x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Stanchev acuza lucratura politica

Stanchev acuza lucratura politica

de Miruna Pasa Petru    |    02 Mar 2007   •   00:00
Stanchev acuza lucratura politica

EXCLUSIV
Celebrul "stapan al inele-lor", Stamen Stanchev, a fost prezentat de servicii-le speciale si de procurori drept intruchiparea rau-lui. Arestat in dosarul "spi-onaj si tradare" si eliberat dupa doua luni, consultantul bulgar acuza voalat concurenta neloiala si lucraturile politice, confirma ca se afla sub filaj continuu si anunta ca mai vrea sa faca afaceri in Romania; daca se poate, chiar in energie...

Intr-un interviu acordat in exclusivitate Jurnalului National, consultantul international Stamen Stanchev, eliberat recent din arest preventiv, dupa arestarea in dosarul "Spionaj si tradare", isi povesteste experienta din spatele gratiilor si incearca sa explice cum de a ajuns sa fie acuzat de spionaj economic.

Jurnalul National: Procurorii romani va acuza de spionaj. In acelasi timp, dumneavoastra sustineti ca sunteti total nevinovat. Cum ati ajuns aici?
Stamen Stanchev: In primul rand, ce este spionajul? Este o intrebare importanta pentru mine. In baza unei legi din 1968, sunt acuzat de spionaj. Aceasta norma exista de pe timpul lui Ceausescu, in care afacerile private erau interzise. Inainte de Revolutie, oricine incerca sa aiba o afacere privata ajungea la inchisoare. Cum poate cineva sa ma judece pentru spionaj, daca astazi putem sa avem afaceri private? Este o mare neintelegere ori o mare diferenta intre timpul la care acele actiuni au fost interzise si acum. Procurorii aplica legile romane. Ne pot acuza de spionaj, dar legea nu se mai potriveste realitatii.

Este asta suficient pentru a acuza pe cineva de spionaj?
Probabil ca este si altceva in spatele acestui dosar. Prefer sa vorbesc despre asta atunci cand vom sti exact acuzatiile, in fata instantei. In general, as spune ca poate fi vorba despre un joc politic sau ca poate veni de la competitie.

Am facut scoala militara

Ati deranjat pe cineva atat de tare?
Afacerile sunt afaceri. Daca ai fost mai destept decat altii sau daca ai ajuns mai repede undeva decat ei, deranjezi.

Sunteti acuzat si de detinerea unor documente secrete. Cum explicati asta?
Nici unul dintre lucratorii SRI sau dintre procurori nu a lucrat vreodata la o privatizare. Romania nu are nici legea lobby-ului, ceea ce este un mare minus. Asa ca, la inceputul anchetei, am incercat sa le explic anchetatorilor cum stau lucrurile si abia apoi, dupa ce vor intelege, sa decida. Mi-au spus insa ca nu-i intereseaza asa ceva. Cred ca si-au facut datoria, poate pentru ca au fost fortati. Nu stiu cine a facut-o, dar simti asta. Realitatea economica este insa alta: daca guvernul vinde ceva, trebuie sa spuna totul potentialilor investitori. Sunt acuzat ca aveam documente legate de o vanzare a unei companii pe care ei o numesc secreta. Cum poti sa cataloghezi ca secreta o companie din care vrei sa vinzi 72%? Daca privatizezi ceva, exista o clauza potrivit careia vanzatorul va fi sanctionat daca ascunde informatii investitorilor. Ei trebuie sa spuna tot, iar eu sunt acuzat ca stiu. Nu exista logica. Unele documente gasite in casa mea sunt din anul 2002. Daca eram spion, credeti ca le mai pastram? Stiu ce inceamna document secret, am facut o scoala militara. Dar niciunul dintre actele de la mine de acasa nu era secret.

Serviciile secrete v-au urmarit fiecare pas pentru o lunga perioada de timp. V-au inregistrat convorbirile telefonice. Intr-o astfel de convorbire, ati spus cuiva ca stiati ca sunteti ascultat. De unde stiati?
Am aflat de la prieteni... din afara Romaniei.

Unde este prejudiciul?

Si prietenii cum stiau asta?
Sunt in afaceri mari, similare cu cele pe care le desfasor si eu, si au fost informati. Nu stiu cum dar au aflat si mi-au spus, candva, anul trecut. Sigur, cand auzi asa ceva incepi sa te uiti in jur si sa recunosti anumite fete pe care le-ai mai vazut. Dar nu mi-a pasat.

De ce ?
Pentru ca n-am facut nimic rau.

Mi-ati dat un raspuns previzibil si totusi nu v-ati intrebat de ce v-ar asculta convorbirile si v-ar urmari peste tot?
Este Romania. Acesta este raspunsul. Sigur, serviciile secrete nu au avut acelasi punct de vedere despre marile privatizari. Asta ar putea fi problema. Dar mi-am spus ca pur si simplu vor sa stie unde merg si ce fac. Cineva voia sa stie toate astea. Nu mi-am schimbat telefonul, pentru ca pur si simplu sunt 100% sigur ca nu am facut nimic rau. Lucrez pentru Romania, desi sunt bulgar, pentru a aduce investitori si marile banci. Nu am cauzat vreo paguba Romaniei. Stiti, daca acuzi pe cineva ca a comis o infractiune, trebuie sa existe si un prejudiciu. Unde este prejudiciul? Aceasta este marea mea intrebare, pe care am adresat-o si instantei.

Intr-o alta convorbire inregistrata spuneti ca toti oamenii din jurul dumneavoastra sunt fericiti si ca, in realitate, dumneavoastra conduceti Ministerul Economiei...
Daca am spus asta, am spus-o probabil in gluma. Oamenii sunt fericiti pentru ca nu am facut nimic rau si, daca incepi sa dezvolti ceva atunci, sunt fericiti. Toti cei din Romania trebuie sa fie fericiti, pentru ca au vandut o afacere energetica, Electrica Muntenia, la un pret bun. Iar daca vinzi ceva bine, banii se duc la buget, asta inseamna pensii, salarii si dezvoltare. Daca as fi condus Ministerul Economiei... la acest nivel nu poti sa manipulezi pe nimeni. Nu poti face afaceri netransparente cand sunt mari companii implicate. Spre exemplu, in energie, cand sunt implicate companiile mari, ca CEZ, Gaz du France, nu poti manipula, pentru ca sunt acolo. Cunosc mult mai multe decat noi. Noi suntem in astfel de afaceri de 18 ani, ei de 100. Noi trebuie sa invatam de la ei. Cum as putea manipula cu ei intr-o afacere? Ar sti de la prima pagina ca ceva necurat s-a intamplat acolo si pentru cine. Ar ataca imediat procesul de privatizare, dar nimeni nu s-a plans.

Sunteti, totusi, in mijlocul tuturor afacerilor mari din Romania. Asta spune ceva. Ori sunteti foarte abil, ori aveti foarte buni prieteni sus-pusi?
Pai, cum iti faci prieteni buni? Ti-i faci, daca esti bun. Cine se intereseaza de dezvoltarea energetica in Romania? Nimeni, sau, ma rog, nu sunt foarte multi. Daca va uitati, in ultimii doi ani nu sunt sunt foarte multe proiecte care s-au materializat in Romania. Si nu sunt multi optimisti ca mine, care sa incerce sa dezvolte aceasta afacere. Am avut o relatie buna, sa spunem, cu ministrul Seres, pentru ca am venit la el cu investitori mari, care vor sa faca ceva. De aceea a inceput sa ma respecte. Daca vorbesc doar, sau ii dau idei si nu aduc si pasul urmator, investitia, atunci nu ma va asculta nimeni. Va intrebati de ce eu? Pentru ca am, poate, un avantaj: M-am gandit tot timpul la ce rezerva viitorul. Am fost mereu cu un pas inainte si am ajuns primul. De aceea marile companii au incredere in mine.

Care este relatia cu domnul Seres? Sunteti prieteni? A fost usor sa va faceti prieteni influenti in Romania?
Da, suntem prieteni. Este un om bun, a incercat sa faca ceva pentru Romania, dar a fost blocat de Coalitie. Daca esti bun profesional, toti vor sa lucreze cu tine. Dar nu m-am intalnit doar cu Seres sau cu Nagy Zsolt. M-am intalnit, de exemplu, si cu domnul Adriean Videanu, cu oameni de la Palatul Victoria, din staff-ul prezidential.

Din cel de acum?
Nu, din cel precedent.

Cum i-ati cunoscut pe ministrii Seres si Nagy?
In ocazii oficiale, cand erau deja ministri. Am lucrat si cu oficialii precedenti si e usor asa, pentru ca vin urmatorii si exista o continuitate a relatiilor. Nu este greu pentru mine sa ma intalnesc cu ei atunci cand reprezint cel putin una dintre primele zece companii din Europa.

O exponenta extraordinara

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL
BLOCAT. In biroul avocatului sau, Stanchev deapana amintiri din piata energiei si din puscarie
Trebuia sa va intalniti cu minstrii romani in baruri si restaurante? De ce nu v-ati intalnit doar la ei in birou?
Este normal ca m-am intalnit cu ei, doar sunt oameni. Pur si simplu, am vorbit, i-am intalnit si la birourile lor, si in afara lor. Nu este nimic gresit in asta. Este totul atat de transparent la acest nivel, dar procurorii inca nu inteleg acest aspect.

Il cunoasteti pe actualul ministru al Economiei?
Nu l-am intalnit, dar sunt sigur ca, daca voi putea sa am o dicutie cu el, in care sa-i prezint toate proiectele, va accepta sa ne intalnim si a doua oara.

De ce Romania?
Vin in Romania din 1992, pentru ca am lucrat in domeniul petrolier. Serviciul meu m-a adus aici si am ajuns sa cunosc oamenii si mentalitatile de aici.

Ati trecut prin toate guvernarile? Cand a fost mai usor pentru dumneavoastra?
Niciodata nu a fost usor in Romania. Dar poate ca in guvernarea trecuta au fost realizate cele mai multe proiecte, pentru ca au existat efortul de aderare la Uniunea Europeana si suportul Bancii Mondiale. Erau foarte multe cerinte care trebuiau indeplinite. Acum e mult mai usor, pentru ca suntem acolo si nu mai trebuie sa continuam proiectele. Acum e totul inghetat.

A trebuit sa mituti pe cineva vreodata? V-a cerut vreun oficial bani sau alte foloase pentru a intra in anumite afaceri?
Eu sunt angajat pentru rezultat, iar daca trebuie sa mituiesc pe cineva as face-o din banii mei. Iar eu nu fac asa ceva. Am familie si trebuie sa ma gandesc in primul rand la ei, apoi la orice altceva.

Faceti inca afaceri?
Da, dar nu in Romania, deocamdata. Chiar vorbeam cu avocatul meu ca, daca as putea vorbi cu actualul ministru al Economiei, ar fi atat de multe de facut in Romania. In prezent, populatia plateste cel mai mare pret pe electricitate din Europa. Cum o poti face mai ieftina? Trebuie sa dezvolti surse noi, sau blocuri energetice, sau productia de energie. Trebuie sa privatizeze cand vin companiile mari. Asa va aparea competitia, iar preturile scad automat. Pentru ca, acolo unde este implicat doar statul, preturile vor ramane la fel de mari.

Cati bani sustineti ca ati adus in Romania?
Prin cei cu care am lucrat, cred ca in jur de 3 miliarde de euro incepand cu anul 2000. Este si acum un proiect in domeniul energetic pe care am incercat sa-l dezvoltam, dar s-a blocat. Prin el, am aduce in jur de un miliard de euro. Este vorba despre o noua centrala electrica.

Ati stat in inchisoare pentru doua luni. Ati petrecut inclusiv Craciunul si Anul Nou. Cum a fost aceasta experienta?
Extraordinara. O experienta pe care am primit-o cu forta, dar pe care nu multi o au. Cred ca am devenit mai destept. Si voi folosi acest lucru in viitor... nu e usor, mental. Trebuie sa iti schimbi total viata, sa intelegi ca nu poti face altceva decat sa stai si sa astepti, sa-ti cureti sau sa-ti clarifici mintea si sa accepti situatia.

Ma voi intoarce

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL
V-ati facut prieteni acolo?
Da. Si ii intalnesc in fiecare zi. Am invatat si putina romana de la ei, prietenii mei din «cutia» de 3,2 metri/ 2,5 metri, cu patru paturi si patru oameni. Doi dintre ei sunt liberi, iar al treilea este inca in inchisoare. Unul se numeste Ion, iar celalalt avea o porecla, Cibi, ii spuneam Ciborasca.

Ce faceti acum in Bucuresti, pentru ca aveti interdictia de a parasi orasul?
Nimic. Ma intalnesc cu avocatul meu, ma uit mult la stiri. Am afacerile mele, in afara Romaniei, pe care le coordonez, dar vreau sa ma intorc si la cele de aici. Este o tara cu un mare potential. Voi cere in Justitie sa mi se ridice aceasta interdictie, vreau sa merg acasa, sa-mi vad familia, pentru ca nu i-am vazut de cinci luni. Dar ma voi intoarce, pentru ca vreau sa continui afacerile aici.

Sunteti pregatit pentru un proces lung? V-ati gandit la posibilitatea de a fi condamnat?
Sunt gata, am probe si nu am facut nimic rau. In timpul detentiei, mi-a trecut prin minte posibilitatea de a fi condamnat. Dar m-am uitat la fapte si nu este nici unul prin care am facut rau acestei tari. Daca cineva va face asta, va fi o rusine pentru Romania.

Va simtiti si acum urmarit?
Da. Nu simt, stiu. Sunt acolo, afara. Daca mergem afara, va pot arata ca am «bodyguarzii» mei.
×
Subiecte în articol: romania interviu spionaj mari afaceri prieteni