x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Interviu Ontanu - Si Basescu dorea sa demoleze Piata Obor

Interviu Ontanu - Si Basescu dorea sa demoleze Piata Obor

de Monica C. Andrei    |    06 Apr 2006   •   00:00
Interviu Ontanu - Si Basescu dorea sa demoleze Piata Obor

Neculai Ontanu, de sase ani primar al Sectorului 2, a demisionat din PSD. Face echipa acum cu primarul general, pedistul Adriean Videanu, si va demola in cel mai scurt timp Piata Obor. Ontanu asculta astfel de sfaturile presedintelui Romaniei, care i-a spus ca si el a vrut sa intre cu buldozerul in Piata Obor.

A demisionat din PSD, face echipa acum cu primarul general, pedistul Adriean Videanu, si va demola Piata Obor, ascultand sfaturile presedintelui Basescu. Neculai Ontanu, primar de sase ani al Sectorului 2, nu straluceste la capitolul curatenie, dar are multe proiecte.

Jurnalul National: Anul trecut v-am intrebat daca traiti bine, acum sunt convinsa, i-ati urmat sfatul presedintelui?
Neculai Ontanu: Vrem sa traim cu totii bine si noi, ca administratie locala, vrem ca lumea sa traiasca astazi mai bine decat ieri.

Al saselea an din cariera de primar de sector l-ati inceput in forta, v-ati dat demisia din PSD, de ce acum?
Am luat o decizie care pentru unii a fost surprinzatoare, dar pentru mine mi-a dat ragaz mult mai mare pentru a ma ocupa de problemele administrative. Mai am doi ani pana la alegerile din 2008 si vreau sa ma ocup de proiectele pe care le am.

Din partea carui partid veti candida pentru al treilea mandat, la alegerile din 2008?
Nu m-am gandit la alegeri, mai sunt doi ani.

Dar campania a inceput deja.
Sunt in campanie din momentul in care am fost ales.

Veti intra in PD, asa cum se zvoneste?
Vreau sa ma apropii din ce in ce mai mult de proiectele pe care le am in sector, o apropiere de un partid sau de altul nu te mentine in cursa, oamenii te vor alege pentru ceea ce ai facut.

Totusi, v-ati inteles si cu presedintele Traian Basescu pe cand era primar general si cu Adriean Videanu, sa inteleg ca preferati democratii?
In Bucuresti trebuie sa lucram in echipa. Dar sa stiti ca mi s-a reprosat de catre PSD ca am avut o relatie buna cu primarul Basescu, dar si cu actualul edil, Adriean Videanu. Actualul presedinte Traian Basescu a pornit niste lucrari foarte mari, dar a avut conflicte mari cu fostul Consiliu General.

Consiliul care era majoritar PSD, oameni de-ai dvs., pe vremea aceea.
Acum am mare libertate de a ma exprima, dar multe proiecte au fost blocate in mod nejustificat. Eu, ca fost membru al PSD, am intampinat mari greutati cu fostul Consiliul General, desi era majoritar PSD. Trebuia sa ma caciulesc pe la fiecare consilier pentru a-mi promova proiectele care se amanau de la o luna la alta. Le-a placut spectacolul, se aflau pe val, dar oamenii au taxat acest lucru. Am parasit PSD dintr-o anumita lehamite legata de certurile din partid.

"Suntem o echipa"

Vreti sa schimbati multe prin sector.
Da, pasaje, lucrari de apa si canal, parcari. Primul proiect demarat va fi Pasajul de la Doamna Ghica, care va supratraversa Soseaua Colentina. Acesta va fi construit pentru ca intersectia este foarte mare. Rezolvarea ar fi acest pasaj, care nu va mai permite opririle si pornirile din cele patru puncte ale intersectiei, lucrarile vor dura doi ani. De asemenea, mai face legatura Soselei Petricani cu Soseaua Colentina si Pantelimon, pentru ca in aceasta perioada se desfasoara licitatia pentru executarea lucrarilor pentru strapungerea Doamna Ghica - Sos. Pantelimon. Aceasta penetrare va face legatura intre DN2 si DN3. Va dura tot doi ani si va avea si un pasaj peste calea ferata.

Va intreceti cu Videanu in pasaje?
Suntem impreuna, in aceeasi echipa.

Deja?
In echipa Bucurestiului. Mai sunt si alte pasaje care se vor construi, la Soseaua Pipera, trecerea peste calea ferata este un proiect pe care l-am realizat cu Primaria Voluntari, este vorba despre un pasaj suprateran. Realizam studiile de fezabilitate pentru pasajul suprateran de la Soseaua Andronache.

V-ati laudat si cu locuinte pentru tineri, n-am prea auzit de inaugurari?
Anul trecut, fondurile pentru ansablul de locuinte din Maior Bancila au fost blocate, in primarava acestui an vor reincepe lucrarile. Sunt 332 de apartamente cu destinatie inchiriere pentru tineri, primele apartamente vor fi gata la anul. Avem si ansamblul de locuinte din Soseaua Colentina, unde sunt 140 de unitati locative, primele locuinte vor fi receptionate in cel mult o luna.

Plan de securizare

Cum v-a spus presedintele Basescu sa demolati Piata Obor, cum v-ati si conformat.
M-am intalnit cu domnul Traian Basescu la un meci pe Stadionul Lia Manoliu, cand a jucat Steaua cu o echipa straina. Deja aparuse in presa intentia noastra de a transforma Piata Obor intr-una moderna. Si presedintele mi-a spus scurt: "Am inteles ca vrei sa refaci Piata Obor. Fa-o! Si eu de multe ori ma gandeam sa bag buldozerul intr-un capat si sa ies cu el in partea cealalta ca sa scap de mizeria aia de acolo", asa mi-a spus presedintele.

Si vreti sa-i respectati dorinta.
S-a incheiat perioada de evaluare cu cele patru societati care au devenit eligibile in urma ofertelor pe care le-au depus. Lucrarile vor incepe in luna august si se vor incheia la sfarsitul anului viitor. Constructia va fi moderna, doua subsoluri, parter, si doua-trei nivele. La subsol vom avea parcari si depozite pentru marfuri, la parter, piata agroalimentara, iar la etaje magazine de tot felul si un restaurant. Vrem sa scapam Piata Obor de toti speculantii, toti mafiotii, smecherii care au pus gheara pe zona.

Va fi o nebunie in sector, veti avea o strategie de fluidizare a traficului?
Sunt 220 de strazi cuprinse in programul de reabilitare. Vom ataca etapizat aceste lucrari pentru a facilita transportul rutier. Lucrarile nu se vor suprapune cu cele de la pasajele supraterane, nu se vor intersecta.

Aveti multe zone periferice, Pantelimon, Baicului, controlate de bande de cartier periculoase, tresar atunci cand aud de Politia Comunitara?
Stim in fiecare zona ce probleme sunt. Avem un plan de securizare a Cartierului Pantelimon.

De securizare?
Este un program de monitorizare nonstop a zonei Pantelimon.Va intra in vigoare in aceasta saptamana. Avem probleme mari la capitolul furturi auto, vin cei din Ilfov in Bucuresti, dau lovitura si au plecat.

Veti monta si camere de luat vederi?
Vom monta camere de luat vederi in toata zona Oborului. Instalarea camerelor va incepe in acesta saptamana. 24 din 24 de ore va fi surprins totul. Acest sistem vrem sa-l extindem in zona Colentina, Patelimon si Baicului. Este un proiect de cercetare pe care-l realizam cu finantare de la Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Nu va e frica sa vedeti lucruri la care nu va asteptati.
Vom vedea tot si va fi un mare ajutor pentru cetateni. Oamenii nu vor mai fi agresati, furati.

Daca va vedeti sotia la bratul altui barbat?
No comment. O sa-i spun: "Draga mea, pe toate blocurile din cartierul Obor vor fi montate camere".

Credeti ca proiectul trebuie aprobat de sotie?
De ce sa stric eu o casnicie fericita, cand pot sa-i spus ca in toata zona sunt camere de filmat.

Cu partidul ce faceti?
Cu partidul e ca-n dragoste.

Acum sunteti indragostit, sa inteleg?
Nu poti intemeia o familie daca nu exista acel timp in care oamenii sa se cunoasca, sa se indrageasca. Am patit si cu sotia mea, ea este din Voluntari si ajunsesem sa mi se para ca totul este frumos acolo, cainele pe care-l avea latra cel mai bine din lume si atunci n-am mai tinut cont de nimeni. Dupa trei ani de cunoastere, ne-am casatorit.

Acum traim in secolul vitezei, va dura mai putin, si ma refer la partid.
Traim mai rapid toate momentele.

Pana in 2008 va veti inscrie intr-un partid?
Sigura ca da.

Insula Ostrov, o zona cu multe probleme

Insula Ostrov se afla in spatele Pietei Delfinului, loc marginalizat al Sectorului 2. Oamenii insulei n-au scapat de inundatii si de mizerie. Au sperat insa tot timpul ca promisiunile primarului Ontanu nu vor fi uitate. In acest an, au inceput lucrarile la apa si canal, dar timid. Oamenii locului sunt nemultumiti ca interventiile pentru canalizare au stricat drumurile. Nici de mizerie n-au scapat. Mormane de gunoi zac depozitate pe spatiul care face legatura intre insula si restul lumii.

RITUAL IN PSD
"Trebuia sa ma caciulesc pe la fiecare consilier pentru a-mi promova proiectele, care se amanau de la o luna la alta. Le-a placut spectacolul, se aflau pe val, dar oamenii au taxat acest lucru" - Neculai Ontanu, primar Sector 2

472

Numarul apartamentelor care vor fi inaugurate pana la anul in Sectorul 2. Primele 140 de locuinte din Soseaua Colentina vor fi gata peste o luna, iar cele 332 de apartamente de pe Maior Bancila, in 2007. Locuintele vor fi inchiriate tinerilor.
×
Subiecte în articol: basescu interviu psd piata oamenii obor piata obor