x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

MIRCEA ALBULESCU: Aveți grijă că vă iubesc și vă prețuiesc mai mult decât mă prețuiți Dumneavoastră pe mine!

0
Autor: Sabina Iosub 03 Apr 2015 - 12:25
MIRCEA ALBULESCU: Aveți grijă că vă iubesc și vă prețuiesc mai mult decât mă prețuiți Dumneavoastră pe mine!
Vezi galeria foto


Când l-am întâlnit mă aştepta în pragul uşii zâmbindu-mi şi privindu-mă cu ochii unui bunic ce-şi revede nepoata. “Intră, buna mea”, mi-a zis. Ne-am aşezat în biroul cu vedere la bulevardul care defineşte Capitala şi am început să vorbim supravegheați de fotografiile a 3 generații de Albulești. Și nu e chiar uşor să vorbeşti pe terenul “adversarului” care are în spate, la propriu prin fotografii, nu doar o familie puternică, dar şi galeria personajelor cărora le-a dat viaţă pe scenă sau prietenii de-o viaţă. Monştri sacri, unul și unul. Cine n-are emoții vorbind cu Mircea Albulescu supravegheat de Danton sau Amza Pellea, minte! Și totuși, pentru Mircea Albulescu, toți suntem “bunii” lui, iar vorba lui caldă transformă fiecare răspuns într-o poveste pe care nu te saturi să o asculți.

■ Sabina Iosub: Pentru început vreau să știu cum e înapoi pe scenă…
■ Mircea Albulescu:
Nu știu cum e înapoi pe scenă. Mărturisesc asta pentru că nu am părăsit niciodată scena. Doar la începutul acestui an când am fost la Timișoara și unde. mă rog, timp de o lună, o lună și ceva, din motive independente de voința mea a trebuit să stau prin spitale.Dar încolo, o nimica toată. Totul e prefect, suntem aici.

■ Sabina Iosub: Am vorbit la telefon când erați în spital. Mi-ați spus atunci că vă lipsește scena...
■ Mircea Albulescu:
(Zâmbește) Nu luați în serios declarațiile unui om din spital, pentru Dumnezeu! E o stare absolut surpinzătoare în primul rand pentru el și apoi pentru cititorii noștri. E o situație! Ca să poți să încaleci un cal, trebuie să ai un cal. Ca să încaleci pe urmă pe un cal pe care-l ai trebuie să ai o șa. Ca să poți călări trebuie să încaleci pe șa ca să poți să-l conduci. Mie deocamdată mi-au lipsit pentru 30-40 de zile calul, șaua și asa mai departe. Încet-încet, mi-am reluat spectacolele. Ce a fost a fost, ce va fi va fi, vom trăi și vom vedea.

■ Sabina Iosub: V-a fost teamă atunci?
■ Mircea Albulescu:
Cum să nu! Mi-a fost teamă pentru copilul meu, darămite pentru mine. Da, când s-a născut un copil, ți-e teama: vezi să umble, în ce dă cu capul, în ce cade, ce face. Așa că, teama mi-a fost! Cine nu se teme de moarte, minte. Dumnezeu ne-a dat să trăim, nu ne-a dat să murim. Asta-i treaba Diavolului. Până la urmă, crezi că îți spune el: îți ajunge, ai trăit 80 de ani, lasă și pe alții. Nu-i adevărat! Întotdeauna alții și toți cei care sunt au locul lor, spațiul lor, timpul lor. Nu călcăm unul pe coada celuilalt, niciodată! Iar cine calcă, ăla își merită pedeapsa.

■ Sabina Iosub: De unde aveți energia pe care o transmiteți și acum, cand vă privesc în ochi? De unde vine ea?
■ Mircea Albulescu:
(Pauza) Lumii toți suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai… Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris și eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest țel: cum să facem noi să le fie semenilor noștri mai bine. Și, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiați și tata a venit pe bicicletă și ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea și ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia și dă-i și lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a mușcat și a scuipat.

■ Sabina Iosub: Nu i-a plăcut…
■ Mircea Albulescu:
Deloc! Concluzia mea acum, la 80 de coți și ceva e că și cu binele trebuie să te înveți. Să știi să-l guști, să știi cum este… Dacă ți-a plăcut o data există posibilitatea ca între noi să apară ceea ce spunem numai noi, dar nu numai noi, și lupul și vulturul au ajuns să înțeleagă asta, că se dedau la bine. M-am învățat cu ciocolata, m-am învățat cu binele, m-am învățat cu dragoste, m-am învățat cu prieteni. Momentul când se întamplă, cum mi se întâmplă, ca unul din factorii ăștia să-mi lipsească, mi-e greu. Mi-e greu! Și atunci s-ar putea să mă pacalesc eu pe mine și să spun lasă, lasă că a fost numai o întamplare. De fapt, în fond, noi între noi, oamenii, suntem buni, suntem căutători de bine, suntem oameni care oferă binele și iată că acest schimb de bun și de bine face ca până la urmă viața pe pământ să fie trăibilă.

■ Sabina Iosub: Când v-a fost cel mai greu?
■ Mircea Albulescu:
Nu mi-a fost niciodată greu!

■ Sabina Iosub: Ați spus că atunci când v-a lipsit ceva, mi-ați enumerat mai înainte, v-a fost greu…
■ Mircea Albulescu:
Îți dai seama că sunt atât de hoț că n-am să spun în gazeta noastră când și cum mi-a fost greu. Bineînțeles că mi-a fost greu. Când și cum, e secretul meu!

■ Sabina Iosub: Așa ați învâțat să treceți peste momentele acelea?
■ Mircea Albulescu:
(Hotărât) NU! Așa am învățat oamenii cu care sunt împreună ca ei să treacă mai ușor peste necazurile mele. Că sunt oameni care mă prețuiesc sunt oameni care, unu, doi, trei câti or fi, mă iubesc și atunci ce ar însemna să ma pun pe pieptul lor și să (imită plânsul) le spun ce mi s-a întâmplat, ce am pățit. Ei trebuie să creadă toți că o să fie bine, că o să fie cald vara, frig iarna, că o să fie masa bună și la vreme și că într-adevăr cine se uită la mine se uită cu ochiul cel bun. De-aia ne-a dat Dumnezeu doi ochi. Nu știu dacă știi, eu știu de ce. Atenție! Când se uită la mine cu ochiul cel rău sau se uită la mine cu ochiul cel bun. Eu mă uit cu amândoi ochii de bine sperând că atunci când imi vor întoarce privirea, să fie, cât se poate de des, de bine.

■ Sabina Iosub: Tristețile vi le-ați trăit așadar singur…
■ Mircea Albulescu:
Este un lucru elementar. Ce-ar fi acum ca eu să mă apuc să-ți spun dumitale: Auleo știi ce-am pățit… Tristețile e bine să le trăiești de unul singur. Bucuriile, da, astea trebuie neapărat împărtășite, împărțite chiar! Dar tristețile sunt o chestiune personală. Nu putem să fim 3 inși triști din același motiv până la ultimul amănunt. Sigur, toți avem morți în familie, fiecare plângem în felul nostru. Dar mortul meu nu seamănă cu mortul celuilalt și bucuriile mele nu pot fi și ale dumitale întru totul egale. A căuta binele, a-l recunoaște și a ți-l asuma pentru celălalt, nu numai pentru tine, este o chestiune de noblețe după care, eu recunosc, mai tropăi din când în când.

■ Sabina Iosub: Cum vedeți societatea? Parcă citim mult mai puțin, mergem la treatru mai puțin, avem mult prea puțin timp pentru noi înșine, de fapt…
■ Mircea Albulescu
: În prima dintre tinerețile mele am făcut atletism. Am făcut sărituri, lungime, triplu, înălțime. Ca să pot să sar mai mult, mai înalt, mai departe, trebuie să faci câțiva pași înapoi ca să-ți iei elan. Suntem într-o fază în care e nevoie să ne luăm elan, şi să facem doi-trei pași înapoi. E adevărat că găsim mai mulți amatori de pași înapoi decât de pași înainte, (se avântă) e adevărat că unii uită de ce s-au dat îndărăt când de fapt s-au dat dea-ndăratelea ca să sară mai departe, ca să sară mai sus, ca să fie mai buni, ca să fie mai frumoși, mai deștepți, mai inteligenți, mai, mai, mai. Dar astea dupa părerea mea vor trece. Toate trec!

■ Sabina Iosub: De la sine?
■ Mircea Albulescu:
De la sine, de la sine… Adică ce înseamnă de la sine? Fiecare e răspunzător, el prin sinea lui, cum trece și ajunge ca de la acești doi, trei, patru pași înapoi să își ia elanul cel bun, cel adevărat și să poată sări mai sus, mai departe, mai înalt.

■ Sabina Iosub: Vedeți mulți tineri. La teatru, pe stradă. E ceva ce le-ați spune din experiența dumneavoastră de viață, dintre lucrurile pe care le-ați văzut, astfel încât ei să învețe ceva în mod real, să poată pleca de la întâlnirea cu dumneavoastră cu un gând, cu un învățământ, cu un sfat?
■ Mircea Albulescu:
Numai în măsura în care el îmi cere sfatul, îmi cere învaățământul și-mi spune: Moșule, zi-mi și mie chestia asta, că eu nu prea pricep. Eu îi spun, iar el pe urmă îmi spune: Aha, am înțeles, ei bine nu e așa și atunci pleacă înapoi (râde), pe calea lui. Asta este singura cale pentru specia noastra ca să devenim din ce în ce mai buni. Nu cred în produsul deja ambalat pe care eu îl pot livra lui și el să spună că e fericit că i-a dat Albulescu formula cum să trăiască. Nu e adevărat! Fiecare dintre noi încercăm. Când am fost mic, mic, mic am încercat să merg, iar mama mea mă ținea lângă ea și avea un capot de care eu mă țineam foarte tare ca să pot să merg. Iar după ceva vreme ea a avut teribila înțelepciune să-mi dea o bucată de cârpă în mână. Și in clipa aceea am început să pot să merg pentru că aveam iluzia capotului ei, iar eu am mers mai repede, mai frumos și mai departe. Deci, atenție, totul este o chestiune de pedagogie până la urmă. Cum ne purtăm cu dânșii, cum îi învățăm, cum îi incurajăm, cum îi ghidăm ușor. Evoluția noastra se datoreaza numai rabdarii. Venim de la maimuță pentru ca maimuța aia a avut răbdare, mai întâi să se ridice, apoi cu brațele de sus să se apuce, apoi să ducă la gură și încet-încet, cu mii de ani de răbdare, iată-ne că ne-am făcut oameni. Și cu mii de ani de răbdare sunt sigur că ne vom face și destul de înțelepți.

■ Sabina Iosub: Spuneați la un moment dat că nu există drum spre fericire, că fericirea este drumul…
■ Mircea Albulescu:
Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns și ești fericit, te scarpini și spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poți să te întovărășești pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum și de la noroi și glod treci pe la pădure, și de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franțuzul și până la urmă, cine știe, unii dintre ei ajung și la asfalt. Iată că drumul este cel mai important și nu neapărat să ajungi. Daca ai ajuns, ce faci? Ai ajuns și pe urmă ce faci?

■ Sabina Iosub: O iei de la capăt…
■ Mircea Albulescu:
Eeee, păi vezi… Adică alt drum. Întrebare: unde e capăt ca să o iau de la capăt? Odată ce l-am biruit, el intră în lucrurile deja făcute, deja puse în - e o vorbă românească - în deandăratelea mea. Înțelegi? De aceea sunt oameni care sunt foarte fericiți că au în față multe țeluri pe care trebuie să le îndeplinească: știu că trebuie să fie sănătoși, deștepți, devreme acasă, bine îmbrăcați, bine hrăniți, pentru că mai au multe, foarte multe de făcut. Bine, pe multe nu le vei birui, nu vei avea bucuria lucrului definitiv dobândit.

■ Sabina Iosub: Sunteți fericit?
■ Mircea Albulescu:
Bineînțeles! În primul rând sunt fericit acum că sunt în fața dumitale, și dacă această propozițiune nu apare în material voi face cel mai mare scandal din lume. Atenție, stimați cititori, dacă lipsește ce am zis (rîde cu poftă)…

■ Sabina Iosub: Sunteți fericit pentru că ați mers pe acest drum? De aici fericirea?
■ Mircea Albulescu:
Nu. Fericirea vine din muncă. Indiferent care este munca. Să sapi, să sculptezi, să scrii o poezie este o trudă. Truda este singurul lucru care este generatoare de fericire. Numai că, atentie, fericirea nu e cât lumea. De obicei e mai lungă, mai scurtă, mai prea scurtă, dacă e prea lungă se strică, îți spun eu. E ca mâncarea care stă doua-trei zile la frigider, apoi trebuie să o arunci. Gătește atât cât mănânci pentru o zi și vei fi fără doar și poate fericit.

■ Sabina Iosub: Ați vorbit mai devreme despre dor. De ce vă este dor?
■ Mircea Albulescu:
O, Doamne, Dumnezeule. Mi-e dor de mine. Nu-mi ajung. Mereu mi-e dor de mine. Ăla micu care mergea și se ținea de poala maică-sii, până la ăla de ieri care, iată, e chemat să fie sarbatorit pentru 80 și atâția ani. Am incredere în timp. Marile biruințe s-au făcut de către oamenii care au avut încredere în timp. Sunt oameni care au răbdare. După părerea mea, ăsta e lucrul cel mai important pe care trebuie să-l dobândim în noi. Nu avem intotdeauna răbdare, dar bine ar fi să avem. Războaiele vin din nerăbdare

■ Sabina Iosub: Iubiți, domnule Albulescu?
■ Mircea Albulescu:
Bineînteles că da, cum să nu… În primul rând faptul că ești înaintea mea și nu ai citit nimic în ochii mei, asta este îngrozitor. Înseamnă că trebuie să-ți dau o pereche de ochelari. Nu știu cum să-ți nimeresc dioptriile, dar… Nu o să scrii asta, sunt sigur, dar e bine că am spus-o eu. Da, sigur că da! Iubirea este adevăratul motor. Dar de ce stați acolo și vă chinuiți să faceți șurubelnița aia? Păi știi câtă lume va lucra cu șurubelnița aia? Și ei sunt cei pe care-i iubesc, deși ei sunt niște submecanici care numai învartesc o șurubelniță. Dar ăsta este un lucru important. N-aș vrea să fiu cel mai mare, cel mai primul, aș vrea să fiu aparte. Mult mă bucur să fiu aparte pentru că atunci noi, parte cu parte cu parte cu parte, vom ajunge sus la stele. Sunt sigur!

■ Sabina Iosub: Avem tendința în viață să împărțim lucrurile în: cel mai frumos, cel mai bun rol, cea mai grea clipă... Care e cel mai bun moment din viața dumneavoastră?
■ Mircea Albulescu:
Voi face această mărturisire numai cu o clipă înainte de a muri. Cel mai, poate să fie mâine depățit de alt cel mai. Ea este femeia cea mai și peste o lună s-a însurat cu alta… Cel mai, cea mai nu există decât în pragul plecării. Atunci mă întorc ușor, mai greu așa, că sunt țeapăn de gât: Va să zică până acum ce a fost? Și veți vedea, si vei vedea, Buna mea, că la final ai să fii foarte încurcată. Ei cum să zică, aia, gestul ăla, întâmplarea aia este cea mai când este cealaltă, și putea să fie cealaltă. (șoptește) Aaa, cei de din afara noastra pot să facă cronica. Uite, a jucat Danton și atunci a fost cel mai. Fugi, domle’ de-aici. Nici nu știi cum a fost când cu Ovidiu Iuliu Moldovan am spus pe din două Eminescu, Scrisoarea a 3-a. Aia era! Cum dom’le zice, da’ acolo, zice… Când s-a jucat spectacolul ala acum o mie de ani… au scris unii pe ușă: “Tovarăți, să terminăm spectacolul astăzi!” Cel mai sau cea mai nu este o treaptă omenească. Ce bine ar fi să nu fie ultima. Pentru că atunci devine ultima și salutare. Dar dacă știu că pot să mai trăiesc și mâine, și poimâine și mai pot să mă înrobesc cu îndeletnicirea pe care o iubesc, cu femeia pe care o iubesc, cu copilul pe care-l iubesc, cu strada pe care o iubesc, cu casa pe care o iubesc… este o dovada că sunt viu. Speranța este o chestie care aparține de viu și nu de mort. Speranța nu acceptă definitivul ei. Fiecare dintre oamenii mari ai acestei lumi, după ce au murit în moartea lor spuneau: Ah, și asta nu am mai făcut (pocnește din degete), ah, versul ăsta nu l-am scris, rolul ăsta nu l-am jucat. Aceștia sunt oamenii care prin esența lor își mai doresc să ofere.

■ Sabina Iosub: Aveți regrete?
■ Mircea Albulescu
: Bineînțeles că da. Cum să nu am?

■ Sabina Iosub: Ce regretați?
■ Mircea Albulescu:
Ce regretați și dumneavoastră! Oameni suntem “amândouă” și este firesc să regretăm că atunci, acolo, dacă mergeam pe ușa aialaltă, dacă mergeam mai la dreapta, dacă, dacă… Și pentru viitor știi să te ferești. Ferească Dumnezeu să mă feresc… De-abia aștept ca acest dacă și dacă și dacă să îți joace o festă și să dovedesc că era mai bine altfel. Ce este mai frumos, mai de dorit pe lumea asta să ai această imensă rezervă de iubire în care să spui poate era mai bine altfel, poate era mai bine alta, poate era mai bine altceva… Atunci înseamnă că ești viu. Înseamnă că mai poți să ai o speranță dincolo de tot ce ai făcut la 80 si hahaha de ani. Păi zic unii “Nu-ți ajunge, mosule, dă-o dracu de treaba?” . Normal ar fi să-mi ajungă, dar ar fi păcat să-mi ajungă.

■ Sabina Iosub: E adevărat că ați început să învățați engleza de puțin timp datorită nepotului?
■ Mircea Albulescu:
(râde) Mi-e greu să ajung la nivelul lui, trebuie să recunosc. El la 11 ani ani vorbește germană, engleză, pentru că părinții lui, taică-său în mod special - și aici pune o floare în plus pe pieptul meu - taică-său are această mare grijă pentru copilul lui pentru care eu mă bucur.

■ Sabina Iosub: Îi spuneați povești?
■ Mircea Albulescu:
Ne vedem destul de rar, unu la mână. Doi: este fiul lui taică-său. (Foarte mandru) Taică-său este inginer de mașini, de motociclete. Merge de la patru ani pe motor, știe totul despre motoare.

■ Sabina Iosub: Ați fost vreodată cu motorul?
■ Mircea Albulescu:
Sigur că am mers! Am și căzut de pe motocicleta. Am carnet de conducere, moto, auto, tot! Eee, acum sunt o piesă de muzeu, adevărat, pentru că nu mă mai aventurez, dar cine știe, poate pe o trotinetă cu motor dacă găsesc o să merg într-o zi numai ca să speriu vecinii. Să strige toți: Feriți-vă că a ieșit ăla cu trotineta cu motor. (râde cu poftă)

■ Sabina Iosub: M-a impresionat felul în care de fiecare dată când ați avut ocazia ați vorbit despre mama dumneavoastră…
■ Mircea Albulescu:
Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulți s-au tras în vale către noi, au intrat în Romania și și-au făcut un rost, o viață. Și așa… Nu știu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aș vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă, (ne arată o fotografie de pe perete) uite-o acolo sus, la plajă, ăsta e taică-meu…

■ Sabina Iosub: Vă ducea și la biserică…
■ Mircea Albulescu:
Da, e clară povestea în familia mea. Cu mama am fost la biserica Barația, unde am văzut cel mai frumos preot din lume… am văzut foarte mulți popi, niciunul nu era așa… era cu trei capete mai înalt decât mine…o splendoare. Și eu am vrut să fiu ministrat acolo, iar ea n-a știut cum să mă lămurească. Pe urmă s-a dus la popă și i-a spus, explicându-i și că sunt ortodox dupa tata. Eu mergeam cu ea la biserica. Nu aveam cum să nu mă duc, că rămâneam pe drumuri. Tata era la cârciumă. Omul a fost extraordonar și, într-o zi din săptămână, m-a chemat și m-a îmbrăcat cu tot ce trebuia. S-a plimbat cu mine prin altar, am spus Tatăl Nostru în românește și la final m-a întrebat: Ți-a plăcut? Da! Mai vii? Da! Când? Mâine? A, mâine nu putem. Da poimâine? Mai bine lasă pe săptămâna viitoare. Da, auzi, lasă pe luna viitoare. Da, știi, am o uniformă grozavă pentru tine, da e puțin cam prea mare. Când mai crești puțin… și tot așa în felul ăsta, părintele m-a păcălit încet-încet și m-a obișnuit cu gândul că pot să ma duc la biserica catolică fără ca să fiu neapărat ministrat.

■ Sabina Iosub: A fost exact acea așezare pe drum de care vorbeați mai înainte…
■ Mircea Albulescu:
Da, da. Bine, lucrurile se așează până la urmă.

■ Sabina Iosub: Când vă gândiți la mama dumneavoastră ce vă umple cel mai mult sufletul?
■ Mircea Albulescu:
Faptul că a fost o femeie fericită pentru că a fost o femeie frumoasă. Femeile frumoase ar trebui să fie fericite. Dacă nu sunt fericite înseamnă că, vorba unui coleg de-al meu, e un defectulică în sufletul ei.

■ Sabina Iosub: Cine e Mircea Albulescu?
■ Mircea Albulescu:
Mircea Albulescu e nimeni!

■ Sabina Iosub: Cum adică?
■ Mircea Albulescu:
Eu sunt Albulescu V. Iorgu, așa sunt în toate actele. Când tata m-a botezat, m-a botezat cu un prieten de șpriț, pe care-l chema Constantin, iar maică-mea a tăcut din gură și n-a scos niciun sunet, dar din momentul în care am inceput să înteleg, mi-a zis tot timpul Mircea.

■ Sabina Iosub: Și de atunci încoace cine e Mircea Albulescu?
■ Mircea Albulescu:
De atunci încoace, nu știu! De mâine, știu!

■ Sabina Iosub: Și-mi spuneți?
■ Mircea Albulescu:
Da! Un boșorog care nu-și vede de treabă, care mai stă de vorbă cu femeile, care mai joacă încă puțin la teatru, nu prea mult, și joacă roluri în care vorbesc puțin și mă mișc mai mult, dar nici prea multă mișcare nu pot să fac… Încă încerc să mai fiu și să mai bucur pe bunii mei prieteni, cei care sunt seară de seară, când sunt eu pe scenă, dar și când nu sunt eu pe scenă, și care umplu sala ca să vadă teatru și vor să vadă acest minunat altceva. Ori filmul, teatrul, în general spectacolele cu actori, le oferă posibilitatea să fie altceva, iar omenirea a mers mai departe dupa ce a descoperit acest altceva.

■ Sabina Iosub: Când vă uitați pe geam, la oamenii din București, din țară, la vremurile pe care le trăim, ce vedeți?
■ Mircea Albulescu:
Văd un imn. Și știi cum se aude imnul: (cântă) ”Toate trec, durere sau nevoie”. Mi-e milă de congenerii mei care stau și boscorodesc totul. Toate trec. Toate, chiar dacă nu au o explicație. Nu mă interesează de ce, cum . Mă interesează dacă eu îi creditez, în sfârșit am gasit cuvântul, nu cu iertarea mea, că nu sunt Dumnezeu, dar cu faptul că au încrederea mea, cu faptul că până la urmă dacă iert băiatului, dacă iert nepotului, vor ajunge să fie niște oameni buni. Ce înseamnă ”Buna ziua, oameni buni?” Așa cum eu am acest tic verbal, de care toată lumea râde: bunii mei, bunii mei... Nu e o constatare, ci o urare! Vă urez să fiți mereu bunii mei, la care să mă întorc, deși nu vreau să rămân multă vreme, că știu că nu aveți de mâncare, că nu aveți decât două paturi, dar măcar așa, din când în când, bunii mei, să fim împreună și să bucurăm.

■ Sabina Iosub: Le spuneți un gând cititorilor?
■ Mircea Albulescu:
Cititorilor? Să poarte cât mai târziu ochelari!

■ Sabina Iosub: Și oamenilor care vă iubesc și vă prețuiesc?
■ Mircea Albulescu:
Aveți grijă că vă iubesc și vă prețuiesc mai mult decât mă prețuiți Dumneavoastră pe mine!


Citeşte mai multe despre:   mircea albulescu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor

„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor
Una dintre posibile „bombe” de campanie, prelucrată în laboratoarele electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare a făcut implozie. În...

Microbii se simt bine acolo unde nu ajunge periuţa de dinţi

Microbii se simt bine acolo unde nu ajunge periuţa de dinţi
Interviu cu doctor Dan Găucan, stomatolog Faţă de hrana crudă, tare a omului primitiv, trăitorul în vremurile moderne mănâncă alimente tot mai moi, care nu-i mai solicită aşa mult structura cavităţii...

Lovitură de proporții. Înalta Curte, pusă în genunchi de Comisia Europeană. Judecătorii trebuie să respecte Constituția

Lovitură de proporții. Înalta Curte, pusă în genunchi de Comisia Europeană. Judecătorii trebuie să respecte Constituția
Galerie Foto Tertipurile incredibile prin care anumiți judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție încearcă să perpetueze practica ilegală de la această instanță, prin încălcarea Constituției României și a...

Mihai Gane, scriitor spaniol de origine română: „Poezia mi-a salvat viaţa”

Mihai Gane, scriitor spaniol de origine română: „Poezia mi-a salvat viaţa”
Galerie Foto Mihai Gane, un tânăr de origine română, este noua senzaţie literară în Spania. Acolo, este cunoscut ca Miguel Gane şi a publicat două volume de poezii primite cu mare entuziasm de public. În 2017, a fost...

Gruparea „aviatică” a lui Ludovic Orban și legăturile pe axa Cotroceni-Palatul Victoria

Gruparea „aviatică” a lui Ludovic Orban și legăturile pe axa Cotroceni-Palatul Victoria
Galerie Foto Cel mai important om al Partidului Național Liberal conduce, din punct de vedere administrativ, întregul aparat guvernamental. Nu este vorba despre Ludovic Orban, care este premier al României, ci de Antonel Tănase,...

Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța

Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța
Galerie Foto Zilele trecute, la Tribunalul București a fost depus tabelul definitiv al creanțelor acceptate cu privire la compania SC Fattoria Terrantica SRL, societate pe care Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al...

Sfârşitul epocii maşinilor în ţările europene

Sfârşitul epocii maşinilor în ţările europene
Galerie Foto Orașele României sunt sufocate, la propriu, de mașini. Nu e o exagerare, în București se vede asta cu ochiul liber. Nu mai poți admira nimic din arhitectura orașului, pentru că totul e practic acoperit de mașini...

Lista „trădătorilor” și „traseiștilor” care i-au instalat lui Iohannis Guvernul lui

Lista „trădătorilor” și „traseiștilor” care i-au instalat lui Iohannis Guvernul lui
Galerie Foto 16 voturi îi lipseau lui Ludovic Orban pentru a-și trece, luni, Guvernul de votul Parlamentului. Așa cum „Jurnalul” a prezentat, cu o zi înainte de plen, toate partidele care au încheiat acorduri cu premierul...

Doina Ruști: Iubirea este la îndemâna tuturor

Doina Ruști: Iubirea este la îndemâna tuturor
Galerie Foto Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane din România. Cuvintele sale magice au primit numeroase premii literare, iar romanele sale au fost traduse în peste 9 limbi. Acum, Doina...

Chirurgie prin gaura cheii

Chirurgie prin gaura cheii
Sperietura unor pacienţi că ajung la bisturiul chirurgului s-a mai diminuat odată cu extinderea intervenţiilor minim invazive, a laparoscopiei cu incizii mici. Interviu cu profesor doctor Nicolae Iordache, de...

Serviciul lui Orban, băncile și procesele împotriva celor care vor să li se aplice Legea Dării în Plată

Serviciul lui Orban, băncile și procesele împotriva celor care vor să li se aplice Legea Dării în Plată
Galerie Foto De la un job part time la o companie de construcții, liderul PNL, Ludovic Orban, care, astăzi, speră să devină premierul Guvenului României, a trecut la consultanță pentru una dintre societățile de avocatură...

Ana-Maria Negrilă, regina SF-ului românesc

Ana-Maria Negrilă, regina SF-ului românesc
Galerie Foto Ana-Maria Negrilă este una dintre puținele scriitoare de SF din România și câștigătoare a numeroase premii. A publicat cinci volume de proză, dintre care, cel mai cunoscut este romanul Împăratul ghețurilor...

Ministeriabilul „Grindă”, „nășit” în afaceri de controversatul Gigi Kent

Ministeriabilul „Grindă”, „nășit” în afaceri de controversatul Gigi Kent
Deputatul Ion Ștefan, care vânează funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și care a primit aviz negativ în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului, și-a început cariera de afaceri lucrând...

Românca aflată la conducerea baschetului mondial

Românca aflată la conducerea baschetului mondial
Galerie Foto Carmen Tocală a fost desemnată membru în Boardul Central al Federaţiei Internaţionale de Baschet. Asta după ce, în luna iunie, Carmen Tocală a devenit prima femeie aleasă în funcţia de vicepreşedinte al...

Dosarul „Mită la SRI”: ucis de Kovesi, îngropat de judecători

Dosarul „Mită la SRI”: ucis de Kovesi, îngropat de judecători
Galerie Foto Faptele sesizate de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, care, în 2015, le-a povestit procurorilor DNA cum a plătit, cu sacoșa, o jumătate de milion de euro pentru finanțarea partidului lui Gabriel Oprea, chiar în...
Serviciul de email marketing furnizat de