x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Incinerare sau înhumare? Ce răspund Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani, Mihaela Mihai, Dinu Săraru şi Gheorghe Zamfir

Incinerare sau înhumare? Ce răspund Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani, Mihaela Mihai, Dinu Săraru şi Gheorghe Zamfir

de Dana Andronie    |    08 Ian 2013   •   23:01
Incinerare sau înhumare? Ce răspund Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani,  Mihaela Mihai, Dinu Săraru şi Gheorghe Zamfir
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Ne-a fost dat să alegem cum să ne trăim viaţa şi să decidem ce se va întâmpla cu trupul nostru după moarte. Şi pentru că avem acest drept, nu putem să judecăm opţiunea altora în această problemă. Este, totuşi, interesant ce gândesc personalităţile despre momentul fundamental al trecerii noastre trupeşti dincolo.


Sebastian Papaiani:  “A rămas bun ars!”
“Depinde de ce îşi doreşte fiecare, de religie, de situaţia financiară. De exemplu, domnul Ştefan Mihăilescu Brăila, neavând bani să fie îngropat în ţărâna românească, a fost ars. Deşi un coleg făcuse rost de un loc de veci de la primărie, soţia a intervenit şi a spus că n-are bani nici de parastase! Şi atunci a rămas bun ars! Dacă familia lui Sergiu Nicolaescu a vrut ca el să fie incinerat s-a întâmplat figura asta. Cred că e clar”

Draga Olteanu Matei: “Mi-am incinerat tatăl, pentru că aşa a dorit”

“Îngropăciunea este un lucru sfânt. Am moştenit-o de la strămoşii noştri şi e un lucru pe care ni-l oferă biserica spre mângâierea sufletelor celor care rămân în această lume. Dar există oameni care îşi doresc să fie incineraţi, fie din teama de a nu fi îngropaţi de vii, fie din câte şi mai câte motive. Îmi aduc aminte că eram la filmare la <> şi cineva ne-a invitat la o masă de peşte, unde au venit şi Sergiu Nicolaescu şi Amza Pellea, care ştia să mănânce peşte ca nimeni altul. El zicea că mănâncă peşte ca oltenii. Băga peştele în gură pe o parte şi scotea oasele pe partea cealaltă. Sergiu îl tot întreba cum reuşeşte, că şi el era oltean şi voia să înveţe. Atunci s-au vorbit vrute şi nevrute. A venit vorba şi despre înmormântare şi incinerare. Sergiu a spus că vrea să fie incinerat. La care şi Amza a spus că vrea, aşa cum am spus şi eu, crezând că e doar o vorbă goală. În momentul acela n-am luat în serios dorinţa lui Sergiu. Dar se pare că el asta şi-a dorit! N-ai dreptul să-ţi permiţi să judeci un om. Un om este judecat doar de Dumnezeu. Numele lui Sergiu Nicolaescu este atât de sus, încât nu-l ating mizeriile şi spurcăciunile astea dureroase care au apărut după Revoluţie... Eu l-am incinerat pe tatăl meu. El asta şi-a dorit. Sunt oameni cărora le e frică de flăcările iadului şi vor să le ia în piept dintr-o dată! I-am îndeplinit dorinţa. El a vrut să-i trimit cenuşa spre a fi îngropată la picioarele părinţilor lui, la satul Soloneţ, din raionul Soroca (în Basarabia). Şi am primit urna înapoi, fiindcă n-au vrut basarabenii să-i îndeplinească dorinţa. Şi am îngropat urna în soclul crucii de la mormântul mamei mele. La crematoriul <>, era un preot hirotonit care a făcut o slujbă frumoasă. Era şi un cor alcătuit din cântăreţi ieşiţi la pensie, din Corul Operei Române. Au cântat atât de frumos, încât am avut senzaţia că ne ridicau la ceruri. A fost surprinzător pentru mine că lui Sergiu Nicolaescu nu i s-a permis aşa ceva. El este deasupra tuturor acestor lucruri pământeşti. Nu-l ating. El a făcut ceea ce a crezut de cuviinţă că e bine să facă şi Dumnezeu să-l odihnească. Sergiu Nicolaescu va da socoteală acolo unde este. Nu avem  dreptul să ne amestecăm în viaţa omului. Avem o singură viaţă. Ieşim dintr-o gaură şi ne îndreptăm către alta. Depinde ce facem între aceste două puncte. Aşa cum zicea şi Victor Eftimiu în <>: te naşti şi nu ştii să spui de unde ai venit, pentru că ai uitat de unde ai venit, şi nu ştii să spui unde te duci, pentru că de acolo nu s-a mai întors nimeni să ne spună”.

Dinu Săraru: “Nimeni nu are dreptul să-şi dea cu părerea în acest domeniu”

“A fi înmormântat sau a fi incinerat este o chestiune care nu ţine de opinia publică.  Nimeni nu are dreptul să-şi dea cu părerea în acest domeniu”

Gheorghe Zamfir: “Nu este comun obiceiul incinerării poporului român, care este creştin”
“Incinerarea se practică la budişti, în India, în Asia. Nu judec pe nimeni, dar noi, de peste 2.000 de ani ne înmormântăm în pământ. Nu este comun obiceiul incinerării poporului român care este creştin. Oamenii vor să aducă un omagiu, să pună flori, amintirea rămâne prin înmormântare, nu prin ardere”

Mihaela Mihai: “Urna cu cenuşa mea să fie ridicată deasupra Carpaţilor”

“Cu riscul de a vă şoca, după îndelungă reflexie, am ajuns la concluzia că prefer incinerarea. Poate că sunt influenţată de cei 24 de ani trăiţi în Occident... După ce m-am întors în ţară, după Revoluţie, am dat un interviu în care îmi declaram ultima dorinţă. Eu vreau să fiu incinerată, urna cu cenuşa mea să fie ridicată deasupra Munţilor Carpaţi, să fie împrăştiată deasupra pământului românesc. Astfel încât, îmi imaginez că în fiecare frunză se va regăsi o moleculă din fiinţa mea, care în toată viaţa mea, s-a identificat cu pământul românesc. E un alt mod de a privi identificarea mea cu rădăcinile mele. De asemenea, consider că astfel e mai nobil de a reveni înapoi în
ţărână. Se poate îngropa şi cenuşa, iar la mormânt oamenii pot veni să se reculeagă. Sufletul trăieşte şi comunică cu cei care au rămas în viaţă. Pentru mine este foarte importantă libertatea de a decide atât pentru viaţa mea, cât şi pentru alegerea de a fi incinerată sau înhumată. În ultima vreme mi-a tot revenit în minte romanţa pe versurile lui Mihai Eminescu <>. Am avut oroare întotdeauna de vulgarizarea comportamentului oamenilor la înmormântare. Am asistat la înmormântări şi m-a şocat ipocrizia. Vedeam pe fiica celei care urma să fie îngropată aplecată peste sicriu, bocind şi din când în când trăgea cu ochiul către asistenţă, să vadă dacă lumea o priveşte cum boceşte. Cel care pleacă dintre noi trebuie să fie condus cu demnitate, cu reculegere, pentru a-i lăsa sufletul să se elibereze, să plece în linişte, împăcat, către altă lume. Creştinii românii, care cred în nemurirea sufletului, ar trebui să se gândească că, atunci când bocesc şi tot îl strigă pe cel plecat într-o altă lume, nu-l lasă să-şi urmeze calea... Ca să nu mai vorbesc cât de greţoasă este urâţenia comportamentului oamenilor care s-au pozat la înmormântarea lui Ion Dolănescu. Las cu limbă de moarte să nu aud bocitori, să nu văd toţi ipocriţii care mi-au făcut rău în timpul vieţii cum ţin discursuri sforăitoare, interzic aşa ceva. Vreau demnitate şi linişte. Doar cântecele mele vreau să se audă”.  

×