Justiţie chioară pentru chiriaşi

Pentru două apartamente din acelaşi imobil revendicat, două instanţe de judecată au dat două verdicte contrare: unul dă caştig de cauză chiriaşului, celălalt moştenitorilor.

IMOBIL. In blocul din Strada Drobeta nr. 2, chiriasii de la parter si etajul 2 au pierdut procesul, iar cel de la etajul 1 l-a catigat

Caz fără precedent: două instanţe de judecată au dat două verdicte perfect contrare in două acţiuni avand acelaşi obiect, şi anume legalitatea actelor de vanzare-cumpărare, către chiriaşi, a unor apartamente din acelaşi imobil revendicat.

Despre numeroasele ilegalităţi care s-au făcut in procesul de retrocedare a imobilelor naţionalizate, comise atat faţă de foştii proprietari, cat şi faţă de chiriaşi, presa a relatat pe larg in ultimii ani. Multe dintre aceste dosare au ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), statul roman fiind obligat la plata unor importante despăgubiri. Insă cazul pe care vi-l prezentăm azi este unul cu totul ieşit din comun, fără precedent. Practic, pentru două apartamente situate in acelaşi imobil revendicat, instanţele de judecată au dat două sentinţe care se bat cap in cap: in una, instanţa a dat caştig de cauză moştenitorilor fostului proprietar, anuland contractul de vanzare- cumpărare incheiat de chiriaş ca fiind ilegal, iar in cealaltă sentinţă, instanţa a dat caştig de cauză chiriaşului, considerand contractul de vanzare-cumpărare perfect valabil şi legal. Ambele decizii sunt definitive şi revocabile!

CONTRACTELE. Blocul cu două etaje din Bucureşti, Strada Drobeta nr. 2, naţionalizat prin Decretul-lege nr. 92/1950 (poziţia 8134), a aparţinut familiei Vişoianu Petru şi Vişoianu Constanţa, din Piteşti, ambii decedaţi inainte de 1990. De notat că familia Vişoianu nu a avut nici copii şi nici alte rude cu drept de moştenire (vom vedea insă cand, cum şi de unde au apărut moştenitorii). In anul 1996, in baza Legii nr. 112/1995, cei trei chiriaşi la stat, care locuiau in imobil incă din anii `80 , familia Răduţ la parter, familia Cameniţă la etajul I şi familia Stănescu la etajul II , şi-au cumpărat apartamentele, ca mulţi alţii, incheind contracte de vanzare-cumpărare cu SC Apolodor. După trei ani, la 10 noiembrie 1999, proprietara apartamentului nr. 2, Cameniţă Emilia, este vizitată de "o comisie de la Primărie", printre care "un expert" şi patru femei care susţin că sunt "moştenitoare ale familiei Vişoianu". Mai trec doi ani şi, in septembrie 2001, cei trei proprietari sunt chemaţi in judecată de Muşat Romulus Petru şi Muşat Felicia Constanţa, din Piteşti, in calitate de succesori ai defunctei Vişoianu Constanţa, pentru "constatarea nulităţii absolute a contractelor de vanzare-cumpărare", paraţii vanzători fiind SC Apolodor şi Primăria Capitalei.
De aici incolo lucrurile se complică. Pentru descrierea intregii derulări a cauzei ne-ar trebui zeci de pagini, de aceea vom incerca să notăm esenţialul.

VĂNĂTORII DE AVERI. In anul 1950, prin celebrul Decret-lege nr. 92, soţilor Petre şi Constanţa Vişoianu le-au fost naţionalizate trei imobile din Bucureşti: unul cu trei apartamente, din Strada Drobeta nr. 2, unul, tot cu trei apartamente, din Strada Olga Bancic nr. 13, şi o casă in Strada Fagului nr. 6. Le-au rămas in proprietate un apartament şi o garsonieră in Bucureşti, o casă la Rucăr şi o casă, in care şi locuiau, la Piteşti. Soţii Vişoianu aveau şi o considerabilă avere mobiliară. Insă ei nu aveau copii şi nici alte rude apropiate care să-i moştenească. Atunci de unde au apărut moştenitorii? Ei bine, aceştia au apărut din "anturajul" familiei Vişoianu şi au inceput o luptă acerbă pentru averea bătranilor incă din anii `80. Prima echipă era formată din Pop Gherghina (fostă secretară a avocatului Vişoianu) şi fiica acesteia, Pop Gabriela. Ele deţineau două testamente olografe de la Constanţa Vişoianu, datate 20 aprilie 1977, respectiv 23 aprilie 1982, şi un testament notarial de la Petre Vişoianu, datat 11 aprilie 1984. A doua echipă era formată din Muşat Romulus Petru şi Muşat Felicia Constanţa, fini ai familiei Vişoianu, care prezentau şi ei trei testamente olografe, toate de la Vişoianu Constanţa şi datate 1 ianuarie 1981, 25 aprilie 1982 şi 20 noiembrie 1984. Ani in şir, cele două tabere s-au luptat pentru averea mobilă a soţilor Vişoianu (de imobilele din Bucureşti habar nu aveau la acea dată), recurgand uneori la metode deloc ortodoxe. Bunăoară, la 6 ianuarie 1985, curatoarea bătranei Constanţa Vişoianu, Muşat Maria Viorica (mama celor doi fini, care mai ingrijise o familie de bătrani din Piteşti şi ii moştenise intreaga avere), introduce divorţ impotriva octogenarului Petre Vişoianu (83 de ani), pe motiv că acesta "are o relaţie cu o altă femeie"!

"DISCERNĂMĂNT ABOLIT". Pe fondul luptei acerbe dintre cele două tabere, la 15 august 1983, Procuratura judeţului Argeş a solicitat punerea sub interdicţie a numitei Vişoianu Constanţa, pentru faptul că aceasta era bolnavă psihic şi avea discernămantul abolit, motiv pentru care nu-şi mai putea apăra interesele materiale, "fiind predispusă să intocmească acte care s-o prejudicieze din punct de vedere patrimonial". In septembrie 1983, Judecătoria Piteşti, in baza raportului de expertiză medico-legală, decide că "Vişoianu Constanţa suferă de demenţă senilă cu discernămant abolit". Unele dintre testamente sunt confiscate de Procuratură. Intre timp, cei doi bătrani se prăpădesc. Constanţa Vişoianu decedează la 31 martie 1987, iar Petre Vişoianu, la 31 decembrie 1987. Urmează procese peste procese, acuze reciproce din partea celor două "echipe de moştenitori", anularea unor testamente, preluarea de stat a casei din Piteşti contra sumei de 60.000 de lei (sumă consistentă in acea vreme, ridicată de la CEC de Muşat Maria, in ziua in care "naşa" Constanţa Vişoianu zăcea pe catafalc) etc.

Abia la 30 noiembrie 2000, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, cele două tabere şi-au reglementat dreptul de succesiune la averea mobilă a soţilor Vişoianu, actualizată la 120.000.000 de lei. Tabăra Muşat a dobandit din averea mobilă, respectiv, 77.854.000 de lei, iar tabăra Pop, respectiv, 25.851.000 de lei.

INGINERII JUDICIARE. Intre timp insă, au apărut "noi oportunităţi" pentru cele două grupuri de moştenitori, şi anume imobilele familiei Vişoianu din Bucureşti. Cele două grupări au deschis un nou "front de luptă", paralel cu cel de succesiune, de la Piteşti. Primii care au demarat acţiunea de revendicare, integrală, a imobilului din Bucureşti, Str. Drobeta nr. 2, pe baza Legii nr. 112/1995, au fost fraţii Muşat, la 17 iulie 1996. Ei au invocat testamentul olograf din 25.04.1982 (contestat de gruparea Pop). Comisia de pe langă Primăria Sectorului 2 a hotărat, potrivit legii, acordarea de despăgubiri, şi nu retrocedarea imobilului.

La 23 iulie 1996, gruparea Pop introduce şi ea, dar direct la Judecătorie, acţiune de revendicare integrală a imobilului din Str. Drobeta nr. 4, şi nu nr. 2. Motivand că acesta nefiind naţionalizat, deci că nu intră sub incidenţa Legii 112, gruparea Pop solicită restituirea imobilului in temeiul Codului Civil. Invocarea altui număr de imobil decat cel real şi recurgerea la dreptul comun fac parte dintr-o "inginerie judiciară" folosită de cele două tabere pentru a tergiversa lucrurile (in paralel, incă se judecau pentru dreptul de succesiune la averea mobilă a familiei Vişoianu) şi a păcăli instanţa. Astfel, la mai bine de un an, şi anume, la 12 noiembrie 1997, cei din gruparea rivală, a fraţilor Muşat, intră ca intervenienţi �n dosarul deschis de gruparea Pop, revendicand, tot "in fals" şi tot integral, imobilul din Str. Drobeta nr. 4-10, deşi ştiau că adresa exactă era Drobeta nr. 2 (o şi invocaseră in prima acţiune). Urmează un lanţ de procese cu zeci de infăţişări pe parcursul a peste cinci ani, avand ca obiect "false imobile", pentru a eluda legea specială in materie.

EXPERTIZĂ CU CĂNTEC. In fine, la 16.02.2001 ("coincidenţă": la două zile după intrarea in vigoare a Legii 10/14.02.2001), instanţa de recurs "a corectat eroarea materială" privind adresele false şi a stabilit că imobilul solicitat de revendicatori este situat pe Str. Drobeta nr. 2. Decizia a fost luată in baza unei expertize cu cantec. Solicitată de instanţă in mai 1999, aceasta a fost realizată in noiembrie 1999, raportul a fost datat 12.01.2000, dar prezentat instanţei abia la inceputul anului 2001. Expertul Barbu Constantin consemnează, din capul locului, că este vorba despre imobilul din Str. Drobeta nr. 2, dar că acesta "este ocupat de chiriaşi", prezentand instanţei copii de pe vechile contracte de inchiriere. Or, la cea dată, cele trei familii erau deja, de aproape cinci ani, in posesia contractelor de vanzare-cumpărare a apartamentelor, deci in acte erau proprietare. O "mică eroare", care, coroborată cu mărturii dubioase şi cu alte chichiţe avocăţeşti, a falsificat statutul imobilului şi al locatarilor şi a schimbat soarta intregului proces. Expertul s-a ales cu o plangere penală, dar procurorul i-a dat NUP.

MARTORI DUBIOŞI

VERDICT 1. Imobilul a fost preluat de stat cu titlu Una dintre deciziile contradictorii luate de cele două instanţe este cea legată de martorii invocaţi de gruparea Muşat. Este vorba despre Muşat Vasile, unchiul fraţilor Muşat, şi Minceff Filofteia, prietenă de familie, care au declarat, la 14.10.2002, că au insoţit-o pe mandatara Muşat Viorica, fiecare separat, in anii 1994 şi 1995, la imobilul din Drobeta nr. 2 (deşi, in acţiunea judecătorească, fraţii Muşat invocau, in scris, imobilul din Drobeta nr. 4-10) şi au auzit cum chiriaşii au fost anunţaţi că imobilul va fi revendicat. Instanţa care a dat caştig de cauză chiriaşilor a respins martorii, pe motiv că sunt subiectivi, iar cea care a dat caştig de cauză revendicatorilor i-a acceptat, considerandu-i obiectivi! Cei doi s-au ales cu plangere penală pentru mărturie mincinoasă, iar Muşat Viorica, pentru instigare la mărturie mincinoasă. Procurorul a dat NUP (neinceperea urmăririi penale).

CIŞTIG DE CAUZĂ PENTRU CHIRIAŞ

VERDICT 2. Imobilul a fost preluat de stat fără titlu In Decizia civilă nr. 793/21 martie 2003, Curtea de Apel - Secţia a III-a Civilă (preşedintele instanţei - Doina Popescu), dă caştig de cauză revendicatorilor şi consideră contractul de vanzare-cumpărare incheiat de fostul chiriaş cu SC Apolodor ca fiind ilegal şi deci nul de drept. Instanţa stabileşte că: 1. Imobilul a fost preluat de stat (in 1950 - n.r.) fără titlu şi deci nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 112/1995; 2. Cumpărătorii şi vanzătorii au fost de rea-credinţă, deci contractul de vanzare-cumpărare este ilegal; 3. Reclamanţii au adus la cunoştinţa chiriaşilor faptul că imobilul a fost revendicat. Sunt invocate aici mărturiile a două persoane apropiate familiei Muşat, mărturii neacceptate de cealaltă instanţă, pe motiv că ele ar fi subiective şi deci irelevante in cauză. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

DECIZII CONTRADICTORII

Iată cum au evoluat deciziile instanţelor de judecată: Apartamentul nr. 1: Caştigă chiriaşul la fond; Caştigă revendicatorii la apel; Caştigă revendicatorii la recurs. Apartamentul nr. 2: Caştigă revendicatorii la fond; Caştigă revendicatorii la apel; Caştigă chiriaşul la recurs. Apartamentul nr. 3: Caştigă chiriaşul la fond; Caştigă revendicatorii la apel; Caştigă revendicatorii la recurs.