x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Triada semnelor în cancerul de rinichi

Triada semnelor în cancerul de rinichi

de Florin Condurateanu    |    30 Mai 2018   •   19:30
Triada semnelor în cancerul de rinichi

O sângerare în urină, durerile de şale, inflamaţia rinichiului sunt semne de invitaţie la medic, căci poate fi un cancer în aparatul reno urinar, ce trebuie operat grabnic. Dacă în cancerul de rinichi şi în cel de vezică urinară se intervine chirurgical devreme, se salvează organele.

Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor Cristian Surcel, recent aţi scos rinichiul unui simbol al scenei româneşti, operaţie de succes, care a îndepărtat răul. De ce a trebuit extirpat rinichiul? De ce pacientul poate trăi normal doar cu unul dintre rinichi, dar când se scoate vezica urinară modelaţi altă vezică?

Dr. Cristian Surcel: - Când în rinichi se află o tumoră canceroasă în parenchimul rinichiului, adică în ţesutul organului, şi această tumoră depăşeşte 5 centimetri, trebuie scos tot rinichiul. Ba mai mult, se îndepărtează şi glanda suprarenală a rinichiului bolnav, se scoate şi ţesutul grăsos învecinat, precum şi ganglionii. Sarcinile sunt îndeplinite de celălalt rinichi, există o rezervă suficientă de capacitate a aparatului reno-urinar. În cancerul de vezică urinară, dacă formaţia tumorală a atins mucoasa, dar nu a străpuns peretele vezicii, se îndepărtează cu endoscopul tumora şi se taie în vecinătate până se ajunge la ţesut sănătos, dar vezica poate rămâne pe loc. Dacă formaţia tumorală a perforat peretele organului se socoate toată vezica, vecinătăţile, ganglionii. Dar trebuie alcătuită o altă vezică urinară, de regulă din colon.

F.C: - Când poate fi păstrat rinichiul afectat de cancer?

Dr. C. Surcel: - Dacă tumora este sub 5 centimetri se scoate formaţia tumorală, se îndepărtează vecinătăţile până se ajunge la ţesut sănătos şi rinichiul nu se extirpă. Din păcate, simptomele cancerului de rinichi sunt vagi şi bolnavii se prezintă la spital târziu, în faze avansate ale bolii canceroase. Circa 50% din cazurile de cancer de rinichi intră pe mâna medicilor în faze avansate. Cancerul de rinichi este o formă dură, cea mai brutală din tipurile de cancere ale aparatului reno urinar. Soluţia este intervenţia chirurgicală. Operate din timp, 30-40% din cancerele de rinichi depăşesc 5 ani de supravieţuire.

F.C.: - Şi, totuşi, care sunt semnele care trag alarma că ar putea fi cancer de rinichi?

Dr. C. Surcel: - Este vorba de o triadă de semne. Apare o sângerare în urină, dar pierderea de sânge apare şi dispare şi nu este abundentă. Se instalează şi o durere în zona lombară, în spate, dar suferindul îşi găseşte scuze că e vorba de o discopatie lombară, că îl chinuie o sciatică. Al treilea semn este inflamarea rinichiului, suferindul simte mărirea rinichiului prin palpare, se simte chiar şi tumora. Nu se întâmplă des ca toate cele trei simptome să se facă simţite, dar dacă unul din semne apare, trebuie consultaţi medicii. O ecografie arată prezenţa tumorii la rinichi. Alte semne sunt o temperatură de 38 de grade dimineaţa şi seara fără să fie vorba de vreo infecţie. O hipertensiune rebelă este prezentă. Cel cu tumoră la rinichi este anemic, fără vlagă, palid, culoarea lumânării.

F.C.: -Unde răspândesc metastaze cancerele de rinichi?

Dr. C. Surcel: - Metastazele la plămân duc la tuse, la expectoraţie cu sânge, la respiraţie îngreunată. Metastazele la ficat strică analizele hepatice. Când cancerul de rinichi s-a extins la oase apar fracturile din şocuri minore şi bolnavii de plâng de dureri de oase. Metastaze apar şi la colon, la intestinul subţire, chiar şi la diafragmă.

Fumătorii fac acest cancer de rinichi de 4 ori mai des decât nefumătorii. Obezii se îmbolnăvesc de 3 ori mai des de cancer de rinichi. Cei cu risc crescut trebuie să-şi facă ecografii  periodic, mai des. Ne referim la cei care au în familie bolnavi de cancer de rinichi, la bolnavii cu insuficienţă renală, la cei supuşi la dializă.

 

×
Subiecte în articol: Cristian Surcel