x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la micul Paris la Bucureştiul european

0
Autor: Simina Stan 22 Mar 2011 - 20:12
De la micul Paris la Bucureştiul european Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional Bogdan Andrei Fezi ne ajută să înţelegem, în ultima sa carte, cum a evoluat oraşul


157660-arh-bogdan-andrei-fezi-2.jpg


În ultimele decenii Europa tinde să devină mai mult o Europă a oraşelor şi mai puţin a statelor sau a regiunilor. Cartea “Bucureştiul european” a arhitectului Bogdan Andrei Fezi, apărută la editura Curtea Veche, surprinde acest accent, fiind în acelaşi timp una din cheile potrivite pentru a înţelege Bucureştiul de astăzi. Nu este o istorie a Bucureştiului nostalgică, dimpotrivă ne ajută să înţelegem cum a evoluat şi s-a modernizat oraşul. De ce ne inspiră? De ce ne dezamăgeşte? De ce îl iubim? Cum ar trebui să fie perfecţionat?

Jurnalul Naţional: Domnule arhitect pentru dumneavoastră Bucureştiul nu este “micul Paris”?

Arhitect Bogdan Andrei Fezi: Este o schimbare de viziune pe care o propun prin titlul “Bucureştiul european” pentru înţelegerea oraşului în care trăim. Nu am abordat problema “micului Paris”, apelativ valabil înainte de anii 1930, ci m-am întrebat unde ajunsese Bucureştiul la nivel mondial? Această carte a pornit de la o nevoie de explicare a identităţii urbane bucureştene, de unde vine pasiunea pentru Europa a bucureştenilor, şi de cât timp se confruntă capitala cu problema occidentalizării sale. De aceea am început cu un citat din Regulamentul organic din 1831 “soarta Bucureştiului se va asemăna cu soarta tuturor oraşelor Europei”. Vorbesc în această carte despre istoria capitalei şi despre recomandări pentru viitor, care se aplică şi altor oraşe din ţară. Cartea “Bucureştiul european” este scrisă din punctul de vedere al unui arhitect, al unei persoane care doreşte prin proiectele sale să schimbe viaţa urbană, din nevoia de fundamentare istorică şi de modificare a cadrului legislativ.

Ultimul capitol al cărţii m-a pus pe gânduri.

Cele “şapte condiţii europene pentru salvarea Bucureştiului astăzi” sunt uşor de înţeles, încât merită enumerate. Poate cea mai importantă condiţie ar fi eliminarea derogărilor de la planurile de urbanism. Derapajele sunt foarte mari, atât faţă de tradiţia bucureşteană, fiind interzise de la începutul secolului XX, cât şI faţă de practica europeană curentă . Vă dau un exemplu: la 1902 Biserica Greacă, prin consulat, cere Primăriei permisiunea să deplaseze gardul, cu un metru, pe bulevardul Pache-Protopopescu. Primăria refuză căci: “dacă s-ar admite cererea pentru ce s-ar mai refuza mâine altuia”. În prezent, în Europa, sunt interzise derogările de la Planurile Urbanistice, în favoarea beneficiarilor privaţi. Legea română este bună în ansamblu, dar are un articol nefast prin care derogările sunt permise prin votul politic al Consiliului Municipal al Primăriei. Astfel dacă într-o zonă, unde toate clădirile au două etaje, cineva vrea să construiască un bloc de 20 de etaje, fără locuri de parcare, votul o permite. Fac aici o paralelă cu traficul auto: dacă eu am o maşină mai mare, mai roşie şi vreau să circul pe autostradă, nu cu 130 km/h, ci cu 250km/h, mi s-ar permite.

Care este motivaţia?

Unii proprietari obţin avantaje financiare, prin aceste derogări, în detrimentul vecinilor. Putem estima pe baze statistice imobiliare că în 2007, în Capitală, derogările ar fi adus avantaje estimate, undeva, în jurul sumei de un miliard de euro. Aceste motivaţii financiare ce rezultă dintr-un vot politic, nu aduc nici export, nici îmbunătăţirea vieţii, deci nici un beneficiu pentru locuitorii oraşului. Opinia specialiştilor este egală cu zero, şi mă refer la o realitate. Comisiile de urbanism din Primărie sau parte din comisiile din minister au rol consultativ. Degeaba Comisia de Urbanism din Primărie se opune, votul politic dispune. În România nu poţi să ai farmacii fără farmacişti, sau firmă de experţi contabili, fără contabili, dar poţi să îţi deschizi firmă de arhitectură fără arhitect. Este foarte grav, întrucât contrazice practica europeană actuală, ba mai mult arhitecţii şefi din Primării nu au nici o obligaţie să fie înscrişi în Ordinul Arhitecţilor.

Care ar fi un alt aspect important?

Faptul că publicul larg nu are nici un cuvânt de spus. Conform unei convenţii europene ratificată de România în 2000, pentru chestiunile de urbanism este obligatorie consultarea populaţiei. La noi, timp de zece ani, această lege nu a avut metodologie de aplicare.

Cine întocmeşte această metodologie?

Este elaborată de ministerul de resort. Problema este că nu este suficient prevederea autoritatea “poate”, ci ar trebui înlocuită prin “autoritatea este obligată”.

Cum funcţionează acest sistem în Europa şi cum se aplică la noi?

Când urmează să se facă o lucrare de anvergură, de exemplu, când vecinul decide să facă un bloc de zece etaje, proiectul se afişează public, cu luni înainte în acel loc, locuitorii pot avea urne de vot sau se pot duce la Primărie, şi în această fază proiectul este modificat sau aprobat. La noi proiectele sunt afişate, timp de două săptămâni, pe site-ul Primăriei şi atât. Locuitorii din zonă, evident, nu ştiu nimic, pentru că nu se afişează nimic la faţa locului. Deci un simulacru de respectare a unei obligaţii europene. În ciuda eforturilor, fie ale Ordinului Arhitecţilor, ale Uniunii Arhitecţilor sau ale unor ONG care militează lăudabil pentru scopul de protejare a oraşului, sistemul de sancţiuni aproape lipseşte cu desăvârşire. Să intru în sfera ridicolului sau a şocantului, în România, mai avem o lege europeană privind calitatea în construcţii. Imobilele au o garanţie pe întreaga durată de existenţă pentru structură şi o garanţie de zece ani pe mai multe criterii. Dar această lege nu este dublată de obligaţia de a ne asigura financiar pe zece ani, ca în alte părţi. La maşini suntem obligaţi să avem RCA. La clădiri constructorii nu sunt obligaţi să se asigure şi nici proiectanţii. Cum anume se poate asigura calitatea unei clădiri pe un interval lung de timp, nu ştim! Ba, mai hilar, deşi avem obligaţia asigurării calităţii în construcţii pe zece ani, Primăriile pot da amenzi numai timp de doi ani. Nu este o glumă.

Puteţi să detaliaţi?

În ceea ce priveşte amenzile, în orice parte, fie că este Franţa, Germania sau Italia, acestea sunt de două tipuri: contravenţională, şi ulterior dacă se constată că respectivul perseverează, devine caz penal, sancţionat cu închisoarea. La noi sancţiunea penală lipseşte cu desăvârşire. Ba mai este o nuanţă, în Franţa pedeapsa este variabilă, dacă ai construit un coteţ, amenda este mică, dacă ai construit un imobil mare, amenda este pe măsură. La noi această nuanţă scapă. Ceea ce este mai grav, este că legea făcută de autorităţi, a decis ca autorităţile să nu poată fi sancţionate în toate situaţiile.

Cunoaşteţi vreun caz de amendă dată în Bucureşti pentru distrugerea unui monument?

Lucrurile teoretic sunt clare, distrugerea unui monument istoric este caz penal, însă dacă laşi să se distrugă o clădire monument nu este o faptă sancţionabilă. Legea franceză spune că şi a lăsa să se distrugă este sancţionabil, ba mai mult Primăria are drept de expropriere asupra celor care lasă să se distrugă patrimoniul francez. Ori la noi procedeul este simplu, se desface acoperişul, şi clădirea este lăsată să se distrugă, ba mai mult, este incendiată, după care legal poate fi demolată. Avem legi, care sunt în mare parte europene, dar au articole pe ici, pe colo, care permit derapaje importante de la principiile legilor.

Cum putem perfecţiona oraşul?

S-a spus despre această carte că are un ton optimist. Realist vorbind, dacă acum în Bucureşti, s-ar introduce un sistem urbanistic teoretic perfect, presupunând că ar exista aşa ceva, efectele măsurilor actuale s-ar simţi încă 10 ani. Reformele aplicate oraşului ar avea efecte vizibile, care l-ar readuce la nivel internaţional, abia peste o jumătate de secol. Spre deosebire de a cumpăra un obiect de mobilier care durează câteva ore, de a construi o casă, care poate dura câţiva ani, a perfecţiona un oraş durează câteva decenii. Amânările înseamnă probleme pe termen lung. Pe de altă parte Bucureştiul are un potenţial foarte mare la îndemâna administraţiei, mai ales că fondurile europene teoretic aşteaptă. Aş aminti proiectul de refacere a vechii infrastructuri feroviare din jurul Capitalei, ce ar permite descongestionarea traficului, pentru care nu este nevoie de vreo expropriere, fiind necesară reabilitarea infrastructurii existente. Oraşul are resurse urbanistice neexplorate, foarte mari. Concursul din 1996, “Bucureşti 2000”, a pus în evidenţă 2.000.000mp în jurul Palatului Parlamentului, care ar fi însemnat refacerea infrastructurii, realizarea unor staţii de metrou, construirea de imobile de locuit, etc. Sigur că ar avea un efect pozitiv pentru oraş şi ar fi benefic pentru cetăţeni, fiind genul de proiecte care ar trebui stimulate, dar ar limita specula imobiliară. A lansa pe piaţă 2.000.000mp în condiţii de transparenţă, înseamnă licitaţii internaţionale, scăderea preţurilor şi infrastructură corectă, ceea ce ar distruge specula imobiliară şi sistemul piramidal creat de PUZ-uri.

Este noul bulevard o primă fază în dezvoltarea proiectului “Bucureşti 2000”?  

Nu este vorba de străpungerea unui nou bulevard în faza în care se execută acum, ci de lărgirea unor străzi existente, o dublare a diametralei existente. În Bucureşti urmează să se facă o serie de astfel de lucrări, inclusiv pasaje subterane, supraterane. Trebuie prioritizate operaţiunile urbane şi este necesară consultarea populaţiei capitalei. Din păcate, Primăria nu se bazează pe specialişti sau pe populaţie, pentru luarea acestor decizii, care se iau într-un cadru foarte restrâns, ceea ce este în contradicţie cu practica istorică europeană şi cu obligaţiile pe care şi le-a asumat România.

Puteţi vorbi despre o prioritizare a operaţiunilor urbane necesare în Capitală?

Bucureştiul are două obligaţii majore: să revitalizeze zonele istorice şi să folosească posibilităţile oferite de zonele mai puţin construite din jur pentru a se extinde. Dar aş putea să amintesc alte câteva: închiderea inelului principal de circulaţie în sud; şoseaua de centură; concursuri de idei de arhitectură naţionale sau internaţionale; politică urbană strictă referitoare circulaţie, la culoarele unice pentru autobuze, taxiuri şi trafic pietonal; reglementarea parcării automobilelor.

Reluarea tradiţiei concursurilor de arhitectură este o altă condiţie enunţată?

Trăim cu senzaţia că acel Bucureşti de la 1906, când a fost primul concurs internaţional de urbanism al capitalei, este un vis. În prezent la noi proiectarea de arhitectură pentru clădiri publice se face prin licitaţii. În alte ţări europene, este obligatoriu concursul de idei, şi apoi licitaţia, întrucât concursul asigură calitatea, iar licitaţia preţul. OAR a monitorizat aproximativ 50 de situaţii, dintre care în vreo 40 de cazuri criteriul unic a fost preţul cel mai mic. Dacă, la 1880, pentru Ateneu s-ar fi făcut licitaţie de proiectare, şi nu concurs de arhitectură, ar fi câştigat firma care ar fi licitat pe un leu, iar Ateneul n-ar mai avea coloanele sale magnifice sau fresca lui Costin Petrescu. Probabil ar fi fost o cutie de un leu, proiectată pe un leu. Dacă acum s-ar mai lansa un concurs pentru Ateneu, probabil că i-ar spune: Haideţi să construim un Ateneu de un leu!

Sunt concursurile de arhitectură şi urbanism un răspuns pentru problemele oraşului?

Bineînţeles, dar concursurile ar trebui să se materializeze prin construirea clădirilor. Bucureştiul a realizat, în două decenii, poate 20-30 de concursuri de arhitectură. Franţa a ajuns să realizeze peste 10.000 de concursuri într-un an. În prezent toate clădirile importante sunt făcute prin concursuri internaţionale: Reichstag, Centrul Pompidou, etc. Din păcate în România concursurile de idei, nu sunt puse în aplicare, de exemplu: concursurile pentru Piaţa Revoluţiei, pentru Bucureşti 2000 sau pentru extinderea Palatului Victoria. Sunt însă realizate proiectele pe licitaţii, cu rezultatele arhitecturale lamentabile pe care le vedem, de exemplu: sălile de sport, simple cutii de tablă, prin care curge apa.

Creşterea suprafeţei de spaţii verzi este o altă condiţie amintită în carte?

Problema spaţiilor verzi este o tragedie bucureşteană, şi îmi asum acest termen. Prin tradiţie Bucureştiul era foarte verde, tocmai pentru că nu a avut fortificaţii. Amenajarea râului Colentina, a parcului Herăstrău şi crearea unei centuri de parcuri după conceptul englez de oraş grădină sau parcurile pinten, amenajarea pădurilor din jur, toate continuau această tradiţie. La ora actuală suprafaţa spaţiilor verzi s-a înjumătăţit. Cantitatea de praf în aer a crescut, afecţiunile pulmonare s-au dublat. Funcţionarea administraţiei şi legislaţia sunt foarte diferite faţă de ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei oraşului. La începutul secolului Primăria Bucureştiului a expropriat în interes public, pentru a crea parcul Herăstrău, plătindu-le proprietarilor justa despăgubire. La ora actuală fenomenul este adeseori invers. În loc să se exproprieze în continuare pentru crearea de parcuri, acestea au fost retrocedate sau au fost cedate terenuri din parcuri, lucru foarte grav. Chiar în cazul, în care s-ar fi făcut astfel de retrocedări ar fi trebuit să fie urmate de exproprieri în interes public. Numai că legislaţiei române îi mai lipseşte o prevedere, care face diferenţa să fie colosală faţă de legislaţia europeană, şi anume dreptul de preemţiune al Primăriei la achiziţia terenurilor.

La ce vă referiţi?

Dacă un proprietar vinde un teren, Primăria are avea drept de prim cumpărător. Dacă Primăria ar fi avut acest drept, care era în interesul populaţiei ar fi distrus specula. Atunci când unii proprietari ar fi declarat fals că vând terenul la un preţ foarte mic, Primăria ar fi spus că îl cumpără, preţurile nedeclarate fiind mult mai mari. Avantajele ar fi considerabile, materializându-se în terenuri pentru locuri de joacă, parcuri, grădiniţe, şcoli, blocuri pentru persoane defavorizate şi din punct de vedere fiscal ar fi în avantajul statului.

Cine ar trebui să acţioneze?

Parlamentul, ministerul de resort, administraţia în general. Legislaţia nu trebuie reformată, trebuie eliminate sau modificate câteva articole. Multe sunt întârziate, pentru că apariţia unor reglementări clare ar distruge specula şi afacerile, care se pot realiza. Binele public trebuie echilibrat cu cel personal, în acest Constituţia este foarte clară, proprietatea este limitată de buna vecinătate, nu este totală. Nu se poate permite să se construiască oriunde, oricât de înalt şi de mult. Totul trebuie făcut în folosul comun al cetăţenilor.

Un alt concept din cartea dumneavoastră se referă la plafonarea densităţii urbane?

Sunt câteva măsuri simple ce ar descongestiona oraşul, care ţin de plafonarea densităţii urbane. Ce suprafaţă de birouri sau locuinţe putem construi raportat la suprafaţa terenuluin în diverse capitale? În cazul Parisului, densitatea era de 3.75, acum a scăzut la 3, întrucât şi-au dat seama că nu au suficientă infrastructură. În Bucureşti sunt zone în care această densitate urbană are derogări până la coeficientul de zece. Ceea ce înseamnă, pentru respectivii beneficiari sporirea valorii terenului, în timp ce pentru vecini înseamnă trafic insuportabil, umbră, noxe şi scăderea valorii proprietăţii lor. În zona străzilor cu nume de capitale, vilele au fost construite de Societatea pentru Locuinţe Ieftine. Paradoxal acum aceste clădiri sunt printre cele mai scumpe. Pare o contradicţie! Dacă ne uităm cu atenţie, constatăm că aceste vile nu îşi justifică întotdeauna preţul actual, parcelele sunt mici, spaţiile dintre case nu sunt foarte mari, 1.9m până la limita de proprietate, dar casele sunt toate pe acelaşi aliniament, au acelaşi număr de etaje, au trotuar şi stradă cu o dimensiune rezonabilă. Această regulă generală şi acest respect al ordinii sunt motivele pentru care astfel de zone sunt atât de căutate acum.

În contra exemplu?

Aş face referire aici la micile parcelări din Pipera, unde deşi proprietarii au investit sume mari, datorită faptului că nu există o ordine urbană, o claritate în organizare sau în ceea ce priveşte înălţimile caselor, că străzile nu au trotuare, cartierul nu a luat avânt pe măsura investiţiilor. Şi în acest caz ne izbim de hibele legislaţiei, pentru că există o prevedere nefastă cu privire la împărţirea în parcele. În anii 1990 legea română spunea că nu trebuie să depui un proiect PUZ atunci când împarţi un teren în cinci parcele. În zone de genul acesta, parcele lungi, uneori agricole, au fost împărţite în cinci, apoi încă o dată în cinci, şi dacă au mai fost împărţite în cinci, au ieşit 125. Nefericiţii cetăţeni din spatele parcelelor au constatat, că nu au acces la stradă şi au trebuit să facă un drum de servitute de 3m, care a condus la o situaţie, total ingrată, bazată pe un singur articol de lege, care a dat totul peste cap.

Consideraţi potrivită noua propunere intitulată Legea capitalei?

Pentru Bucurşti propunerea legislativă are avantaje şi dezavantaje. Desigur oraşul trebuie să aibă o politică unitară la nivel central, dar primarii de sector nu vor mai fi aleşi, ci numiţi politic. În timp ce Bucureştiul tinde să crească ca suprafaţă, ajungem la o mare centralizare, şi astfel vocea populaţiei locale nu poate fi exprimată. Avem exemplul instituţiei Primăriei din Londra ce a fost dizolvată de Guvernul Thatcher, nu este un exemplu de urmat. Pentru a încheia într-un ton optimist, Bucureştiul păstrează încă un mare potenţial, dar atingerea obiectivelor de înfrumuseţare şi însănătoşire trebuie să pornească de la respectarea tradiţiei oraşului şi a practicilor europene.

Citeşte mai multe despre:   arhitectura

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Familia lui Cosmin Olăroiu preia afacerea şi vila de lux ale lui “Stelu” din Kiseleff

Familia lui Cosmin Olăroiu preia afacerea şi vila de lux ale lui “Stelu” din Kiseleff
Galerie Foto În 2012, controversatul afacerist Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, cunoscut şi drept “săgeata” lui Dorin Cocoş, a cumpărat, de la RA-APPS, o vilă de lux, într-una dintre cele mai spectaculoase zone ale...

Tendinţa momentului: specialiştii vor să rămână în ţară

Tendinţa momentului: specialiştii vor să rămână în ţară
Criza generală de forţă de muncă şi mai ales de specialişti în diverse domenii afectează economia României, dar situaţia pare că se îmbunătăţeşte, în ultima perioadă. O analiză a pieţei forţei de mun...

Tușești? Nu te repezi la antibiotice

Tușești? Nu te repezi la antibiotice
Românii au găsit, chiar în lumea satului, vorbe sugestive despre necazurile pulmonare, iar zicerea cea mai frecventă este „aprindere la plămâni”. Totuşi, despre problemele la plămâni umblă şi tot felul de...

Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament

Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament
Galerie Foto Liderul USR, Dan Barna, proaspăt desemnat, la congresul de sâmbătă, drept candidat al partidului pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, a deținut, până în vara anului 2016, jumătate din acțiunile...

Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ

Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ
Război total între Secția de Procurori de la CSM, pe de o parte, conducerea Consiliului, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și chiar procurorul general interimar al României, pe de altă parte...

Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze

Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze
Galerie Foto După ce a trăit o perioadă în Japonia, Ioana Lee revine cu o nouă carte pentru fanii ei. De data aceasta, Ioana ne dezvăluie cele "19 secrete japoneze pentru o viaţă mai bună". Este o carte din care învăţăm...

GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare

GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare
Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO) a dat, ieri, publicității, cele două rapoarte care au legătură cu evoluțiile sistemului judiciar din România. Ambele documente vorbesc despre “implementarea...

Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi

Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi
Galerie Foto O companie din Ploiești, care se ocupă cu activități de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, impicată, în urmă cu patru ani într-un dosar de corupție, a fost arvunită, din nou, anul acesta de către...

Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale

Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale
Înalta Curte de Casație și Justiție știa că încălcarea prevederilor legale cu privire la constituirea, pe fond, a completurilor de judecată care să se pronunțe în dosarele de coruție va fi sancționată...

Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție

Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție
Curtea Constituţională a României a stabilit, ieri, după numeroase amânări, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în...

Avocatul lui Alin Tișe, administrator special la firma Elenei Udrea

Avocatul lui Alin Tișe, administrator special la firma Elenei Udrea
Galerie Foto Celebra companie Băi Boghiș SRL, unde, în vremurile “bune” ale regimului condus de Traian Băsescu și de PDL, Elena Udrea își fonda propria stațiune balneară, este administrată, special, începând cu acest...

Ela Crăciun ne învaţă cum să avem 9 luni fără griji

Ela Crăciun ne învaţă cum să avem 9 luni fără griji
Ela Crăciun, jurnalist Antenei 3 și cel mai cunoscut blogger de parenting din România, şi-a lansat recent prima sa carte, intitulată “9 luni fără griji” -101 întrebări despre sarcină, cu răspunsuri de la...

60 de milioane pentru „zilierii” Teatrului Național “I.L. Caragiale”

60 de milioane pentru „zilierii” Teatrului Național “I.L. Caragiale”
Scandalul legat de situația celor 54 de angajați salarizați din bugetul Teatrului Național “I.L. Caragiale”, condus de Ion Caramitru, și care, astăzi, face obiectului unei anchete a Corpului de Control al...

Helicobacter pylori, bacteria care se simte bine în acid

Helicobacter pylori, bacteria care se simte bine în acid
A fost o vreme în care multe neplăceri resimţite în sistemul digestiv erau  diagnosticate ca gastrite. Când a apărut investigarea prin endoscopie, s-a constatat că, de fapt, era un exces de diagnostic de...

Presiuni incredibile ale procurorilor din CSM asupra SIIJ, în două dosare penale

Presiuni incredibile ale procurorilor din CSM asupra SIIJ, în două dosare penale
În mai puțin de două săptămâni, de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-au exercitat presiuni directe asupra Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în legătură cu două dosare
Serviciul de email marketing furnizat de