x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Petru Popescu: Neconvenţionalul

0
Autor: Jurnalul National 28 Feb 2008 - 00:00
Petru Popescu: Neconvenţionalul Arhiva personală Petru Popescu /


În plină vogă, dar în conflict cu atmosfera culturală tot mai permeată de cultul conducătorului partidului, Petru Popescu s-a expatriat şi şi-a reînceput cariera de scriitor ca romancier şi scenarist în limba engleză. La sfârşitul acestei primăveri, Petru Po­pescu va face o vizită în Ro­mânia, la Bucureşti şi la Cluj.

În plină vogă, dar în conflict cu atmosfera culturală tot mai permeată de cultul conducătorului partidului, Petru Popescu s-a expatriat şi şi-a reînceput cariera de scriitor ca romancier şi scenarist în limba engleză. La sfârşitul acestei primăveri, Petru Popescu va face o vizită în România, la Bucureşti şi la Cluj.

  • Jurnalul Naţional: Cel care sunteţi acum, un scriitor american de origine română, mai păstrează ceva din trăsăturile tânărului bucureştean care păcălea cenzura comunistă în anii ’70?


Versatilitatea, capacitatea de a scrie în mai multe feluri şi mai multe genuri. Când scriam în România s-a remarcat că între romanele mele erau mari diferenţe de temă şi de stil. “Copiii Domnului”, de pildă, era scris cu totul altfel decât “Dulce ca mierea...”. După mine, un autor modern trebuie să aibă mai mulţi autori în el; altfel cum te înnoieşti, cum îţi surprinzi cititorii cu ceva nou, cum îţi lărgeşti publicul?
Să bat în lemn, curiozitatea pentru încercări noi şi diverse e aceeaşi în mine şi azi.

  • Nu aveaţi nici 30 de ani când aţi trăit succesul fulminant, de după apariţia romanului  “Prins”... Aţi afirmat totuşi  că unii critici literari ai timpului au rezistat acerb la succesul dumneavoastră rapid. Să înţelegem că susţinătorii cei mai curajoşi şi mai durabili  au fost cititorii?


Cititorii desigur, dar pentru ca cititorii români să descopere acele cărţi am beneficiat mult de atenţia, exprimată în cronici , a unui grup de veterani de clasă: Adrian Marino, Negoiţescu, Cornel Regman, Balotă, Edgar Papu... Au scris toţi despre cărţile mele, adesea înaintea criticilor care dădeau verdicte săptămânale. Au fost mai entuziasmaţi de o performanţă tematică şi stilistică neaşteptată, şi mai optimişti că scrisul meu nu era doar o întâmplare. Dar succesul durabil, fireşte, numai cititorii îl pot face. Asta a rămas constanta carierei mele, mai ales că în USA nu exista o “societate literară”... Ca atare, laudele în scris pentru cărţile mele în engleză au fost “pe bune”, iar cititorii cumpără cărţi tot “pe bune”. Dacă nu-i atragi şi satisfaci şi prin temă, şi prin stil, oamenii nu deschid portofelul.

  • A fost un noroc, sau, în orice caz, o conjunctură favorabilă  ceea ce numiţi  “un paradox fericit” faptul că literatura americană acceptă, asimilează scriitori născuţi pe alte meleaguri? Nu aţi fost un scriitor “în exil”, în sensul că nu aţi publicat în America romane antitotalitare, cum a scris , de pildă, Soljeniţîn...


Literatura americană asimilează emigranţi, dar emigranţii care scriu în engleză bine şi cu răsunet pentru americanii de baştină sunt foarte puţini. Eu sunt unul din aceştia.
Succesul de conjunctură e cu totul altceva. Dacă, la vremea sosirii mele în America, aş fi aparţinut unei categorii politice mai senzaţionale, ca Rusia ori Islamul, aş fi avut şi eu ocazia să-mi transform naţionalitatea în temă literară şi biografia în material promoţional. Dar Soljeniţîn a dispărut o dată cu războiul rece. Faptul că un scriitor relativ convenţional şi neinventiv s-a bucurat de atâta atenţie politică spune ceva despre politică, nu despre literatură. Salman Rushdie, mult mai artist decât Soljeniţîn, a fost, din păcate pentru calitatea operei lui, redus la faptul că a criticat Islamul, şi tragedia lui personală a fost obiect de ultimele ştiri. Eu am apărut şi am progresat “cinstit”.
    

  •   ... V-aţi propus altceva sau nu aţi vrut să oferiţi o imagine sinistră a ţării natale? Nu aţi scris despre ce a fost, de fapt, comunismul în România, atât cât l-aţi trăit până în 1974 ...


– Într-adevăr, n-am vrut să particip la imaginea negativă, fiindcă ea era, din păcate, mai prezentă şi mai agasantă decât merita. Iar dacă fusesem, ca să zic aşa, răsfăţat de succes în România (chiar dacă succesul era obţinut în lupta cu cenzura), decizia de a părăsi România a fost foarte grea pentru mine şi foarte personală. Pe de altă parte, voiam să scriu pe teme noi, fiindcă voiam să trăiesc exprienţe noi. Voiam să lucrez în film, care e o artă fascinantă. Iar lumea occidentală, am constatat cu uşurare, conţinea deja suficiente mărturii anticomuniste. E mai atrăgător pentru mine să scriu azi despre România, când trecutul nu mai e controversat.
De altfel, trecutul iese la suprafaţă în moduri neaşteptate: acum o lună, într-o sală din Los Angeles, cam goală din păcate, am văzut filmul “Patru luni, trei săptămâni şi două zile” – nu numai foarte bun, dar extrem de “simţit” despre o tragedie din cauza legii antiavort, pe care eu şi cei de vârsta mea am trăit-o atunci în mod foarte trist... Statul comunist intrase în paturile tinerilor, o tragedie care n-a fost obiectul niciunui fel de protest în Occident. Asta pentru că Ceauşescu era atunci un protejat al presei occidentale, considerat un al doilea Tito.  
Cartea care-mi va apărea la Simon & Schuster e un roman istoric. Cine ştie, dacă voi scrie alte romane istorice, am berechet de scris despre România.

  • În 1973 aţi făcut parte din echipa de ziarişti care l-a însoţit pe Ceauşescu în America Latină. În 1974 nu mai eraţi în România, de fapt, anii cei mai grei ai dictaturii comuniste i-aţi trăit în Occident. Ce a determinat plecarea dumneavoastră din ţară într-o perioadă în care vă bucuraţi de un real succes ca prozator?

– Eram în opoziţie cu cultul conducătorului, chiar dacă asta nu se ştia în public. Deci mă aşteptam ca foarte curând să nu mai pot publica proză sinceră, mai ales despre problemele tineretului. Cea mai importantă parte din reputaţia mea era această “onoare a sincerităţii”. Dacă n-aş mai fi putut s-o practic, de ce folos aş mai fi fost cititorilor din România? Era mai onest, dar desigur şi mai greu, să mă expatriez.

  • Mihai Ungheanu scrie într-un studiu despre opera dumneavoastră: “Sociologia succesului literar îşi poate face din Petru Popescu un studiu de caz”. Cum comentaţi acum această afirmaţie?


– Sunt măgulit. Acum, unii cred că succesul poate fi aranjat strategic. După mine, succesul e rezultatul a două traiectorii care se întâlnesc: una e ce frământă o societate într-o anume epocă? Alta e cât talent are autorul care e conştient de această frământare şi dacă i se adresează tematic. Dacă traiectoriile se întâlnesc, o anumită operă îşi găseşte publicul. Asta e toată strategia de creare a succesului pe care o ştiu eu, după 40 de ani de scris.


– “Noi suntem copiii marelui oraş,
Bronzaţi în fum de case, uzini şi maşini,
Făcuţi din lumini şi asfaltul pe care mii de pantofi,
de toate felurile strivesc ţigări, în fiecare zi...”
 

  • Vă amintiţi aceste versuri? Ce însemnau ele atunci, ce înseamnă acum?


Acum, cred că nu mai sunt decât “simptome” ale unei evoluţii literare care avea să urmeze. Pe vremea lor, eram atât de entuziasmat de “citadinism”, “antimetaforic”, “modern” şi aşa mai departe, mi se părea că descoperisem praful de puşcă. Farmec experienţa şi identitatea mea aveau: eram un puşti dezgheţat care se împotrivea şabloanelor. N-aveam, ca toţi tinerii precoce, nici o idee că jocul va fi mult mai greu, dar mai ales atât de lung! Anunţ cititorilor mei  că-mi apare o carte, Footprints of Time, la HarperCollins, New York , în luna mai. La Crăciun ori poate în primăvara viitoare va apărea cea de la Simon & Schuster. Cum spun americanii, once again, with feeling!

  • Realizează cititorii dumneavoastră din America şi din ţările în care vă sunt traduse cărţile că Popescu este un nume pur românesc, că sunteţi un autor de origine română?


Sigur, “escu” e nume tipic românesc, asemenea amănunte despre România au devenit familiare. Fiul şi fiica mea, 23 şi 19 ani respectiv, amândoi scriu. Nici nu le-ar trece prin cap să-şi schimbe numele.

  • În 1969 scriaţi în romanul “Prins”: “Cine înţelege Bucureştiul înţelege Europa, cine nu le înţelege pe amândouă la ce s-a mai născut...? Aţi considerat şi atunci Bucureştiul un oraş european?


Da, şi ca un oraş cu asemenea istorie de tragedii şi ocupaţii , el va fi evocat din nou în literatură, de mine ori de alţii.

  • “Natura personalităţii mele, a temperamentului meu a fost şi continuă să fie aceea a căutării noului şi a lărgirii destinului”, scrieţi în prefaţa volumuilui “Prins”, reeditat în 1996 la Ed. Gramar...


Vai , ce cuvinte ambiţioase: lărgirea destinului. Şi totuşi anumite stări de fapt şi limitări din naştere se pot depăşi numai prin aventura biografică, şi arta e o aventură biografică, tipic neobişnuită şi senzaţională. Dacă, de la Socrate la Mozart, publicul e dispus să investească timp şi atenţie vieţii artistice, asta e pentru că artiştii simbolizează şi ce e nou, şi ce e durabil în aceeaşi creaţie.  

  •  Vă rog să exprimaţi un gând, un salut atât către cei care vă cunosc cărţile, cât şi către cei care urmează să vă citească...


– Vă promit să nu vă plictisesc şi, poate, chiar să vă dau de gândit.
Al dumneavoastră, cu cea mai mare amiciţie, Petru Popescu.

CARTE DE VIZITĂ

 

Scriitor, scenarist, memorialist, ziarist, Petru Popescu s-a năcut în Bucureşti în 1946. A absolvit Liceul “Spiru Haret” şi Facultatea de Litere, Secţia limbi străine, cu specialitatea literatură comparată. În 1966 publică volumul de versuri “Zeu printre blocuri”, salutat ca un debut citadin şi inovator, dar atacat de critica vremii, ca fiind influenţat de stilul poeziei americane. Publică apoi romanul “Prins”, o descriere sinceră şi revoltată a generaţiei anilor ’70, captivă comunismului, romanul  “Dulce ca mierea e glonţul patriei”, pe tema patriotismului imposibil într-un regim totalitar. În România a mai publicat romanele “Să creşti într-un an cât alţii în zece”, “Copiii Domnului” şi “Sfârşitul bahic”. De 30 de ani locuieşte în Beverly Hills, California, unde a scris cărţile Before and After Edith (tradusă în România cu titlul Înainte şi după Edith), Almost Adam (În Coasta lui Adam), Amazon Beaming (Revelaţie pe Amazon), The Return (Întoarcerea), The Oasis (Oaza).

Citeşte mai multe despre:   romania,   interviu,   scris,   popescu,   petru,   succesul,   cititorii,   petru popescu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Statul i-a închis Elenei Udrea firma care a lucrat pământurile lui Băsescu

Statul i-a închis Elenei Udrea firma care a lucrat pământurile lui Băsescu
Galerie Foto Firma pe care Elena Udrea a înfiinţat-o, în anul 2013, care a lucrat, în arendă, terenurile pe care Ioana Băsescu le-a achiziţionat în localitatea Nana, judeţul Călăraşi, a fost închisă de Tribunalul...

Povestea omului care a făcut din modă un show planetar

Povestea omului care a făcut din modă un show planetar
Galerie Foto Creatorul de geniu, personajul enigmatic şi designerul plin de vervă creatoare, Karl Lagerfeld, a plecat din această lume marți, la vârsta de 85 de ani. Stilistul şi fotograful cel mai cunoscut din lume, directorul...

Firma din Ploieşti s-a împrumutat la bănci înainte de a plăti avionul privat pentru Jakarta

Firma din Ploieşti s-a împrumutat la bănci înainte de a plăti avionul privat pentru Jakarta
Galerie Foto Compania Conti SA Ploieşti, care a plătit, la cererea lui Sebastian Ghiţă, în aprilie 2011, mare parte din contravaloarea cursei aeriene a Ţiriac Air, pentru aducerea din Indonezia a lui Nicolae Popa, s-a...

Martin Sodomka, de la inginer, la scriitor de cărţi pentru copii

Martin Sodomka, de la inginer, la scriitor de cărţi pentru copii
Oare cum se construieşte un automobil? Doi prieteni, şobolanul Arnie şi vrăbioiul Bill, îi învaţă pe cei mici care sunt piesele din care e compusă o maşină. Povestea a fost imaginată de scriitorul ceh Martin...

De ce fetele sunt predispuse la deviaţiile de coloană

De ce fetele sunt predispuse la deviaţiile de coloană
Părinţii se îngrijorează şi dau fuga la medic cum li se pare ceva nelalocul lui în coloana copiilor, la picioruşele micuţilor. Unele alarme sunt nejustificate. Interviu cu profesor doctor Mihai Jianu,...

Operaţiunea “Jakarta”. Cum a ”lucrat”  Kovesi, în aceeaşi zi, şi extrădarea lui Popa, şi arestarea lui Vîntu

Operaţiunea “Jakarta”. Cum a ”lucrat”  Kovesi, în aceeaşi zi, şi extrădarea lui Popa, şi arestarea lui Vîntu
Galerie Foto Dosarul în care Laura Codruţa Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă devoalează modul în care operaţiunea “Jakarta” a fost pusă la punct şi fabricată, cu scopul...

Suspecta Kovesi, la un pas de suspendarea din magistratură

Suspecta Kovesi, la un pas de suspendarea din magistratură
Laura Codruța Kovesi, urmărită penal de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru fapte deosebit de grave, legate de modul în care a fost finanțată aducerea în  țară, în anul 2011,...

Darius, micul filantrop care i-a cântat lui Dalai Lama

Darius, micul filantrop care i-a cântat lui Dalai Lama
Galerie Foto Darius Condurache (11 ani) este un tânăr saxofonist şi pianist român care cântă la diverse evenimente organizate pe teritoriul Marii Britanii, în general cu scop caritabil, debutul în cariera sa făcându-l în...

Scamatorie marca Mircea Băsescu: Din datornic la stat, să transformi statul dator la tine

Scamatorie marca Mircea Băsescu: Din datornic la stat, să transformi statul dator la tine
Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, încearcă să pună mâna pe 1,1 milioane de lei de la stat, printr-o compensare a unei restituiri de TVA neefectuate de Direcția Finanțelor Publice cu...

Dan Voiculescu: Globalizarea forțată anulează personalitatea și creativitatea individului

Dan Voiculescu: Globalizarea forțată anulează personalitatea și creativitatea individului
Profesorul Dan Voiculescu vorbește, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, despre presiunea globalizării forțate, ca efect al postcapitalismului. Dialogul, pornit de la lucrarea “Doctrina...

Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas

Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas
Cancerul de pancreas este o boală parşivă fiindcă durerile nu apar decât târziu, dar alte simptome anunţă totuşi instalarea acestei maladii maligne. Despre aceste semne explică profesor doctor Mircea Beuran, de...

Profesorul Dan Voiculescu: Trăim un moment de recalibrare politică și socială

Profesorul Dan Voiculescu: Trăim un moment de recalibrare politică și socială
Interviu eveniment acordat de profesorul Dan Voiculescu renumitului jurnalist Ion Cristoiu. Profesorul Voiculescu trage un semnal de alarmă: capitalismul devine din ce în ce mai puțin sustenabil, iar planurile pentru...

Sechestrul penal pe moșia lui Băsescu, menținut de instanță. Afacerile omului din spatele fraudei cu terenuri prosperă

Sechestrul penal pe moșia lui Băsescu, menținut de instanță. Afacerile omului din spatele fraudei cu terenuri prosperă
Galerie Foto Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, Traian Băsescu, încearcă, fără succes, să radieze din cărțile funciare ale terenurilor agricole achiziționate în 2013, la Nana, a sechestrelor penale...

Hoda Barakat: Fac experimente pe personajele mele ca un om de ştiinţă nebun

Hoda Barakat: Fac experimente pe personajele mele ca un om de ştiinţă nebun
Hoda Barakat este o scriitoare libaneză de succes în întreaga lume. Locuieşte în Paris de mulţi ani însă scrie doar în arabă, limba de care s-a reîndrăgostit. Autoarea a fost recent în România să-şi...

Audit pentru angajați, de la distanță

Audit pentru angajați, de la distanță
Dezvoltarea tehnologiei a dus într-o nouă eră și domeniul HR, care beneficiază astăzi de foarte multe produse mult mai ieftine și mai rapide decât în trecut. Simpla abonare la un site în spatele căruia se...
Serviciul de email marketing furnizat de