La Siliştea-Gumeşti, spiritul moromeţian trăieşte

Nu se poate crede ca spiritul morometian a pierit. Ca Silistea-Gumesti a inceput sa se inchida o data cu moartea marelui prozator Marin Preda. Ca oamenii care au trait in acest sat rasarit sI inchegat pe intinsa campie a Burnazului si-au pierdut definitiv, la venirea comunistilor sI a colectivizarii (mai apoi dupa caderea acestora), o trasatura esentiala: constiinta sau eul colectiv. Nu. Spiritul colectiv Silistea-Gumesti a existat sI inainte de nasterea scriitorului, a functionat si-n timpul vietii acestuia (cu sau fara el prezent ca fin observator la facerile sI prefacerile satului) sI are aceeasi larga respiratie sI astazi.

In cartea "Morometii – ultimul capitol', Sorin Preda, nepotul de frate al lui Marin Preda, face un gest admirabil in incercarea de a compune o imagine mai putin cunoscuta, mai personala, mai intima a unchiului sau din marturiile celor mai apropiati acestuia: frati, nepoti, foste neveste, scriitori sI critici marturisitori, sateni, etc. In fond, un bun punt de plecare pentru cei care vor sa-l cunoasca pe Marin Preda in primul rand ca om sI apoi ca scriitor. Toate spaimele, bucuriile sI trairile personale ale prozatorului sunt adunate aici. La randu-i, peste amintirile, marturiile sI observatiile excelent puse in pagina, Sorin Preda are spaime (ca unchiul sau) ca spiritul morometian a disparut sau va disparea in noile vremuri traite.

Silistea-Gumesti, satul sinucigasilor
Ca eul colectiv, spiritul sI stiulul Silistea-Gumesti exista o demonstreaza insusi Sorin Preda, adica tocmai acela care se plange ca nu mai exista asa ceva. Intr-o vreme, cand cauta sa-si contureze cartea, in Silistea s-au spanzurat cativa insi intr-un interval scurt de timp. "Urmasii lui Moromete isi iau viata in stilul lor inconfundabil: cumva senin, cumva cu zambetul pe buze. O ruda departata a lui Bazdoveica chefuia cu alti mosnegi. La un moment dat, fara nicio explicatie, si-a lasat rachiul pe masa sI a plecat din crasma, spunand ca o promisiune: . A doua zi oamenii l-au gasit inecat intr-o fantana - omul se tinuse se cuvant. Al lui Golea, vacarul satului, s-a sculat intr-o dimineata sI nu a mai vrut sa mearga la ciurda. Nevasta n-a zis nimic. I-a dat concediu o zi, l-a lasat in ale lui sa se odihneasca sI seara l-a gasit atarnat de grinda. Alaturi, un bilet scris cu creion chimic: Nimic in plus. Nici un repros, nicio suparare pe viata, pe nevasta sau copii. Vacarul Golea a plecat la ale lui, lasand vorba femeii sa nu cumva sa se ingrijoreze sI sa-l caute aiurea pe dealuri, la crasma sau prin vecini'.

Au murit alde Moromete? Nici vorba...
Tot Sorin Preda afirma in carte: "Nu stiu cum se face, dar, odata cu moartea lui Marin Preda, lumea lui s-a pravalit, urmandu-l in mormant. S-au dus grabiti unii dupa altii: Ilinca, Tita (Mita), Alboaica (a mare, din Vale). S-au dus Ga Maria, Achim, Minica Rosu, Sande, Buric. Parca scriitorul i-a chemat pe toti la sine sI oamenii l-au ascultat intr-un fel de sastiseala cosmica, o resemnare vaga sI fara obiect, ca fraza icnita cu naduf de nea Stan Burcea:

Intr-adevar, natura si-a urmat cursul sI i-a savarsit din viata, cand le-a sunat ceasul biologic, pe cei apropiati lui Marin Preda. Dar la spiritul Silistea-Gumesti s-au ridicat altii: al lui Lioara, Ciocoiu, Traficantu, Micicliu, al lu' Bucuresteanu, al lu' Tecuceanu, nea Lae...

Micicliu iese la rampa
Cand s-a hotarat inceperea seriei de reportaje "D-ale lu' Moromete', am fost mai intai (din ratiuni de timp sI financiare) in niste comune din jurul Bucurestiului, incolo, spre Draganesti-Vlasca. Ca au iesit mai bune sau mai putin bune aproape ca nici nu mai conteaza. Cert e faptul ca n-veau nici un zvac, le lipsea ceva. Ei bine, acel ceva a aparut abia cand am ales Silistea-Gumesti. Se poate vedea clar ca, in cele cateava reportaje realizate de subsemnatul, convorbitorii mei fac dovada ca spiritul locului este la el acasa: " Ca sa redreseze atmosfera de voie buna, Ciocoiu sare repede: '

Cu o alta ocazie Micicliu ( pe numele sau adevarat Marian Vasilescu) intervine: "Ca sa nu fie de deochi, Micicliu isi legase un snur de martisor la palarie. . , zice cineva din spatele sau. Micicliu se intoarce spre el: '.

Sau alta data, tot Micicliu (il poreclisera Micicliu pentru ca atunci cand era mic nu putea sa zica bicicleta, zicea micicleta) spunea: "Averea mea e doua capre, femeia a treia, incolo n-am nimic! A, mai am un purcel, ca traim la tara!
Intru-n alt reportaj, unul din Silistea (Costel Cocos, pe nume) se casatorise cu o moldoveanca si-si facuse gospodarie acolo, in Moldova, pe la Iasi. Din cand in cand, insa, il mai tagea ata sa mai ajunga sI pe locurile natale. Statut de vorba, da fuga la carciuma lu' Bucuresteanu sa mai afle care sunt noutatile locale. ", se umfla in pene Costel Cocos, zis al Fudulii. , ii da un ghiont vecinul de masa. Rad cu totii, iar unul dintre ei propune sa fie trimis cate un Moromete si-n celelalte regiuni ale tarii, ".

Asadar, mai in gluma, mai in serios, subliminal sau spus de-a dreptul, dorinta lor ar fi ca spiritul sau eul colectiv al Silistii-Gumesti sa devina eu universal. Chiar se mai poate crede ca spiritul morometian a pierit?