x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Poteras face legea In sectorul 6

Poteras face legea In sectorul 6

09 Iun 2005   •   00:00

Primarul Cristian Poteras este un personaj aparte in peisajul administratiei locale. Imparte case dupa bunul plac, spune bancuri atunci cand este intrebat de spaga din Primarie, pe scurt, priveste totul cu o detasare de invidiat. Doar este seful Sectorului 6. Cine sa-l traga la raspundere?

  • de MONICA C. ANDREI
  • INTERVIU
  • "Ca la Spitalul de Urgenta, primul venit, primul servit"

    NO COMMENT. Lui Cristian Poteras i se pare normal ca directorii sai sa primeasca de la primarie case

    Primarul Sectorului 6, Cristian Poteras, este un personaj aparte in peisajul administratiei locale. Imparte case dupa bunul plac, spune bancuri atunci cand este intrebat de spaga din primarie, pe scurt, priveste totul cu o detasare de invidiat. Doar este seful Sectorului 6. Cine sa-l traga la raspundere?

    Jurnalul National: A trecut un an de cand sunteti primarul Sectorului 6, v-ati dat seama?
    Cristian Poteras: Mi-am dat seama mai repede, am luat decizii importante.

    Concret.
    Amenajari edilitare, am desfiintat chioscuri, locuinte insalubre. Cel mai mult, am castigat la comunicarea cu cetatenii. In primarie se ajungea foarte greu, toti se plangeau.

    Ati lasat oamenii sa vina la dvs., ati pus benzi rulante in primarie?
    (Nu intelege gluma) Nu, dar n-am mai pus gardienii la poarta. Nu intra chiar cine vrea, dar...

    Ajunge la dvs, cine poate...
    Cine vrea sa ceara o audienta se inscrie pe o lista.

    Sa inteleg ca aveti un program de audiente?
    Am sarit si peste program. Ii vezi cand intra in primarie, plang, au multe probleme. Majoritatea problemelor nu se poate rezolva usor, asta-i clar.

    Si cum ii potoliti?
    Ca la Spitalul de Urgenta, primul venit, primul servit. In general, se leaga de case. Noi nu avem case in afara de Brancusi, care se refera doar la tinerii pana in 35 de ani.

    Aveti un ansamblu de locuinte la dispozitie pentru tinerii fara casa. Pe ce criterii ati facut listele cu repartitii?
    Listele sunt discutabile, criteriile au fost discutate de Consiliul Local.

    Au fost discutate bine, pentru ca au primit case doar cei care au avut pile, ma refer la directori din primarie, consilieri, rude ale acestora.
    Nu toti, doar o parte dintre ei.

    Numai pentru cei cu salarii mari

    Important este cum s-au impartit aceste case si la cine.
    Au fost discutii foarte largi, i-am rugat pe consilieri sa analizeze inainte sa inceapa discutiile pe criteriile care stateau la baza repartizarii de case, sa nu se numeasca cartierul Brancusi unul social. Ii bagam iar pe cei cu probleme, care niciodata n-o sa-si plateasca intretinerea si se alege praful.

    Sa inteleg ca ati facut o selectie?
    Am zis ca selectia sa fie pentru cei care au un serviciu bun, punctele multe s-au luat pentru cei care au un salariu mare.

    Da, dar chiria este de stat si este mica.
    Dar intretinerea nu va fi mica, aici te omoara. ANL n-a facut apartamente sociale neaparat, a facut pentru tinerii care n-au avut niciodata casa si care au posibilitatea sa-si intretina o familie.

    Criterii indragite doar de Poteras

    Repet intrebarea, vi se pare moral ca directorii si consilierii sa-si dea case?
    O sa gasiti si ofiteri, doctori, o sa intrebati de ce numai ofiterii din Sectorul 6?

    Ma refeream la moralitate, pentru ca sunt foarte multe cereri de case venite din partea oamenilor simpli, care n-au nici o relatie la primarie.
    Pai, moral mi se pare ca ei sa fie, cei care sunt in stare sa duca Sectorul 6 mai departe, sa preia fraiele, cei care au scoala. Iertati-ma, sunt liberal, am indus consilierilor sa vina pe niste criterii pe care le-am indragit eu.

    Care sunt?
    Alea de valoare, sa aduc tineri merituosi acolo (n.r. - cartierul Brancusi), nu numai sarmani.

    Unii dintre pilosi au depus cererea in martie 2005 si au primit casa in mai. Cum va explicati?
    Poate ca liberalismul nu este imbratisat de oricine, Partidul Liberal, in orice tara serioasa, are nu stiu cat la suta.

    Cate cereri de case aveti depuse la Sectorul 6?
    Nu stiu, iarta-ma, dar nu m-a mai intrebat nimeni.

    "Pe cine ajutam noi?"

    Daca nu mai sunt incadrate ca fiind sociale, apartamentele din cartierul Brancusi pot fi cumparate?
    Ne gandim acum.

    Spun asta pentru ca o parte dintre cei care au intrat in posesia unui apartament mai au o luna sau doua si implinesc 35 de ani. Ce fac?
    Nu s-a hotarat care este modul, pe cine ajutam noi, e discutabil, nu hotarasc eu.

    Casele le-ati impartit cum le-ati impartit, mai aveti pietele.
    Pietele din sector s-au dezvoltat haotic. Ne-am dat seama ca toate contractele pe care le aveam cu administratorii de piete erau paguboase. Am cerut Consiliului Local sa putem intrerupe contractele unilateral. In prima faza, toate pietele vor fi preluate de primarie.

    Aveti probleme cu angajatii, pe care i-ati detasat de la un departament la altul, v-au dat in judecata.
    La inceput, era normal, consilierii proprii ai fostului primar mai puteam sa-i tin eu?

    Ati facut schimbari in mai multe departamente.
    Am facut, dar n-a fost scandal.

    Cate procese aveti cu subalternii?
    Unul a fost, si s-a terminat.

    Si viceprimarul PD, Constantin Patica, a dat in judecata Consiliul Local al Sectorului 6. Au vrut sa-l inlocuiasca.
    A fost o hotarare a Consiliului in care s-a decis ca viceprimarul Patica nu se comporta ca un viceprimar.

    Si cum se comporta, ca sunteti vecin cu el de palier?
    Eu pot sa spun ca am dialog cu dansul si punct. Am inteles ca raporturile dansului cu subordonatii ar fi sub semnul intrebarii.

    Dar a fost numit de Consiliul Local un alt viceprimar. Ce s-a intamplat?
    A fost numit tot de la PD.

    Si procesul continua, a castigat Patica?
    Nu, fondul nu s-a terminat, din cate am inteles s-a dat decizia de atacare a hotararii Consiliului Local, pe fond este altceva, e foarte complicat si cu Justitia asta.

    La Primaria Sectorului 6, fiecare da in judecata pe fiecare, e o moda?
    (Rade) A fost greu sa tin un echilibru.

    Si pana la urma, cum functioneaza Primaria?
    Datorita fortei de munca a mea.

    Poteras centreaza, Poteras da cu capul?
    Da, dar cu dureri mari.

    Sunteti obisnuit, ati facut sport, ati fost campion national la lupte libere.
    Da, m-a educat asta.

    Pana la urma cati salariati ati dat afara?
    Unii au plecat singuri, am fost primul primar care i-a uns functionari publici, i-am strans pe toti si i-am pus sa jure.

    Ce-au jurat?
    Ca vor respecta legile, ceea ce tine de statutul functionarului public.

    Dumneavoastra ati jurat?
    Eu am jurat cand am ajuns primar.

    Si va tineti promisiunile?
    Cetateanul este cel mai in masura sa ma judece.

    Ce-ati mai facut in aceasta perioada?
    Credeti-ma ca nu m-am plictisit deloc, n-ai cum.

    Dar n-ati muncit in zadar. Sunteti unul dintre cei mai bogati primari.
    Nu e chiar asa, sunt bogat. Sotia este actionara la doua firme, am doua apartamente, am doua masini, un pamant de 1.500 de metri.

    Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, spunea ca sunteti mai bogat ca el.
    Pai, de unde stie?

    Probabil de la partid, este penelist, ca dvs.
    Pai, credeti ca la partid (rade) se spun toate chestiile astea? Fuge de responsabilitate, averile mari se fac in timp, el e de familie buna.

    Dar l-ati depasit.
    (Rade) Era impresionat de cat am acumulat eu in scurt timp.

    De cand sunteti primar…
    Nu, ca primar pierzi.

    Din spaga n-ati reusit sa strangeti nimic?
    Eu nu stiu treaba asta, dar de ce nu faceti reportaje si cu directorii de la mine din primarie, cei care lucreaza pe petitii si cereri.

    Sa inteleg ca pe ei ii banuiti ca iau spaga?
    Nu fac nici un fel de referire, dar de ce nu-i intrebati pe ei? (n.r. - vrea sa scape de intrebare si spune un banc) Ati vazut Grupul Voua?

    Nu.
    Au cateva chestii bune. S-au dus la doctor sa-l faca pe unul bine de spaga. Doctorul intreaba de ce, iar celalalt raspune: Pai, primesc si dau, dar fa-ma bine si spune-mi ca e normal sa fie asa, ala era psihiatru (rade doar el).

    Sa revenim, cum este relatia Poteras - Videanu, avand in vedere ca Alianta PNL-PD scartaie in administratia locala. Luam exemplul de la Sectorul 6.
    Un exemplu negativ, de ce-l luati pe asta, sa privim pozitiv. Nu neaparat dintr-o ura, sunt discutii pe fond, pe care intr-un fel le vad consilierii PD, in alt fel le vad ceilalti consilieri.

    Ce faceti in timpul liber, mergeti la vanatoare?
    Din pacate, nu mai am timp. Sunt vanator, dar n-am o placere deosebita.

    Dar ce va place?
    Sa ma plimb, sa stau linistit, sa citesc ceea ce-mi place.

    Apropo de citit, acum un an lecturati o carte, "Nervozitatea", cu un autor necunoscut, ati terminat-o?
    (Rade) Era un tratat de psihologie, acum ma relaxez printre proiecte de hotarari si legi, e mult de citit. De ce radeti?

    Pentru ca sunteti ironic.
    ×
    Subiecte în articol: interviu case poteras