La trenul destinului să fii şi mecanic

Pentru Marius Bodochi, problemele personale trebuie lăsate la poarta teatrului sau dincolo de ecran. Talentul actoricesc în­seamnă să-i faci pe oameni să râdă, să plângă, să zâmbească, dar mai ales să nu îi laşi indiferenţi…

Pentru Marius Bodochi, problemele personale trebuie lăsate la poarta teatrului sau dincolo de ecran. Talentul actoricesc în­seamnă să-i faci pe oameni să râdă, să plângă, să zâmbească, dar mai ales să nu îi laşi indiferenţi…

Jurnalul Naţional: Se întâmplă să improvizaţi pe marginea rolului din serialul tv, mai ridicaţi din... sprânceană?

Marius Bodochi: Bineînţeles, ar fi culmea să nu improvizez! Asta este esenţa meseriei noastre, improvizaţia. Fără improvizaţie eşti mort pentru că ţi se întâmplă în scenă tot felul de accidente: fie uiţi tu, fie uită ceilalţi, fie se întâmplă lucruri neprevăzute. Trebuie să le faci faţă improvizând, fără să-ţi trădezi personajul, situaţia scenică.

Jurnalul Naţional: În ce rol din carieră s-a regăsit cel mai bine Marius Bodochi?

Nu cred că un actor trebuie să se regăsească într-un rol, te poţi regăsi într-o varietate de roluri. Mă regăsesc ca actor în spectacole, în producţii de televiziune sau în filme de lung metraj care au ieşit bine, care s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticii. Nu-mi place să mă regăsesc într-un rol, asta ar însemna să devin comod şi să fiu acelaşi în toate rolurile.

Rolul văzut ca ideal

Jurnalul Naţional: La ce rol a visat Marius Bodochi şi a rămas doar un… vis?

N-am visat la nici un rol. Am cunoscut foarte mulţi actori care visau şi nu li s-a întâmplat. M-am gândit că nu trebuie să visez la nici un rol, ci să visez ca Dumnezeu să-mi dea norocul ca pe fiecare rol oferit eu să încerc să-l privesc ca pe un rol ideal, la care aş visa. Poţi visa să joci Hamlet şi tu primeşti Regele sau Horaţiu, care sunt roluri foarte frumoase, şi să nu le faci pentru că le-ai visat pe celelalte. Din fiecare rol pe care îl primeşti trebuie să încerci să-ţi impui că el e un rol ideal.

Jurnalul Naţional: Ce sacrificii aţi făcut în cariera de actor?

Nu am făcut nici un sacrificiu pentru că este o meserie care îmi place foarte mult, e meseria pe care eu am vrut să o fac şi pentru asta mai sunt şi plătit! Înseamnă că nu am făcut nici un sacrificiu. Nu cred că e un sacrificiu, cred că e un noroc.

Transpus în viaţa personajului

Jurnalul Naţional: Când vă simţiţi mai în formă în timpul spectacolelor, atunci când sunteţi vesel sau trist?

Nu are legătură cum mă simt eu Marius, bine sau rău. Eu încerc să las problemele la poarta teatrului sau la poarta platoului de filmare, pentru că nu trebuie să duc problemele personale pe ecran sau pe “scândura” scenei. Acolo trebuie să duc pro­blemele personajului. Sigur că mă ajut de problemele pe care le am eu, de întâmplările prin care am trecut, dar le transpun în viaţa unui alt om, care e personajul meu. Sigur că tot tu le filtrezi, prin sufletul tău, prin mintea ta, dar vor fi altfel pentru că nu sunt ale tale, le-ai împrumutat de la un personaj şi le redai. Aici intervine talentul, cu cât le dai mai credibil, mai adevărat cu atât eşti mai bun. Reuşeşti să-i faci pe oameni să râdă, să plângă, să zâmbească, nu-i laşi indiferenţi.

Jurnalul Naţional: Poate actorul vremurilor noastre să înoate fără televiziune?

Sigur că poate să înoate. Sunt foarte mulţi actori, şi actori importanţi, care înoată fără televiziune, joacă la Cluj, la Iaşi sau la Timişoara şi atunci înoată mai puţin în televiziune şi înoată foarte bine pe scenele teatrului în care ei lucrează. Sigur că televiziunea îţi aduce notorietate, dar e ceva ce ţine nu de profesia noastră, ci de ceea ce e pe lângă noi, de construcţia exterioară a unui actor, nu de construcţia interioară.

Jurnalul Naţional: În ce rol de personaj istoric v-aţi vedea?

Mi-a plăcut foarte mult ce am făcut în spectacolul domnului Dan Piţa, pus la Teatrul Naţional din Bucureşti, “Apus de soare” al lui Delavrancea, unde jucam “Moghilă”, un personaj istoric care a existat în realitate, fiind unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Ştefan cel Mare. Mi s-a părut a fi un personaj shakespearian, un fel de “Bufon Trist”.

Jurnalul Naţional: Unde se opreşte trenul în cariera unui actor?

Dacă are noroc, se opreşte la cimitir. Dacă nu are noroc, se opreşte într-o anumită parte a vieţii lui. Dacă nu e atent, se va opri în câmp, se va opri în neant. Trenul ăsta se poate opri, trebuie să fii atent să nu se oprească, nu numai să călătoreşti cu trenul acesta, ci trebuie să înveţi să fii şi mecanic de locomotivă la trenul ăsta.

Jurnalul Naţional: Unde vă vedem în această stagiune?

Mă puteţi vedea la Teatrul Naţional, în “Sonată pentru saxofon şi Eva”, în “Regina mamă”, în “Iubiri interzise”, în “Sânziana şi Pepelea”, pe scena Teatrului “Nottara” în “Piscina de la miezul nopţii”. Tot pe scena Naţionalului mă veţi putea vedea într-un spectacol shakespearian, pe care-l va monta Marcel Ţop, un tânăr regizor foarte talentat care are recomandarea specială a domnului Marius Penciulescu şi în multe alte proiecte.

“Sigur că poate să înoate. Sunt foarte mulţi actori şi actori importanţi care înoată fără televiziune, joacă la Cluj, la Iaşi sau la Timişoara şi atunci înoată mai puţin în Televiziune şi înoată foarte bine pe scenele Teatrului în care lucrează.”

Marius Bodochi, actor

“Dacă are noroc, se opreşte la cimitir. Dacă nu are noroc, se opreşte într-o anumită parte a vieţii lui. Dacă nu e atent, se va opri în câmp, în neant. Trenul ăsta se poate opri, trebuie să fii atent să nu se oprească, nu numai să călătoreşti…”

Marius Bodochi, actor

roxana.vintila@jurnalul.ro