x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri „Funinginea” din gâtul fumătorilor poate fi curăţată

„Funinginea” din gâtul fumătorilor poate fi curăţată

de Florin Condurateanu    |    05 Sep 2018   •   20:10
„Funinginea” din gâtul fumătorilor poate fi curăţată

O răguşeală încăpăţânată să se retragă e un semnal de alarmă. Sforăitul, pe lângă somnul rău, pe lângă respiraţia îngreunată cu neoxigenarea suficientă a creierului, devine un chin pentru partenerii de cuplu, care nu au linişte să doarmă. Cum poate acţiona ştiinţa ORL în aceste cazuri şi în alte situaţii ? Interviu cu profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a României

 

 

Florin Condurăţeanu: Domnule profesor Dorin Sarafoleanu, mi-au istorisit solişti ai Operei, dar şi alţi cântăreţi, că erau disperaţi, cu 1-2 zile înainte de spectacole, că erau răguşiţi de nu puteau vorbi nici la telefon. I-aţi salvat şi au primt aplauze şi bisuri...

Prof. Dorin Sarafoleanu: Ei au răspuns  favorabil la terapia intensă pe care le-am aplicat-o şi lucrurile au intrat în normal. Dar dacă a venit vorba de răguşeală, trebuie să subliniem un pericol, trecut cu vederea, ce duce la întârzieri dramatice. O răguşeală care persistă mai mult de o lună cu tot tratamentul poate ascunde o boală gravă, cancerul de laringe. Prezentarea la spital este o urgenţă. Dacă boala canceroasă de laringe este diagnosticată într-o fază de început, se extirpă doar o parte din laringe şi pacientul va vorbi şi după operaţie. Intervenţia într-o fază avansată impune scoaterea întregului laringe. Pacientul se va hrăni printr-un tub implantat şi nu va putea vorbi. El va putea comunica după o serie de exerciţii de folosire a aerului din stomac, va vorbi ca ventrilocii. Se apelează şi la un aparat care se lipeşte pe gât în locul unde a existat laringele, vorba va fi metalică, ca a roboţilor.

F.C.: Apropo de glas, de ce unii au voce frumoasă şi cântă plăcut, alţii scot sunete de-ţi astupi urechile ?

Prof. Dorin Sarafoleanu: Cei cu voce frumoasă nu au neapărat corzi vocale mai aparte, dar frumuseţea glasului vine de la sinusurile lor speciale. Aceste camere cu aer acţionează la unii ca nişte boxe de mare rafinament. Cei care cântă frumos au beneficiat şi de o instrucţie , de o scolarizare cu specialişti.

 

F.C.: După ani mulţi de fumat se alterează vocea, se aspreşte, devine groasă de nu mai spui cucoanelor fumătoare la telefon “sărut mâna”, ci rosteşti aiurea “vă salut”...

Prof. D.S..: După atâta tras din ţigară, se depune pe corzile vocale un fel de mâzgă, ea împiedică corzile vocale să se apropie perfect. Medicul ORL poate curăţa aceste corzi de “funingine”.

 

F.C.: Sforăitul este un blestem, te ceartă şefii că nu ai randament şi tu n-ai dormit bine, divorţează nevasta...

Prof. D.S.: Cu timpul, mai ales la unii cu tonicitate mai scăzută a ţesuturilor, vălul palatin flutură în curentul de aer ca un drapel, e flasc şi apare zgomotul sforăitului. Chirurgul ORL poate scurta vălul palatin sau poate implanta nişte electrozi în acest văl, iar cicatricele apărute întăresc vălul să nu mai vibreze.

 

 

Teama că aparatele auditive grăbesc surditatea e neîntemeiată. Amplificând sunetele, aparatele ţin trează anatomia urechii, împiedică şi lenevirea neuronilor din creier ce asigură auzul.

×