La cazanul armatei, de 1 Decembrie

Condusi de Regele Ferdinand, 500.000 de militari romani au intrat in primul razboi mondial. Armata romana a fost tradata de aliati si atacata cu inversunare de dusmani.

De-a lungul razboiului, prin toate teritoriile unde au intalnit romani, soldatii au fost alaturi de ei.

Foametea, molima si tradarile aliatilor au decimat efectivele armatei, care, in toamna anului 1916, se afla infranta in Moldova. Insa, unitatea nationala a romanilor s-a mani­fes­tat printr-o actiune istorica atunci cand transilvaneni si bucovineni, aflati de partea ruseasca, s-au inrolat voluntar si au format batalioane romane care au intarit efectivele armatei noastre, aducand multa insufletire si nadejde romanilor din toate teritoriile.

In anii 1918 si 1919, Armata Ro­ma­na a luptat pentru eliberarea te­ritoriului transilvan. Atacuri anti­ro­mane erau la ordinea zilei, iar trupele faceau eforturi pentru a-i ajuta pe locuitorii teritoriilor prin care treceau. Impartirea tainului de la caza­nul garnizoanei cu locuitorii info­me­tati era un obicei al soldatilor ro­mani. Ajutau pe toti, indiferent de etnie. La intrarea in Budapesta, in 4 au­gust 1919, populatia orasului era lihnita de foame. Din ratiile lor, soldatii romani incercau sa aprovizioneze populatia. Astfel, Armata Romana era intampinata cu entuziasm de localnici.

S-a inradacinat un obicei al Armatei Romane ca, de 1 decembrie, in aproape toate localitatile din tara, dupa serbarea populara si parada trupelor militare, sub corturi militare, sa se ofere gratuit o 'mancare la cazan'. Se gateste fasole cu ciolan, cu costita sau carnaciori, o mancare de cartofi cu ciolan si muraturi, dar si varza calita cu 'scaricica' si sarmale, in raport de dotarile contribuabililor. Acest obicei a fost intrerupt o lunga perioada, dar a fost reluat dupa 1989.

'La cazan' se insiruie multime pestrita de oameni. Cei mai rari sunt veteranii. De ei… nu se prea vorbeste 'la cazan'. Vin, mai ales, barbati care au facut parte din Armata Romana. E un prilej de a mai intalni alti combatanti. Intre doua inghitituri din fasolea istorica, afla vesti despre unul sau altul, daca mai traieste sau nu, daca are ce manca sau nu, daca il ajuta copiii. Unii deapana amintiri din perioadele de instructie, de demolare, de constructie, de defrisare, de constructii de cai ferate, de diguri, de ajutoare si salvari de oameni si bunuri la inundatii, la cutremur, de gustul mancarii de la 'canal', de irigatii, de camioanele cu grane, de foamea de dupa exercitiile de catarare pe munti si de multe alte trebi folositoare pe care le facea armata. Unii se lauda cu meseriile pe care le-au invatat la armata si, intre o lingura de fasole si o muscatura de paine, spun cat de repede pot schimba un cauciuc la un TAB, cat de bine au invatat sa repare un motor, cat de bine stiu sa construiasca o casa. Altii vin doar pentru a manca o fasole calda. E o mancare. Si… se bea o tuica gratis. Ei nu stiu ce inseamna Armata Romana. Nu stiu nici de ce se ofera acea ratie, ce rost are ea? Si, pe unii, nici nu-i intereseaza. Dar o mananca. E ceva de ba­gat la ghiozdan. Dupa ce o mananca, daca apuca doua tuici, se distreaza…

Fasolea armatei e fasole. Simpla. Nu mai are gust de amintiri, de respect, de respect de sine, de respect fata de drapel, fata de patrie, de cei care au cazut la datorie si de cei care au suferit. Ea incepe sa aiba gust de foame, de spaime ascunse, de petreceri oarecare.