x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Marius Nistor: „Pentru a se menţine la Putere vor o populaţie cât mai puţin instruită”

Marius Nistor: „Pentru a se menţine la Putere vor o populaţie cât mai puţin instruită”

de Diana Scarlat    |    15 Feb 2012   •   21:00
Marius Nistor: „Pentru a se menţine la Putere vor o populaţie cât mai puţin instruită”

Presedintele executiv al federatiei sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, nu are incredere in noul ministru al Educatiei, considerandu-l continuatorul politicii promovate de Daniel Funeriu.

• Jurnalul National: Daniel Fune­riu, controversatul ministru al Educatiei, a fost inlocuit. Ce ar trebui sa faca de-acum inainte Catalin Baba, noul ministru, pentru a re­zolva problemele din sistem?

Marius Nistor: Este greu de crezut ca noul ministru al Educatiei va opera o schimbare. Greii Partidului Democrat-Liberal se retrag de pe primele pozitii, locul lor fiind preluat de cei aflati pe locurile doi si trei. Deci este greu de crezut ca, acum, Catalin Baba va face altceva decat ce a facut domnul Funeriu pana in momentul de fata.

Reprosuri pentru Funeriu
• Care au fost greselile majore ale ministrului Daniel Funeriu?

Lipsa dialogului social. A des­fi­in­tat, de fapt, Comisia de dialog social care ar fi trebuit sa functioneze la ni­ve­lul Ministerului Educatiei, a ignorat in totalitate orice punct de vedere pri­vitor la legislatie, la modul in care ar fi trebuit rezolvate unele probleme, puncte de vedere venite din partea pro­fesionistilor, din partea aso­ci­a­ti­i­lor de parinti si din partea sindica­te­lor. Pe de alta parte, el este minstrul care a acceptat ca o lege de o importanta extraordinar de mare pentru un stat sa fie adoptata prin asumarea ras­punderii guvernamentale si nu sa fie rezultatul unui consens politic.

O lege care nu este rezultatul unui consens politic va fi si ea modificata o data cu schimbarea regimului politic. Pe de alta parte, avem o lege care, prin cele peste o suta si ceva de me­to­do­logii, devine prea stufoasa si greu ac­cesibila pentru majoritatea sa­la­riatilor din sistem.

• Care sunt punctele ce ar trebui schimbate in aceasta lege?

Eu as merge pe o alta varianta: care sunt punctele din lege care ar tre­bui sa ramana si care ar trebui puse in aplicare. In primul rand, structura con­siliilor de administratie. Legea pre­vede o anumita structura care ar fi trebuit respectata. Din cauza ins­truc­tiunilor promovate de ministrul Edu­catiei, structura consiliilor de ad­mi­nistratie nu respecta prevederile le­gii si, drept urmare, rectorii se afla in­tr-o postura foarte delicata de a in­cal­ca legea cu buna stiinta.

Pe de alta par­te, este vorba despre efectivele de elevi la clasa. Legea aceasta contine un lucru bun: faptul ca nu se da nici un fel de derogare pentru depasirea nu­ma­rului de elevi la clasa. In realitate, pe baza unei instructiuni a mi­nistrului Funeriu, legea este incalcata. Pe de alta parte, prin incadrarea profesorilor pentru invatamantul prescolar si primar pe functii si sa­la­ri­zarea conform studiilor pe care dansii le au. Ei bine, lucrul acesta nu a fost aplicat incepand cu data apa­ri­tiei legii, respectiv 9 februarie 2011.

Pe de alta parte, trebuie sa constatam cu regret ca aceasta lege permite politizarea sistemului de invatamant, creeaza foarte multe discriminari in randurile elevilor, este o lege care va trebui modificata, dar este foarte clar, cu actuala majoritate parlamentara, acest lucru nu se va intampla. Si mai este ceva important: legea cuprinde un articol care se refera foarte clar la bugetul care trebuie alocat Educatiei. Se stipuleaza foarte clar si este angajamentul tuturor partidelor politice, ca Educatia sa beneficieze de minimum 6% din Produsul Intern Brut (PIB). In realitate, cu incalcarea prevederilor legale, bugetul alocat Educatiei este de 2,3% din PIB, cel mai mic buget din ultimii 20 de ani.

Picior luate pe picior
• Cum se va realiza practic trece­rea clasei a IX-a la gimnaziu si intro­du­cerea clasei pregatitoare?

Referitor la programele scolare si la schimbarea structurii sistemului de invatamant cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu si a grupei prega­ti­toare transformate in clasa pre­ga­titoare, din punct de vedere adminis­trativ, cei care au venit cu astfel de idei nu au fost foarte bine pregatiti, iar reactiile lor au fost pur si simplu pompieristice, generand haos si incertitudine in randul elevilor si al parintilor. Lucrurile acestea nu se pot face de pe o zi pe alta, nu se pot face doar declarativ. Ele trebuie gandite bine, astfel incat, in momentul in care sunt aplicate, sa nu apara nici un fel de disfunctionalitate.

Or, in privinta clasei zero sau a clasei pregatitoare, trecute de la gradinita la nivelul de invatamant primar, problemele sunt deosebit de grave. Lasand la o parte obligativitatea cadrelor didactice ca intr-un timp foarte scurt sa realizeze un nou recensamant, de data aceasta al elevilor, lasand la o parte o metodologie stufoasa care nu spune mare lucru, lasand la o parte imposibilitatea multor scoli generale de a primi doua randuri noi de clase, si ma refer aici la clasa zero si la clasa a IX-a, de asemenea, trebuie sa luam in calcul si faptul ca, desi declarativ, scolile sunt pregatite sa preia aceste clase, in mod real, acest lucru nu se poate realiza.

Plec de la o declaratie a ministrului, conform careia, cel putin din punctul de vedere al mobilierului, toate lucrurile sunt puse la punct, exista un mobilier reglabil. Ceea ce nu explica domnul ministru este urmatorul lucru: clasa zero va avea program de dimineata, iar mobilierul va fi reglat pentru copii, dar dupa-amiaza vor veni elevii din clasele mai mari, iar mobilierul va trebui reglat din nou. Or, ministrul Educatiei este cel care a fost de acord cu blocarea tuturor posturilor vacante, iar in momentul de fata, noi nu avem personal nedidactic sufici­ent pentru a asigura buna functio­nare a unitatilor scolare. Criza resursei umane este extraordinar de grava.

Haos si incertitudine in sistem
• Cum se poate rezolva aceasta criza? Ce solutii mai exista in acest moment?

Nu am garantia, nu am increderea, ca un nou ministru va putea schimba ceva. Plec de la declaratia domnului presedinte Basescu, cel care spunea foarte clar: 'Legea Educatiei Nationale asumate pe baza raspunderii guvernamentale este foarte buna, ea a asigurat reforma sistemului de invatamant, care era prea stufos, cu prea multi angajati'. Deci, nu se va schimba nimic atata vreme cat avem aceeasi coalitie guvernamentala, cat avem acelasi presedinte care, fara sa tina cont de interesele celor 4.500.000 de elevi, tine cu insistenta la aceasta lege care, repet, nu este rezultatul consensului, ci este doar o minciuna poleita politic.

Presedintele Romaniei si ministrul Educatiei vor fi obligati sa dea socoteala la un moment dat pentru faptul ca au acceptat subfinantarea sistemului de invatamant si vorbim nu despre cadrele didactice, ci despre milioanele de elevi, pentru ca finantarea per elev a scazut dramatic. Ei vor raspunde pentru birocratizarea sistemului de invatamant, lucru realizat 'gratie' ministrului Funeriu, prin incalcarea principiilor care au stat la baza realizarii acesteia. Birocratizare, politizare, subfinantare, acestea sunt cele trei elemente foarte importante care au condus la starea de haos si incertitudine din sistemul educational.

Exista si al patrulea element, strans legat de bugetul alocat educatiei: cata vreme reprezentantii Guvernului nu vor intelege ca aceasta categorie socio-profesionala trebuie sa fie recompensata din punct de vedere financiar conform importan­tei activitatii pe care o presteaza, nu se va schimba nimic in bine in sistemul educational. Tinerii bine pregatiti nu sunt interesati sa vina in sistemul de invatamant, iar dascalii care sunt in pragul pensionarii, abia asteapta sa iasa din sistem. Cei care au de pierdut sunt copiii.

• Ce interes au avut sa distruga sistemul de invatamant?

Tot ceea ce au facut cei care se afla la putere in momentul de fata a avut drept scop decredibilizarea an­gajatilor din invatamant, mer­gandu-se pe ideea 'medicii sunt corupti, po­li­tistii sunt corupti, dascalii sunt co­r­up­ti. Pentru un partid care are politici dictatoriale, pentru un presedinte care are un comportament dictatorial, pentru a se putea mentine la putere au nevoie de o populatie cat mai putin instruita, cat mai puti educata. Ca sa realizezi acest lucru trebuie sa nu asiguri finantarea corespun­za­toare sistemului de educatie, trebuie sa decredibilizezi cadrele didactice si ti-ai atins obiectivul.

In momentul de fata, cadrele didactice nu mai pot sa ofere modele credibile elevilor, pentru ca modelele sunt in momentul de fata cele pe care le ofera pre­se­din­tele tarii si cei care-l inconjoara. Voi cita chiar din materialul domnului Miclea (Mircea Miclea, presedintele Comisiei prezidentiale pentru Educatie, n.r.), care a stat la baza stra­te­giei privind reforma invatamantului preuniversitar si la baza func­ti­o­na­rii comisiei prezidentiale, ca mo­to­rul dezvoltarii economice a unui stat il constituie educatia. Daca n-ai in­ves­tit in educatie, atunci nu poti vorbi in nici un caz despre dezvoltare economica, despre iesirea din criza si din recesiune.

×
Subiecte în articol: interviu