x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri "Marina Militara, fara militari in termen"

"Marina Militara, fara militari in termen"

17 Aug 2004   •   00:00
"Marina Militara, fara militari in termen"

INTERVIU

Comandantul Fortelor Navale, contraamiralul Gheorghe Marin, prezinta in interviul pe care ni l-a acordat cum va arata Marina Militara cu tehnica si armament radical imbunatatite si cu militari in termen inlocuiti de profesionisti.
RAZVAN BELCIUGANU

  • Jurnalul National: Marina Militara este prima categorie de forte ale Armatei Romane care renunta la militarii in termen. Care sunt costurile acestei reorganizari, cum evolueaza ea si ce implica acest lucru pentru seful Fortelor Navale?

    Gheorghe Marin: Pentru noi, cei aflati in acest moment la conducerea Fortelor Navale, profesionalizarea reprezinta unul din obiectivele prioritare ale acestui an. In cazul militarului in termen, pregatirea se finalizeaza pe parcursul unui an de instructie, iar in momentul in care acesta este apt sa-si indeplineasca sarcinile la nivelul cerut el trebuie sa plece acasa. In schimb, pentru militarul profesionist situatia este diferita: acesta parcurge stagiul de pregatire specifica, la finalul caruia devine apt pentru executarea misiunilor specifice, ramanand in cadrul sistemului o perioada mai lunga de timp, in functie de specialitatea militara a acestuia. Utilizarea militarilor profesionisti elimina acele momente in care nivelul de pregatire al divizionului prezinta curbe descendente, fenomen de altfel inerent pregatirii cu militari in termen. As dori sa va informez ca, daca la sfarsitul anului trecut aveam la nivelul Fortelor Navale aproape jumatate din functiile de militari angajati pe baza de contract incadrate cu militari in termen, in acest moment avem mai putin de 20% incadrare cu militari in termen, care, la randul lor, vor trece in rezerva pana in luna februarie 2005. In continuarea acestui proces, in luna decembrie 2004 vom avea circa 3.000 de militari angajati prin contract. Experienta armatelor moderne demonstreaza ca, desi un militar profesionist costa mai mult decat unul de conscriptie, in cazul utilizarii voluntarilor profesionisti efectivele necesare pentru indeplinirea aceleiasi misiuni scad, fapt care conduce la reducerea cheltuielilor totale pentru armata.

  • Romania este granita estica a NATO. Cat de mult rezolva situatia dotarii invechite a Marinei achizitionarea celor doua fregate de la britanici?

    Dotarea cu cele doua fregate va creste capacitatea Fortelor Navale de a contribui cu forte la indeplinirea obligatiilor militare ale Romaniei fata de NATO. Avem in vedere faptul ca cele doua fregate vor fi din punct de vedere operational - incepand de la posibilitatile de navigatie si incheind cu cele din domeniul comunicatiilor - interoperabile cu navele aflate in dotarea statelor membre NATO. In programele de perspectiva ale Fortelor Navale sunt prevazute a fi adoptate si alte masuri de crestere a capabilitatilor operative ale acestora cum ar fi modernizari si dotari suplimentare cu echipamente performante pentru navele existente, iar pe termen lung avem in vedere inlocuirea unor tipuri de nave cu altele cu capabilitati multiple. Perspectivele dotarii si instruirii personalului sunt orientate spre capabilitati multifunctionale necesare pentru a raspunde atat cerintelor unor confruntari clasice cat si combaterii noilor amenintari asimetrice.

  • Cum evolueaza procesul de achizitie a celor doua nave?

    In cursul lunii septembrie, mai precis pe data de 09.09.2004, la Portsmouth, Marea Britanie, va avea loc ceremonia de luare in primire de catre partea romana a fregatei "REGELE FERDINAND". In prezenta presedintelui Romaniei, nava va primi drapelul de lupta. De la aceasta data putem considera ca nava este in serviciul Fortelor Navale. Pana la aceasta data, echipajul a parcurs mai multe etape de instruire specifica. Aceste etape au inceput dupa terminarea selectiei cadrelor prin cursuri de atestare impuse de Organizatia Internationala Maritima, cursuri de limba engleza si de instruire pe echipamentele din dotarea navelor, acestea din urma desfasurandu-se in Marea Britanie. De la data de 08.07.2004, intreg echipajul se gaseste la pregatire centralizata in cadrul Bazei Navale din Portsmouth. Pregatirea centralizata este prevazuta a se incheia la sfarsitul lunii noiembrie, urmand ca in luna decembrie nava sa soseasca in tara. Fregata "Regina Maria" se afla in prezent in etapa de regenerare prevazuta in cadrul Acordului de Achizitie incheiat intre Romania si Regatul Unit. La finalul procesului de modernizare, navele vor fi dotate cu sisteme de rachete, artilerie si torpile moderne.

  • Ce inseamna pentru seful Fortelor Navale Romane, un amiral NATO, construirea de catre Ucraina a canalului Bistroe?

    Construirea canalului Bistroe este o decizie adoptata de Ucraina fata de care statul roman si-a exprimat oficial pozitia. Cred ca toti avem obligatia de a pastra si pentru nepotii nostri aceasta minunatie a naturii care este Delta Dunarii.

  • Pentru misiunile de transport strategic pentru sustinerea, in primul rand, a militarilor romani de pe diferite teatre de operatii din lume ati hotarat sa revitalizati nava "Albatros". Care sunt costurile realizarii acestui proiect?

    Nava "Albatros" a fost construita cu destinatia de nava-scoala. Ea poate executa si transport de marfuri, fiind o nava de tip cargou. Procesul de revitalizare a acestei nave este unul firesc, fiecare nava trebuind sa treaca periodic prin reparatii urmate de obtinerea avizelor necesare navigatiei pe mare. Daca doriti, aceasta revitalizare este o operatiune similara aceleia pe care o face periodic orice cetatean cu autovehiculul proprietate personala.

  • Ce se va intampla cu submarinul "Delfinul"?

    Submarinul "Delfinul" se afla in compunerea divizionului de nave-scoala al Academiei Navale "Mircea cel Batran". La bordul acestuia, studentii Academiei Navale "Mircea cel Batran" si elevii Scolii Militare de Maistri a Fortelor Navale "Amiral Ioan Murgescu" isi executa o parte din pregatirea practica prevazuta in cadrul programelor de invatamant. Este o experienta foarte benefica pentru acestia, deoarece in noul context creat prin apartenenta Romaniei la NATO vom trimite cadre, ofiteri si maistri militari sa lucreze in comandamentele aliate. Si, din acest motiv, este util ca viitoarele cadre ale Fortelor Navale sa cunoasca cum se folosesc instalatiile unui submarin, care sunt conditiile de viata la bord si modul in care acesta poate fi utilizat in lupta.

  • Generalul Mihail Popescu, seful SMG, a dat un serios avertisment la capitolul ordine si disciplina pentru activitatea SMFN in 2003. Ce ati gasit la SMFN in momentul in care ati preluat conducerea sa?

    In perioada in care am indeplinit functia de director al Statului Major General am avut oportunitatea de a percepe lucrurile dintr-o noua perspectiva. Desi nu am lucrat mult in Statul Major General, complexitatea problemelor care trebuiau solutionate la acest nivel mi-a oferit posibilitatea de a analiza si incadra lucrurile in contextul si la dimensiunea acestei structuri. Inca de la numirea mea in aceasta functie am efectuat un tur in toate unitatile din cadrul Fortelor Navale. Scopul vizitelor pe care le-am intreprins a fost acela de a ma informa despre realitatile din teritoriu. Am putut observa care este starea tehnica a navelor si echipamentelor, modul in care sunt folosite resursele bugetare. Din discutiile purtate cu personalul din unitati am aflat problemele cu care se confrunta si disfunctionalitatile generate de nivelul de incadrare. Le-am reamintit tuturor celor cu care m-am intalnit faptul ca multe din problemele ridicate de dumnealor sunt inerente intr-un proces de tranzitie. Modul in care isi vor face datoria si se vor implica in solutionarea problemelor structurii careia apartin reprezinta cartea de vizita a fiecaruia si contribuie la indeplinirea obiectivelor pe care ni le propunem. Imi doresc ca prin activitatea echipei pe care o conduc sa demonstram necesitatea Fortelor Navale pentru o tara cu iesire la mare si sa ne dovedim utilitatea in cadrul NATO.

  • Sunt litoralul romanesc si platformele de extractie a petrolului din Marea Neagra vulnerabile la amenintarile teroriste?

    Orice obiectiv aflat pe mare, ca porturile, dar si alte amenajari pot constitui, la un moment dat, o tinta pentru teroristi. Dupa cum s-a putut vedea in ultimii ani, organizatiile teroriste nu au nici un fel de ratiuni in alegerea tintelor. Pentru crearea unei forte navale moderne, eficienta si economica, apta sa raspunda noilor provocari, avem in vedere implementarea, incepand cu anul 2007, a conceptului de Forta Navala Multirol. Acest concept defineste o forta astfel incadrata, dotata si instruita, incat sa fie capabila sa indeplineasca pe mare si pe fluviu atat misiuni clasice specifice, cat si noile misiuni ce revin acestei categorii de forte, ca raspuns la riscurile si amenintarile asimetrice actuale. Sistemul de instruire a fost adaptat standardelor NATO si este in masura sa asigure competentele necesare pentru utilizarea capabilitatilor Fortelor Navale atat in apele teritoriale nationale si pe fluviu, cat si in actiuni multinationale.

    CV - Gheorghe Marin

  • s-a nascut in localitatea Negru Voda, jud. Constanta, la 1 ianuarie 1952
  • A urmat intre 1970 si 1974 Institutul de Marina "Mircea cel Batran", Constanta; intre 1978 si 1980 - Academia de Inalte Studii Militare, Bucuresti - Facultatea de Arme; intre 1982 si 1987 - Academia de Studii Economice, Bucuresti - Facultatea de Planificare si Cibernetica Economica;
  • Din 1993 este doctor in Stiinte Militare
  • A absolvit in 1999 Colegiul "George C. Marshal", Germania - Curs international de strategie si economie a apararii; in 2000, Colegiul National de Aparare; in 2002, Masterat Management-marketing in transporturi navale, porturi, zone libere si burse; in 2003, Curs pentru generali si amirali, Colegiul NATO, Roma
  • A indeplinit functiile de Comandant unitate de lupta (1974-1978), apoi comandant VPR; intre 1981 si 1985, ofiter in SMFN; intre 1985 si 1989, sef atelier de proiectare-programare din Centrul de Calcul al Fortelor Navale; intre 1989 si 1995, sef Centru de Calcul al Marinei Militare; intre 1995 si 1999, Comandant al Brigazii de Cercetare si Observare Radioelectronica; intre 1999 si 2003, rectorul Academiei Navale; in 2003-2004, director al Statului Major General; in 2004, seful Statului Major al Fortelor Navale.
  • ×