x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Mihaela Buzărnescu: „În 2019 vreau să intru în Top 10 mondial”

Mihaela Buzărnescu: „În 2019 vreau să intru în Top 10 mondial”

de Adi Munteanu    |    13 Dec 2018   •   12:02
Mihaela Buzărnescu: „În 2019 vreau să intru în Top 10 mondial”

În luna iulie 2017, Mihaela Buzărnescu era pe locul 213 în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis. În luna iulie 2018, după cucerirea primului trofeu „Premier”, a ajuns pe locul 20. Este cea mai spectaculoasă ascensiune, și a fost nominalizată de Federația Internațională de Tenis, ITF, pentru titlul de „Revelația anului”. Din păcate, accidentarea din meciul cu Elina Svitolina de la turneul de la Montreal a scos-o din circuit pentru restul sezonului și a încheiat anul pe locul 24 WTA. Pentru 2019 își propune pătrunderea în elita tenisului mondial, între primele zece jucătoare din lume. De asemenea, Mihaela Buzărnescu face parte din echipa României care va participa la Olimpiada de la Tokyo, unde va juca în probele de simplu, dublu și dublu mixt.

În primul rând, cum te simți după acea accidentare de la Montreal?

Mihaela Buzărnescu: Acum sunt bine, sănătoasă, mă pregătesc pentru începerea noului sezon, iar primul turneu la care particip este la Brisbane, Australia, chiar la începutul lui 2019.

Ai fost la un pas de „Turneul vicecampioanelor”, așa cum i se mai spune, WTA Elite Trophy, dar accidentarea te-a privat de câteva sute de puncte care te-ar fi propulsat pe locul 14. Ai un regret că ai tras de tine la „Rogers Cup”? Desigur, un trofeu acolo te-ar fi dus direct în Top 10 WTA. Simțeai că o poți învinge pe Svitolina?

Am fost aproape, da, și îmi pare rău pentru acea accidentare. Singurul motiv pentru ceea ce mi s-a întâmplat acolo a fost terenul ud din acel moment și nu înțeleg de ce nu a fost oprit meciul câteva minute, mai ales că eu am chemat arbitra și am atenționat-o că este ud și periculos. Din păcate, arbitra nu a ținut cont de observația mea. Și iată cum o decizie de acest fel poate să te scoată din ritm o perioadă. Mai ales că eram într-o formă fizică bună și nu resimțeam oboseala. Eram chiar dornică să joc, cu atât mai mult cu cât se apropia US Open, un turneu la care îmi doream mult să particip.

Ești o jucătoare care are recorduri la turneele mici. De ce ai așteptat atât turneele mari? Doar accidentările te-au ținut departe de acestea?

Sigur că doar accidentările. Vă amintesc că prima accidentare a fost la 18 ani, când eu eram deja locul 4 în lume la junioare și locul 240 mondial senioare. Un început foarte bun, spun eu, și promițător. Sigur ajungeam mai repede sus în ierarhia mondială dacă nu erau așa multe ghinioane. Dar, merg înainte și am încredere în mine!

Ai fost pe teren de multe ori „răutăcioasă” cu tine. Te-ai criticat singură. Îți dă energie? Te motivează? Are efect pentru jocul tău?

Da, poate unora să pară un mod mai neplăcut de a mă manifesta. Unii înțeleg nevoia mea de a mă exterioriza, alții nu sunt de acord cu astfel de manifestări. Pe teren depui un efort fizic și psihic foarte mare și se mai întâmplă să răbufnești. Lucrez să schimb, însă, acest mod de a mă manifesta. Și, ca să răspund la întrebare, da, mă ajută la un moment dat să mă motivez și să o iau de la capăt. Dar lucrez la asta și cred că s-a văzut pe teren la ultimele meciuri.

Ai învins jucătoare de Top Ten, dar ai pierdut uneori inexplicabil la jucătoare dincolo de locul 200. Te mobilizezi mai tare cu jucătoarele de top?

Nu este o regulă. Fiecare meci este diferit. Poți câștiga și poți pierde împotriva oricărei jucătoare în tenis, indiferent de locul pe care este. Depinde mult de forma în care ești în ziua respectivă. Nu contează ce adversară ai în față. Pentru un jucător, fie că adversara e pe locul 5, fie că e pe 300, nu contează prea mult. Dorința și mobilizarea de a câștiga sunt aceleași. Dar depinde, cum spuneam, de forma în care ești.

Ești în lotul olimpic al României pentru JO de la Tokyo. Ce titlu ți-ar părea mai drag? Campion olimpic sau un turneu de Grand Slam?

Fiecare este special. Olimpiada este mult mai greu de atins, ce-i drept. Și mai ales că ai șansa să joci doar o dată la patru ani. Însă ai o dublă șansă la Olimpiadă: să joci și pentru echipa României, și la individual. Dar cred că orice titlu, Grand Slam sau olimpic, este un rezultat remarcabil, de neuitat, pe care orice sportiv și-l dorește.

Care este programul tău de vacanță?

Vacanțele mele sunt destul de scurte. Dar când am un pic de vacanță, îmi place să vizitez locuri noi, să fiu în natură. Încerc să mă recreez cât pot, pentru tot anul.

Obiectivele pentru anul viitor?

Reintrarea în Top 20 WTA, ascensiunea între primele 10 jucătoare ale lumii și o bună pregătire în vederea participării la Jocurile Olimpice.

Deține recordul victoriilor în turneele ITF. Mihaela Buzărnescu are cel mai mare număr de titluri în turneele de categorie ITF: 22 la simplu și 34 la dublu.

Cifrele Mihaelei, în 2018

Joacă finala turneului de la Hobart, Australia, unde pierde în fața belgiencei Elise Mertens - 180 puncte WTA.

Ajunge în semifinale la turneul de la Midland, SUA - 50 puncte WTA.

Turul 3 la turneul Premier 5 de la Doha - 105 puncte WTA.

Finala turneului de la Praga - 105 puncte WTA și ajunge pe locul 32 în clasamentul mondial.

Cea mai bună prestație la un turneu de Grand Slam, turul 4 la Roland Garros, după ce a învins-o pe jucătoarea de pe locul 4, Elina Svitolina - 240 puncte WTA.

Turul 3 la turneul de Grand Slam de la Wimbledon - 130 puncte WTA.

Prima victorie într-un turneu din categoria „Premier”, la San Jose, SUA - 470 puncte WTA.

Încheie anul pe poziția 24, cu 1.820 de puncte, în fața multor jucătoare din elita tenisului mondial, Maria Sharapova, Johanna Konta, Venus Williams sau Kristina Mladenovic.

×
Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu