Daniel Dăianu: “E nevoie de o politică publică în care să se ţină cont de exodul demografic”

Anul 2017 este crucial pentru economia României. Se măresc salarii şi pensii, scad taxe şi impozite. Cum vom reuşi să menţinem deficitul bugetar sub 3% din PIB în condiţiile în care veniturile fiscale nu trec de 26% din PIB comparativ cu o medie de peste 40% în UE? Care sunt provocările economice ale acestui an şi cum le putem face faţă am încercat să aflăm de la profesorul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR şi fost ministru de Finanţe.

Jurnalul Naţional: Care consideraţi că este cea mai mare problemă a economiei româneşti?

Daniel Dăianu: Decalajele structurale mari față de statele avansate, incluzând aici slăbiciuni instituționale. Se manifestă și un exod demografic puternic. Slăbiciunea instituțională se reflectă în atitudinea față de legi, proceduri. Dacă facem referire la acest an, trebuie să se evite un derapaj al bugetului în condițiile în care riscurile externe sunt mari. Presiunile pe buget sunt considerabile și ministrul de Finanțe are o misiune complicată. Declarația domnului Viorel Ștefan, că nu va fi depășit pragul de 3% din PIB, este de aceea notabilă. O lovitură ar putea primi economia românească de la evoluţiile politice din Europa cu reverberaţii economice, de la accentuarea protecţionismului în spaţiul global. Operează deja şi un “efect Trump”, iar o suită de creşteri ale ratei de politică monetară a Fed-ului ar putea provoca mişcări ample de lichiditate pe pieţe. Cu atât mai mult este nevoie de prudenţă în conduita macroeconomică. Trebuie să protejăm echilibrele economice şi aceasta înseamnă să nu lăsăm deficitul să scape de sub control. Colectarea veniturilor fiscale poate fi mai bună și, astfel, s-ar putea reduce din încordarea bugetului. Dar va fi greu. Economia autohtonă a crescut probabil cu 4,7-4,8% în 2016, față de o rată pontențială în jur de 3%. Este și rezultatul măsurilor fiscale și al unor venituri mărite în ultimii ani. Avem o supraîncălzire a economiei? Dacă observăm că deficitul de cont curent a fost în jur de 2% din PIB anul trecut, s-ar zice că nu. Dar acest deficit este mai mare decât în 2015, fiind limitat, totodată, de fondurile europene și trimiterile de bani din străinătate. Balanța comercială oferă de aceea o imagine mai nuanțată asupra mersului economiei. Avem și tensiune pe piața muncii, ce este afectată de migrație. Ideea este că a avea o turație a creșterii economice anuale de peste 4-4,5% în mod durabil reclamă investiții mai mari, de bună calitate, o educație mai bună a forței de muncă. Apropo de deficite, ele cresc când de la o situaţie stabilă te confrunţi cu șocuri mari, care pun în funcţiune stabilizatorii automaţi şi îţi creşte deficitul bugetar. Poate creşte şi deficitul de cont curent. Însă deficitele mari nu au cum persista sine die. Intervin corecții la un moment dat, mai mult sau mai puțin dureroase.

Să ieșim din logica “salariul mic este un avantaj”

J.N.: Ce alte provocări, în afară de deficit, mai pot apărea în elaborarea bugetului?

D.D.: Un buget responsabil nu se rezumă numai la controlul deficitului, trebuie să aibă în vedere şi structura și eficiența cheltuielilor. Aminteam de exodul capitalului uman, ce trebuie să fie atenuat. Să ai bani pentru educaţie, pentru infrastructură, pentru sănătate, deci să asiguri bunuri publice de bază. Vedem provocarea având în vedere resursele sărace ale bugetului public. Trebuie să avem o absorbţie intensă de fonduri europene pentru că acestea pot aduce două-trei procente din PIB pe net bugetului public. Dacă ai absorbţie ridicată, aceasta ajută să consolidezi economia. În ceea ce priveşte reformele structurale, aici includ lupta împotriva risipei în sectorul public. Pe un plan mai amplu, trebuie să avem în vedere şi politici industriale prin care să încurajăm construcţia de avantaje competitive. Nu este suficient să ai un mediu de afaceri prietenos gândind că acesta va genera automat avantaje competitive. Trebuie să ieşim din judecata că salariul mic este sursă principală de afaceri competitive. Avem nevoie de un alt regim de redevenţe, iar resursele naturale trebuie să fie exploatate nu în mod prădalnic, cum s-a întâmplat cu pădurile.

J.N.: Un derapaj bugetar semnificativ poate fi contracarat cu eficacitate de către BNR prin întărirea politicii monetare?

D.D.: Creşterea sensibilă a ratei de politică monetară, a ratelor pe piața monetară, ce ar urmări contracararea unor efecte mai puțin bune ale stimulilor bugetari, poate deveni rapid ineficientă, contraproductivă. Într-o economie mică şi deschisă, cum este cea a României, şi când alte bănci centrale practică rate de politică foarte scăzute, întărirea nechibzuită a politicii monetare autohtone poate avea efecte nedorite. Sunt invitate capitaluri speculative, se apreciază moneda naţională, ceea ce poate accentua deficitele externe etc. Drept este că politica monetară nu trebuie să funcţioneze singură în moderarea expansiunii creditului în economie. Se poate recurge și la instrumente macroprudențiale. O execuţie bugetară calibrată în funcție de nevoile de ansamblu ale economiei este necesară şi pentru ca BNR să îşi urmărească mai bine ţinta de inflaţie, obiectivul de stabilitate financiară având în vedere contextul intern şi cel internaţional. Un derapaj major în bugetul public, dacă ar avea loc, trebuie să fie corectat, în largă măsură, tot pe cale bugetară. Ceea ce se poate face în SUA, într-o economie de tip gigant și care furnizează moneda de rezervă principală a lumii, nu este posibil în economia românească.

Există în România o “cultură a neplății”

J.N.: Avem cele mai mici venituri fiscale din Europa, cu multe puncte procentuale mai puţin decât media noilor ţări intrate în UE. De ce?

D.D.: Este vorba despre o slăbiciune instituţională, nu avem mecanisme de colectare bine puse la punct, nu există nici pricepere la unii oameni, conformarea plătitorilor de taxe și impozite (ale companiilor, mari și mici) lasă mult de dorit; există în România o “cultură a neplății”, precum în state periferice din zona euro, în țări mai puțin dezvoltate. Această stare de fapt nu poate fi pusă în legătură numai cu o calitate îndoielnică a unor bunuri publice.

Trebuie să învăţăm de la ce fac alţii. Şi aici vedem că nu suntem pregătiţi pentru aderarea la zona euro.

O ţară care, în pofida unor progrese economice, este în continuare slabă instituțional, cu venituri fiscale mici, care nu poate să asigure bunuri publice esenţiale pentru cetăţeni. Trebuie să fie combătută ferm practica de mutare a profiturilor în străinatate (“profit shifting”), “optimizarea fiscală”.

J.N.: Este şi o problemă de securitate naţională?

D.D.: Da, bineînţeles. Securitatea naţională, în sens larg, înseamnă să ai căi rutiere bune, o amenajare a teritoriului bună, care presupune o infrastructură de bază robustă. Infrastructura de bază nu se rezumă numai la autostrăzi, înseamnă poduri, drumuri, sistem de irigaţii, instalaţii portuare, căi ferate, aeroporturi. În plus, principalul activ al unei ţări este capitalul uman. România se depopulează. Cum să opreşti un exod de capital uman dacă nu produci bunuri publice ce înseamnă resurse pentru sănătate, educaţie, salarii în creștere pe baza productivității muncii? Nu poţi să combaţi risipa, cum spun unii, şi numai apoi să te ocupi de resurse sporite pentru educație, sănătate. Trebuie mers pe ambele tronsoane, cu reformele necesare. Fiindcă banii trebuie introduși în dispozitive ce merg mai bine. Dezvoltarea economică reclamă politici publice ce trec dincolo, cum ar fi clarificarea drepturilor de proprietate și combaterea corupției, înseamnă să folosești și să învingi piețele, să creezi avantaje competitive. Este greu să învingi altfel capcane, menghina salariilor mici. Piața unică din UE este cu numeroase asimetrii, dezechilibre de forță economică.

Productivitatea nu crește peste noapte

J.N.: Cât pierdem din PIB-ul potenţial pentru că se depopulează ţara?

D.D.: Estimări se pot face pornind de la funcțiile de producție utilizate pentru măsurarea creșterii economice. Erodarea PIB-ului potenţial poate fi ilustrată, de pildă, printr-o funcţie de producţie care lucrează cu un stoc de capital fizic, stoc de capital uman şi avans tehnologic. Dacă se reduce capitalul uman, înseamnă că avem un factor de producţie în diminuare şi ar trebui să compensăm scăderea sa u o creştere de productivitate pentru a obține același PIB.

Necazul este că pierdem capital uman cu înaltă calificare, care înseamnă tehnologie încorporată. Şi este o fantezie să crezi că poţi avea creşteri de productivitate veritabile peste noapte.

Transferuri de cunoaștere masive nu pot avea loc rapid. Poți mări eventual rata de participare pe piața muncii internă, care este mică la noi. Nu prea poţi să gândești în termeni de intrare masivă compensatorie de capital uman din afară. Nu este practicabil nici social, nici politic. Nu vedeţi ce se întâmplă în Europa? Mişcări de populaţie, mari imigraţii sunt greu de digerat de populaţiile locale. E nevoie de o politică publică în care să se ţină cont de exodul demografic, care să ţină cont de scăderea mare a populaţiei. Este de avut în vedere și distribuția venitului național între muncă și capital. Cu circa 31% din PIB partea muncii în ultimii ani, România are, cred, cea mai asimetrică distribuție în UE. Toți, inclusiv cercurile de afaceri, trebuie să mediteze la acest aspect.

Investiţiile şi educaţia sunt esenţiale

Avem și o distribuție de venituri de luat în seamă - un coeficient GINI de circa 32%. Creșterea economică durabilă depinde de motoarele investiții și educație, dar și de distribuția veniturilor, de incluziune. La Davos, în acest an, se discută mult pe această temă. Și este de notat că FMI, OCDE, alte instituții internaționale acordă tot mai multă atenție acestei probleme alături de impactul noii revoluții industriale. Educația este esențială pentru a răspunde la acest impact.

Cu venituri fiscale de 26% din PIB nu poți să finanţezi bunuri publice de bază. Este o problemă de securitate naţională, de unde să creşti cheltuielile pentru apărare, educaţie, salarii, pensii? Contează şi infrastructura de bază, mai ales pentru protecția teritoriului. Resursele puține creează un mare handicap, Daniel Dăianu

Calcule de la BNR, şi nu numai, arată că deficite bugetare în succesiune de peste 3% ne duc spre 50% din PIB datorie publică, dacă nu avem creștere economică înaltă, sustenabilă. Aparent nu este o cifră mare considerând media din UE, care este în jur de 85% din PIB. Dar pentru o economie relativ mică, cu grad de euroizare important, cu venituri fiscale foarte mici, cu suferinţe mari ale bugetului prin subfinanţarea cronică a unor sectoare-cheie, o asemenea situație nu este de tratat cu nonșalanță, Daniel Dăianu

Să folosim mult mai bine resursele de care dispune bugetul public, să luptăm contra evaziunii fiscale și contra evitării plății impozitelor pentru a depăşi bariera de 27-28% venituri fiscale, să absorbim cât mai mult şi bine fonduri europene, să prioritizăm proiectele investiţionale şi să le realizăm. Acestea sunt mize importante pentru guvernare, Daniel Dăianu

Carte de vizită

• membru titular al Academiei Române (din 2013);

• membru în Consiliul de Administraţie al BNR;

• profesor universitar la SNSPA; profesor la o serie de universităţi europene şi americane de prestigiu;

• doctor în economie al A.S.E. Bucureşti; studii postdoctorale și de management avansat la Universitatea Harvard și, respectiv, Harvard Business School;

• cercetător invitat la FMI, OCDE, Nato Defense College;

• economist-şef al BNR (1992-1997);

• ministru al Finanţelor (1997-1998);

• europarlamentar PNL (2007-2009)

• vicepreședinte ASF (2013-2014)