x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnalul de bucătărie: Dragostea pluteşte în aer

Jurnalul de bucătărie: Dragostea pluteşte în aer

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    13 Feb 2008   •   00:00
Jurnalul de bucătărie: Dragostea pluteşte în aer

La mijlocul lui februarie, vrând-ne­vrând, te molipseşti şi tu de “febra iubirii”. Te laşi furat, mai mult decât de obicei, de inimioare roşii, lumânărele parfumate sau bomboane poleite. An de an te străduieşti să-i oferi iubitului sau iubitei ceva cu totul special, ceva care să-i arate – poate sună un pic prea banal – cât de mult o iubeşti.

La mijlocul lui februarie, vrând-ne­vrând, te molipseşti şi tu de “febra iubirii”. Te laşi furat, mai mult decât de obicei, de inimioare roşii, lumânărele parfumate sau bomboane poleite. An de an te străduieşti să-i oferi iubitului sau iubitei ceva cu totul special, ceva care să-i arate – poate sună un pic prea banal – cât de mult o iubeşti.

Şi totuşi nu simţiţi nevoia unei schim­­bări? Dacă în locul unei cutii de bom­boane frumos ambalate (bineînţeles cu fundiţa de rigoare) aţi pregăti un ca­dou aromat şi îmbietor? Nu e vorba pur şi simplu despre o cină romantică, în in­ti­mitatea căminului. Închipuiţi-vă o ini­ţiere în arta dulce a iubirii. Arome de cio­co­lată, de migdale, de scorţişoară sau de va­nilie. Prăjituri pufoase ce se to­pesc în gu­ră şi altele ce trebuie savurate mai pe în­delete. Luaţi parte împreună la al­chi­mia ce transformă ingrediente inerte în gusturi şi arome vii, mereu noi.

 

 

 

Alchimie în bucătărie

 

Cercetătorii (iată că şi iubirea a devenit obiect de experimente şi studii ştiin­ţifice) spun că aromele din bu­că­tă­rie, în special cele de ciocolată caldă, scor­ţişoară, cocos, căpşuni sau vanilie sunt mult mai puternice decât orice par­fum. Nu mai încercaţi să des­coperiţi subs­tanţa secretă, afro­di­ziacă, ce transformă un suflet îngheţat în foc. Des­chideţi uşa bucătăriei şi lăsaţi-vă sufletul să vă ghideze. “Deliciu fistichiu”, “Gu­riţe gurmande”, “Tort Micul Tria­non” sau “Şuşoteli de ciocolată” sunt doar câteva idei născute dintr-o inspira­ţie de moment. Combinaţi ingredientele preferate, aşezaţi alături un pahar de şampanie sau de vin şi deschideţi-vă inima! Dragostea pluteşte în aer.

 

 

 

Deliciu “fistichiu”

 

Ingrediente: 150 g ciocolată neagră, 100 g unt, 4 ouă, 120 g zahăr, 100 g făină, o linguriţă de praf de copt, unt pentru uns formele; pentru decor: 50 g ciocolată neagră şi 50 g aşchii de fistic.

Preparare: Topiţi ciocolata şi untul (fiecare separat), la microunde (timp de o jumătate de minut). Bateţi bine ouăle cu zahărul, adăugaţi făina (în care aţi amestecat praful de copt), apoi ciocolata topită şi untul. Ungeţi forme de brioşe cu unt şi turnaţi înăuntru compoziţia rezultată. Daţi la ­cuptor, pentru 30 de minute, la temperatura de 180˚C. După ce s-au copt, scoateţi-le şi aşteptaţi cinci minute înainte de a scoate din forme. Pentru a-l decora turnaţi pe deasupra puţină ciocolată topită şi presăraţi aşchii de fistic, apoi lăsaţi să se răcească.

 

 

 

Tort “Micul Trianon”

 

Ingrediente: pentru blatul cu migdale: 60 g pudră de migdale, 130 g zahăr pudră, 15 g făină, 3 albuşuri, o linguriţă de fulgi de ciocolată amară; pentru crema pralinată: 200 g praline, 90 g pişcoturi de şampanie; pentru spuma de ciocolată: 75 g zahăr pudră, un ou şi încă 3 gălbenuşuri, două linguri de apă caldă, 200 g ciocolată menaj, 300 g frişcă lichidă.

Preparare: Pentru a pregăti blatul cu migdale, amestecaţi întâi bine ingredientele în stare solidă: făina, pudra de migdale, fulgii de ciocolată şi jumătate din cantitatea de zahăr pudră. Bateţi albuşurile spumă, încorporând restul de zahăr. Apoi încorporaţi celelalte ingrediente, amestecând uşor. Într-o for­mă de tort cu diametrul de 22 cm pu­neţi această compoziţie şi daţi 10-15 mi­nute la cuptor, la temperatura de 220˚C. Lăsaţi să se răcească de tot, apoi scoateţi din formă. Acest blat va fi baza tortului.

 

Pentru crema pralinată, mai întâi topiţi la microunde pralinele. Sfărâmaţi pişcoturile de şampanie şi încorporaţi-le. Întindeţi bine, cu lama unui cuţit, această compoziţie peste blatul cu migdale. Lăsaţi să se întărească într-un loc mai rece (e bine să nu fie la frigider).

Pentru spuma de ciocolată, bateţi gălbenuşurile cu zahărul şi cu două linguri de apă caldă. Amestecul trebuie să-şi tripleze volumul şi să devină lejer şi spumos. Topiţi ciocolata în cuptorul cu microunde şi adăugaţi-o în compoziţie, amestecând până se uniformizează. Bateţi frişca foarte bine şi apoi încorporaţi amestecul obţinut mai înainte. Puneţi cercul tăvii de copt pe un platou şi vărsaţi în interiorul lui această spumă, netezind-o bine cu o spatulă, pentru a elimina bulele de aer. Daţi la congelator pentru patru ore, apoi scoateţi şi treceţi cu grijă spuma îngheţată deasupra celorlalte elemente ale tortului, trăgând încet platoul de dedesubt. Abia când aţi fixat locul, desfaceţi cercul tăvii de tort şi ridicaţi-l. Decoraţi cu felii de portocale sau kiwi, cu jumătăţi de căpşuni sau pur şi simplu pudraţi cu cacao şi fulgi de migdale.

 

 

“Şuşoteli” de ciocolată

 

Ingrediente: 125 ml lapte, 120 ml apă, 125 g unt, 2 g sare, 4 ouă mari, 110 g făină, 30 g pudră de cacao, 200 g zahăr tos.

Preparare: Fierbeţi laptele şi apa, împreună cu untul tăiat în bucăţele şi sarea. Când untul s-a topit complet, adăugaţi făina şi cacaua (amestecate). Încorporaţi bine şi lăsaţi să fiarbă un minut la foc mic, până se mai îngroaşă compoziţia. Lăsaţi puţin să se răcească şi vărsaţi totul într-un bol de mixer, adăugaţi trei ouă – unul câte unul – şi mixaţi. Bateţi ultimul ou cu un tel şi adăugaţi-l în compoziţia din bol, amestecând de această dată uşor cu o spatulă.

Luaţi un poş şi montaţi-i o duză mărimea 10. Aşezaţi o folie de hârtie sulfurizată pe o tavă de cuptor şi, cu ajutorul poşului, puneţi câte puţin din compoziţie, la distanţe egale (ar trebui să vă iasă aproximativ 50-60 de bucăţi). Curăţaţi eventualele picături din compoziţie care au căzut din poş. Presăraţi zahăr tos pe fiecare porţie şi daţi la cuptor, timp de 30 de minute, la temperatura de 170˚C. Micile “şuşoteli” dulci pot fi servite atunci când aveţi o întâlnire intimă, alături de cafea, ceai cu lapte sau cu un vin roşu.

 

 

 

“Guriţe” gurmande

 

Ingrediente: 150 g smochine uscate (alese să fie ceva mai moi), 150 g cai­se uscate, 40 g coajă de portocale confiată, 100 g fistic, migdale şi alune (în total), 50 g unt, 100 g ciocolată cu lapte, 150 g ciocolată neagră.

Preparare: Tocaţi fructele uscate în cubuleţe. Tăiaţi în bucăţi mari jumă­tate din cantitatea de fistic, migdale şi alune. Topiţi untul şi ­cio­colata cu lapte în cuptorul cu microunde ­(se­parat, fiecare câte o jumătate de minut). Amestecaţi totul foarte bine. Formaţi între palme “guriţele” (în formă de bulgăraşi), pe care le aşe­zaţi pe o planşetă acoperită cu hârtie ­perga­ment. Daţi la rece ­pentru o oră. După acest timp, topiţi ciocolata neagră la bain-marie şi treceţi fie­care “guriţă” prin această ciocolată, apoi aşezaţi-le din nou pe hârtia ­per­ga­ment. Tăiaţi mărunt restul de mig­dale, fistic şi alune, presăraţi peste dulciuri şi mai treceţi o dată prin ciocolată. Lăsaţi să se întă­rească ciocolata la temperatura ca­me­rei, după care le puteţi păstra le rece, într-o cutie de metal sau de sticlă închisă ermetic. Puteţi prepara ­ace­leaşi “gu­riţe” folosind, în loc de fistic, migdale şi alune (integral sau pentru o parte din cantitate), o serie de ­con­dimente, în special scorţişoară sau piper. ­Astfel “guriţele” vor fi mai picante.

 

• Citiţi şi celelalte articoel din  Jurnalul de bucătărie 

×
Subiecte în articol: special ciocolata zahăr migdale