Un sociolog, decedat in ancheta Securităţii

Sanda Golopenţia, fiică a sociologului Anton Golopenţia, decedat in 1951, in imprejurări tragice şi puţin elucidate in "ancheta Pătrăşcanu", s-a consacrat restituirii patrimoniului ştiinţific romănesc a operei tatălui său.

Profesoară intr-o universitate americană, Sanda Golopenţia este o prezenţă activă a vieţii culturale din Romănia. Fiică a sociologului Anton Golopenţia, decedat in 1951 in imprejurări tragice şi puţin elucidate in "ancheta Pătrăşcanu", din momentul cănd in Romănia uşile arhivelor s-au "intredeschis" cercetătoarea Sanda Golopenţia s-a consacrat restituirii patrimoniului ştiinţific romănesc a operei părintelui său.

• Jurnalul Naţional: Stimată Sanda Golopenţia, imi vine greu să cred că au trecut mai bine de zece ani de la cunoştinţa noastră in sala de lectură a Arhivelor SRI. Veniseşi tocmai din America, să cauţi "urmele" tatălui, sociologul Anton Golopenţia, decedat suspect in ancheta Securităţii. Cum ai aflat de existenţa acestor dosare?

Sanda Golopenţia: Mă intălnisem la Braşov cu Ion Opriş, care publicase o carte despre soarta intelectualităţii romăneşti in inchisorile comuniste. Se intămpla in 1994-1995. Mi s-a părut absolut nedrept ca un altul să vadă acele materiale scrise de tatăl meu, iar eu să nu pot. Tatăl meu a dispărut pe cănd se afla la biblioteca Academiei.
N-a mai venit acasă de-acolo.

• La finele lui 1949, după o lungă perioadă de filaj ca obiectivul "Tibi", "fusese reţinut" după cum menţionează documentele Securităţii. Desigur, acolo nu se spune şi cum...

Nu s-a spus nici familiei. Mama s-a neliniştit, desigur, a incercat să afle. S-a dus şi la Miron Constantinescu...

• Personaj "sus pus" in acea vreme...

El se ocupase şi de Institul Central de Statistică, lucrase şi cu Anton Golopenţia. Tot ce-am aflat despre tata, după aceea, a fost abia in septembrie 1951, cănd a venit cineva la noi acasă şi a spus că mama trebuie să meargă la morgă...

• Avea bănuieli despre tragedia ce se petrecuse?

Tata nu mai lucra din 1948. Fusese silit să-şi dea demisia din postul de director al ICS. Crescuse mult in ultima etapă tensiunea dintre el şi Miron Constantinescu. Pe de-o parte, Miron Constantinescu insista ca Anton Golopenţia să golească institutul de "elementele vechi". Aceştia insă erau cei mai bine pregătiţi profesional.

• Din echipele de cercetare sociologică ale lui Golopenţia făceau parte oameni cu diverse orientări politice, chiar de extremă - şi legionari, şi comunişti. 1948 este insă anul "epurărilor"...

Intrase in acţiune epurarea. In plus, erau tot soiul de mici stăngăcii, dacă vreţi, dar intr-un fel, ele făceau parte din natura lui Anton Golopenţia. Nu se ducea la manifestaţiile de 1 Mai, la organizaţia de partid… Vrea să-şi menţină libertatea de judecată şi se fereşte de orice fel de afilieri, ceea ce e un lucru foarte prost in acel timp…

• Soţia lui, sociologul Ştefania Golopenţia, lucra atunci?

Pănă in 1951, cănd tata a murit, mama a lucrat la Institutul Pedagogic, un loc care i-a plăcut. După moartea tatei a fost trimisă profesoară de limba romănă in şcoli elementare din ce in ce mai departe.

• Intr-o bună zi, cineva i-a spus mamei...

Să se ducă la morgă. Să identifice corpul. S-a intors, bineinţeles, răvăşită...

• La care morgă?

Tata fusese inchis la Jilava şi de acolo trimis la un spital pe Calea Văcăreşti, cred, pentru că aşa scrie pe certificatul de moarte. Subalimentat - aşa inţeleg eu - , a murit pur şi simplu cu zile. Corpul a fost trimis la morgă fără menţiunea identităţii. Mama a fost cea care l-a identificat, care i-a pus un nume. Spunea că i-a fost greu să-l recunoască. Avea nişte semne pe găt, ea spunea că probabil de lovituri, aşa s-a ajuns la tot felul de legende. Cănd s-a intors după ce comandase sicriul, corpul nu mai era! Dispăruse. Şi… a rămas dispărut. Am aflat de locul unde era inmormăntat Anton Golopenţia prin anii ’60, cănd au inceput să deschidă porţile inchisorilor. Ne-a trimis vorbă părintele Totolici, preotul bisericii din satul Jilava, că Anton Golopenţia e inmormăntat acolo. M-am dus să văd locul - nişte piroane cu un fel de pătrate din tinichea pe care erau nume. Mama a vrut să fie şi ea inmormăntată acolo. Din două Volgi negre s-a observat continuu inmormăntarea ei.

Mi-e foarte greu să răspund succint. Am fost insă printre copiii care tac la şcoală mai mult decăt alţii. Am invăţat de timpuriu că spusele de-acasă şi ce se vorbeşte in afara casei sunt două lucruri separate. Foarte puţini dintre prietenii casei au continuat să vină la noi. Au existat trei excepţii. Foştii colegi ai tatei de la ICS, Economu şi Apostol, veneau in toate sărbătorile şi ne aduceau daruri. Iar Ion Negru s-a devotat nouă ca şi cum ar fi avut o inţelegere cu Anton Golopenţia... Am fost tot timpul cu spaima listelor de exmatriculare, am fost cu interogări la cadre...

• Pănă la urmă n-au avut insă incotro şi ai fost admisă la Filologie!… Oficial cred că nici nu puteau comunica decesul unui anchetat...

Am intrat in facultate cu diplomă de merit, nu prin concurs. Cei care aveau diplome de merit intrau automat in facultatea pe care şi-o aleseseră. Mă consultam continuu, aşa cum mă sfătuise mama mea, cu profesorul Mihai Pop, care fusese şi el in echipele monografice cu părinţii mei. In 1961, cănd am terminat facultatea, m-am pomenit repartizată intr-un sat ce nu era nici măcar lăngă o cale ferată. Pentru că eu aveam nişte planuri de cercetare, am crezut atunci că e sfărşitul lumii. Mi se părea că dacă mă separă de biblioteci, viaţa mea s-a inchis. Am refuzat să mă duc acolo şi tot Mihai Pop m-a ajutat să ocup un post de bibliotecar la Institutul de Folclor. După aceea, Mihai Pop m-a predat lui Alexandru Rosetti. A durat pănă am ajuns cercetător stagiar. Am urcat treptele mult mai greu. Şi părea natural, pentru că nu mă aşteptam la altceva.


Din fosta echipă a tatălui tău de la recensămăntul din Transnistria te-ai intălnit cu careva?
M-am intălnit de multe ori la Biblioteca Academiei cu Retegan, care pe vremuri fusese la noi in casă foarte mult.

• Pentru Retegan, Nicolae Betea, Contantin Pavel, Anton Raţiu şi Ştefan Popescu ceruse Anton Golopenţia burse in străinătate prin intermediul lui Pătrăşcanu. Bursierii voiau să emigreze - ceea ce li se reproşează mult in anchetă deopotrivă lui Pătrăşcanu şi Golopenţia... Dar cu Corneliu Mănescu - subaltern al lui Golopenţia in Transnistria - ori cu Miron Constantinescu - care ajunseseră in funcţii inalte - v-aţi cunoscut?

Mama a mers la Miron Constantinescu ca să ceară republicarea operei tatei. Singurul demers care a părut să ducă la ceva a fost cel făcut la CC cănd s-a reluat "procesul Pătrăşcanu" şi s-a văzut că se greşise. Noi am fost chemaţi, ne-a vorbit Răduică şi eu i-am pus intrebarea: "Bun, dar dacă totuşi a fost o greşeală care a costat vieţi omeneşti, cine a greşit?". Şi nu mi-a răspuns, bineinţeles.

• Vorbiţi de generalul Grigore Răduică şi "reabilitarea" din 1968...

Mamei i-a fost chipurile majorată leafa, dar intr-un fel care o aducea aproape la egalul pe care l-ar fi obţinut in mod normal. Ea a cerut ca opera lui Anton Golopenţia să fie publicată, să iasă de sub obroc şi asta nu s-a realizat…

• Cum s-ar fi putut scrie despre romănii de la Bug?

Nici nu se găndise să introducă asta… Nici corespondenţa măcar nu a apărut!

• Majoritatea supravieţuitorilor din procesul Pătrăşcanu au fost incurajaţi să plece! Dar familia Golopenţia?

N-aş spune că explicit. Dar ni s-au dat nişte posibilităţi de plecare şi am constatat că atunci cănd m-am intors era o mare mirare. De unde am dedus că poate chiar s-a vrut ca eu să plec.


Unde fuseseşi?
In America, prima oară, in ’68-’69. Invitată de un ungur, Tomas Sebeok, care avea un institut de semiologie, pe care-l cunoscusem la nişte congrese ţinute la Bucureşti. Avea un devotament pentru oamenii din est - in amintirea Ungariei lui, probabil - şi ii invita. Am plecat definitiv de abia in anii ’80, după ce murise mama, care n-ar fi emigrat niciodată. Fratele meu, care lucra la Institutul de Fizică, plecase la doctorat in Carolina de Nord şi nu se mai intorsese. Muncise ani de zile el la teză, făcuse treabă de laborator, şi, pentru că a refuzat să se intoarcă inainte de susţinere, s-a făcut proces cu condamnare la Tribunalul Militar. Avusese paşaport de serviciu ca să meargă la doctorat.

• Ai emigrat legal, cu familia?

Da, cu soţul meu. A durat vreun an şi ceva. Intre timp, soţul meu se imbolnăvise, a fost o perioadă foarte neagră in viaţa noastră. Am ajuns istoviţi acolo. Foarte mulţi au emigrat intr-o stare de oboseală greu de imaginat. Am mers la fratele meu, şomer insă pe vremea aceea. Mi s-a propus să ţin cursuri de italiană, care nu era specialitatea mea intr-un post de student asistent. Şi a trebuit să accept pentru că n-aveam nici un fel de altă sursă de venit. După aceea am fost invitată să ţin cursurile unor profesori de literatură comparată prin metode semiotice. La Nashville Tennessee. Insă am cunoscut foarte mulţi profesori de franceză care şi-au propus să-mi găsească post. Mi-au scris şi recomandări, aşa că in numai şapte ani am reurcat in ierarhie şi am ajuns in postul de full professor.

• In paralel ai inceput aventura descoperirii urmelor tatălui. Ai trăit, probabil, un mare şoc citind declaraţiile tatălui din "ancheta Pătrăşcanu"...

Prima mea reacţie a fost de enormă spaimă. Deşi trăisem toată viaţa cu dorinţa de a afla ce s-a intămplat. Am avut un fel de criză de disperare şi doamna Frusinica Moraru, custodele arhivei de la SRI - căreia ii păstrez recunoştinţă - , a venit, a văzut in ce stare eram şi mi-a spus să marchez ceea ce vreau să copiez şi să aduc hărtie pentru copii. Lectura adevărată am făcut-o acasă, unde am lucrat la Ultima carte. Orice lucru mi se pare uşor acum in comparaţie cu acea carte despre perioada de detenţie a tatălui meu.

• Aşa ne-am cunoscut noi. In structura anchetei Pătrăşcanu, tragedia sociologului Golopenţia apare ca "o moarte suspendată"...

Vin nişte doctori şi scriu - sunt căteva declaraţii - că ar fi trebuit alimentat mai bine, că putea fi salvat...

• In peste zece ani de muncă, ai reuşit să "recuperezi" biografia şi opera tatălui tău?

Mi s-a părut cel mai important să incep publicarea operei complete. Am publicat volumul 1 - Sociologie şi volumul 2 - Statistică, opere antume. Am in lucru volumul 3, care va conţine opera antumă literară pentru că Anton Golopenţia porneşte de la literatură, deşi făcuse intăi studii de Drept. Forţat de imprejurări, trecuse la statistică şi demografie pentru că era nevoie in Romănia războiului, cănd Institutul Social işi trimisese oamenii la Institutul de Statistică. Mi-am propus să fac o structură a operei in care miezul să fie literar, un prim cerc să fie sociologic, şi un al doilea cerc să fie cercul statistic. Deci opera postumă va fi simetrică operei antume. După volumul de statistică a apărut Ultima carte, cu ancheta lui la Securitate. Al patrulea volum pe care l-am publicat a deschis seria corespondenţei.
L-am intitulat Rapsodia epistolară. Ultimul lucru de care m-am ocupat a fost acest volum, Romănii de la est de Bug. Acum mă intorc la volumul 1 din Opere complete.

• Căt de actuală este opera ştiinţifică a sociologului Golopenţia?

Extrem de actuală. Pentru că Anton Golopenţia scrie intr-o perioadă in care Romănia trece prin mari dificultăţi, iar el, nefiind adeptul unei sociologii teoretice, incearcă să găsească soluţii. El vrea ca metoda să fie pusă pur şi simplu in slujba descoperirii mai adănci, mai aprofundate a ce se intămplă cu adevărat intr-o ţară. Vrea şi ca sociologul să informeze conducerea de stat cu date fiabile, citibile rapid şi clare. Pentru că un membru al guvernului şi al administraţiei nu are timp să citească şi să inţeleagă chestiuni teoretice. Are o serie de studii care au rămas "ale noastre" - de la problemele de invăţămănt la problema agriculturii, la problema satelor, la problema culturii romăneşti, la problema minorităţilor romăneşti din afara graniţelor, la problema stării sănătăţii poporului romăn. Toată problema aceasta a identităţii, a definirii noastre ca entitate, ca grup care intră in Uniunea Europeană poate beneficia de tot ce a definit el ca metode de studiu. Gusti era un vizionar utopic care a imaginat sociologia romănească ca insumarea a 16.000 de monografii de localităţi. Anton Golopenţia a avut mari conflicte teoretice pentru că spunea: "Este nerealist, nu se poate face, trebuie să facem monografii sumare, de 4-5 pagini - citibile de oricine şi mai cu seamă monografii pe zone care pun aceeaşi problemă". A cunoscut prin cercetarea de teren un număr enorm de zone din Romănia şi a format tineri capabili.

Pătrăşcanu a intrat in contact cu sociologul Anton Golopenţia, directorul Oficiului de Studii de la Institutul Central de Statistică (ICS), condus de Sabin Manuilă, prin intermediul lui Belu Zilber. De la ICS, unde se afla un grup de ilegalişti cunoscut ca "grupul de comunişti de la Statistică", Zilber i-a procurat documentaţia necesară scrierii cărţilor sale pe cănd se afla in domiciliu obligatoriu la Poiana Ţapului. Cu date din aceeaşi sursă şi-a pregătit Pătrăşcanu şi "cuvăntările naţionaliste" din 1945 şi 1946. In pregătirea evenimentelor de la 23 august 1944 a fost ajutat de Golopenţia cu procurarea celor necesare inregistrării Proclamaţiei Regelui către ţară. Tot Golopenţia i-a făcut rost şi de o maşină pentru o presupusă evadare a deţinuţilor de la Caransebeş, care insă au considerat acţiunea o "provocare". Din "grupul de la ICS" au apărut şi prietenii noi ai ministrului comunist al Justiţiei - Nicolae Betea, Anton Raţiu, Ştefan Popescu. Pentru o presupusă fugă in străinătate, Golopenţia i-a transmis lui Pătrăşcanu, prin intermediari, recomandări către persoane cu care el avusese relaţii ştiinţifice. Majoritatea funcţionarilor comunişti de la ICS au fost arestaţi in "ancheta Pătrăşcanu", acuzaţi şi condamnaţi printre altele şi de "recensămăntul din Transnistria", catalogat ca acţiune de sprijin a politicii lui Antonescu.

Astfel a intitulat Sanda Golopenţia cartea, apărută la Editura Enciclopedică, unde sunt prezentate rezultatele cercetării intreprinse de o echipă a Institutului Central de Statistică, condusă de sociologul Anton Golopenţia, in 1941-1943. Comandată de preşedinţia Consiliului de Miniştri din regimul Antonescu, cercetarea viza identificarea romănilor din Transnistria, gradul in care şi-au păstrat limba şi obiceiurile in scopul unui preconizat transfer de populaţie romănească in contextul unui sfărşit de război favorabil Axei.


DEVOTAMENT. Pe lăngă munca de punere in valoare a operei ştiinţifice a tatălui, căreia i s-a consacrat, Sanda Golopenţia difuzează in circuitul cultural din SUA cercetările sale privind practici tradiţionale din satele romăneşti