SOS Justiţia: Dosare penale bazate doar pe suspiciuni

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ (foto) are doctoratul în Drept de aproape 20 de ani, e profesor la Institutul Naţional al Magistraturii şi la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Are o carte de vizită impresionantă şi surprinde prin modul în care s-a impus în topul avocaţilor români deşi nu face parte din Baroul Bucureşti, ci din Baroul Arad. E considerat unul dintre cei mai buni specialişti în procedura penală şi singurul avocat care face parte din Asociaţia Internaţională de Drept Penal şi care a primit două burse de cercetare la prestigioasele Universităţi “Paris V” şi “Oxford”.
A compărut ca apărător al unor personaje celebre precum fostul vicepremier George Copos, omul de afaceri Dinu Patriciu (dosarul Rompetrol), Codruţ Sereş (fost ministru al Economiei), Ovidiu Tender şi Arpad Pazskany, Radu Prisecaru – fostul prefect al Iaşilor).
Graţie pledoariei sale de excepţie, judecătoarea Elena Pop Blaga a fost achitată, după ce fusese acuzată de luare de mită.
L-a apărat în dosarele “Valiza” şi furtul de maşini pe fostul europarlamentar condamnat în urmă cu o zi la închisoare, Gigi Becali, aşa că avocatul Mateuţ ştie cât se poate de bine care sunt bubele sistemului judiciar. Acesta este motivul pentru care Lumeajustitiei.ro i-a solicitat avocatului Gheorghiţă Mateuţ un interviu pe parcursul căruia vor fi lămurite subiecte fierbinţi, la ordinea zilei, din “oala sub presiune” a Justiţiei române.

■ Domnule Mateuţ, sunteţi unul dintre avocaţii consideraţi de justiţiabili de “cinci stele”. Aţi visat dintotdeauna să ajungeţi avocat sau v-aţi dorit cândva altceva?
■ Mi-am dorit să fac Dreptul, nu neapărat să fiu avocat, motiv pentru care în primii şapte ani am fost procuror, după care am trecut în avocatură în momentul în care am devenit şi lector universitar la Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai”. M-am specializat numai în Drept penal. Tatăl meu a fost secretar la Primăria din comuna Pila, judeţul Arad, şi el a fost cel care mi-a îndrumat paşii spre Drept.

■ Cunoaşteţi, desigur, toate cotloanele Justiţiei. Care credeţi că sunt problemele cele mai mari din sistemul judiciar? Vă întrebăm pentru că de curând aţi repurtat două victorii în două procese la CEDO, dar România continuă să facă aceleaşi greşeli pentru care este amendată de judecătorii europeni, iar banii continuă să ne curgă din buzunare din cauza erorilor magistraţilor
■ În privinţa problemelor din sistemul judiciar român ar trebui să vorbim foarte mult pentru că e vorba de o multitudine şi nu de câteva. Cea mai importată este cea legată de independenţa şi imparţialitatea Justiţiei. Pentru că nu trebuie omis faptul că judecătorii judecă în baza rechizitoriilor emise de procurori, ceea ce înseamnă că dacă nu sunt garantate independenţa şi imparţialitatea lor, nu e deloc bine. Deocamdată, din păcate ne aflăm de multe ori în situaţia de a poziţiona anumiţi magistraţi anchetatori în sfera politicului, altfel o serie de dosare prin care au sesizat instanţele nu ar mai primi achitare pe linie. Asta dovedeşte ori neprofesionalism ori ele sunt construite pe baza unor interese politice sau de altă natură, care nu au legătură cu interesul Justiţiei şi care nu servesc Justiţia.
În ultimul timp, dosarele se bazează doar pe simple prezumţii sau suspiciuni, iar procurorii se folosesc excesiv de informaţii culese de servicii specializate, pe care le ridică la rangul de probe, ceea ce este inacceptabil.
Aminteaţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de sancţiunile primite de România. Într-adevăr, de curând, în două cauze pe care le-am reprezentat, România a fost din nou condamnată. E vorba de cauza Căşuneanu vs România şi Flueras vs România. În prima, statul român a fost sancţionat pentru încălcarea articolului 8 din Convenţie privind dreptul la viaţa privată, iar în cea de-a doua pentru încălcarea art. 6 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil. Evident, aceste încălcări nu sunt singulare. În ambele cazuri s-au dat, însă, rezolvări inedite. În primul caz e sancţionată pentru prima dată divulgarea în presă a unor înregistrări de convorbiri înaintea declanşării procesului penal, fiind acuzată autoritatea judiciară de urmărire penală pentru neluarea măsurior necesare protejării vieţii private, iar în cel de-al doilea caz e sancţionată condamnarea unei persoane pentru prima dată în recurs fără să se administreze nici o probă de către instanţa de recurs, contrar principiilor contradictorialităţii şi egalităţii de şanse, bazându-se doar pe probe care au fost administrate de instanţele precedente în temeiul cărora s-a dat o soluţie de achitare.
În ciuda avertismentelor instanţei europene, România continuă să gafeze. Din păcate, în acest moment judecătorii nu au instrumentul necesar pentru remedierea unei asemenea situaţii, deoarece Codul de procedură penală nu este corelat cu toate exigenţele ce decurg din jurisprudenţa CEDO, inclusiv în privinţa soluţiilor pe care le poate pronunţa o instanţă de recurs atunci când este sesizată în privinţa unei hotărâri de necondamnare. De aceea e necesară intrarea cât mai degrabă în vigoare a noului Cod de procedură penală care, parţial, rezolvă problema prin eliminarea recursului din sistemul căilor de atac ordinare şi transformarea acestuia într-o cale de atac extraordinară. Acesta poate fi un lucru foarte bun numai dacă instrumentul acesta se va corobora cu maniera profesională şi responsabilă a instanţelor judecătoreşti care vor trebui să se concentreze deopotrivă pe calitatea actului de justiţie, dar şi pe celeritate, ambele fiind condiţii indispensabile obţinerii unui proces echitabil, însă cu precizarea că celeritatea nu trebuie niciodată să primeze în defavoarea calităţii actului de justiţie.

În dosarul “ICA”, rechizitoriu şubred
■ Ce sentimente vă încearcă într-un stat condus de procurori? Ministrul Justiţiei, premierul, preşedinta CSM sunt toţi foşti procurori. E bine aşa, domnule avocat?
■ Cred că se exagerează, nu trebuie să gândim că dacă ei sunt foşti procurori nu pot gândi imparţial şi nu pot fi buni manageri. Totul e să nu existe rea-credinţă sau interese interpuse, care să imixtioneze cele  trei puteri în stat.

■ Probabil că vă aşteptaţi să vă întrebăm şi despre soarta dosarului “ICA” în care este inculpat Dan Voiculescu. Cum comentaţi faptul ca ICCJ – dezînvestită de această cauză – a respins pe bandă excepţiile şi cererile formulate referitoare la neregularitatea actului de sesizare a instanţei? În mod normal, Tribunalul Bucureşti nu poate folosi acum, în tot sau în parte, actele realizate de instanţa desesizată?
■ Este un stadiu care e deja depăşit, pentru că la acest moment instanţele s-au pronunţat, însă, această abordare a cazului nu ar trebui să fie interpretată în mod negativ, deoarece eu cred că dincolo de neregularităţile de formă peste care o instanţă poate trece, esenţială e analiza aspectelor care privesc fondul cauzei cu privire la care până în acest moment nu au fost prezentate fapte concrete.

■ Ce vreţi să spuneţi? Cuprinde rechizitoriul DNA realizat în această cauză fapte materiale concrete sau nu, ca să fie clar înţeles?
■ Pentru multă lume, acest dosar e o nebuloasă, mai ales că durează de foarte multă vreme. Până la urmă, a fost sesizat procedural corect organul de urmărire penală?
Din punctul meu de vedere, acest rechizitoriu nu are o bază obiectivă, ci cuprinde doar interpretări şi prezumţii de vinovăţie care nu sunt probe în niciun stat de drept şi care nu sunt acceptate, deoarece sunt incompatibile cu principiul prezumţiei de nevinovăţie. Am convingerea că instanţa va judeca, în final, corect şi imparţial, fără a interesa cine este omul care se află în faţa lor în poziţia de inculpat, ci doar pe ceea ce există între coperţile dosarului.

■ Aţi fost urecheat de CSM că aţi îndrăznit să faceţi comentarii după condamnarea dată în dosarul Adrian Nastase – “Trofeul Calităţii”. Cum catalogaţi rolul CSM şi interferenţa în comentariile avocaţilor? În fond, analiză şi comentariu de text (acte, rechizitoriu etc.) se poate numi şi pledoaria avocatului în timpul şedintelor publice...
■ Este de neînţeles reacţia pe care a avut-o CSM-ul. Să fie clar, avocatul se mai numeşte şi apărător, pentru că el asta face, apără interesele justiţiabililor prin toate mijloacele legale. Şi singura armă legală este Cuvântul! Sper ca altădată CSM să-şi cunoască limitele şi responsabilităţile şi să-şi exercite rolul dublu pe care-l are, de garant al independenţei magistraţilor şi de apărător al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Achitaţi la fond, condamnaţi definitiv
■ Cât de apărate sunt drepturile inculpaţilor care, achitaţi în fond, se trezesc la recurs condamnaţi definitiv, în condiţiile în care nu are loc o rejudecare reală, ci în pronunţare se casează sentinţa de achitare, cauza e rejudecată şi se dă condamnarea?
■ Tocmai asta spuneam şi anterior, că o asemenea soluţie este inechitabilă pentru că nu este normal ca o condamnare să se sprijine pe aceleaşi probe care au stat la baza unei soluţii de achitare. Într-o asemenea situaţie, dacă o instanţă de recurs ar aprecia în urma analizei probelor administrate de instanţele anterioare că ele nu pot justifica o achitare, soluţia nu ar putea fi decât una de casare cu trimitere spre rejudecare la instanţele de fond, pentru a da posibilitatea unei reaprecieri şi eventual a completării probelor atât în
favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, în vederea stabilirii adevărului şi a pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.

■ În final, avem şi noi o curiozitate: l-aţi avut student pe Emil Boc. Ce fel de student era şi ce notă daţi mandatelor pe care le-a avut ca premier?
■ Ca student, Emil Boc a fost eminent. Ce să vă spun... Măsurile pe care le-a luat vor da în timp nota mandatelor lui ca premier şi nu va fi o notă dată doar de mine, căci eu sunt unul dintre milioane de cetăţeni, ci de toţi. Aşa că… să lăsăm timpul să treacă şi să sperăm că nici sistemul judiciar şi nici economia României nu vor eşua pe un drum paralel cu cel european pe care mergem acum.
_______________________________
articol preluat de pe lumeajustitiei.ro