Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Perioada gipsului şi-a trăit traiul, acum doar 5% dintre fracturi se mai soluţionează cu montarea gipsului. Restul fracturilor se rezolvă cu intervenţie chirurgicală de rearanjare a oaselor rupte. Interviu cu medic primar Mihai Negruşoiu, ortoped la Spitalul Colentina din Bucureşti
Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor Mihai Negruşoiu, unii pacienţi care au avut fracturi rezolvate prin operaţie şi montare de şuruburi, plăcuţe metalice, după repararea osului nu acceptă să li se scoată piesele metalice, se simt bine şi le lasă în oase. Greşesc?
Dr.Mihai Negruşoiu: - Bineînţeles că fac o eroare. Osul este sănătos, rezistent, nu pierde substanţă osoasă dacă osul lucrează, dacă este solicitat de forţele ce-l apasă. Când o parte din sarcini, din forţe, sunt preluate de implanturile metalice, osul se leneveşte şi nu e bine. De aceea se impune tempo-ul doi al intervenţiei chirurgicale în fracturi şi anume extragerea pieselor metalice folosite pentru sprijinirea oaselor fracturate. După consolidarea osului e recomandat să fie scoase plăcuţele metalice, agrafele, scoabele, şuruburile. În cazul femurului piesele metalice se scot după 2 ani de la fractură. Tibia trebuie lăsată să lucreze singură şi se extrag piesele metalice după un an şi jumătate. Iar la fracturile la braţ, implanturile metalice se extrag după 1 an.
F.C.: - Spuneaţi că epoca gipsului s-a cam încheiat, e vremea intervenţiilor chirurgicale în fracturi. De ce?
Dr.M.N.: - Doar circa 5% dintre fracturi se rezolvă cu imobilizarea în bandaj gipsat. Gipsul se pune la fracturile de la oase mai puţin solicitate, la pumn de exemplu. În marea majoritate se aplică metoda chirurgicală, care permite o recuperare mai rapidă, care face ca bolnavul să se mişte după puţine zile cu cadrul, cu cârjele, cu bastonul. Chirurgul reduce fractura, adică rearanjează oasele fracturate, bineînţeles sub anestezie. Se recurge şi la consolidare cu piese metalice. La fractura oaselor lungi, gen femur, tibie se montează de chirurg o tije metalică în interiorul osului. Această tijă lucrează în sensul acţiunii forţelor asupra osului. În cazul fracturilor la oase aflate în preajma articulaţiilor se implantează plăcuţe metalice, agrafe, şuruburi, scoabe.
F.C.: - Aţi atras atenţia că protezarea în cazul articulaţiilor lovite de artroză trebuie să fie ultima soluţie. De ce?
Dr.M.N.: - Cei care ajung la protezare e bine să cunoască cum că şi proteza are o viaţă limitată, cele mai ieftine durează 8-10 ani, cele mai perfecţionate 15 ani şi mai mult. Dar apoi urmează schimbarea protezei şi înlocuirea ei cu una nouă, operaţie mai complicată când se sacrifică, se taie mai mult os. După implantarea unei proteze omul dobândeşte vechea mobilitate. Dar o perioadă are unele restricţii, după protezele implantate la şold o perioadă nu e bine să doarmă pe partea cu operaţia, să nu stea picior peste picior, să nu urce pante.
Cea mai gravă fractură este la bazin. Complicat este şi când se rupe o claviculă, dar fiind o zonă intens irigată cu sânge refacerea osului claviculei este mai rapidă. O rupere sau fisurare a coastelor înseamnă dureri la strănut, tuse, râs, respraţie mai profundă, cu atât mai mult cu cât toracele nu poate fi pus în gips.
