x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Gunther Verheugen: "Suferiti de un complex de inferioritate"

Gunther Verheugen: "Suferiti de un complex de inferioritate"

24 Iun 2004   •   00:00
Gunther Verheugen: "Suferiti de un complex de inferioritate"

INTERVIU

Intr-un interviu acordat in exclusivitate Jurnalului National, comisarul pentru extindere, Günther Verheugen, explica de ce a terminat Bulgaria negocierile cu UE mai devreme, incurajeaza Bucurestiul si vorbeste despre obsesiile romanilor. Racit cobza si nerabdator sa petreaca macar cinci minute in camera de hotel, pentru a se spala macar pe maini si a se odihni, comisarul european pentru Extindere, Günther Verheugen, a vorbit, intr-un interviu in exclusivitate pentru Jurnalul National, despre motivele pentru care Bulgaria a incheiat negocierile mai repede decat Romania, despre obsesiile si scepticismul romanilor si despre avantajele clauzei de precautie ce ne va fi aplicata la incheierea tratativelor de aderare.
IRINA CRISTEA

  • Jurnalul National: Ce se intampla cu raportul pe care trebuia sa il prezentati Comitetului pentru Politica Externa din Parlamentul European, legat de reorientarea strategiei Comisiei? Trebuia sa il prezentati, dar a fost amanat din cauza referendumului din Cipru, dupa care nu s-a mai auzit nimic despre el.

    Gunther Verheugen: Acum exista un nou Parlament care nu este inca pus la punct, Comitetele inca nu au fost create si isi vor incepe programul obisnuit in apropiere de momentul in care expira mandatul actualei Comisii Europene, adica 1 noiembrie. Nu cred ca va exista vreo intalnire speciala pe aceasta tema. Ce am facut a fost sa trimit un raport scris presedintelui Comitetului si banuiesc ca el a distribuit raportul onorabililor membri ai Comitetului.

  • V-am intrebat pentru ca in Romania nu s-a mai auzit nici un ecou, iar solicitarea unui asemenea raport venise tocmai din partea raportorului pentru Romania al Parlamentului European, baroana Emma Nicholson.

    Sigur, nu a fost facut public, in sensul ca eu nu mi-am publicat documentul nicaieri in presa, pentru ca era o comunicare intre Comisie si Parlament. Daca Parlamentul ar fi decis, totusi, sa-l publice, avea toata libertatea.

  • Multa lume vede in clauza de precautie acceptata de Bulgaria care va trebui acceptata si de Romania o metoda de a pregati terenul pentru decuplarea celor doua candidate. E cazul de asa ceva?

    E o prostie. E o prostie 100%, care face parte dintre obsesiile negative pe care unii oameni din Romania le au, in legatura cu Uniunea Europeana. Multi din aceasta tara chiar cred ca Romania va fi trasa pe sfoara. Nici vorba de asa ceva. Exista motive foarte simple pentru care instituim astfel de clauze. In cazul Romaniei si al Bulgariei, incheierea negocierilor se bazeaza pe foarte multe angajamente, promisiuni, mai multe decat in cazul celor 10 state care au aderat anul acesta. De aceea, monitorizarea este si mai importanta, si mai complexa, si mai dificila. De aceea, este util sa avem un puternic instrument de presiune. De asemenea, perioada de timp intre incheierea negocierilor si aderarea propriu-zisa este destul de indelungata, mai indelungata decat in cazul celor 10. Guvernele si parlamentele din Romania si Bulgaria trebuie sa foloseasca acest timp pentru a se pune la punct si a-si incheia pregatirile. Exista insa riscul relaxarii, al complacerii in starea de bucurie data de incheierea negocierilor, oamenii ar putea sa aiba impresia ca, odata incheiate capitolele, pot reduce turatia motoarelor si pot sa incetineasca ritmul pregatirilor. Noi vom avea insa aceasta puternica arma, acest instrument de a-i impulsiona, de a-i tine in priza. Acesta este si scopul clauzei: sa le reaminteasca tarilor ca trebuie sa continue treaba la fel de repede si la fel de bine. Pot sa va spun ca aceste clauze de prevedere isi ating, de obicei, scopul, fara a se apela efectiv la ele. Simpla lor existenta atrage dupa sine mobilizarea statelor, cum a fost cazul celor 10. Si pentru ele am avut clauze de prevedere si un sistem de monitorizare, dar nu a fost cazul, nici macar o data, sa facem uz de severitatea clauzelor. Existenta clauzei pentru Romania si Bulgaria va fi de folos pentru incheierea pregatirilor inainte de 1 ianuarie 2007. In joc sunt multe promisiuni din partea celor doua tari si multi bani din partea statelor din Uniune. Romania si Bulgaria trebuie sa convinga tarile membre ca pot semna si ratifica tratatul si ca totul va fi in regula.

  • Daca aceasta clauza nu e, in sine, o mare noutate, de ce credeti ca a provocat reactii atat de vii in Romania, incat purtatorul dumneavoastra de cuvant ne-a cerut sa fim rationali si sa nu ne panicam?

    La Bruxelles nu s-a panicat nimeni, nu s-a panicat nimeni nici in statele membre, nici in Bulgaria. Singura mea explicatie la valva care s-a facut in Romania este de ordin psihologic: se pare ca unii romani sufera de un complex de inferioritate. Nu exista insa nici un motiv pentru complexe de inferioritate. Tara voastra a evoluat, are potentialul de a incheia negocierile si potentialul sa faca toate pregatirile in timp util.

  • Cu toate acestea, dupa ce Bulgaria a incheiat negocierile si a intrat in discutie si aceasta clauza, problema decuplarii s-a ridicat mai mult ca oricand.

    O decuplare a Romaniei de Bulgaria nu face parte din agenda Comisiei. Saptamana trecuta, Consiliul European a confirmat ca sustine 100% obiectivul Romaniei de a incheia negocierile anul acesta, deci puteti avea incredere in angajamentele Uniunii. Nimeni nu doreste decuplarea. Faptul ca Bulgaria a reusit sa incheie negocierile ceva mai repede reflecta, pur si simplu, faptul ca reforma politica a inceput, in aceasta tara, cu cativa ani mai devreme si, deloc de neglijat, reflecta si faptul ca Romania este o tara mult mai mare si are, in consecinta, probleme mai mari si mai multe. E normal.

  • Cum ar putea noua structura a Parlamentului, unde au patruns numerosi antieuropeni, si viitoarea Comisie sa influenteze traseul Romaniei spre Uniune si extinderea, in general?

    Nu cred ca il va influenta. Raportul de forte din Parlament, structura lui din punct de vedere politic sunt, in linii mari, aceleasi cu ale fostului Legislativ. Cat despre Comisie, cea actuala incearca sa incheie socotelile intr-o cat mai mare masura cu statele candidate. Dar Comisia lucreaza in baza mandatelor Consiliului, si aceste mandate vor fi tot acolo in momentul in care noua Comisie va trece la treaba. Deci viitoarea Comisie va avea aceleasi angajamente. Deci nu cred ca ea sau noul Parlament vor avea vreun impact negativ asupra aderarii Romaniei. In Europa exista un consens politic clar, va puteti baza pe acest lucru, chiar daca voi, romanii, aveti tendinta sa fiti sceptici. Toata Europa este de acord ca extinderea nu poate fi completa fara Romania si Bulgaria, si puteti avea incredere ca ne vom respecta promisiunile.

  • Ce va aduce Romania Uniunii, in afara de scepticismul de care pomeneati?

    Scepticismul va disparea, mai devreme sau mai tarziu, pentru ca Romania va beneficia substantial de statutul de membru al Uniunii. Probabil ca Romania este tara care va avea parte de cele mai mari beneficii, si ca sustinere financiara, si ca schimburi comerciale, oportunitati de investitii si oportunitati pentru cetateni. Prin aderarea Romaniei, Uniunea Europeana va avea stabilitate economica si politica intr-una dintre regiunile cele mai periculoase si importante de pe continent. Acesta este interesul nostru strategic si principalul motiv pentru care Romania face parte din procesul de extindere. Prin Romania vom dezvolta contacte cu zone dificile aflate in vecinatatea sa si vom profita de experienta sa in relatiile cu aceste zone, precum si de buna cunoastere si experienta interesanta acumulata de Romania in acest domeniu. Dupa intalnirea de astazi (marti - n.r.) cu ministrul de Externe, Mircea Geoana, am inteles ca este foarte important sa ascultam ce are de spus Romania cu privire la viitorul geostrategic al zonei Marii Negre, al Caucazului, Orientului Mijlociu si Europei Centrale si de Est. In materie de politica externa, Romania va avea o contributie foarte importanta. Eu, unul, cred ca cea mai importanta contributie pe care-o va avea Romania va fi capacitatea intelectuala deosebita a cetatenilor sai. Este o tara bogata, in sensul ca are o multime de oameni, in special tineri, foarte talentati. In educatie, stiinta si cercetare sunteti extrem de buni, si aceste calitati va vor face sa jucati un rol important in Uniunea Europeana.
  • ×
    Subiecte în articol: romania interviu bulgaria