x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Răsvan Popescu: Sper să nu ajungem o națiune de necititori

0
Autor: Oana Portase 29 Ian 2019 - 14:00
Răsvan Popescu: Sper să nu ajungem o națiune de necititori Karina Knapek/Intact Images Rasvan Popescu, presedintele CNA, in timpul sedintei CNA, ocazionata de prezentarea ultimelor rapoarte de monitorizare a greselilor de limba romana, intocmite de Institutul de Lingvistica al Academiei, conform contractului incheiat cu CNA, in Bucuresti, marti, 21 septembrie 2010. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek
Vezi galeria foto


„De partea bună a ierbii" este noul roman semnat de Răsvan Popescu, o carte plină de emoţie şi nostalgie. Un roman al vârstelor ca o succesiune spre cer, cum spune autorul. Personajul imaginat de scriitor se întoarce la casa părintească, pe care încearcă să o vândă. Acolo, bărbatul este năpădit de amintiri, iar vânzarea casei devine aproape imposibilă. Răsvan Popescu şi-a aşternut pe hârtie noul roman tot într-o casă părintească.

Jurnalul: Am aici noul roman „De partea bună a ierbii”. Vreau să vă întreb despre titlu în primul rând. Mie îmi place foarte mult, este poetic. Despre ce este vorba?

Răsvan Popescu: Mai mulți prieteni m-au întrebat ce e cu iarba asta. E legală, e în regulă? Pur și simplu e vorba de iarba de la suprafața pământului care este folosită ca un fel de separare între două spații între cei care au fost și au trăit într-un fel și care acum sunt de partea cealaltă a ierbii și cei din ziua de azi care încearcă și ei să se descurce cum pot. Cum spune un personaj de-al meu: să nu ne plângem noi care suntem de partea bună a ierbii. Aceasta e semnificația. O separare între cei care au fost și, cum le spune eroul cărții, cei care mai înainte au fost și cei care l-au crescut, cei care l-au format și cei de astăzi care sunt întru cu totul și cu totul altă paradigmă. Cei care trăiesc mai mult cu grija zilei de azi și mai puțin după regulile, normele morale cu care a fost el învățat de mic.

Citisem că, inițial, cartea trebuia să se numească de fapt „Cum să vinzi o casă părintească”. Ce v-a făcut să schimbați titlul?

Da. Era un titlu mai direct și mai puțin poetic. Defineam mai bine povestea în sensul că eroul ajunge în situația să-și vândă casa părintească. El e plecat de zeci de ani și casa nu mai servește la nimic, urmași nu are, și se hotărăște să vândă, să încheie socotelile cu această casă și nu poate. Se mută în casă ca să poată să primească oferte, să vândă, să stea o perioadă până reușește să ajungă la o formulă negociată și nu poate, indiferent de ce oferte vin, pentru că nu poate să-și vândă copilăria. Cam asta e ideea. Până la urmă rămâne prins între zidurile și amintirile pe care le retrăiește acum cu toată intensitatea.

La un moment dat personajul spune „Nu poți păstra nimic până la infinit”. Așa să fie?

Da, dar este un anumit moment din carte. De obicei nu spui cum se termină o carte, dar el ajunge la concluzia că nu vinde și rămâne aici și își recuperează trecutul.

Mă mai leg de ceva ce spune personajul principal. „Hai să lăsăm prostiile. Nu sunt legat emoțional de casă. Eu sunt Casa”. Mi-a plăcut foarte mult. E o afirmație pe cât de simplă, pe atât de puternică.

Da. În momentul în care ajunge la concluzia asta își dă seama că nu poate să o vândă. Nu numai că e plină de toate amintirile pe care credea că le-a uitat, nu numai că reprezintă un trecut de care el a vrut să fugă. Practic nu poți să fugi de ceva ce... tu ești acel ceva. Oriunde te duci îl duci după tine. Atunci trebuie să rămână, să nu mai vândă, să repare casa. Să își reia cariera cu o catedră de acolo din sat.

Cum ne dăm seama de ce merită să ne legăm? Mai ales în lumea în care trăim, care e plină de consum și materialism?

Aici e separația. De aceea spun de partea bună a ierbii. El e crescut într-o familie de preoți și învățători de țară. E oarecum destinat ca și el să devină preot și să preia parohia. Personajul refuză acest destin trasat dinainte, vrea să-și trăiască viața lui, nu pe a altora. Odată ce merge la școală, la oraș, rămâne acolo. Vrea să se facă profesor, nu preot. E într-un fel și o carte despre alergătura prin viață și atunci e perfect legitimă întrebarea cum știm ce merită. Din aproape în aproape. Nu știm niciodată de la început și uneori avem și tendința de a refuza lucrurile care chiar merită păstrate. Pe măsură ce timpul trece, cam tot acolo ajungem. Personajul face o alergătură în cerc și revine exact unde s-a născut.

Amintirile vin peste personaj cum vin şi în viața noastră, cu bune, cu rele. Ce am fi noi fără amintiri, fără aceste ancore importante?

Am fi niște oameni fără conținut. Am fi reduși strict la o serie de acțiuni mecanice din viața de zi cu zi. Am fi niște oameni care doar aleargă după bani, să-și asigure o anumită securitate materială. Am fi niște forme fără conținut.

E ceva din mine în personaj, în sensul că fundalul este adevărat. Eu am o casă la țară și am fost crescut în acea familie de preoți, dar mai departe tot ce presupune traseul eroului principal nu sunt eu. Nu sunt profesor, poate trebuia. Destinul e diferit. Ce ne poate lega este faptul că și el scrie şi îl marchează chestiunea aceasta. El este într-un moment în care crede că nu mai poate să scrie și atunci tot stând în această casă și așteptând oferte se apucă să scrie povestea casei, povestea familiei, în felul acesta se și deblochează. Cu toată neîncrederea lui în propriul lui scris povestea aceasta se naște.

Mi-a mai plăcut un lucru foarte mult: romanul are o încărcătură sufletească, emoțională puternică, foarte multe amintiri. Cu toate acestea povestea este ca un tablou curat, luminos, nu suntem sufocați de detalii, întâmplările se dezvăluie pe rând. Așa ați intenționat de la început să structuraţi povestea sau pur și simplu a ieșit natural?

A ieșit natural pentru că e un mediu pe care îl cunosc foarte bine. În literatură detaliile contează. Uneori povestea fiind ficțiune nu are valoare de adevăr neapărat, trebuie să aibă valoare de adevăr de viață, să fie lucruri care ni se întâmplă tuturor, care ne preocupă înt-un fel sau altul pe toți. Este și o succesiune de vârste ca niște trepte spre cer. El își rememorează copilăria, adolescența, acum e la capătul maturității. Fiecare dintre aceste vârste vine cu problemele ei. El reface acest circuit de lucruri pe care le-a trăit și pentru că știu foarte bine mediul respectiv și am cunoscut oamenii care au marcat locurile alea, care au fost stâlpii satului, nu mi-a fost greu să o scriu.

 

Ați scris-o tot acolo, în acea casă?

 

Da, în mare parte e scrisă acolo, pentru că este un loc unde este liniște și nu am preocupările de la oraș. Nu vine cineva peste mine cu o mie de probleme și atunci stau pe terasă când e vreme frumoasă. Dacă nu stau pe terasă, am un birou unde se vede grădina de flori. E un loc în care poți să te regăsești.

 

Ați putea să vindeți acea casă?

 

Nici nu mi-a trecut prin cap.

 

Ultima oară când am stat de vorbă mi-ați povestit de acea casă și de pisica de pe prispă. Doar acolo scrieți sau mai scrieți și în oraș?

 

Este o pisică vagaboandă care de câte ori se prinde că am ajuns, nu numai că vine să mă vadă, dar intră în casă și riscul este când plec să rămână în casă. Atunci trebuie să fiu foarte atent să nu rămână pisica acolo. Mai ales că revin destul de rar. E bine că nu sunt chiar singur când mă duc acolo. Nu scriu doar acolo, mai reușesc uneori să scriu și acasă. Cărtărescu spune undeva că el cel mai bine scria la el în bucătărie. Asta îți arată că de fapt nu e foarte important unde scrii, ci starea în care ești când scrii.

 

Eu sunt foarte curioasă de fiecare dată când mă văd cu câte un scriitor, îl întreb despre acest ritual, pentru că sunt diferite. Alții scriu prin aeroporturi, trebuie să fie gălăgie sau linişte, să fie noapte, să fie zi, să fie muzică.

 

Atunci când ai inspirație e bine să profiți de ea. Pentru mine a contat mult faptul că romanul e scris chiar acolo pentru că toate detaliile din carte sunt chiar din casa respectivă.

 

Când începeți o poveste nouă, un roman, îl structurați până la capăt? Știți cum se va termina?

 

Știu cum începe și știu cum se termină. E foarte important primul capitol, apoi te trage singură, are o desfășurare proprie. De la un moment dat fiecare personaj evoluează mai mult sau mai puțin cum îl duci tu și mai mult cum e în datele lui. Dacă personajul e construit într-un fel, la un moment dat își cere singur o anumită evoluție, o anumită dezvoltare, nu mai poți să faci ce vrei cu el. Cam așa se întâmplă.

 

Sunt scriitori care mi-au spus că ei își structurează în detaliu până și personajele. Faceți la fel? Sau și detaliile despre personaje vin pe parcurs?

 

Și detaliile despre personaje vin pe parcurs, dar știi de la început cu ce pleci. Știi cine e personajul, care e traseul lui de viață. Pe parcurs îl faci să se mai întâlnească cu alte personaje, mai mult sau mai puțin secundare, și acolo într-adevăr detaliile vin pe parcurs.

 

De unde inspirația?

 

Nu știu. Nu știu cine poată să răspundă la această întrebare. Scriitorii sunt un fel creatori de mâna a doua. Lucrează cu materialul clientului. Creator adevărat a fost unul singur, la început, mai departe toți care au venit și au scris au fost un fel de derivați de la momentul respectiv. Aceştia au tot dezvoltat, adăugat la lumea care exista până când s-au apucat ei de scris ce au putut și ei, dar folosind personaje, lucruri care deja existau. Creația nu mai e „Să fie lumină!", ci este lumina și în lumina aceea te întâlnești cu unul sau cu altul.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii scriitori? Mulți scriu o carte, o poveste, dar nu au curaj să publice.

 

O să scrie cel care nu poate să nu scrie. Cel care își propune să scrie, mai greu. Vor fi mereu oameni, cum au fost întotdeauna, care nu o să poată să nu pună povestea aceea pe hârtie, deși în ziua de azi cărțile nu-ți mai aduc nu știu ce recunoaștere socială, nici bani, nici multe. Dacă nu poți altfel, până la urmă o să scrii povestea.

 

Eu mai vorbesc și cu editurile și îmi spun că au o viață destul de grea în România, că nu merge prea bine piața de carte.

 

Sper să nu ajungem într-o zi o națiune de necititori. E rău să fii scriitor într-o țară de necititori, dar nu suntem chiar acolo.

 

 

 

Care este problema? Nu se mai citește?

 

Se citește mai puțin pe suport clasic de hârtie. Sunt oameni care citesc pe calculator, pe tabletă, pe telefon. La un moment dat, venind cu trenul de la o distanță destul de mare, nu citea nimeni în tren. Nu citeau o carte de hârtie. Poate unii mai citeau pe tabletă. Parcurgând tot trenul de curiozitate, am văzut că eram singurul cu o carte de hârtie în mână. Ceea ce nu e o mare încurajare. De scris vor scrie întotdeauna oamenii care nu au încotro, pentru că așa îi mână pe ei motorul interior. Un scriitor e un motor de căutare, el dacă nu caută lucruri noi, oameni noi, inspirația lui va rămâne la un nivel redus. Are nevoie de lucruri care să-l provoace. De regulă, scrisul este o reacție, nu neapărat o construcție. Construcția vine după aceea. De obicei reacționezi la ceva care într-un fel sau altul nu-ți convine.

 

Editați mult după ce scrieți manuscrisul?

 

Când eram mai june nu mă preocupa foarte tare. Era important pentru mine atunci să am o anumită idee pe care voiam să o spun și o spuneam pe cât de repede puteam. Acum lucrez mai mult pe cuvânt, detaliile mi se par importante și atunci pe partea de editare cel puțin o treime din timp e la partea de rescriere, nu de corectat, nu despre asta este vorba, ci pur și simplu ajungi să înlocuiești un cuvât cu unul mai potrivit, până când ești mulțumit.

 

Sunteți critic cu dumneavoastră?

 

Sunt destul de critic în general. Și cu lumea, și cu mine.

 

Ne mai pregătiți ceva?

 

Acum scriu un scenariu după o poveste pe care am publicat-o acum doi ani, care se chema „Peștele cu aripi" și care era povestea unui om care scrie și a unei femei. Ei sunt un cuplu și pleacă la capătul lumii să se descopere reciproc. Acest lucru îi face să înțeleagă mai bine ce e cu ei și ce e cu lumea din jur. În primul rând ce e cu ei, cine sunt ei. E un episod nu numai de descoperire reciprocă între un bărbat și o femeie, dar și de autodescoperire pentru fiecare dintre ei.

 

 

 

CASETA intrebare / răspuns

 

Avem soluții să-i facem pe cei mici să citească?

 

E un complex de factori. Viața de zi cu zi s-a schimbat și cartea s-a născut într-un moment în care nu aveam televizor, computer. Seara stăteam și citeam. Între timp lumea a evoluat, tehnica te trage înainte vrei nu vrei și sigur că ce e pe suport pe hârtie e puțin din altă epocă dar încă poate supraviețui. Dacă la un moment dat lumea cânta pe stradă arii de operetă, astăzi publicul de operetă e redus. Ține de altă epocă. Fiecare epocă majoră are formele ei de exprimare în artă.

 

Citeşte mai multe despre:   Răsvan Popescu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Naty Badea: Poezia e ca spălatul pe dinți, o scriu zilnic. Romanul e altceva

Naty Badea: Poezia e ca spălatul pe dinți, o scriu zilnic. Romanul e altceva
Naty Badea a făcut trecerea de la poezie la roman. "Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!" este primul volum lansat de Naty. Este o poveste de dragoste emoționantă, cu un final atipic. Romanul a fost scris în întregime...

Protezele în artroză se pun după ce s-au epuizat tratamentele nechirurgicale

Protezele în artroză se pun după ce s-au epuizat tratamentele nechirurgicale
Există două mari categorii de boli reumatismale, cele de uzură, cum sunt artrozele, şi altele, inflamatorii, mai grave şi mai rare. Despre aceste boli, explică reumatologul Florin Rădulescu....

Suspiciuni de încălcare a legii în cazul pensionării lui Augustin Lazăr

Suspiciuni de încălcare a legii în cazul pensionării lui Augustin Lazăr
Galerie Foto Graba cu care Secţia pentru Procurori de la CSM a decis să aprobe cererea de pensionare a lui Augustin Lazăr, începând chiar cu ziua în care i se termină, la termen, mandatul de procuror general al României, dar...

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul
Galerie Foto În timp ce unele dintre companiile pe care omul de afaceri Puiu Popoviciu le mai deţine, încă, în România, prin intermediul mamei sale, în vârstă de 89 de ani, trag oblonul, o altă societate din siajul...

Cum creştem copii generoşi

Cum creştem copii generoşi
Generozitatea şi empatia sunt abilităţi ce pot fi învăţate de copii încă de la vârste fragede. Uneori, dorinţa unui copil de a împărți mâncarea sau o jucărie nu vine natural, însă nu trebuie să vă...

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună
Augustin Lazăr alege să-și finalizeze cariera de procuror în cel mai urât mod posibil. Luptându-se să rămână în funcția de procuror general, până în ultima zi a mandatului, deși, încă de acum șase luni...

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți
Galerie Foto Scriitorul Radu Găvan şi-a cucerit cititorii prin stilul său direct. „Diavoli fragili" este al treilea roman al autorului, un roman întunecat dar din care reiese dragostea pentru literatură. O carte despre fragili...

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă
Un bau-bau mai recent sperie lumea: osteoporoza. Adică, prin pierderea de masă osoasă, se şubrezesc oasele şi apar fracturi la căderi banale. Sunt atacate de osteoporoză mai cu seamă femeile, după instalarea...

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg
Cu două săptămâni înainte de Paște, în Piața Obor, un kilogram de struguri e mai ieftin decât 2 legături de ceapă. Nu e scumpă ceapa, cum s-ar putea crede, ci strugurii sunt cei care au eclipsat verdețurile...

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei
Galerie Foto Una dintre încercările disperate de a anihila Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, structura de parchet care investighează “unităţile de elită” ale DNA din Ploieşti şi Oradea, care a...

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor
Într-unul dintre multele mandate pe care actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, le-a avut în calitate de primar al Sibiului, acesta a încercat să desfiinţeze reglementările legale care dădeau dr...

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia
Galerie Foto Curtea Constituţională va decide, astăzi, dacă va admite sau nu sesizarea făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură...

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”
Galerie Foto Dacă până acum un deceniu bolile de inimă şi infarctul miocardic păreau apanajul persoanelor cu vârste mai înaintate, în ultimii ani tot mai mulţi tineri sub 40 de ani ajung pe masa de operație şi chiar mor...

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele
Un pas important făcut de chirurgie a însemnat extinderea intervenţiilor minim invazive. Nu se mai practică o tăietură mare, cu bisturiul, ca în chirurgia clasică, se fac 2-3 incizii mici, cât butoniera de la c

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora
Galerie Foto Dezvăluirile legate de modul în care Comisia de Liberări Condiţionate de la Penitenciarul Aiud, din perioada 1985-1986, condusă de actualul procuror general Augustin Lazăr, a refuzat, de două ori, eliberarea...
Serviciul de email marketing furnizat de