x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ştefan Mitroi:  Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului

0
Autor: Oana Portase 02 Apr 2018 - 14:30
Ştefan Mitroi:  Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului Victor Stroe
Vezi galeria foto


Atunci când era mereu duminică” este cartea care ne poartă prin sufletul de copil al marelui autor. Este o carte greu de prezentat în cuvinte pentru că îţi pătrunde rapid în simţuri şi îşi găseşte un loc cald în fiinţa noastră. „Atunci când era mereu duminică” este despre naivitatea copilăriei, despre puritate, despre dorinţele mari, despre drumurile de la ţară şi despre stelele de pe cer. Ştefan Mitroi reuşeşte să ne deschidă sufletele, aşa cum puţini autori ştiu să o facă.

 

Cum era atunci când era mereu duminică?

Câteodată, era luni. Alteori, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă sau chiar duminică. Duminica aia ce era tot timpul se întâmpla într-un altfel de calendar decât cel de pe perete. Ținea de cum arăta lumea atunci. Vorbesc de lumea din jurul sufletului meu de copil. O lume cu anotimpuri, nu ca acum, o lume în care celor mici li se dădea voie să se joace cu zăpada, și ei chiar se jucau, îndeosebi de-a oamenii mari, oamenii mari de zăpadă, și să urce în sănii trase de cai, iar clopoțeii de la gâtul cailor să râdă, ca în poeziile lui Esenin, fără oprire, și tot fără oprire să fie și zbârnâitul pe derdeluș. Când venea primăvara, puteai să te sui într-un pom înflorit și să devii copilul acelui pom, copil din flori, cum ar veni, și să te lași purtat de miresmele lui pe deasupra pământului, având voie să visezi orice, să treci dintr-un vis în altul până seara târziu. Ai fi rămas pentru tot restul vieții acolo, dar tocmai te chema bunica la masă, și tocmai se umplea cerul de stele, și tocmai sosea Carul Mare să te ducă acasă, lungit pe un polog de trifoi proaspăt cosit.

 

Iar vara, of, Doamne, vara era mai duminică decât în anotimpurile celelalte. Mai ales atunci când era luni. Și mai ales atunci când era marțimiercurijoivinerisâmbătă, ca să nu mai zic de ziua de duminică. Venea în zori cântecul unui cocoș la geam și-ți spunea că urmează să se crape de ziuă. Cădea o ploaie de cântece de cocoși peste satul nostru adormit. Îi auzeam în fiecare zi răpăitul și vedeam o puzderie de creste roșii fulgerând în dreptul ferestrei. După care se umplea pământul de lumină.

 

Toamna, duminica mirosea a struguri. Cam pe la începutul lunii noiembrie te lua amețeala dacă miroseai prea mult.

 

Atunci când era mereu duminică, era o lume în care, spre deosebire de lumea de acum, toți copiii aveau părinți, iar unul dintre copii eram eu.

 

De ce vă este cel mai dor din copilărie?

De serile în care îmi scotea mama ghimpii din picioare. Cu acul mi-i scotea. D-asta și cred că port și astăzi cu mine, peste tot, drumurile pe care le-am străbătut în copilărie. Mi le-a cusut mama de tălpi. Doar că în loc de ață punea în ac raze de lună. Ca să nu se descoasă niciodată. Și să mi se pară că pășesc de-a dreptul pe cer când o să mă gândesc mai târziu la serile alea.

 

 

 

Vă e frică de bătrâneţe?

Bătrânețea este cea mai frumoasă dintre vârste! Păcat că este dată pe mâna unor oameni neputincioși! Să nu fi fost așa, zău că nu mi-ar fi fost frică. Prin urmare, îmi este. Chiar de două ori îmi este. O dată, de bătrânețe în sine. Încă o dată, de faptul c-o să fiu, dacă apuc, un bătrân din România.

 

Poate că puţini ştiu acest lucru despre dumneavoastră, dar înainte să fiţi jurnalist, înainte să fiţi scriitor, aţi fost procuror. Ce a însemnat acea perioadă pentru dumneavoastră şi de ce aţi renunţat?

O să vă dezamăgesc, dar perioada aceea n-a însemnat mare lucru în viața mea. Doar niște dimineți în care mă trezeam cu noaptea în cap, ca să prind RATA de Alexandria, căci locuiam cu părinții, în satul natal, aflat la o distanță de 15 kilometri, spre București, și niște după-amieze toride, în care ieșeam cu colegii la un șpriț, care se făceau două șprițuri sau mai multe, până la șapte, șapte seara, vreau să spun, când luam iarăși RATA, înapoi. După o lună am renunțat. Asta a fost toată activitatea mea în procuratură. De ce am renunțat? Pentru că ai mei puseseră la naștere în mine un suflet care nu se potrivea cu această profesie. Dar am avut grijă să-i pedepsesc pentru asta, ei suferind cel mai mult după această despărțire. Tata n-a vorbit cu mine o jumătate de an. Am încercat să-l suplinesc, vorbind eu cu mine mai mult. Am făcut bine ce-am făcut? Merg oare pe drumul cel bun? N-am apucat-o cumva într-o direcție greșită? Credeți-mă, încă îmi mai pun aceste întrebări. Doar că atunci când o să găsesc răspunsul, dacă se va întâmpla asta vreodată, tatăl meu n-o să-l mai poată afla, din păcate.

 

Vă trageţi dintr-un sat din Teleorman, un judeţ mult hulit în zilele acestea. Vă doare ce se spune în zilele acestea despre Teleorman? Ce se spune este adevărat?

Dacă ați putea să-i întrebați același lucru pe Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction, Miron Radu Paraschivescu, sau pe consăteanul meu Constantin Noica, ați primi, n-am nicio îndoială, un răspuns mai convingător decât al meu, așa cum durerea mea, fiind, spre deosebire de ei, a unui teleormănean încă în viață, este mai convingătoare decât a lor.

S-au petrecut, din câte am aflat, lucruri greu de crezut. Anul trecut, de exemplu, un ansamblu de copii din Teleorman a fost huiduit pe scena unui festival din București de niște nemernici din public. Pentru că erau din Teleorman, nu din alt motiv. Vă puteți închipui unde s-a ajuns?! Și unde se va ajunge dacă românii cu capul pe umeri și cu inima în locul unde trebuie nu-i vor lămuri pe astfel de ticăloși că teleormănenii nu sunt mai puțini români decât ei și că în marea, imensa lor majoritate, nu fac parte nici din Parlament, nici din Guvern.  Copiii respectivi, nici atât! Cad zi de zi în genunchi în fața durerii amintite, rugând-o să tacă. Dar și când o începe să vorbească!

 

Aţi fost un băiat simplu dintr-un sat din Teleorman. Un băiat cu o mamă care nu ştia carte şi un tată care a făcut doar patru ani de şcoală. Cum s-a născut dorinţa de a deveni scriitor? Cum a fost drumul către lumea scriitorilor?

Nu am fost, sunt un băiat simplu din Teleorman. Doar că unul aproape bătrân, care locuiește, nici el nu-și dă prea bine seama de ce, în București. Încă îmi mai doresc să fiu scriitor. Se ține în permanență după mine această dorință. Ca să mă exprim cu vorbele unei reclame de la televizor, călătoria continuă. Nu știu până când. Nu știu până unde.

 

Aveţi regrete care vă bântuie? Ce aţi schimba dacă v-aţi întoarce în timp?

Regret visele ce-au devenit realitate. Le stătea parcă mai bine ca vise. Și-mi stătea parcă și mie mai bine visând. Asta aș schimba, dacă m-aș putea întoarce în timp. Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului. Să visezi să devii scriitor e de mii de ori mai frumos decât să fii scriitor. Să visezi că atingi cerul cu mâna e mai fascinant decât atunci când ajungi să îl atingi. Totul e să visezi lucrul acesta tot timpul. Să nu te oprești nicio clipă din visat. Mai cu seamă atunci când stai cu ochii deschiși. Asta este, de altfel, singura treabă pe care o ai de făcut atunci când e mereu duminică. Cu părinții e un pic mai greu. Poate că eu m-aș putea întoarce în timp. Mă tem însă că pe ei n-o să-i mai pot aduce înapoi. 

 

Dar fericit sunteţi? Există fericirea sau fugim după basme?

Păi abia ce vă spusei despre neputința de a fi fericit. Nu cred în ținerea fericirii pe loc. Ea trece prin viața omului asemenea unui fulger. Te pomenești dintr-odată scăldat într-o mare lumină, însă pe dinăuntru. Fulgeră o lumină dumnezeiască prin tine. Simți cum ți se îmbracă în ea bătăile inimii, câteva numai, pentru că i se stinge repede strălucirea. Până și în gânduri îți ajunge lumina acesta, care te părăsește înainte de a înțelege de unde a venit și de ce. 

Mie îmi este mai la îndemână bucuria. Tânjesc în permanență după ea. Pot spune că stările de bucurie sunt singurele lucruri de pe lume care mă fac...fericit! Asta ca să admit totuși că există fericire. Nici nu vă închipuiți ce puțin îi trebuie sufletului meu ca să se lase copleșit de bucurie. O seară de vară în care se aude toaca unei mănăstiri bătând, un pahar de vin roșu băut în curtea casei unde m-am născut, cu luna și stelele multe ale cerului ținându-mă de vorbă, chipul unei femei simple de la țară ale cărei mâini sunt la fel de frumoase ca mâinile mamei, un vis în care îmi apare mama, un drum prin câmpie cu picioarele desculțe, clopotul bisericii din sat vestind o sărbătoare, un om de zăpadă chemând copiii la joacă, o pâine abia scoasă din cuptor frântă în două, doi oameni îmbrățișându-se, pomi înflorind, o sperietoare de ciori în marginea unui lan de floarea soarelui, soarele răsărind-toate acestea sunt doar o parte, o mică parte din marile bucurii după care aleargă sufletul meu. Și alerg și eu odată cu el. Iar basm mai adevărat ca acesta nu poate exista pe lume!

 

Cum a fost trecerea prin politică? Aţi fost alături de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu.

Exact ca trecerea zilnică pe stradă. Am fost alături de cei doi în calitate de ziarist, unul dintre  ziariștii ce i-au însoțit în călătoriile în străinătate. În câteva dintre acestea. Frica de avion a făcut să fiu lipsit de lăcomie în această privință. Pe Iliescu, spre regretul meu de mai târziu, chiar l-am simpatizat. Mi-a trecut, însă. Cum mi-a trecut simpatia cam față de tot ce înseamnă clasă politică în ziua de azi.

 

Care este din punctul dumneavoastră de vedere cea mai mare problemă cu care se confruntă societatea românească?

Faptul că oamenii se simt abandonați de instituții. În afară de SRI, nu-i mai ascultă aproape nimeni. Se desfășoară, cu noi toți înăuntrul lui, spectacolul unei cumplite singurătăți colective!

 

Se spune pe la televizor că trăim vremuri grele. Chiar sunt vremuri grele?

Da, sunt vremuri grele, la scara întregii omeniri, pentru că, după cum merg lucrurile, ne îndreptăm spre un nou război mondial. Se pare că mai marii lumii și-au pierdut mințile. Poate că vor apărea la timp niște doctori din cer și-i vor pune în cămașă de forță. Spre binele tuturor oamenilor de pe pământ. Dar mai cu seamă al taților de băieți, așa cum sunt eu, care am doi, aflați la vârsta la care ambii mei bunici plecau la război.

 

V-aţi gândit vreodată să plecaţi din România? Ce vă place la ţara noastră?

Glumiți! Nu pot. Și-mi pare câteodată rău că nu pot. În orice altă țară aș pleca, și oricât de bine aș duce-o acolo, mi se face dor de locurile astea, dovadă că sunt cu adevărat făcut din pământul de aici. Poate că un pic și din cerul de deasupra capului. Nu știu precis în care dintre ele o să fiu îngropat. Rămâne să spun în care la momentul potrivit. Cu condiția să fiu întrebat.

 

Vin din urmă generaţii care se bucură din plin de tehnologie. Oare asta să fie cauza pentru care oamenii nu mai citesc? Generalizez, dar statisticile ne arată că România nu stă prea bine la acest capitol. Paradoxul este că la sate cei mici nu se bucură de tehnologie, dar nici de cărţi nu prea au parte.

Să fie Spania, sau Franța, sau Portugalia, țări mai sărace în tehnologie decât România? În toate aceste țări se citește mai mult decât la noi, ca și în Bulgaria, care ne depășește de patru ori la acest capitol. Are adică de patru ori mai mulți cititori de carte față de țara noastră. Răspunsul trebuie căutat în anii de școală, iar școala nu trebuie căutată doar în clădirile cu această siglă pe frontispiciu, ci peste tot, începând cu familia în care crește copilul și terminând cu televizorul la care se uită împreună cu părinții.

 

Ce cărţi citeşte scriitorul Ştefan Mitroi?

În general, clasici. Ei sunt cei mai promițători scriitori tineri ai zilelor noastre. Ceea ce nu înseamnă că nu citesc și autori tineri, nădăjduind să găsesc printre ei pe câțiva dintre clasicii de mâine.

 

Ce sfat aveţi pentru românul obişnuit? Şi pentru tineri.

Să creadă mai mult în puterea dragostei. Puterea urii am văzut cu toții unde ne-a dus.

 

Bătrânețea este cea mai frumoasă dintre vârste! Păcat că este dată pe mâna unor oameni neputincioși! Să nu fi fost așa, zău că nu mi-ar fi fost frică. Prin urmare, îmi este. Chiar de două ori îmi este. O dată, de bătrânețe în sine. Încă o dată, de faptul c-o să fiu, dacă apuc, un bătrân din România.

 

Lucraţi la vreo carte acum? Cu ce o să ne mai bucuraţi?

Sunt foarte egoist. Mă bucur întâi pe mine, bătând zi de zi câmpii pe coala albă de hârtie.

Mai devreme sau mai târziu, o să iasă poate o carte nouă din asta. Dacă ea va fi în stare să-i bucure și pe alții, rămâne de văzut. De citit, mai bine zis.

 

Citeşte mai multe despre:   Stefan Mitroi

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Probă de rupt maşina pe drumul spre cel mai spectaculos traseu de rafting

Probă de rupt maşina pe drumul spre cel mai spectaculos traseu de rafting
Galerie Foto Drumul Judeţean 571 înseamnă 47 de kilometri de piatră, pământ şi, pe ici-colo, asfalt. Este cartea de vizită a Parcul Naţional Cheile Nerei, cele mai lungi şi mai frumoase din Europa. Pe aici trebuie să...

Augustin Lazăr, slujbaş la stat de-o viaţă, a donat sute de mii de euro celor două fiice

Augustin Lazăr, slujbaş la stat de-o viaţă, a donat sute de mii de euro celor două fiice
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a reuşit performanţa, în ultimele 12 luni, de a-şi dona aproape toate veniturile obţinute ca procuror, membru CSM şi profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din...

Cea mai frumoasă cascadă, un paradis interzis turiştilor

Cea mai frumoasă cascadă, un paradis interzis turiştilor
Galerie Foto Reporterii Antena 1 au pus din nou degetul pe hartă şi au ajuns, de data aceasta, într-o regiune foarte populară printre turişti, Cazanele Dunării şi Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa. Un mic popas la...

Codin Maticiuc, cu cărţile pe masă

Codin Maticiuc, cu cărţile pe masă
Mulţi îl ştiu pe Codin Maticiuc din lumina reflectoarelor lumii mondene, însă el este un personaj  complex. Codin scrie cărţi, scrie scenarii şi joacă în filme. Îşi rupe din timpul său să aducă...

Ștefan Gheorghe, tânărul care promovează Delta

Ștefan Gheorghe, tânărul care promovează Delta
Născut pe 21 septembrie 1993, Ștefan-Marian Gheorghe este unul dintre tinerii tulceni care au reușit să-și găsească locul și rolul în societatea românească. La fel ca în cazul altor tineri de vârsta lui,...

Afaceri liberale cu panouri de avertizare la Transgaz SA Mediaș

Afaceri liberale cu panouri de avertizare la Transgaz SA Mediaș
Galerie Foto Transgaz SA Mediaş invocă degradarea panourilor de avertizare la securitate şi sănătate din incinta companiei şi a achiziţionat, recent, de la o firmă de publicitate din Bucureşti, avertizoare vizuale noi. Contr...

Generația Zen schimbă piața muncii

Generația Zen schimbă piața muncii
Sunt prima generație de nativi digitali, tineri născuți într-o epocă în care Internetul e un drept fundamental și e la fel de comun ca apa caldă. Li se spune generația Z și, la nivel global, sunt cea mai numero...

Mirela Retegan: Copiii nu sunt proprietatea noastră

Mirela Retegan: Copiii nu sunt proprietatea noastră
Galerie Foto Mirela Retegan este cunoscută drept antrenoarea părinţilor şi fondatoarea „Găştii Zurli”. Este o voce puternică în lumea parentingului din România şi crede cu tărie în educaţia prin joacă şi iubire....

Cel mai greu moment din operaţia pe cord deschis

Cel mai greu moment din operaţia pe cord deschis
Galerie Foto Operaţiile pe cord deschis pentru grefarea de by-pass-uri în cazul blocării unor artere, cardiologia intervenţională, fără chirurgie, pentru spargerea unor cheaguri şi montarea stenturilor cu ajutorul unui...

Mircea Băsescu, în război cu propria firmă. Cum și-a crescut de patru ori salariul, în timp ce compania falimenta

Mircea Băsescu, în război cu propria firmă. Cum și-a crescut de patru ori salariul, în timp ce compania falimenta
Galerie Foto Mircea Băsescu loveşte din nou în cazul falimentului fabricii de împa­chetat pui, pe care a condus-o în Portul Constanţa. Obligat, definitiv, de Tribunalul Bucureşti să restituie companiei Fattoria Terrantica...
Serviciul de email marketing furnizat de