x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri „Mai bine 25 de mililitri de tărie decât multă bere”

„Mai bine 25 de mililitri de tărie decât multă bere”

de Florin Condurateanu    |    10 Sep 2018   •   19:30
„Mai bine 25 de mililitri de tărie decât multă bere”
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Berea şi vinul în exces declanşează refluxul gastroesofagian, care agresează mucoasa esofagului. Şi mâncarea prea fierbinte atacă esofagul, dar şi alimentele prea reci perturbă tubul digestiv. Despre efectele diverselor alimente asupra tubului digestiv, am stat de vorbă cu gastroenterologul Alexandru Oproiu.

 

Florin Condurăţeanu: Domnule profesor Alexandru Oproiu, medicii reproşează destule grăsimilor, dulciurilor, alcoolului, consumate în exces, dar menajează proteinele, care nu prea au parte de critici. De ce?

Prof. Alexandru Oproiu: Proteinele sunt, în general, bine tolerate de tubul digestiv. Dar ele trebuie mâncate împreună cu legume, apoi urmate de fructe. Acestea au şi fibre nedigerabile, care favorizează tranzitul intestinal.

 

F.C.: De ce introduceţi restricţii în consumul de alcool?

Prof. A. Oproiu: Nu trebuie să se bea alcool peste capacitatea ficatului de a prelucra şi este o cantitate strictă. Alcoolul agresează mucoasa stomacului, creşte secreţia de acid. La mesele bogate, la ospăţul cu exagerări, e mai bine omul să bea 25 de mililitri de alcool tare decât multă bere, mult vin. Alcoolul tare agresează şi el mucoasa, dar stimulează şi mecanismele mucoasei de a se apăra. Prea multă bere, prea mult vin relaxează sfincterul esofagului şi se declanşează refluxul esofagian, cu reîntoarcerea mâncării din stomac pe contrasens, cu arsuri, balonări, tuse, chinul de a adormi. Bolnavii de ficat, de ciroză, de hepatite cronice au interzicere totală la alcool. Băuturile alcoolice nu se consumă pe stomacul gol.

 

F.C.: Dulciurile concentrate, grăsimile de ce trebuie cenzurate?

Prof. A. Oproiu: Grăsimile, printre alte dezavantaje, întârzie în stomac, sporesc astfel secreţia de acid, lenevesc mişcările de evacuare ale stomacului. Dulciurile concentrate măresc concentraţia osmotică, trece apa în intestin şi scaunele devin moi, diareice. Revenind la alcool, prea mult alcool produce inflamaţii ale mucoasei stomacale. Se inflamează mucoasa şi în duoden, acea porţiune a intestinului subţire imediat după stomac. Se inflamează mucoasa şi în acea intersecţie unde se întâlneşte mâncarea cu secreţiile ficatului şi cu secreţiile pancreasului. Apare icterul şi secreţiile pancreasului se întorc în organul ce le-a produs şi îl macină, se ajunge la pancreatita acută.

 

F.C.: La ce temperatură e bine să fie consummate alimentele?

Prof. A. Oproiu: Mâncarea prea fierbinte atacă mucoasa esofagului. Mâncarea prea rece dezechilibrează tubul digestiv.

 

Lupta cu refluxul gastroesofagian se face în primul rând prin a nu te culca imediat după masa de seară. E indicată şi o mică plimbare. Cel cu reflux gastroesofagian trebuie să doarmă cu capul mai sus, cu trunchiul mai ridicat, pe două perne.

 

 

×