Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul vă oferă miercuri, 24 iulie, romanul polițist ”Asasinat la Cracovia”, o carte cu un univers detectivistic special. Pe lângă personaje, intrigi și crime ce amintesc de celebre autoare de gen - Agatha Christie sau Rodica Ojog Brașoveanu - , scriitoarea Eliza Roșu, care publică sub pseudonimul Eliza Roha, propune o lume complexă, care îmbrățișează atât detaliile romanului polițist clasic, cât și o deschidere spre social, minuțios dezvoltată. Pe scurt, un tot complet și armonios. Vă invităm să descoperiți o autoare care vă va ține cu sufletul la gură pâna la ultima filă a cărții. Promitem!
Jurnalul: Ce ați făcut până la 50 de ani? De ce nu ați scris romane?
Eliza Roha: Mi-am ”câștigat existența” și mi-am crescut copiii, în paralel. Am scris poezie și teatru, având, între 1983 și 2001, patru piese jucate pe scenele din țară. Primul roman l-am scris la vârsta de 54 de ani, în anul 2000, apoi, pensionându-mă și degrevându-mă de alte obligații, copiii mei prinzând aripile independenței, m-am dedicat prozei. M-a așteptat ceva timp... Am scris, mai ales, romane, povestiri și eseuri, literatură pentru copii, comentarii literare.
Se poate trăi în România din această meserie?
În ceea ce mă privește, nu, și nici nu am auzit de așa ceva!
Aghata Christie sau Rodica Ojog Brașoveanu? Motivați.
Am citit multe din romanele acestor eminente scriitoare. Cred că au fost scriitoare ”potrivite” la ”timpul potrivit”. Succesul unei cărți este condiționat de talentul scriitorului în ceea ce privește narațiunea, cât și de capacitatea de a intui și crea stări sufletești esențiale, perene, astfel încât cititorul să-și regăsească măcar aspirații. Așa cum s-a sugerat de către critică, spre deosebire de ele, în romanele mele atât acțiunea, cât și personajele sunt integrate în social.
Sunt femeile mai bune autoare de romane polițiste ca bărbații? De ce? Sunt mai atente la detalii, mai capabile să observe subtilități?
Romanele polițiste ascund anumite ”secrete” în derularea intrigii care țin de intuiție, de sensibilitate, trăsături caracteristice femeilor, conferind un farmec aparte și prin componentele volatile. Romanele scrise de bărbați se remarcă mai mult prin inteligență și precizie.
Ce carte vă e cel mai aproape de suflet? De ce?
Dacă vă referiți la cărțile citite, sunt multe care mi-au marcat personalitatea și m-au pus pe gânduri. Dacă vă referiți la cărțile scrise de mine, fiecare carte mă reprezintă într-un fel sau altul, în același timp fiind oglinzi virtuale. Scrisul înseamnă tristețe și bucurie, nostalgie și determinare. Toate îmi sunt dragi.
Ce citiți în timpul liber? Ce ar trebui oamenii să lectureze?
Ce înseamnă ”timp liber”? Un scriitor este conectat în mod continuu la sursa de inspirație: viața. Mânată de năvala gândurilor ce-mi iau somnul, ”timpul liber” îl împart între lecturile de informare și cele pentru suflet. Citesc, în special, cărțile confraților despre care și scriu. În volumele de comentarii publicate am scris despre aproape două sute de volume citite în ultimii 10 ani, iar din 2005 am publicat aproape 50 cărți, deci de unde timp liber? Oamenii ar trebui să citească operele clasicilor, de referință, cărți care conțin informație adevărată și transmit mesaje corecte, să nu se lase ademeniți de cărți cu subiecte facile pentru că, în timp, acestea îți controlează mintea, simțirea, devii ceea ce citești.
Pentru cine scrieți? Ce simțiți când vă aflați în fața manuscrisului?
Desigur, scriu pentru cititori. Dacă sunt. În principal, scriu pentru că așa am fost programată de Maica Natură. Mintea este un mecanism, rodat prin instrucție și trudă, profundă gândire și apoi racordat la anumite ”lungimi de undă” ale inspirației, intraductibilă și venită nu știm cum. Trăiesc intens ceea ce scriu, uit de mine, la propriu. Atunci când sunt întreruptă, ca să ies din realitatea virtuală, îmi trebuie măcar o secundă, două. Scrisul este esențial pentru existența mea.
De ce acest gen literar?
Scriu în continuare și romane cu tentă sau intrigă polițistă, practic aproape toate romanele mele au și o inserție policier, scriu și teatru, și romane având conținut de natură socială, istorică, de dragoste, scriu de toate, pentru că fac parte din viață. Din cele 25 de romane pe care le-am scris, șase sunt întru totul polițiste, dar și în acestea personajele și acțiunile lor sunt determinate de un complex social, politic, uman. Subiectele ne aleg pe noi, nu noi pe ele. Fiecare scriitor le slujește pe cât îl țin puterile și talentul.
Cum vă alegeți planurile, cum le întrepătrundeți? De fapt, povestiți-ne cum scrieți dvs un roman - cum îl planificați, cum vi-l închipuiți. Cât contează portretistica în opera dvs?
Punctul de plecare este inspirația, apoi își spune cuvântul experiența de viață. Câteodată am impresia că firul povestirii se toarce de la sine, eu doar trudesc să-l desfășor. Adesea, cărțile îmi par entități energetice, vii, fiecare cu destinul său, cu mai multe sau mai puține șanse de afirmare. Scrierea fiecărei cărți presupune o scotocire prin străfundurile gândurilor mele, aducând la suprafață mesajul de transmis oamenilor și, paradoxal, remodelându-mi personalitatea. Comunic cu ele. Este o stare specială pe care nu știu să o descriu. Uneori, în conturarea unui personaj, pornesc de la o persoană reală, cunoscută de mine, alteori îl creez adunând trăsături ale câtorva oameni. Nu eludez rolul ”științei” de a scrie, adică învățătura de carte. Pentru mine, important este faptul că în literatură am început cu teatrul.
Ați avut vreun îndrumător? Aveți cui să-i mulțumiți pentru faptul că ați devenit scriitoare?
În procesul de învățământ am fost îndrumată de profesori adevărați, sunt împătimită cititoare, m-am documentat, am învățat. Nu am avut un îndrumător, dar am beneficiat de încurajările unor personalități din domeniul literaturii cum ar fi Paul Tutungiu, Doina Mandaj, Vasile Băran, Mircea Ghițulescu, Aureliu Goci, Ștefan Mitroi, Emil Lungeanu, Henri Zalis, mai apoi ale multor altora. M-am bucurat și mă bucur de susținerea și înțelegerea familiei. Tuturor le mulțumesc sincer și smerit.
Ce vă înspiră, ce vă face să alegeți alte lucruri în afară de scris? Apropo, ce faceți când nu scrieți?
Din anul 2010 până în anul 2014 am scris romanele Formula matematică a iubirii, Chipuri de apă, Teodora, trilogia Zborul (Ultimul om, Carusel, Zborul) și cinci cărți pentru copii. Când nu scriu fizic, direct la calculator, răsucesc în minte subiecte și personaje, în paralel, mă ocup, în fuga mare, de activități gospodărești, cumpărături, apoi mă informez asupra unor teme care îmi suscită interesul, adică mă documentez. Mă văd cu copiii și nepoții, cu rude și prieteni apropiați. Particip la numeroase activități culturale și citesc, citesc poezie și beletristică.
Ce mai trebuie să știe românii despre Eliza Roha?
Scriitoarea purtând pseudonimul literar Eliza Roha este o persoană obișnuită, cu bune și cu rele, dar și cu multă credință. Cunoașterea, un microunivers în continuă expansiune, mă îndeamnă să fiu smerită, corectă, să-mi înțeleg aproapele și, dacă pot, să îl ajut, pe cât pot să deslușesc tainele viețuirii noastre, tainele a tot ce ne înconjoară și să accept ceea ce ne este dat în limitele bunului simț, în virtutea cerințelor onoarei și ale demnității.
Miercuri apare cartea Asasinat la Cracovia împreună cu ziarul Jurnalul. De ce i-ați îndruma pe cititori să vă cumpere cartea? La ce să se aștepte de la acest roman?
Este un roman cu intrigă polițistă, cu acțiune, cu personaje antrenate cu voie sau fără voie în capcanele specifice muncii detectivistice. Dezvălui o lume specială cu durități definitorii, cu un anume farmec, mesajul conținând lecții ale existenței. Desigur, este roman, deci ficțiune, neavând legătură, neapărat, cu realitatea. Este și o carte despre viață, despre meandrele și vâltorile ei, aș dori să fie și de învățătură. Un basm pentru adulții care preferă construcția literară numită policier. Doresc să le mulțumesc persoanelor care au ales publicarea acestui roman împreună cu ziarul Jurnalul, iar cititorilor, lectură plăcută!
