Oana Sîrbu: “Trebuie s-o iau de la capăt! Lucrurile în showbiz au luat-o razna”

Nu îi e teamă de nimic. Are o familie minunată. Anul acesta, pe 13 mai, va împlini 45 de ani, şi ştie să aprecieze (la adevărata valoare) tot ceea ce are şi se consideră un om norocos. “Cu toţii suntem forme de energii şi trăim într-o realitate care e a noastră. Dar nu e doar asta. Mai sunt şi alte energii în Univers. Nu suntem noi buricul Pământului!”, ne aminteşte Oana Sîrbu.

■ Jurnalul Naţional: Ai notorietate şi fără să-ţi expui viaţa pe tavă. Te-ai ţinut deoparte de avalanşa de prost-gust care s-a năpustit peste noi. Te mai regăseşti în showbizul românesc?
■ Oana Sîrbu: Sincer, cred că va conta, odată, şi atitudinea mea, ca şi a altora. Mă bucur că, laolaltă cu Andrieş, Baniciu, Alifantis - ca să dau doar câteva nume - nu mă regăsesc în presa tabloidă decât foarte rar, iar în emisiuni de scandal n-am ce căuta. De când sunt mamă, prioritatea, pentru mine, a fost să fiu alături de baiatul meu. Aşa că a mai rămas foarte puţin timp pentru meseria mea. Practic, trebuie s-o iau de la capăt, fiindcă lucrurile în showbiz au luat-o razna! Dar mai sunt drumuri de bun simţ pe care se poate merge...
Într-adevăr, bagajul de notoriete mă ajută, şi imaginea mea, de asemenea.

■ Ai reuşit să scapi de imaginea de liceană? Ai devenită mamă, între timp...
■ Nu e necesar să scap de imaginea de liceană. Ce e rău în asta, să fii confundată cu un personaj care a adus lumii atâta candoare şi naturaleţe, care a reprezentat un idol pentru atâtea generaţii? Abia acum îmi dau seama că “Liceenii” a însemnat enorm pentru români şi că filmul place, cumva şi acum, publicului tânăr de azi. Poate că e din nou nevoie de modele pozitive? Mi-ar plăcea să cred asta. Da, am un copil, dar nu simt că am îmbătrânit. Păstrez o curăţenie sufletească apropiată de cea din copilărie, care mă ajută şi-n relaţia cu fiul meu. De fapt, el o întreţine.

■ Ce faci totuşi pentru aţi păstra locul în lumea artistică?
■ Eu cânt muzica ce-mi place mie. Important e să mă simt bine. N-am făcut niciodată comerţ cu muzica mea. Nu ştiu dacă-i bine sau rău, dar nu pot să fac ce nu mă reprezintă. Am realizat, acum doi ani, un album, cu Virgil Popescu, de orientare jazz-bossanova, deci un gen deloc comercial pentru România. El se găseşte la magazinul Muzica. Există segmente de public care vor să asculte şi aşa ceva. Important, pentru mine, e să gasesc calea prin care această muzică să ajungă la iubitorii de gen. Or, la asta voi lucra, începând de anul acesta! Am şi o trupă cu care cânt piese de-ale mele, dar şi internaţionale, muzică veche, în spaniolă, franceză, engleză.

■ Am înţeles că nu ai vrut niciodată să faci muzică comercială, dar poţi supravieţui astfel?
■ Într-o ţară ca România, nu se câştigă din vânzări de bilete sau CD-uri. Practic, toată lumea găseşte gratis muzica, pe Internet. Înainte, da, lumea cumpăra bilete la spectacol, să vină să vadă artiştii. Eu am cunosut o astfel de perioadă. De când cu evenimentele private şi cu Internetul, lucrurile s-au schimbat complet. Eu nu mă plâng. Am fost destul de înţeleaptă să fac şi alte lucruri din care să-mi câştig existenţa. De exemplu, lucrez într-un minister şi am făcut o facultate de Relaţii Publice care-mi permite să organizez şi altfel de evenimente.

■ Te-au dezamăgit românii?
■ De multe ori, în alegerile pe care le fac, de exemplu, în politică, românii par dezamăgitori. Dar sunt şi dezamăgiţi, la rândul lor! Ar trebui să înveţe din astfel de experienţe, să nu repete greşelile. Dar spiritul ăsta, de a face haz de necaz, din orice
şi-n orice situaţie, nu-i ajută de cele mai multe ori. Face din ei un popor pe care nu te poţi baza. Şi da, uneori, mi-ar plăcea să trăiesc într-o ţară în care nu se scuipă pe jos.

■ Ai o familie frumoasă, fără să fii casătorită. Ţi-e teamă că un act poate strica totul? În societatea modernă, oamenii se despart prea uşor...?
■ Nu mi-e teamă de nimic. Am o familie minunată! Important e să ne simţim bine cu noi şi între noi... Da, oamenii se despart uşor pentru că sunt luaţi de valul grabei şi al lucrurilor superficiale. Şi, fiindcă nu pun preţ pe ce au, dorindu-şi din ce în ce mai mult ce n-au. Şi asta-i face frustraţi, superficiali, cum spuneam, şi nefericiţi. Cu toţii suntem forme de energii şi trăim într-o realitate care e a noastră. Dar nu e doar asta. Mai sunt şi alte energii în Univers. Nu suntem noi buricul Pământului!

■ Ce a rămas nerezolvat pe 2012?
■ A rămas nerezolvat să pun termopane pe balcon... Eu nu fac bilanţuri din astea! Eu trăiesc! Şi-mi place viaţa, mult! Împart bucurii cu cei din jur! E drept, sunt mai atentă la faptul că trebuie să fie, undeva, o putere magică de care să ţinem cont. Viaţa e plină de simboluri şi de sensuri! Merită să cheltuim energie spre a le căuta şi a le găsi.

■ Eşti un om fericit?
■ Sunt un om norocos.

■ Cum este femeia Oana Sîrbu? Sau preferi “copilul” Oana Sîrbu?
■ Cred că sunt femeie, pur şi simplu. Eu şi acum încerc să mă cunosc, ca să văd cum sunt. Cred că nici voi nu ştiţi, de fapt, ce sunt, femeie sau copil? (zâmbeşte)...

■ Ai descoperit ce-şi doresc bărbaţii?
■ O viaţă liniştită alături de femeile lor. Şi nu au parte de asta. Eu iubesc bărbaţii! Aşa... ca personalitate.