x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Jurgen Schunn către guvernanţi: Acceleraţi investitiile şi deschideţi autostrăzile!

Jurgen Schunn către guvernanţi: Acceleraţi investitiile şi deschideţi autostrăzile!

21 Noi 2017   •   09:49
Jurgen Schunn către guvernanţi: Acceleraţi investitiile şi deschideţi autostrăzile!

Schimbările legislative din ultimele săptămâni au pus pe jar mediul de afaceri din România. Reuniţi în diverse asociaţii sau individual, investitorii, autohtoni sau străini, şi-au exprimat public punctul de vedere referitor la deciziile Guvernului în privinţa politicii fiscale. Unul dintre cei mai longevivi investitori din industria auto, Juergen Schunn, a făcut pentru Jurnalul Naţional o radiografie a situaţiei actuale din economia românească.

 

În această perioadă, ne confruntăm cu schimbări majore în legislația fiscală și nu numai. Cum vedeți aceste schimbări?

Mai ales, discuțiile negative asupra mediului economic mă îngrijorează, fiind cu toții aruncați de multe ori în aceeași oală. Înțelegem că există oi negre, aceasta nu înseamnă că mediul economic este rău intenționat. Mă îngrijorează lipsa de venituri la bugetul statal, mărirea bruscă a salariilor, ce ar trebui făcută în 3-4 trepte, sau măsurile radicale pe care statul le-a luat și pus în practică. 

 

Ce ați schimba imediat în România dacă ați fi într-un post de decizie guvernamentală?

În primul rând, aș da încredere și previzibilitate maximă societății, aș stabiliza mediul economic ajutându-l acolo unde are nevoie, aș încerca să dau tuturor încredere maximă în forțele proprii. Totodată, aș construi o echipă puternică pentru a accesa maximul de fonduri europene, investițiile conducând automat la înaintarea mai rapidă a unei societăți. Esențial, aș pune totodată la punct sistemul educațional, începând cu școlile profesionale, formările duale și împreună cu societățile comerciale pe domeniile necesare, în liceele specializate, facultățile de profil etc.

 

Într-un top 3 al problemelor cu care se confruntă România, care credeți că este cea mai gravă pentru mediul economic: corupția, birocrația sau lipsa de predictibilitate legislativă? 

Desigur, corupția este nebenefică. Stabilitatea, previzibilitatea legislativă stabilă și corectă și educația sunt principalele elemente ce trebuie puse la punct. 

 

24 de ani de afaceri în România. Aproape tot ce înseamnă perioada postdecembristă. Care a fost cea mai bună perioadă pentru afacerile dvs. și care a fost cea mai nefavorabilă perioadă, din toate punctele de vedere, legislativ, politic, social, economic etc.? 

Cea mai bună perioadă pentru afacerile noastre este cea actuală, în care economia românească și-a mai revenit iar condițiile favorabile de pe piață permit noi performanțe trimestriale solide. A fost o perioadă grea după criza economică din 2008, când conducerea de atunci a țării luase măsuri ciclice, adâncind și mai mult tensiunile. Orice economie, dacă este susținută din punct de vedere macro, se dezvoltă sănătos. Rolul unui stat este să creeze mediului economic o legislație și un confort pozitiv, să susțină investițiile, să stimuleze mediul economic, să aibă continuitate, toate aceste elemente conducând automat spre stabilitate. 

 

Cum s-a dezvoltat afacerea dvs. în acest aproape un sfert de secol și ce planuri aveți pentru perioada următoare?

Afacerea noastră s-a dezvoltat treptat, dar sigur. În toți acești ani, am crescut permanent, cu excepția perioadei de criză. În ziua de astăzi, suntem într-unul dintre domeniile noastre de activitate, Întreținerea și Repararea Autovehiculelor, pe locul I, în Topul Național al Firmelor. Pentru toate performanțele noastre, am depus cu toții eforturi semnificative, am investit și investim în continuare, am dezvoltat și profesionalizat echipa noastră, am adaptat și implementăm permanent lucruri și idei noi. 

 

De ce criterii țin cont românii atunci când își cumpără o mașină și de ce criterii ar trebui să țină cont și nu o fac?

Criteriile de care țin cont românii când își cumpără o mașină pleacă de la ideea „cea mai bună calitate la cel mai bun preț”. Siguranța și confortul stau pe primul loc. Este foarte important să țină cont și de calitatea și de garanția pe care un dealer auto le oferă, lucruri pe care noi punem foarte mult accentul, în cele patru centre de vânzări Auto Schunn din Arad, Deva, Suceava și Sibiu. 

 

Își iubesc românii mașinile (luând în calcul cum le îngrijesc, cât de atașați sunt de acestea etc.)?

După părerea mea, pentru români cel mai sfânt lucru este mașina, după care urmează casa și ulterior celelalte bunuri materiale. Mașina este un status, un simbol, este cartea de vizită a românului. 

Industria auto a avut perioade bune de dezvoltare, dar a avut și perioade de cădere generate nu numai de criza economică. Câte dintre aceste probleme au fost generate de lipsa infrastructurii?

Infrastructura este un element de bază în orice țară, este baza dezvoltării economice a unei țări. Cu cât avem mai multe străzi, căi ferate, cu atât ne vom dezvolta mai bine și mai rapid. 

 

Cine este Juergen Schunn

„Să fii cel mai bun sau deloc!” Acesta este deviza Daimler după care omul de afaceri sas Juergen Schunn s-a ghidat mereu în viaţă. La începutul anilor 90, când românii făceau trecerea de la comunism la capitalism, într-un ritm haotic, presărat de corupţie, şomaj şi jocurile piramidale tip Caritas, Juergen Schunn a avut curajul să investească şi să pună bazele unei companii în industria auto, devenită azi una dintre cele mai importante din ţară, creând astfel posibilitatea a sute de locuri de muncă şi evoluţia pieţei româneşti de afaceri. În 1982, la vârsta de 21 de ani, Juergen Schunn părăsea România, conștient că sub un regim comunist nu se poate realiza profesional la nivelul la care visa. Şi totuşi, nu a putut sta departe de ţara sa natală, întorcându-se 11 ani mai târziu, o dată cu eliberarea ţării de regimul ceauşist. Astfel, a deschis primele afaceri în vestul ţării şi a pus bazele companiei ce îi poartă numele şi care are sucursale în Westendorf (Germania), Arad, Deva, Sibiu și Suceava, reprezentând a treia entitate Mercedes-Benz din România din punctul de vedere al volumului de vânzări.

 

 

Am fost întotdeauna un fan al Bursei, al domeniului bancar. Visul meu a fost să devin director bancar, respectiv broker la Bursă. Domeniul de afaceri în care investesc este Bursa.

 

×
Subiecte în articol: Juergen Schunn