coactionar cu acesta la firma Conimpuls, firma care i-a propulsat pe amandoi la Ministerul Transporturilor. El ca secretar de stat, ea ca inspector-sef la IGSIC. Irina Jianu si Sergiu Sechelariu au mai fost actionari si la alte firme. Una dintre acestea este Vertcon SRL, unde administrator, dar si actionar a fost Cristina Popa. Aceasta este firma prin care s-ar fi putut derula importurile de "chinezarii" de care este verificat Adrian Nastase. Ea este acuzata in dosarul Zambaccian pentru dare de mita. Concret, Adrian Nastase ar fi primit de la Irina Jianu, in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector-sef la Inspectoratul General de Stat in Inspectia in Constructii (IGSIC), peste 100.000 de dolari, "reprezentand contravaloarea unor bunuri din China, si 12 miliarde de lei, reprezentand contravaloarea tamplariei din aluminiu si lemn cu geam termopan. Potrivit unei note prin care ministrul Justitiei a cerut incuviintarea pentru perchezitionarea celor doua imobile ale lui Adrian Nastase, cel din Strada Zambaccian si cel din comuna Cornu, in schimbul acestor favoruri, fostul premier impreuna cu un alt functionar guvernamental ar fi dispus numirea si mentinerea in functie a Irinei Jianu. Pe de alta parte, potrivit unor informatii aparute in presa, Irina Jianu ar avea legatura cu importul a bunurilor aduse din China, care fac obiectul cererii de perchezitie a locuintelor lui Nastase, respectiv materiale de constructii si termopane. Mai exact, fostul vicepresedinte Conimpuls SA ar fi plecat in China pentru a le procura.
×