x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (5)

0
14 Iun 2018 - 11:07
1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (5)

La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani. Oameni politici, vedete, oameni de afaceri, inventatori, sportivi, medici etc. Cu toții au oferit informații despre ceea ce făceau în anul 1993, anul nașterii cotidianului Jurnalul.

Kelemen Hunor era proaspăt absolvent al Facultății de Medicină Veterninară

Acum 25 de ani eram jurnalist, redactor la redacția maghiară a Radiodifuziunii Române și lucram la postul teritorial Radio Cluj, postului Radio Cluj, bursier la postul de radio internațional, Europa Liberă. În luna iunie terminam Facultatea de Medicină Veterinară, iar în luna septembrie începeam studiile la Facultatea de Filozofie din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. 1993 a fost a fost un an extrem de tumultuos din punct de vedere profesional, dar un an important în evoluția mea pe plan profesional. 

Un mesaj pentru Jurnalul

Felicitări pentru cei 25 de ani de activitate și mult succes în continuare! Să dați dovadă de obiectivitate și profesionalism pentru că, aplicând aceste criterii, veți putea rezista și crește tot mai mult. La mulți ani!

Eugen Tomac: Eram elev în Basarabia

Acum 25 de ani, eram elev, în Basarabia, la şcoala unde am studiat primii ani. Amintirile cele mai dragi și mai vii ale acelor ani sunt excursiile în România. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri prima vizită la Mănăstirea Putna și nerăbdarea cu care așteptam sărbătorile de iarnă.

Un mesaj pentru Jurnalul

Vă urez succes în continuare și cât mai mulți cititori fideli.  

Florin Dănescu student la ASE

Fiind student în anul III la Facultatea de Finanțe Bănci și Contabilitate din cadrul ASE, anul 1993 a reprezentat, desigur, o perioadă frumoasă. Referitor la evenimente memorabile, perioada aceea era caracterizată de hiperinflaţie, iar anul 1993 a reprezentat chiar un record din acest punct de vedere, cu o inflație de peste 250%, pe fondul scumpirii produselor agricole.

Un mesaj pentru Jurnalul

Sunt bucuros ca, la acest ceas aniversar, să mă alătur celor care îşi îndreaptă un gând prietenesc către redacția Jurnalul: La mulți ani inspirați!

Maria Coman, prezentatoarea Antenei 3: “În 25 de ani am învăţat să fiu mai înţelegătoare”

Maria Coman, una dintre vocile puternice ale Antenei 3, abia intrase la liceu în 1993. Nu avea planuri în acea vreme, iar viaţa a dus-o să aibă “cea mai frumoasă meserie din lume, cea de jurnalist de televiziune”. Iar mesajul ei pentru “fraţii” din presa scrisă e clar: “Trebuie să rămâneţi un reper”.

“Acum 25 de ani eram în clasa a noua, la Sfântul Sava. Aveam 15 ani şi făceam balet. Nu am fost niciodată o persoană care să aibă un plan de viaţă. Nu mi-am dorit să fiu nici doctor, nici avocat, cum era modă în vremurile acelea, nici la ASE nu prea-mi venea să dau, pentru că matematica a fost o enigmă pentru mine în liceu, deşi eram la mate-fizică. Îmi doream însă să văd lumea, să cunosc oameni şi să le aflu poveştile, să ştiu lucruri despre cum se schimbă societăţile şi de ce şi cine sunt artizanii schimbării. Întrebam şi mă întrebam tot timpul, cred ca mi-am exasperat profesorii cu întrebări, depăşeam limitele regulilor, chestii considerate ca fiind greşite pentru adolescenţi, dar care au devenit atuuri în meseria mea viitoare. Şi cred că alegerea pe care am facut-o, aceea de a fi jurnalist, a fost cea corectă pentru (ne)planurile mele de viaţă. Pentru că le am făcut pe toate. Am văzut lumea, am aflat poveşti, din cel mai îndepărtat colţ al Vasluiului, prin suburbiile Moscovei, la marile decizii ale lumii, reuniuni internaţionale şi întâlniri secrete la Casa Albă, la nunţi regale. Am învăţat de la alţii, de la alte lumi şi de la alte civilizaţii şi culturi. Cum m-am schimbat? Sunt, cred, mult mai înţelegătoare cu restul oamenilor şi mult mai tolerantă, pentru ca am învăţat că fiecare are adevărul lui şi că fiecare poveste are mai multe faţete. Cred că toate aceste experienţe m-au ajutat să devin cine sunt astăzi. De fapt nu cred, sunt sigură. Aşa cum cred şi acum că am cea mai frumoasă meserie din lume, pentru că e cea potrivită pentru mine. Aşa că da, pot să spun că planurile mele s-au concretizat. Visurile mele, mai exact. Unde mă vad peste 25 de ani? Am zis de la început ca n-am planuri, dar poate, poate, poate, o să am librăria mea (ştiţi librăriile acelea mici din Anglia şi Franţa) sau o să locuiesc undeva pe o insulă grecească. Nu ştiu cine voi fi peste 25 de ani”, povesteşte Maria.

Un mesaj pentru Jurnalul:

“În ceea ce priveşte Jurnalul, o să încep cu o poveste. Acum 20 şi un pic de ani, în anul 1 de facultate, unul dintre profesori ne-a întrebat, la un test, ce e schimbat pe prima pagina a Jurnalului din ziua aceea. Era un test de atenţie, se schimbase preţul. Şi uite aşa a intrat ziarul în viaţa mea şi a rămas până în zilele noastre. Sper să rămână şi în următorii 25 de ani. Şi vă doresc şi dumneavoastră să aveţi parte de un ziar care să vă aducă zilnic tot ceea ce aveţi nevoie. Pentru că presa scrisă ar trebui să rămână un reper. Vă spune asta un jurnalist de televiziune”, încheie Maria Coman.

Dan Atonescu, tot la omoruri

În urmă cu 25 de ani trăiam, ca și acum, în București și lucram la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei. Evenimentele care mi-au rămas în minte din acel an, firește, au legătură cu meseria mea de atunci, cu nenorocirile care se-ntâmplau în București: era vremea chinezilor la geamantan, a crimelor între turci sau arabi, ori între autohtoni. Multe crime! Chiar și trei într-o zi. Mă gândeam să găsesc și ceva mai vesel, cum ar fi primul concert al lui Michael Jackson la București. Numai că acesta a fost în 92...  Așa că voi puncta două cazuri despre care pot spune că mi-au marcat cariera: în aprilie, în parcul facultății de Drept a fost asasinată o copilă în vârstă de 16 ani. Acest caz, rezolvat după nouă ani, este subiectul principal al cărții la care lucrez și care sper să fie gata până la toamnă. În decembrie a fost găsit asasinat, în locuința lui, Ioan Luchian Mihalea. Caz rezolvat după numai patruzeci de zile. Cam acestea erau evenimentele din Bucureștiul anului 1993. Iar ziarele vremii stau mărturie că ceea ce afirm nu este exagerat. A... era să uit o altă nenorocire: în 93, în viața românilor a apărut TVA-ul.

Un mesaj pentru Jurnalul

Vedea-v-aș în format mare și stufos! În print, zic. Cu multe articole la obiect, editoriale caustice și pertinente, necenzurate de lipsa de spațiu. Pentru că era o vreme când a citi un ziar era ceva firesc, aproape o obligație civică... Acum este o raritate. Presa scrisă trebuie să redevină o forță!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de