Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
OP: Pentru cei care nu sunt familiarizati cu lumea fotografiei profesionale din România, da-ne câteva detalii despre activitatea ta, unde ai lucrat, etc.
Bogdan Maran: Am inceput cariera de fotojurnalist la Rompres (actual Agerpres) in 2002, cand inca eram pe bancile facutatii. Am avut apoi norocul sa ma mut la Mediafax, in 2004, unde am invatat şi am alsturi de niste oameni si jurnalisti extraordinari pana in momentul in care am plecat la Londra, in 2010, unde inca locuiesc. Am continuat sa lucrez ca fotojurnalist, pentru AP, EPA si o mica agentie, BPA Images, pe care am infiinţat-o impreuna cu bunul meu prieten Bogdan Iuarascu, unul dintre cei care au facut parte din minunata echipa de fotoreporteri de la Jurnalul National. De un an am inceput sa mai lucrez si in afara fotografiei, in productia TV, creative director, la o companie mica din Londra.
Pentru ca am avut o pasiune foarte mare pentru sport, am avut norocul sa acopar doua Olimpiade, un campionat mondial de fotbal si nenumarte alte mici evenimente. RedBull Romaniacs si Olimpiadele au fost evenimentele sportive care au insemnat cel mai mult pentru mine, nu neaparat ca imagini, cat pentru felul cum m-am simtit participand la aceste intreceri.
OP:Esti unul dintre fotografii cei mai buni din România si cu toate acestea ai ales sa pleci din tara, de ce?
Bogdan Maran: Multumesc pentru apreciere. Sunt multe motive pentru care am plecat si sunt sigur ca acesta nu este unul dintre ele. Cred ca motivul pricipal a fost ca nu mai vedeam nici o solutie sa ma dezvolt profesional. Nu insemna ca nu exista, doar ca nu am gasit-o eu. A fost o decizie grea, in principal pentru ca lasam in spate prieteni, o lume pe care o cunosteam si familia de care eram foarte apropiat.
OP: Cum te-ai descurcat in Anglia?
Bogdan Maran: Greu la inceput, pentru ca am venit singur si nu cunosteam pe nimeni. Pe langa faptul ca imi era dor de Ioana, fiica mea, care avea 1 an si jumatate, de Andreea, sotia mea, mai era si impactul cu o lume nou, cu reguli noi, o comunitate profesional care nu ma cunostea si pe care eu a trebuit sa o inteleg si sa ii invat meandrele.
La inceput am facut orice ca sa pot castiga niste bani, am avut zile in care dimineata faceam poze si seara lucram ospatar, am facut livrare de ziare, am facut poze la scoli, am fost si paparazzi timp de o saptamana si ceva. Multe! Am invatat ca munca este buna si nu trebuie sa iti fie rusine ca muncesti, indiferent de pozitie. E un lucru normal, pe care ar trebui sa-l invatam si noi in Romania.
OP: De când esti in Anglia, care a fost cel mai greu moment si care a fost cel mai fericit?
Bogdan Maran: In Anglia sunt de 5 ani. Momente grele au fost multe si variate dar din care am invatat multe. Toti trecem prin probleme financiare si trecem peste. Foarte greu a fost fara prieteni. Sau departe de prieteni. Asta cred ca a fost ce m-a schimbat cel mai mult. Pentru mine, cel mai greu moment a fost decizia sa ma indepartez de presa si sa imi gasesc alta nisa pe care sa lucrez. Nu am vrut sa fac asta pentru ca nu imi mai place presa, dar nu mai vad un viitor pentru mine in acest domeniu. Atat financiar, cat si profesional. Cred ca s-a schimbat foarte mult ca abordare, cererea este diferita, nu mai exista bani pentru proiecte sau, in unele cazuri, nici macar pentru salarii. Ca freelancer, platile sunt din ce in ce mai rare si mai mici. Am avut nevoie sa ma misc spre altceva. Dar e foarte greu, sa te afli intr-un punct al carierei pentru care ai muncit foarte mult si sa descoperi ca vrei sa faci altceva, sau ca nu mai vrei sa faci acel lucru. E foarte frustrant!
Am noroc sa traiesc intr-un oras cu o deschidere foarte mare catre imagine, sub orice forma ar fi asta. Acest lucu creeaza o platforma care creste idei, te inspira, te impinge sa creezi si iti da posibilitatea sa le si pui in practica. Nu e usor, e mult de munca, competitia este enorma, dar cu putin noroc si multa munca reusesti. Toata chestia asta te obliga sa te descoperi, sa incerci sa impingi la limita tot ce sti si sa inveti mai multe. Faptul ca am descoperit, sau incerc sa descoper ce si cat pot sa fac, este partea cea mai buna din ‘aventura asta’. Asta daca nu pui la socoteala cele doua fete superbe care le am langa mine, Andreea si Ioana, sotia si copilul.
De aici a si plecat proiectul cu cartea. Din nevoia de a face ceva, de a intelege cum imi merge mintea ca sa o pot impinge mai departe.
OP: Te-ai intoarce in Romania? In ce conditii?
Bogdan Maran: Nu stiu daca as vrea sa ma mai intorc in Romania. Nu pot sa spun nu, pentru ca orice s-ar intampla acolo am familia si prietenii, acolo am crescut. Aceste lucruri nu o sa dispara niciodata. Profesional nu cred ca vreau sa ma mai intorc.
OP: Motivul plecarii a fost cel financiar?
Bogdan Maran: Partea finciara nu a fost niciodata pe primul plan. Poate a fost un factor mic dar nu cel mai important. Nu cred ca factorul financiar trebuie sa fie principal in nici o decizie importanta pe care o iei. Se poate sa ma insel!
OP: Fotojurnalismul din Romania crezi ca mai are vreun viitor?
Bogdan Maran: Nu are cum sa nu aiba! In primul rand pentru ca exista deja oameni minunati si extrem de talentati care fac acest lucru. Pentru ca ei exista si sunt foarte buni, urmatoarele generatii au de unde sa invete si sa se inspire. Din fericire, am observat ca fiecare generatie vine cu mai multi oameni decat precedenta si asta este important, pentru ca pe lang varfuri trebuie sa ai tot timpul o comunitate mare, care sa fie pasionata si sa puna umarul la constructia unei platforme puternice, pe care sa te poti dezvolta profesional. Este vital sa ai acea platforma, pentru ca ea ajuta pe toata lumea si cred ca toate elementele care construiesc aceasta platforma sunt la fel de importante fiindca sunt interdependente.
OP: Ce sfat ai pentru un tanar fotojurnalist?
Bogdan Maran: Cred ca cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le aiba un fotojurnalist sunt curiozitatea de a te interesa de tot ceea ce este in jurul tau, dorinta de a-ti imbunatati toate cunostintele si capacitatile, atat tehnice cat si teoretice. E o meserie grea, care pune accentul pe pasiune. Dar iti da inapoi inzecit! Cred ca cel mai bun sfat este sa nu priveasca niciodata fotojurnalismul ca un loc de munca si sa fie curiosi!
OP: Spune-ne cateva lucruri despre noul tau proiect fotografic "Out and About"
Bogdan Maran: “Out and About” a aparut pentru ca fotografia, pentru mine, e in primul rand o pasiune. Am avut o perioada lunga in care am incercat si alte profesii si inca lucrez ca si creative director. Nu vreau sa sune ca ma plang, pentru ca imi place foarte mult! Dar nu am mai avut timp sa imi iau doza de fotografie cu care eram obisnuit. Asa ca am inceput sa fac poze cu telefonul la ce se intampla in jur.
Problema a aparut cand am incercat sa gasesc un motiv, sau mai bine zis un subiect pentru noul meu "proiectel". Defect profesional, nu am ce sa-i fac, prea multi ani in presa in care iti intra in instinct sa faci poze care sa raspunda la intrebari, sau sa ilustreze o stire. Ceea ce nu e un lucru rau, chiar imi place.
Si intrebarea a fost: de ce? De ce le fac, de ce le leg, de ce le fac asa si nu altfel, de ce patrate si asa mai departe.
Aici a intervenit faptul ca am avut mult timp sa vorbesc eu cu mine, pentru ca nu am toti pretenii langa mine tot timpul, asa cum eram obisnuit. Si, dupa 4 ani, aceasta conversatie a devenit din ce in ce mai interesanta. Pentru mine a fost foarte fascinanta aceasta experienta. Suna ca si cum am innebunit, dar nu e un lucru nou, eram de mult.
Concluzia la care am ajuns a fost sa incerc sa combin pasiunea pentru fotografie cu ce se intampla in capul meu, mai exact cu modul in care imaginatia mea transforma lumea din jurul meu. E foarte complicat, pentru ca am mai putina experienta cu fotografia decat am cu imaginatia si mai important este ca trebuie sa accept ca asta sunt eu, cel putin in acel moment, si chiar mai mult, sa spun asta urcat pe masa, in fata tuturor.
Asta nu inseamna ca proiectul este o definitie a ceea ce sunt sau ceea ce vreau sa fac. Departe de asta. Este o bucata, sau bucatica din nebunia din capul meu.
