x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Mladici, in Romania - "Si-a negociat arestarea"

Mladici, in Romania - "Si-a negociat arestarea"

de Cristian Stefanescu    |    27 Feb 2006   •   00:00
Mladici, in Romania  -  "Si-a negociat arestarea"

Directorul Institutului International pentru Securitate din Serbia si Muntenegru, Orhan Dragas, a afirmat recent ca generalul sarbo-bosniac Ratko Mladici ar fi fost arestat pe malul romanesc al Dunarii. Informatia nu a fost confirmata oficial nici la Bucuresti, nici la Belgrad, nici la Haga, acolo unde Tribunalul pentru crime de razboi in fosta Iugoslavie il asteapta, pentru a-l judeca, pe general. Dragas isi mentine afirmatiile si le argumenteaza intr-un interviu acordat Jurnalului National.

Jurnalul National: Ati anuntat ca generalul Ratko Mladici a fost capturat in Romania, starnind rumoare, nu numai la Bucuresti. De ce credeti ca arestarea s-a produs chiar pe teritoriul unui stat membru al Aliantei Nord-Atlantice?
Orhan Dragas: Mi se pare logic sa se intample astfel. Bucurandu-se in continuare de onorurile armatei, Ratko Mladici nu a acceptat sa se predea benevol. Situatia in care se afla Serbia din cauza generalului este foarte sensibila. Guvernul Serbiei, pe de alta parte, trebuie sa faca fata unei situatii interne delicate, astfel ca arestarea lui Mladici trebuia facuta pe un teritoriu din afara jurisdictiei Belgradului. Romania este un astfel de teren, iar faptul ca avem de-a face cu un membru NATO usureaza situatia.

"N-ar fi pentru prima oara"

Ati spus ca trupele speciale britanice SAS au operat arestarea. Sa intelegem ca trupele SAS activeaza in Romania ca un serviciu secret, fie in locul celor romanesti, fie paralel cu acestea?
Inainte de toate, prin structura si formatie, SAS nu este tocmai un serviciu secret, ci, mai ales, gruparea speciala de elita a armatei britanice. Nu ar fi prima oara cand se deruleaza astfel de operatiuni comune intre tari balcanice si servicii speciale din Marea Britanie sau Statele Unite. Relatiile Romaniei cu Marea Britanie sunt foarte bune. Date fiind contactele excelente la nivel inalt, nu era necesara existenta unui centru permanent britanic de supraveghere, independent de activitatile specifice romanesti.

Exista vreo asemanare intre arestarea recenta, in Spania, a generalului croat Ante Gotovina si cazul Mladici?
Evident, exista asemanari. Si arestarea lui Gotovina in Croatia a fost o operatiune imposibila. Chiar daca Tribunalul de la Haga l-a catalogat drept criminal de razboi, Gotovina este considerat, in Croatia, erou.

Serbia asteapta garantii

Daca Mladici a fost deja arestat, de ce se tergiverseaza oficializarea acestei informatii?
Situatiile de genul arestarii lui Ratko Mladici sunt foarte complexe si trebuie luate in calcul toate partile interesate. Guvernul Serbiei trebuie sa obtina, pentru sine, maximul de beneficiu posibil din acest gest. Cand spun asta, ma refer la faptul ca Belgradul asteapta o confirmare scrisa din partea sefului Tribunalului de la Haga pentru crime comise in fosta Iugoslavie, Carla del Ponte, ca, dupa predarea lui Mladici, Serbia sa nu fie acuzata ca obstructioneaza arestarea lui Radovan Karadzici (liderul politic al sarbilor bosniaci, aflat si el pe lista criminalilor de razboi emisa de instanta aflata sub jurisdictia Natiunilor Unite - n.r.).

Presa de la Belgrad a scris, in repetate randuri, ca autoritatile iugoslave si sarbe au stiut tot timpul unde se afla generalul sarbo-bosniac, dar ca nu au intervenit in sensul arestarii sale pentru ca Mladici ar fi fost pazit de armata. Credeti ca exista riscul unor revolte in randul structurilor militare, in cazul in care Ratko Mladici ajunge la Haga?
Aceste povesti sunt, mai degraba, insinuari decat realitate. Singurul fapt concret cunoscut este - gratie unei informari a sefului serviciilor secrete ale Armatei, Svetko Kovaci - ca Mladici s-a aflat, pana in iunie 2002, in obiective aflate sub control militar. Dupa aceea s-a mutat in diverse refugii civile. Din acel moment, Armata Serbiei si Muntenegrului nu mai poate fi considerata responsabila pentru gesturile si situatia lui Ratko Mladici. In ce priveste temerile despre care vorbeati, sunt absolut convins ca exista un consens total in interiorul Ministerului Apararii. Chiar ministrul Zoran Stankovici a vorbit despre necesitatea unei predari urgente a generalului catre instanta de la Haga, pentru a nu se mai vorbi despre responsabilitatea Serbiei in acest caz. Sunt ferm convins, asadar, ca nu vor exista reactii negative in urma predarii lui Mladici.

"A fost o intelegere"

Ratko Mladici este cunoscut ca un tip deosebit de inteligent si ca strateg stralucit. Cum e posibil ca un astfel de om sa nu fi calculat riscul la care se expune, deplasandu-se in Romania? Sa fi fost vorba oare despre o capcana?
Nu cred. In primul rand, am convingerea ca arestarea lui Mladici este rezultatul unei intelegeri intre Guvernul Serbiei si general. Iar capturarea lui in Romania a fost, de fapt, compromisul acceptat de Mladici, care nu a dorit sa se predea benevol si nici sa fie prins de autoritatile sarbe. Sunt sigur ca acesta a fost singurul compromis acceptabil. Astfel ca, in cateva zile, Mladici va ajunge la Haga si, prin aceasta, Serbia se va fi debarasat de o responsabilitate.

Cu ce se ocupa institutul pe care-l conduceti? Aveti contacte cu organisme similare din Romania?
Institutul International pentru Securitate a fost fondat in 1981 ca o structura stiintifica, reunind cercetatori activi sau retrasi la pensie si profesori universitari de la Moscova, Londra, Washington, Beijing, Bruxelles, Amsterdam si Berlin. Este vorba despre experti cu diverse profile apropiate reformei structurilor de securitate, de combatere a terorismului si a comertului cu produse contrafacute. Biroul din Belgrad a fost inaugurat in iunie 2005, dar, pana acum, din pacate, nu am stabilit contacte cu institutii similare din Romania, desi ele - este limpede - ne sunt necesare. Intentionam sa deschidem si un birou al Institutului la Bucuresti.

PRECEDENTE
"Nu ar fi prima oara cand se deruleaza astfel de operatiuni comune intre tari balcanice si servicii speciale din Marea Britanie sau Statele Unite. Relatiile Romaniei cu Marea Britanie sunt foarte bune. Date fiind contactele excelente la nivel inalt, nu era necesara existenta unui centru permanent britanic de supraveghere, independent de activitatile specifice romanesti"

EXPLICATIA
"Guvernul Serbiei (...) trebuie sa faca fata unei situatii interne delicate, astfel ca arestarea lui Mladici trebuia facuta pe un teritoriu din afara jurisdictiei Belgradului. Romania este un astfel de teren, iar faptul ca avem de-a face cu un membru NATO usureaza situatia"

COMPROMIS
"Capturarea lui in Romania a fost, de fapt, compromisul acceptat de Mladici, care nu a dorit sa se predea benevol si nici sa fie prins de autoritatile sarbe (...) in cateva zile, Mladici va ajunge la Haga si, prin aceasta, Serbia se va fi debarasat de o responsabilitate" - Orhan Dragas, directorul Institutului International pentru Securitate din Serbia si Muntenegru

ULTIMATUM EUROPEAN
Uniunea Europeana ar putea ameninta azi cu intreruperea negocierilor in vederea apropierii de Serbia-Muntenegru, pentru a obtine predarea lui Ratko Mladici, pe care Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI) il vaneaza de zece ani. Ministrii de Externe ai UE cer Belgradului cooperare cu magistratii de la Haga si luarea unor masuri concrete pentru a-i aresta pe liderii militari si politici ai sarbilor bosniaci, Ratko Mladici si Radovan Karadzici, inculpati pentru genocid. La reuniunea de azi, care are loc la o saptamana dupa o serie de informatii apreciate drept false de catre autoritatile sarbe, referitoare la arestarea generalului Mladici, ei vor ridica tonul la adresa Belgradului, comenteaza AFP. Totusi, o sursa europeana aprecia, sub anonimat, ca, in ciuda faptului ca azi ministrii de Externe din cele 25 de tari UE se vor arata nemultumiti si vor ridica tonul, ei nu vor merge pana acolo incat sa suspende aceste negocieri in vederea unui eventual acord de asociere si stabilizare cu UE. In ciuda faptului ca procurorul TPI, Carla del Ponte, este convinsa ca generalul Mladici se scunde undeva in Serbia, cei 25 de ministri de Externe nu vor impune o data-limita sarbilor pentru a-i preda pe cei doi fugari dati in urmarire de TPI: Mladici si Karadzici. (Marina Constantinoiu)
×