x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (82)

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (82)

de Andrei Paunescu    |    13 Iul 2012   •   21:00
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (82)

Pentru familia lui Adrian Paunescu, a pleca dintr-un loc nu inseamna, neaparat, a o lua din loc, ci a formula intentia de plecare. Parasim Barca gandind sa ajungem in Bucuresti abia dupa-amiaza, pentru ca mai avem de facut o escala, in Craiova, la matusa noastra Ana Tabara si la familia colonelului Stefan Pana, liderul Asociatiei crescatorilor de animale mici si pasari decorative din judetul Dolj. Drumul pana in Capitala dureaza cam 3 ore si jumatate. si, intrucat, la ora 14 era necesar si obligatoriu sa fim acasa la Bucuresti, dam semnalul de plecare de la Barca la ora 14 si 5.

In casa Pana s-a adunat parca toata floarea Craiovei, cu domnul general Rosu in frunte, cu domnul soldat palid, poetul Constantin Preda in pluton, alaturi de frumoasa domnisoara Patricia si de domnul Troaca, un oltean trecut prin experienta muncii si muncilor grele in tarile arabe. Nu lipseste din grupul nostru bioenergeticianul Valeriu Popa. Pe la poarta si prin curte vin alte zeci de persoane, sa-l vada pe A.P. si sa foloseasca sansa de a-l avea, in orasul dumnealor, pe vindecatorul din Diosti. A.P. telefoneaza profesoarei mele Rodica Bogza, sa-i spuna ca nu ajungem la timp in Bucuresti, astfel incat e nevoie sa ma scuze pentru meditatia la gramatica. Intrucat extraordinara profesoara (si ca metoda, si ca rezultate, in admiterea la facultate) afirma ca sunt cel mai bun din seria pe care o pregateste, aceasta amanare nu pare ca va afecta concursul de la vara.

A.P. n-a mai fost de mult la plimbare, pe jos, prin orasul primei parti a adolescentei sale. Astazi, cele cateva zeci de minute prin centrul Craiovei devin un adevarat miting spontan. Lumea se strange roi. Cam 50 de oameni, in primele minute. A.P. evita sa se opreasca, pentru ca asta ar insemna sa favorizeze ingrosarea randurilor de prieteni care incep sa puna tot mai multe intrebari dificile despre absenta lui A.P. din viata publica si sa vorbeasca despre marile greutati, care apasa viata omului de rand.

Cand ajungem in piata din fata sediului Partidului, cercul de oameni devine atat de mare si de presant, incat, practic, nu ne mai putem deplasa. Fac fotografii. Costica Preda e speriat si ii spune tatalui meu ca s-ar putea sa avem necazuri, pentru ceea ce se intampla. El, ca militar incorporat, simte cel mai acut (teama de) autoritatea statului, desi nici noi nu ne putem plange ca nu avem parte de urmaritori permanenti, in ultimii ani. Oltenii, cei recunoscuti pentru orgoliul lor, lasa la o parte, pentru cateva minute, treburile si venind in preajma lui A.P., cerandu-i autografe, intrebandu-l de sanatate si de Cenaclu, plangandu-se ca nu mai exista revista "Flacara", care sa-i apere pe nedreptatiti.

Grupul compact, format din cateva sute de persoane, se deplaseaza incet catre parc. Ne asezam pe o banca. Pe de o parte, A.P. nu poate jigni prietenia craiovenilor si, de aceea, ramane cu ei. Pe de alta parte, A.P. iubeste legalitatea si ordinea si nu da curs, dimpotriva, celor care spun ca o rascoala ar fi singura cale demna de urmat. Dar ipostaza de pastor (in sensul nobil al cuvantului) ii place si nu o considera deloc imorala, ilegala ori periculoasa. La fel cum, in 1980, a potolit o multime de cateva mii de oameni, care se stransese in jurul Stadionului Giulesti, hotarata sa-l decapiteze pe antrenorul Ion Motroc (dupa meciul pierdut acasa, in fata echipei Chimica Tarnaveni, cu scorul de 0-1, ceea ce a insemnat, atunci, ramanerea Rapidului, pentru inca un an, in Divizia secunda), azi asistam la un exercitiu public de autoritate. A.P. schimba registrul si le spune celor agitati din jur, fara drept de recurs: "Stati jos! Toata lumea pe ciuci!". Un astfel de indemn, neinsotit de indeplinirea imediata, ramane gol si caraghios. Dar, cand atata lume se aseaza, in doar cateva clipe, pe unde apuca, intr-o liniste deplina, chestiunea relatiei lui A.P. cu poporul sau devine cel putin la fel de serioasa si de periculoasa pe cat o considera autoritatile, care au interzis Cenaclul "Flacara", l-au scos din viata publica pe A.P., l-au inlaturat de la revista "Flacara", de la Radio si Televiziune.

×
Subiecte în articol: jurnalul de duminică