Povestitorul Salman Rushdie

Ştie şi îi place să povestească, la fel cum îi place şi să fie provocat în discuţie şi te captivează instantaneu.

Din păcate, de cele mai multe ori, oamenii sunt interesaţi de Salman Rushdie cel care a trăit nouă ani sub ameninţarea morţii şi mai puţin de Salman Rushdie scriitorul.

Deşi a câştigat prestigiosul "Booker Prize" în 1981 pentru "Copiii din miez de noapte", acest lucru aducându-i notorietate în lumea literară, într-adevăr fatwa a fost ceea ce l-a făcut celebru în lumea întreagă. Dar cu ce preţ?  

Azi însă, regăsim în Salman Rushdie un tip relaxat şi dezinvolt. Răspunde cu amabilitate la întrebări, este un om cald şi într-un cadru particular are un teribil simţ al umorului, deşi în general dă impresia că acest lucru i se întâmplă numai în scris.

Şi privindu-l, cred că dacă ar fi fost un om simplu rămas în India, Salman Rushdie ar fi putut foarte bine să devină un îmblânzitor de şerpi...


● Jurnalul Naţional: Opera dumneavoastră se află aproape în totalitate sub semnul realismului magic. De ce aţi ales această cale în scris?
● Salman Rushdie: Există un element de fantastic în cărţile mele, însă nu întodeauna. Depinde şi de ceea ce îţi dictează povestea. Dacă vă îndreptaţi atenţia asupra romanului "Shalimar clovnul" este 99% complet realist, având doar câteva tuşe de "magie". Când adopţi un asemenea subiect (n.r. într-o poveste lipsită de misticism, Shalimar devine un clovn al iubirii atunci când se răzbună pe femeia care l-a părăsit) vrei să fii capabil să faci lucruri care sunt credibile, vrei ca oamenii să creadă în ce spui, să creadă că se poate întâmpla aşa.

Aşadar, părerea mea este că foloseşti tehnicile care sunt potrivite pentru a spune povestea pe care ai nevoie să o spui.

Eu sunt foarte atras de fabulă, de literatură, de fantastic, dar nu într-un mod convenţional. Literatura este uneori o modalitate de a scăpa de realitate şi de a ajunge într-un loc mai atractiv, însă pentru mine nu e aşa. Cred că cel mai bun scop al tehnicilor în scris este atunci când ele par să crească organic în lumea reală. Când Charles Dickens scria, folosea des ceea ce noi numi acum "idei suprarealiste", dar asta tocmai pentru că lumea lui Dickens este atât de realist observată. Când el introducea acest gen de idee părea că adauga o dimensiune a adevărului, mai degrabă, decât să-l scadă.
Acesta este şi interesul meu.


● Înţeleg din ceea ce îmi spuneţi şi că povestea e aceea care vă alege şi vă conduce...
● Da, exact, foarte mult, iar eu trebuie pur şi simplu să învăţ modul de a exprima totul cât mai bine. Uneori ştiu imediat, iar alteori e un proces al descoperirii.


● Ce vă face fericit când scrieţi?
● Doar simplul fapt că scriu. Sigur, sunt zile bune şi zile proaste, ca în orice altceva, dar îmi place să am o carte de scris. Simt întotdeauna că atunci când ştiu ce scriu, lumea e în forma potrivită. Deci mă simt bine când scriu la o carte şi ştiu pe ce sunt concentrat.


● Aveţi şi un ritual anume în scris?
● Sunt prea puţin romantic din acest punct de vedere. Fac totul ca o muncă de birou. Mă trezesc dimineaţa, mă aşez la masa de scris, prestez munca pe o zi şi mă opresc.
E acelaşi lucru cu a avea o slujbă, doar că eu lucrez pentru mine şi lucrez acasă.
Cred că deoarece un roman este o operă foarte lungă, e necesar să intri într-un ritm şi nu e bine să îţi permiţi să ai zile libere sau zile proaste. În fiecare zi trebuie să contribui cu ceva la el, căci altfel rişti să nu mai termini niciodată. Din acest motiv îmi place să lucrez zi de zi. Altfel, nu am alte superstiţii reale.


● Cum aţi convinge pe cineva care nu v-a citit niciodată cărţile, să o facă?
● Cărţile trebuie să vă convingă. Cred foarte tare că dacă mergi într-o librărie, pui mâna pe o carte şi te captivează primele pagini, atunci ar trebui "să o încerci". Când vorbim despre cărţi, vorbim inevitabil şi despre individualitatea gustului în lectură. Chiar şi oamenii care sunt nişte cititori buni şi sofisticaţi au dreptul să nu le placă ce scriu.

E greu de spus, dar consider că toate cărţile mele sunt mai amuzante decât cred oamenii şi în niciun caz nu sunt atât de dificile. E o impresie a oamenilor care nu mi-au citit cărţile şi spun că sunt dificile şi nu foarte amuzante, când de fapt lucrurile stau exact invers, cărţile mele nu sunt chiar atât de dificile, însă sunt amuzante. Deci asta aş spune.


● România a fost sfâşiată de comunismul ajuns la absurditate. În India, partidul comunist pare să fie o prezenţă pozitivă, să zicem, apărând drepturile săracilor, etc. Ce părere aveţi despre comunism?
● Da, are o influenţă pozitivă în anumite părţi ale ţării. Sunt două locuri în India unde partidul comunist este puternic. Unul este Bengal (n.r. Bengalul de Vest) şi celălalt este statul Kerala. În Kerala partidul comunist a avut ca prioritate alfabetizarea oamenilor, aşa că au cosntruit şcoli în fiecare sat şi acum aproape toată populaţia din acest stat ştie să scrie şi să citească, ceea ce a creat un climat diferit, faţă de alte regiuni ale Indiei.

Aceasta este o mare realizare a partidului comunist, dar comunismul în India nu are foarte mare legătură cu ceea ce s-a petrecut în occident, nu prea are legătură cu Lenin sau Stalin, este şi foarte divizat, existând chiar o glumă legată de cât de multe partide comuniste sunt în India, fiind vreo şase, care se luptă constant între ele.

Dar în Bengal situaţia e diferită. Partidul comunist de acolo înclină mai mult spre marxism, dă dovadă de o incompetenţă majoră şi oamenii au început să vadă asta. Aşa că bănuiesc că vor pierde la următoarele alegeri.


● Eu sunt jurnalist, şi sunt român, şi am cunoscut totalitarismul. Toţi românii de o anumită vârstă l-au cunoscut. Ce puteţi spune cititorilor dumneavoastră români despre totalitarism şi cum îl putem recunoaşte, când uneori capătă forme care par benigne, ori, şi mai periculos, e ascuns în haina patriotismului, ori a fervorii religioase?
● Da, cred că e adevărat, totalitarismul poate îmbrăca haine foarte diferite, dar cred şi că întotdeauna instinctul te ajută să-l descoperi, în special în cazul jurnaliştilor, ei fiind unii dintre primii oameni care s-au declarat şi se declară împotrivă, împreună cu artiştii. Dintr-un motiv sau altul, structura mentală autoritară pare să fie alarmantă pentru artiştii creatori. Aproape întotdeauna, începutul unui proiect autoritar se confruntă cu asaltul artiştilor.

Trebuie să fii atent dacă se vrea impunerea totalitarismului, căci fie că e făcut în numele corectitudinii politice, sau a religiei, sau a patriotismului, sau a orice altceva, poartă un singur nume: tiranie.


● Cum v-aţi simţit când viaţa v-a revenit la normal după "ceea ce nu poate fi menţionat" acum (n.r. fatwa)? Care e sentimentul pur ne-politic pe care îl are cineva când o asemenea condamnare este revocată?
● (Râde) "Ceea ce nu poate fi menţionat", da...
Adevărul este că am fost foarte interesat să descopăr cât de repede ţi se poate adapta mintea înapoi la viaţa obişnuită.
A fost doar o singură zi în care m-am simţit ciudat să fiu eu însumi, să nu am ofiţeri de poliţie prin preajmă, să pot merge pe stradă şi să chem un taxi.
24 de ore acest lucru a fost ciudat şi era destul de incitant, deloc alarmant, era o "ciudăţenie incitantă".
Dar imediat, mintea mea s-a readaptat la viaţa obişnuită. Acest lucru mi-a demonstrat că dorinţa fiinţei umane de a trăi o viaţă obişnuită este foarte, foarte puternică şi ca rezultat, când ceva anormal se întâmplă, care distruge echilibrul, dacă reuşeşti să-l reabilitezi, te întorci la el fără strop de efort, natural. Aşa că am fost plăcut surprins de cât de repede m-am readaptat.


● Şi cum a fost excursia dumneavoastră în India, după fatwa?
● Am ştiut întotdeauna că prima vizită înapoi va fi cea mai urmărită. Pe de o parte a fost foarte incitant pentru că se nutrea un interes imens, iar pe de altă parte m-am simţit "limitat", deoarece atenţia aţintită asupra mea era atât de mare.

Se pare că de fiecare dată când merg în India se întâmplă asta şi eu sunt mulţumit să văd că oamenilor le pasă, dar în acea excursie a fost totul mult prea intens, de aceea am şi vrut să fie una scurtă, ca să mă pot întoarce a doua oară, conştient fiind că interesul oamenilor va mai scădea.

E un joc întru normalizare, iar în acest caz e vorba despre normalizarea vieţilor altor oameni.


● Încă lucraţi la asta...
● Da, aşa e, încă mi se mai pun întrebări.


● Dacă ar fi să alegeţi un singur cuvânt care să descrie India, care ar fi acela?
● Exces. În India e prea mult din toate. Sunt prea mulţi oameni, prea mult zgomot, ţara e prea mare, e prea urât mirositoare, e prea aglomerată, e un exces de tot. Dacă pătrunzi în acea lume înveţi cum să tratezi excesul şi cred că, într-un fel, cărţile pe care le-am scris provin de asemenea din acea sensibilitate, am încercat să pun întotdeauna prea mult într-o carte, să am ca o mulţime, o mulţime de poveşti, dacă vreţi.


● Acest exces face parte aşadar din istoria dumneavoastră personală.
● Da, şi îmi place aşa. Îmi place acest fel de a scrie, pentru că...am crescut într-un oraş indian şi când creşti într-un oraş indian poţi să faci faţă oricărui lucru.


● Printre cei ce v-au influenţat opera îi citaţi pe Borges, Kafka, Nabokov, Joyce, Bulgakov, Pynchon. Dar cine sunt indienii care v-au influenţat sau pe care îi admiraţi?
● Există un scriitor de proză scurtă, Saadat Hasan Manto, care a fost subevaluat în timpul vieţii pentru a scris despre nivelul cel mai de jos de viaţă, n-a scris despre maharajahi şi milionari, ci despre prostituate şi infractori, dar a făcut-o genial. De asemenea cred că a scris unele dintre cele mai bune poveşti despre despărţirea Indiei de Pakistan. El a fost întotdeauna unul dintre scriitorii pe care i-am admirat mult. Şi mai îmi plac Anita Desai şi fiica ei, Kiran Desai, pe care, fiind prieten cu Anita, am văzut-o crescând şi transformându-se într-o scriitoare foarte bună.


● Aveţi un mesaj personal pentru cititorii Jurnalului Naţional?
● În ultimii ani am fost foarte impresionat să descopăr cât de interesaţi au fost oamenii din această ţară de opera mea şi unul dintre motivele pentru care am acceptat invitaţia în România a fost ca să răspund interesului lor, să îi salut.
Altfel, nu pot decât să vă mulţumesc pentru aprecierea muncii mele şi să vă promit că nu voi înceta din a o practica.