x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Între Crăciunul din exil şi Crăciunul singurătăţii

Între Crăciunul din exil şi Crăciunul singurătăţii

de Gabriela Antoniu    |    21 Dec 2011   •   21:00
Între Crăciunul din exil şi Crăciunul singurătăţii

Despre Craciunul de acum si cel de odinioara am stat de vorba cu Radu Campeanu, unul dintre ultimii seniori ai politicii romanesti, la scurt timp dupa ce ajunsese la Manastirea Dealu, langa Targoviste, unde merge saptamanal pentru a da o mana de ajutor asa cum o facea tatal sau odinioara, cand era prefect. Este si unul dintre motivele pentru care revine de fiecare data: acolo sunt parte din radacinile sale, este mosia care a apartinut bunicului sau si din care astazi nu-i mai apartine nimic. Nici un petic de pamant, nici un loc in care sa se reculeaga. Comunistii i-au luat tot.

Am inceput discutia despre Craciun. Firesc, ma mai intreaba o data cand si unde va aparea. 'Este foarte bine in Jurnalul National', isi spune ca pentru sine. Si intrebarile incep, iar raspunsurile curg. Unele sigure, de parca s-ar fi intamplat ieri, altele mai putin, estompate de trecerea timpului. La cei 89 de ani, pentru Radu Campeanu Craciunul nu mai are acelasi farmec ca odinioara. Anul acesta il va petrece in Bucuresti, cu cativa amici. Va lua masa cu ei, vor sta de vorba si isi vor imparti cadouri. 'Le-ati pregatit cadouri simbolice sau practice?', il intreb. 'Practice, practice', imi raspunde.

'Ramane in amintirea si in sufletul meu'
Este al saselea Craciun pe care il petrece fara sotia sa, Dina, a carei pierdere ii creeaza nu numai nostalgie, ci chiar o stare de suferinta. S-a ridicat la ceruri intr-o dimineata de martie, la Paris. S-a intamplat in 2005. Ne marturiseste ca nici macar nu a incercat sa recompuna cu prietenii sau rudele momentele placute traite impreuna cu ea de Craciun. Este chiar categoric: 'Nu, ea ramane in amintirea si in sufletul meu'. Isi aminteste insa cu placere cat de frumos era Craciunul la Paris, cand era casatorit si petrecea cu prietenii pana in zori, infruptandu-se din mancaruri traditionale romanesti si frantuzesti. Ce-i drept, era un Craciun in exil. A petrecut 18 de astfel de sarbatori de Craciun.

Felicitat de nepoate
Dupa eliberarea din inchisorile comuniste, in 1973, Radu Campeanu a emigrat in Franta. Mai are si acum apartamentul in care locuia pe vremea cand traia in exil. Din prima casatorie, cu Monica, are un fiu, Barbu, profesor universitar la Paris. Anul acesta, fiul sau nu a mai putut veni in tara pentru a petrece impreuna sarbatorile. Va merge Radu Campeanu la el, peste cateva zile. Pana atunci, va fi felicitat telefonic de familia fiului sau. Are trei nepoate cu care se mandreste. Cea mare a terminat facultatea, cea mijlocie este studenta la Stiinte Economice, iar cea mica la Medicina. Desi e doar anul II, s-ar da cu incredere pe mana mezinei pentru a-i ingriji inima bolnava ce i-a dat ceva emotii in primavara, cand a fost nevoit sa se interneze la Fundeni.

'Am iubit-o foarte mult pe mama'
Il intreb cum era Craciunul in copilarie. Devine brusc mai vioi. 'Cand eram copil, Craciunul era cu totul altceva'. Si imi spune si de ce. In seara de Craciun se aduna impreuna cu verii sai la un unchi, fratele tatalui sau. Traia din plin atmosfera creata de o ceata de baieti pusi pe sotii, dar destul de seriosi sa invete poeziile pentru care primeau in dar jucarii de la unchiul lor in chip de Mos. A petrecut multe astfel de Craciunuri, pana a intrat in adolescenta. In ciuda farmecului pe care il avea Craciunul petrecut cu verii, amintirile sale legate de aceasta sarbatoare sunt dominate de amintirea mamei sale, Elena. A iubit-o foarte mult, iar in a treia zi de Craciun era ziua ei de nastere. Petreceau in familie si se simteau foarte bine. Sunt momentele pe care pe care le considera, fara sa ezite, cele mai frumoase amintiri legate de Craciun.

'Sunt mort dupa cozonac'
Cadourile de atunci? La fel de practice, ca si cele pe care le ofera acum amicilor sai. A trecut mult timp de atunci, dar isi aminteste ca primea portofele, cravate, stilouri. Mancarurile preferate de pe masa de Craciun? Are una singura si o spune apasat: 'Sunt mort dupa cozonac. Mananc foarte mult cozonac'. Prefera cozonacul te toate felurile: cu cacao, cu nuca, cu stafide si de casa. Dar la cat de mult ii place, nu ar spune ba nici unuia de 'de cumparat'. Ce-i drept, nici unul nu se compara cu cozonacul facut de mama si sotia lui, care erau 'adevarate gospodine'.

Nostalgia pe care o are in glas atunci cand vorbeste despre familie ma face sa-l intreb daca nu a incercat sa foloseasca Craciunul, sarbatorile in general, ca un pretext de reunire a familiei. Mai ales ca, dupa cum spune, familia din partea mamei a fost destul de numeroasa. A avut sase frati si toti aveau la randul lor unul sau doi copii. Imi spune ca s-au reunit, dar nu de Craciun. Iar cei care au venit au fost putini pentru ca putini au mai ramas. In plus, sunt stabiliti in Elvetia, si e mai greu cu venitul in tara. Nu i-a mai vazut de un an. Inainte se vedeau mai des. Cand statea la Paris se urca in masina si conducea pana in Elvetia. Acum nu mai conduce ca pe vremuri si nici vremurile nu mai sunt ca atunci.

Dorinte pentru sine, urari pentru romani
N-am incheiat discutia fara sa-l intreb ce isi doreste de Craciun. Imi raspunde simplu: 'Sanatate. Am pro­bleme cu inima'. 'Dar pentru romani aveti vreun mesaj?', il mai intreb. 'Romanilor le urez in inainte de toate multa sanatate si noroc. Si cand o fi sa mearga la vot le urez ca nu cumva sa voteze cu actuala Putere. Isi fac rau si lor si viitorului Romaniei.'

Trimis la exterminare
Radu Campeanu s-a nascut la 28 februarie 1922, la Bucuresti, intr-o familie de liberali. El insusi a intrat in randurile PNL in 1943, impreuna un grup de 32 de studenti. A preluat condu­cerea Tineretului Universitar Liberal, mai apoi devenind presedintele Tineretului Liberal din judetul Dambovita. Arestat in 1949 pentru manifestatii anticomuniste, a indurat noua ani de detentie, din care trei alaturi de Corneliu Coposu, apoi a fost trimis la Midia, in Detasamentul 14 de exterminare. Dupa elibe­rarea din inchisoare a lucrat ca muncitor necalificat, reusind insa sa se ridice pana la postul de sef de serviciu la Intreprinderea Drumuri si Poduri. Nefiind insa membru al PCR, a fost retrogradat.

Cumparat de familie, iubit de femei
Radu Campeanu a reusit sa ajunga in Franta, cumparat de familia sa, stabilita deja acolo. 'Exista o banca elvetiana care se ocupa de acest gen de trafic. Cand ajungeam la destinatie si depuneam semnatura, intrau intr-un cont pentru nomenclatura comunista', declara Radu Campeanu pentru presa romaneasca. A intampinat dificultati la obtinerea pasaportului, eliberat numai sub presiunile venite din afara. 'N-am plecat usor, ci dupa amenintarea ca va fi dat in vileag acest trafic.' Radu Campeanu marturisea acum cativa ani ca i-a dat Dumnezeu 'o viata frumoasa si o sotie extraordinara, Dina (foto)'. Desi inchisorile comuniste l-au albit, a vazut jumatatea plina a paharului. 'Am iesit din inchisoare pe la 30 si ceva de ani, cu parul alb. Asta a fost un avantaj, pentru ca mi-a atras admiratia femeilor', iar 'admiratia femeilor este un sprijin foarte important in vremuri grele'.

A sustinut cauza Romaniei
Odata ajuns la Paris, Radu Campeanu a cerut azi politic si a constituit Asociatia fostilor detinuti politici, afiliata Amnisty International. A fost membru fondator si vicepresedinte al Uniunii pentru Solidaritate Europeana de pe langa Parlamentul de la Strassbourg, unde a luat cuvantul de nenumarate ori in favoarea Romaniei. A protestat impotriva distrugerii satelor romanesti si a preluat Buletinul informatiilor pentru Romania. A infiintat Clubul de Reflectiune Liberala, la care a aderat o mare parte din emigratia romana din Occident. In 1990 revine in tara, unde participa la reintemeierea PNL, al carui presedinte va fi intre 1990 si 1995. A fost senator in legislaturile 1990-1992 si 2004-2008. A candidat si la functia de presedinte al Romaniei la alegerile din 1990, cand a obtinut 10,64% din voturi, plasandu-se pe locul 2.

×
Subiecte în articol: special singur de crăciun radu campeanu