Regele Mihai I: ''O ţară fără trecut şi istorie n-are niciun viitor''

Regele Mihai I a acordat, la 8 mai 2006, un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES (la data interviului - ROMPRES), prin care a marcat, în preajma zilei de 10 Mai, împlinirea a 140 de ani de la fondarea, în 1866, a dinastiei regale române, prin venirea pe tronul României a domnitorului Carol, şi 125 de ani de la proclamarea ţării noastre regat, în 1881, principele Carol devenind Carol I al României. Regele a vorbit despre contribuţia sa la scoaterea României din războiul dus de mareşalul Ion Antonescu alături de Germania hitleristă şi Italia fascistă şi alăturarea României coaliţiei Naţiunilor Unite, precum şi despre perioada exilului, despre activitatea depusă pentru scoaterea României de sub ocupaţia şi influenţa comunistă, despre rolul jucat în rândul rezistenţei române din Occident. Totodată, regele Mihai I a evidenţiat rolul Casei Regale în democratizarea, după 1990, a societăţii româneşti şi contribuţia monarhiei la reîntoarcerea României în marea familie a naţiunilor libere ale lumii. 

De asemenea, în martie 2002, regele Mihai I a vizitat Agenţia Naţională de Presă, fiind însoţit de principesa Margareta şi de principele Radu. 

Prezentăm integral interviul cu regele Mihai I, realizat la data de 8 mai 2006. 

ROMPRES: Majestate, anul acesta, Casa Regală a României sărbătoreşte câteva evenimente de importanţă naţională. Între acestea se înscriu împlinirea a 140 de ani de la fondarea dinastiei regale române, prin venirea pe tronul României, la 10 Mai 1866, a domnitorului Carol, 125 de ani de la proclamarea ţării noastre, în 1881, ca regat, principele Carol devenind Carol I al României, iar în toamna anului, la 25 octombrie, Majestatea Voastră va împlini o frumoasă vârstă, 85 de ani. În preajma zilei de 10 Mai, zi cu semnificaţii deosebite în istoria naţională, în 1866 a avut loc depunerea jurământului prinţului Carol ca domnitor al României, în 1877 Parlamentul a proclamat independenţa de stat a ţării, iar în 1881 a avut loc proclamarea regatului şi încoronarea ca rege al României a domnitorului Carol, vă rugăm să faceţi o prezentare a rolului Casei Regale în istoria modernă a României în edificarea şi consolidarea statului modern, iar mai apoi a statului naţional unitar în urma Unirii din 1918. 

Regele Mihai I: Această întrebare este complexă. Îmi este greu să dau multe detalii. Trebuie avut în vedere faptul că principele Carol I, când a venit din Germania, avea o educaţie strictă, foarte dreaptă. Era şi ofiţer în armata germană. De când a venit în ţară, să ne aducem aminte, nu ştiu câtă lume mai ştie asta, când a călcat pe pământul românesc a spus: ''De acum înainte, eu sunt român!''. 

Nu vreau să răscolesc prea mult toată istoria începutului, ce a făcut când a venit el, dar a găsit o situaţie care era, am putea spune, cam confuză. Asta fiindcă erau atâtea familii vechi, foste domnitoare în Principate şi erau prea multe răfuieli între ele. Pe vremea aceea aveam totuşi politicieni cu experienţă şi ei au hotărât că această situaţie nu mai poate continua şi că trebuie adus cineva din afară care să nu mai aibă legături cu această stare de fapt, nu-mi place cuvântul, dar, ca să spun aşa, ''sforării''. Nu-i frumos, dar, în fine, asta era situaţia. Şi să ne mai aducem ceva aminte, că la noi, în toată istoria noastră cvasi tulburată, au rămas anumite obiceiuri bizantine de la turci - invazii, una-alta - istoricii pot să spună mai bine ca mine. Şi dacă el, Carol I, nu ar fi pus piciorul în prag nu am fi reuşit deloc! El este, de fapt, modernizatorul României din acea vreme. A fost şi el criticat, în special pe chestiunea căilor ferate, pentru că a adus o societate germană, deoarece la noi nu mai exista aşa ceva, şi se pare că studenţii i-ar fi pus o pancartă pe palat, că ar fi vândut ţara străinilor. În fine, asta e în paranteză. 

Am aici totuşi ceva ce aş putea să vă citesc, face parte dintr-un discurs al lui Ion Brătianu şi spune aşa: ''România constituită în regat completează şi încorporează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume care este de acord cu poziţia ce a dobândit ca stat independent. Prin noul nume şi titlu se întăresc mai mult stabilitatea şi ordinea în România. Regatul Român, măria ta, este astfel continuarea domniei române. Nu are alt program, nici alte aspiraţii, nici alte tendinţe. Este o consacrare, o întărire mai mult dată de români principiului monarhic pe care măria ta ai ştiut a-l planta adânc pe pământul românesc. Forţa morală şi materială a noului regat o vom căuta acolo unde ea există, în participarea cu sfinţenie a regimului constituţional, în dezvoltarea resurselor noastre, în completarea organizării noastre sociale şi economice, în fine, în continuarea unei politici leale şi oneste, menţinând cele mai bune relaţii cu toate puterile şi inspirând o egală încredere ca şi în trecut. Aceasta este semnificaţia, acesta este scopul regatului român. Astfel au înţeles corpurile legislative, astfel au votat, în unanimitate, de către români, au dat de multe ori dovadă că o pot avea pentru orice soartă mare şi naţională.'' 

De aici eu spun că a început, cum să spun, datoria familiei noastre faţă de România. Poate am sărit câteva etape. Pentru că vorbim aici de regat, să nu uităm războaiele noastre de independenţă, şi independenţa ţării s-a proclamat tot la 10 Mai, şi după aceea regatul în 1881, tot la 10 Mai. Aşa că este o dată foarte, foarte importantă pentru noi, ceea ce, din păcate, nu convenea foarte multor persoane şi unei anumite politici pe care cred că acum o cunoaştem toţi, şi data s-a şters. Dar asta este, de fapt, esenţa datoriei familiei noastre faţă de România. 

ROMPRES: Vă rugăm să ne vorbiţi, Majestate, despre contribuţia dumneavoastră majoră la scoaterea României din războiul dus de mareşalul Antonescu, alături de Germania hitleristă şi Italia fascistă şi alăturarea României coaliţiei Naţiunilor Unite. Meritul Majestăţii Voastre a fost, de altfel, recunoscut de marile puteri învingătoare, inclusiv prin conferirea unor înalte ordine militare de către Uniunea Sovietică şi SUA. 

Regele Mihai I: Eu cred că am repetat această chestiune de nenumărate ori. Încerc să rezum puţin fiindcă războiul pe care l-am avut noi în Rusia sovietică nu avea nimic de-a face cu noi, în afară de Basarabia şi Bucovina. Acolo da. 

Bineînţeles că nu l-am putut face noi înşine, fiindcă erau forţe mult prea mari. Dar după aceea am spus-o pentru toţi cei cu care am vorbit eu atunci şi pentru partidele din opoziţie - Basarabia, Bucovina da, dar niciun pas mai departe şi, din păcate, s-a întâmplat ce ştie toată lumea. 

Or, cu toate acestea, din '41 până în '44, cel puţin la început nu se prea ştia, dar după aceea se vedea foarte clar că este un dezastru. Aşa că împreună cu partidele din opoziţie - domnul Maniu cu ţărăniştii şi Brătianu cu liberalii, până la un punct numai ei doi, fiindcă mai târziu aliaţii de vest, englezii şi americanii, ne-au obligat să aducem în grupul nostru pe comunişti, pe social-democraţi, începând de la sfârşitul lui '42 şi în special în '43 ne-am dat seama că ceva trebuie făcut ca să ieşim din război, că nu se mai poate aşa.

O să încerc să scurtez cât mai mult fiindcă este prea lungă toată povestea. Am ajuns acum în '44. Stalingrad. S-a întâmplat, dezastrul se preciza din ce în ce mai mult şi am hotărât noi, adică eu împreună cu grupul care-l aveam, care comporta cele patru partide, şi un alt mare grup pe care-l aveam în jurul meu cu ofiţeri şi alţi oameni politici şi tehnicieni din diferite ministere, am decis să-l rugăm pe Antonescu, cum el conducea războiul, era ''conducătorul'', ne gândeam că e omul cel mai apt ca să facă această ieşire din război, armistiţiu cum s-a numit până la urmă. 

Noi decisesem deja în august '43 ca să se facă această declaraţie, dar am hotărât, de ce nu mai ţin minte exact, ca acest lucru să se întâmple la 26 august. Şi dintr-o întâmplare am aflat, graţie unui doctor al nostru care se afla la Sinaia şi a interceptat un telefon de la o persoană care era în Statul Major al lui Antonescu, spunând că el în ziua de 24 pleacă pe front şi am fi pierdut ocazia. Şi atunci m-am repezit la Bucureşti, contrar celor spuse de multe ori că el a cerut să mă vadă. Nu a cerut deloc. Eu l-am convocat pe el şi pe Mihai Antonescu. Şi au venit la ceea ce se numea Casa Nouă, în spatele palatului şi acolo a fost o discuţie de vreun ceas şi ceva împreună cu generalul Sănătescu, mareşalul Palatului pe vremea aceea. Antonescu a refuzat categoric să iasă din război fără aprobarea lui Hitler. Or, acestea erau nişte inepţii. Şi atunci a fost o înscenare, aranjată înainte, că dacă el refuză absolut, trebuie îndepărtat. Şi aşa s-a întâmplat de fapt ziua de 23 august. 

A fost o frază-cod pe care a trebuit să o spun eu, ca să se poată face acest lucru. Erau trei subofiţeri şi un căpitan din garda Palatului şi când i-am spus lui Antonescu: ''Îmi pare foarte rău, dar nu mai am nimic altceva să fac.'' Au intrat aceste patru persoane. Eu totuşi nu am vrut să fiu de faţă când a fost arestat Antonescu. Am plecat. Şi cam aşa s-a întâmplat cu Antonescu. După aceea au urmat o grămadă de alte lucruri, formare de guvern, declaraţia mea şi aşa mai departe. 

ROMPRES: Ştim că vă răscolim amintiri neplăcute, dar am dori să ne vorbiţi, atât cât puteţi să spuneţi românilor, despre perioada exilului. Activitatea depusă de Majestatea Voastră pentru scoaterea României de sub ocupaţia şi influenţa comunistă, despre rolul jucat în rândul rezistenţei române din Occident. 

Regele Mihai I: A fost o perioadă foarte grea şi foarte tristă pentru mine. Eu şi mama mea ne-am găsit aşa, într-o situaţie, cam în vânt. Şi înainte de a încerca să explicăm străinilor şi să facem ceva a trebuit să treacă un an, doi, aproape trei, ca să ne găsim puţin locul. Până la urmă s-a constituit acest Comitet român condus de generalul Rădescu, bazat pe cele patru partide şi plus câţiva specialişti. Însă, din păcate, nu prea îmi place să spun asta, dar dacă este vorba să spunem doar ce s-a întâmplat, s-a întâmplat! Au fost între ei frecuşuri, mulţi care făceau ce trebuia să facă, alţii cărora nu le plăcea, voiau să fie ei în locul altora. Aşa s-a întâmplat, plus o intensă infiltrare a românilor din partea Bucureştiului, o numim Securitate, care nu ajuta deloc. Au intrat şi în biserici. Până la urmă Rădescu nu a mai putut să continue şi chiar l-am rugat să ne lase să încercăm să facem ceva. Astfel, l-am numit pe Vişoianu, care a fost prezent la toate întâlnirile mele cu Vişinski. Avea destulă experienţă. Am mers cu el câtva timp. Pe urmă americanii, care la început acceptau acest comitet, nu voiau să fie numit guvern în străinătate, cum a fost la alţii. Nu, asta nu am vrut noi şi, după un anumit timp, ne-a tăiat toate fondurile. A fost un fond, faimosul fond de care o să vorbim, dar ăsta n-a putut să dureze mult, fiindcă erau foarte multe lucruri de făcut. 

Poziţia mea personală în toată chestiunea asta a fost mai mult decât dificilă. Fiindcă nu ştiu cât îşi închipuie anumite persoane, când se întâmplă ce s-a întâmplat în decembrie '47, deja de atunci, din primele zile, când am plecat ne-am izbit de un fel de zid. Nu-i frumos de spus, dar când ajungi într-o situaţie de felul acesta în care ne-am găsit noi, deodată prieteni sau mai puţin prieteni nu te mai cunosc. Nu te mai cunoaşte nimeni. 

Singurul moment care a fost ceva mai binefăcător pentru mine, moralmente spus, este că am fost primit de către preşedintele Truman (n.red. preşedintele american Harry Truman). Nu pentru că am fi avut mare lucru de discutat, am spus în două cuvinte cam ce este pe la noi. Probabil că ştia şi el ceva, dar n-a schiţat nimic. S-a purtat bine. L-am întâlnit şi pe generalul Marshall când am plecat de la el şi cam asta a fost tot. Şi în fel de fel de discuţii private, când încercam tot timpul să explic ce se întâmplă la noi în ţară - mizeria care devenea din ce în ce mai mare - nu credea nimeni. Nu numai asta, dar mi-a spus cineva, care era deja ceva mai răsărit în Anglia, că dacă situaţia este aşa, este că ''poporul nu v-a vrut''. Ce să mai discut, nu mai era nimic de discutat în situaţia aceasta. A fost foarte, foarte greu. 

Aveam totuşi două posibilităţi să luăm legătura cu România: Vocea Americii şi BBC. Până şi atunci a fost la un moment dat o şovăire, când n-au mai vrut să-mi dea vocea mea. Am făcut nişte rezumate cu ce voiam să spun. Asta a fost în perioada când şi americanii şi englezii au făcut un fel de pace, aşa ceva. O lăsaseră încet cu sovieticii şi se fereau ca nu cumva ce spun eu să iasă tocmai de la ei şi să fie interpretat. A existat totuşi, mi se pare în '53 sau '54, eram în Anglia atunci, o comisie trimisă de americani, de la parlamentul lor, vreo opt-nouă persoane din diferite partide care au vorbit şi cu mine. Au discutat cu polonezii, cu cehii, cu toţi ceilalţi care au fost în partea noastră despre comunizarea acestor ţări. Eu am fost ca martor, mi-au pus fel de fel de întrebări. Există o broşură pe care au publicat-o după aceea, care are un întreg capitol cu mine. Le-am explicat foarte clar ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă. Le-am mulţumit, mi-au mulţumit, dar n-a ieşit nimic din asta. Asta a fost. 

ROMPRES: După 1990 v-aţi reîntors, nu fără unele piedici ale autorităţilor, în România. Imaginea şi rolul Majestăţii Voastre în viaţa societăţii româneşti au înregistrat de atunci o creştere continuă. Cum apreciaţi evoluţia României în aceşti ani şi implicarea Casei Regale în problemele, nu uşoare, ale reîntoarcerii României în marea familie a naţiunilor libere şi democrate ale lumii? 

Regele Mihai I: Când m-am întors în anii '90 da, dar prima dată nu am putut să vin. Pe urmă am venit pentru trei zile şi de atunci s-au speriat aşa de tare, din câte am înţeles, că nu m-au mai lăsat să vin deloc. Am mai încercat o dată, trebuia să particip la un simpozion pentru 23 august, în '94. Ne-au oprit la aeroport şi ne-au dat afară din nou. 

Prima dată când am încercat să vin, am primit vizita ambasadorului român de la Berna. A venit să mă vadă şi mi-a spus că nu se poate să vin şi că dacă insist o să închidă frontierele. L-am întrebat ce motiv ar avea pentru un astfel de gest şi mi-a citit o hârtie pe care a refuzat să mi-o dea. Esenţa era că dacă eu vin în România am să destabilizez ţara şi că acest lucru este inadmisibil. Fel de fel de motive prosteşti. Mi-am luat la revedere şi a plecat. Când a venit preşedinţia lui Constantinescu, atunci am reuşit prima dată să vin, mai mult sau mai puţin oficial. Mi s-a dat paşaport, s-a anulat acea decizie din '48 cu cetăţenia şi cu toate comediile care au fost atunci şi de atunci pot să vin liber când vreau. 

Ca să pot să fac efectiv ceva este încă foarte greu. Numai că cel puţin acum pot să umblu prin ţară, să merg pe la sate. Oraşele sunt ca toate oraşele, dar ţara noastră este satul. Şi acolo pot să umblu liber, pot să vorbesc cu oamenii, fără discursuri şi fără fel de fel de ceremonii. Nu asta contează aşa de mult. În fine, aşa facem ce putem, în felul acesta. 

ROMPRES: Un sondaj de opinie realizat de Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale şi Sondaje IRECSON relevă faptul că marea majoritate a românilor, 66,24% doresc o implicare mai activă a Casei Regale în democratizarea României. Care este, în acest moment, contribuţia Casei Regale, a dumneavoastră personal la dezvoltarea societăţii româneşti? 

Regele Mihai I: Nu este o chestie personală, este familia noastră care contează împreună. S-a întâmplat un lucru care m-a mirat la început. După ce fiica mea s-a căsătorit cu Radu Duda, cum era cunoscut, Guvernul a cerut ca el să fie un fel de reprezentat al ţării pentru o serie de acţiuni, nu politice, ci pentru a se înţelege mai bine ce este România, şi chestii economice şi aşa mai departe. El având o oarecare situaţie oficială, dacă se poate spune aşa, este un pas mai mult decât pot eu să fac direct. Pentru că el umblă foarte mult, a făcut enorm şi în străinătate. 

Eu am continuat, ori de câte ori am avut ocazia, să mă văd cu ambasadori, cu toată lumea, să explic continuu. N-am încetat niciun moment acest lucru! Implicarea mea a culminat prin intervenţia Guvernului să încercăm să facem ceva pentru NATO şi aşa a apărut primul meu turneu pe care l-am făcut în Europa. Din păcate, nu am reuşit atunci, totuşi a fost un pas mare. De unde la început a fost un fel de completă neglijare şi nepăsare, dacă mai exist sau nu mai exist, acum, deodată, s-a întâmplat să-mi ceară ajutor. N-a mers, dar, în fine. Asta nu ne-a împiedicat să continuăm. Până la urmă s-a întâmplat a doua oară, când cu domnul Iliescu, şi de această dată a mers. Şi au fost lucruri destul de frumoase, când în voiajele pe care le-am făcut am fost în diverse parlamente, fapt de neînchipuit. 

Dar trebuie să adaug un lucru: toate familiile regale, toate rudele noastre au fost cât se poate de calde. Cu toate să situaţia lor era cu totul alta decât aveam noi în ţările noastre, aici. Regina Angliei întotdeauna a fost cât se poate de drăguţă cu noi. Nu ştiu cât se ştie asta la noi, dar la ei guvernele sunt cele care fac şi dreg, ceilalţi nu prea au mare lucru de spus. Cu toate acestea, se vede în Belgia, sunt două, trei facţiuni acolo între ei, între partea franceză şi cealaltă. Dacă n-ar fi fost rege (monarhie), chiar dacă nu poate face foarte mult, cel puţin i-a strâns împreună. Chiar şi regina Angliei, care poate face chiar mai puţin decât celelalte, fiindcă este acolo, când se mai întâmplă câte un bucluc, se adună lumea în jurul ei. Astea sunt lucruri extrem de importante. O familie regală chiar dacă nu poate să facă prea mult, existenţa ei este totuşi un lucru capital. 

ROMPRES: Majestate, acelaşi sondaj despre care vorbeam indică faptul că aproape o jumătate dintre cei chestionaţi (48,80%) cred că este bine ca principele Radu să accepte o funcţie în stat, iar 38,26% dintre subiecţii sondajului consideră că principele ar trebui să aibă o funcţie politică şi chiar să candideze la alegeri. Apreciaţi că familia regală ar trebui să se implice mai activ în viaţa politică? 

Regele Mihai I: Aici e un lucru pe care majoritatea populaţiei cred că nu îl cunoaşte, nu îl ştie. O familie regală chiar dacă domneşte sau nu domneşte, nu trebuie să se amestece în politică; asta nu există. N-a existat niciodată. În familie eram cu toţii militari. Unchiul meu, principele Nicolae, a fost, la un moment dat, inspector general la aviaţie, dar asta este o chestiune militară, nu are nimic de a face cu politica. Ca prinţul Radu să se implice mai mult, se implică deja destul, foarte mult, dar ca să fie ceva în politică, sau o poziţie în guvern, să fie alegeri sau aşa ceva nu se poate. Vorbind de implicarea familiei noastre în politică, am fost întrebat de mai multe ori, şi de români şi de străini, ce politică fac eu. Le-am spus foarte clar, eu nu fac politică, dar dacă e vorba de politică, politica mea este România. 

ROMPRES: Puteţi să ne vorbiţi mai mult despre acţiunile în plan internaţional pe care Casa Regală le întreprinde pentru promovarea imaginii României? Eventual unele proiecte? 

Regele Mihai I: Este tocmai ceea ce face principele Radu. Fiindcă el se plimbă în foarte multe locuri, a ajuns până şi în India şi Japonia. A făcut contracte foarte importante, chiar şi economice, nu numai pe politică, asta în sensul de contact politic, dar nu de a face politică. Este o mică diferenţă aici. De exemplu, deunăzi a venit o delegaţie a parlamentului filipinez, au avut conversaţii cu Guvernul, dar primul loc unde au venit a fost aici, să ne vadă pe noi. Adică ceva s-a mai schimbat puţin, chiar din Filipine tocmai. Tot pentru chestiuni mai degrabă economice, binefaceri pentru oameni săraci şi lucruri de felul ăsta. 

Aici încercăm să facem foarte mult şi este în special fiica mea, principesa Margareta, cu fundaţia ei, pe care am făcut-o împreună cu ea deja în anii 1990 în Elveţia. Merge greu, deoarece lucrurile acestea costă o grămadă de bani, totuşi principesa are birou acum în cinci ţări, pe lângă Bucureşti, în Elveţia, America, Anglia, Franţa, Belgia. Merge, şi acolo se vorbeşte foarte mult despre România şi nu numai despre copii, pentru că asta a început să se mai dreagă, pe cât se poate, nu este încă la punct, dar în fine. Sunt o grămadă de lucruri pe care le face ea acolo, acesta fiind un alt fel de implicare a noastră în interesul ţării. 

ROMPRES: Statul român a retrocedat o parte din proprietăţile Casei Regale. Veţi menţine destinaţia actuală pentru cele care se află în circuitul turistic? Am în vedere, în special, Castelul Peleş. 

Regele Mihai: Aici n-aş vrea să ofensez pe cineva, dar cred că oamenii care pun această problemă nu prea cunosc adevărul. Până acum nu mi s-a retrocedat nimic. Ceea ce am căpătat înapoi este Săvârşinul, ştie toată lumea, dar au fost doi ani de proces şi l-am câştigat. Mai sunt două case în Bucureşti pe care le-am recâştigat tot prin acţiuni juridice. Nu mi-a fost dat nimic. 

Partea principală pentru care ne batem acum, pot să spun că aceasta durează de peste şapte ani, este chestiunea de la Sinaia. Am văzut anumite lucruri foarte prosteşti spuse. Fiindcă se zice: ''dacă ia înapoi asta, ce ne facem noi că o să ne dea pe toţi afară şi pierdem turismul şi pierdem nu ştiu mai ce şi muzee'', şi chestii de felul ăsta. Astea nu ştiu de unde le-au scos. Aş cam şti eu de unde, ca să fim cinstiţi, dar pentru mine este un lucru greu de înţeles, fiindcă am dat nu numai comunicate, dar am vorbit, am spus lumii, de zeci şi zeci de ori dacă nu de sute de ori în privinţa Peleşului. Că asta doare pe multă lume, nu ştiu de ce. 

Din timpul regelui Ferdinand a fost muzeu şi am spus de nu ştiu câte ori: a fost muzeu şi muzeu rămâne! Gata! Ce să mai discutăm! Şi ei nu, că nu ştiu ce o să fac. Nu este adevărat. Peleşul este ceva special pentru că este şi sediul familiei noastre. Unor persoane cred că nu prea le convine, dar asta este. 

Regele Carol I, care l-a făcut, a cumpărat această proprietate din banii lui personali din Germania, nu cum s-a spus, aşa de mizerabil, că a supt sângele poporului român şi nu mai ştiu cum şi pe dincolo. Este dureros să auzi asemenea lucruri, nu doar revoltător, dar şi dureros. Înseamnă că nu este complet terminată toată chestiunea şi este în curs, de şapte ani a fost şi acum să sperăm că poate să avansăm ceva mai mult. Sunt o grămadă de condiţii care încă nu sunt definitive. Ele sunt definitive în sensul meu, dar trebuie puse la punct. 

ROMPRES: Majestate, rolul monarhiei în multe dintre statele europene rămâne în continuare unul extrem de important. Cum reuşeşte monarhia să-şi păstreze acest statut în contemporaneitate? 

Regele Mihai I: Este o chestiune pe care nu o cunoaşte multă lume, dar pe noi ne-a pus Dumnezeu într-o anumită situaţie, avem o educaţie specială. Şcoală am făcut şi eu, cu 12 camarazi, am făcut şi armata şi asta a fost o dificultate cu mine, pentru că este tradiţia la noi ca la vârsta de 16 ani principele moştenitor să devină sublocotenent. Eu la 16 ani mai eram încă la şcoală şi trebuia să fac şi chestia militară împreună cu şcoala. Aşa că este o educaţie specială. 

Îmi pare, însă, foarte rău să spun, dar tatăl meu nu m-a învăţat mare lucru din punctul ăsta de vedere. Am luat-o eu încet-încet, am învăţat mai mult singur ce se întâmplă. Trist era că puteam s-o văd pe mama mea numai de două ori pe an. Or, dacă n-ar fi fost ea să-mi insufle ceea ce înseamnă să fii într-o familie regală, n-ar fi ieşit deloc aşa. Ea a avut o tradiţie din familia din Grecia şi mi-a insuflat această idee de dreptate, de morală, de datorie faţă de ţară. Şi aici aş putea să adaug un lucru peste care poate că am sărit, cu bunicul meu, regele Ferdinand. Bine, s-a făcut România Mare în timpul lui, este adevărat, a făcut foarte mult, şi Regina Maria a făcut enorm. Dar un lucru care trebuie să ne intre în cap este că România a intrat în război contra Germaniei, care era ţara lui de origine. Datoria lui faţă de România a mers mult mai departe decât gândul că provenea dintr-o familie germană. Şi a luat parte în război contra propriei lui ţări de origine. Asta ar trebui să le intre în cap la oameni. Asta înseamnă datoria faţă de ţara ta. 

ROMPRES: Majestate, aţi avut de-a lungul vieţii, desigur, momente de adevărată împlinire, dar şi clipe de deznădejde. Poate puteţi să ne numiţi măcar două dintre acestea. 

Regele Mihai I: De deznădejde, slavă Domnului, am avut destule. Lucrul foarte trist a fost din cauza ţării, de ce se întâmpla aici. Pentru mine, dacă se poate spune aşa, în toată situaţia asta gravă, momentul cel mai fericit a fost când mama s-a întors aici, la sfârşitul anului 1940. I-am fost foarte recunoscător lui Antonescu, fiindcă el a făcut imediat asta, după ce a plecat tatăl meu, a hotărât ca ea să vină înapoi. Chiar şi în situaţia aceea foarte delicată pe care ea o avea, pentru că Antonescu a luat, de fapt, de la tatăl meu toate prerogativele... Mama avea nişte prerogative aproape simbolice. El făcea, de fapt, totul. Semăna puţin cu situaţia din Italia, cu Mussolini. Dacă nu era ea aici nu ştiu ce ne făceam şi ce mă făceam eu, deoarece am fost spionaţi toţi, de la început până la sfârşit, şi în timpul lui Antonescu şi după. Au fost momente extrem de grele, fiindcă el devenise chiar dur şi destul de obraznic câteodată şi mă trata pe mine, în mentalitatea lui, ca pe un copil. Avea, însă, respect adânc faţă de mama mea, prin ce trecuse ea, aşa că acolo a mai mers. Dar vă spun din nou, dacă n-ar fi fost ea care să mă încurajeze şi să mă ţină viu, dată fiind situaţia din ţară, nu ştiu ce făceam. Chiar la 23 august, nu că de la ea ar fi venit asta, a venit de la noi, ea m-a încurajat. 

Şi pe urmă, pentru ea era o chestiune umană. Se ştie foarte bine ce a făcut, ce a încercat să facă cu evreii. Am salvat mulţi oameni, nu câţi am fi dorit, dar s-a făcut foarte mult. Şi acesta a fost sentimentul ei de respect faţă de omul mic, ca să spun aşa, şi faţă de orice opresiuni de felul acesta, criminale, care s-au întâmplat. Fie că erau evrei, ţigani sau români, pentru ea era acelaşi lucru. Era vorba despre fiinţe umane şi nu te puteai purta aşa cu ei. Şi asta mi-a insuflat şi mie. Este respectul faţă de omul de toate zilele. 

ROMPRES: Majestate, ce mesaj aţi adresa românilor cu ocazia zilei de 10 Mai? 

Regele Mihai I: 10 Mai, am spus deja ce înseamnă asta. Am întâlnit foarte mulţi studenţi şi oameni tineri şi am văzut foarte clar că ei caută ceva şi nu găsesc. Fiindcă din câte ştiu eu, în manualele şcolare şi în universităţi de abia dacă a început să se mai spună ceva despre familia noastră şi despre regat, dar prea puţin. 

Am vorbit studenţilor şi la Timişoara şi la Iaşi şi le-am spus să înveţe bine istoria noastră românească. Pentru că o ţară fără trecut şi istorie n-are niciun viitor. Asta le doresc foarte mult celor tineri, pe cât se poate să înveţe adevărata istorie a noastră şi de acolo pot să înveţe foarte bine cum s-o poarte mai departe. Şi toţi trebuie să facem asta împreună. Sunt prea multe disensiuni încă la noi şi cu asta nu ajungem nicăieri. Dacă ne pierdem vremea cu fel de fel de lucruri minore, care poate pentru unii sunt foarte importante, dar când te gândeşti la Ţara Românească sunt mici faţă de problemele pe care le avem încă, dacă umblăm cu fel de fel de chestiuni care nu sunt prea clare, riscăm să pierdem ocazia, să se amâne aderarea noastră la Uniunea Europeană. Acesta este un lucru care nu trebuie să se întâmple! O să intrăm, sper, în Europa, unde am fost de fapt de la Carol I, că el ne-a dus acolo. 

Dorinţa mea este ca tinerii noştri să înveţe bine ce se întâmplă în ţară şi să ştie cum merg lucrurile. Nu să se bage în politică, dar să ştie cum funcţionează un stat, mecanismul constituţional. Şi dacă ei pot să înveţe şi să aducă şi ei din greutatea lor acolo, o să fie bine. Să dea Dumnezeu să fie aşa! 

Sursa: Daniel Popescu / Agerpres