x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special La umbra politicienilor

La umbra politicienilor

22 Iun 2004   •   00:00

SPECIAL

Congresul Statelor Unite este locul in care "infloresc" pur si simplu milionarii in dolari. Atat democrati, cat si republicani, constata AFP.
MARINA CONSTANTINOIU

Fenomenul se explica, sustine comentatorul agentiei de presa franceze, prin nivelul social foarte ridicat al multora dintre alesii tarii si prin costurile din ce in ce mai prohibitive ale campaniilor electorale.

30% bogatasi

Camera Reprezentantilor numara cel putin 123 de milionari in dolari anul trecut, cifra care reprezinta circa 30% din efectivul Camerei. In Senat, proportia era cam de acelasi ordin, 30 de senatori fiind posesorii a cel putin un milion de dolari, potrivit informatiilor privind veniturile si averile parlamentarilor americani la nivelul anului 2003, date publicitatii saptamana trecuta. Prin comparatie, populatia americana numara aproximativ 1% milionari. Acest raport anual este dat publicitatii cu sfintenie, incepand din 1978.

Provenienta banilor

Aceasta concentrare de averi la Capitoliu are o explicatie relativ simpla: alesii din Senat si Camera Reprezentantilor provin de cele mai multe ori din randurile celor care practica profesii liberale, multi dintre ei fiind avocati. Dar multi sunt chiar oameni de afaceri get-beget.

In plus, sistemul electoral american scoate in fata oameni tot mai avuti, si asta din cauza faptului ca mobilizarea de fonduri din ce in ce mai mari necesare pentru a fi alesi candidati din state foarte populate, cum ar fi cazul New York-ului sau Californiei, obliga partidele politice (democratii si republicanii) sa caute candidati capabili sa finanteze ei insisi cel putin o parte din campania lor electorala.

Banu’ atrage voturi

Exemplul cel mai celebru este cel al lui Jon Corzine, fost presedinte director general al firmei de investitii de pe Wall Street, Goldman Sachs, care a cheltuit circa 60 de milioane de dolari din fondurile proprii - un record in materie - pentru a fi ales senator democrat de New Jersey, in anul 2000.

Totusi, cei care au bani putini, dar un real talent politic au sanse sa ocupe un fotoliu in Congres, dar... cu o singura conditie: sa aiba suficienti amici care sa dispuna de mijloace financiare. Este cazul senatorului democrat Russell Feingold, de Wisconsin, care era profesor universitar.

Bogatasii sunt bine reprezentati atat la republicani - conservatori si binevoitori pentru interesele cercurilor de afaceri, cat si la democrati, mai progresisti si aparatori ai clasei de mijloc si ai saracilor.

Averi babane

Bill Frist, liderul majoritatii republicane din Senat, chirurg specialist in transplanturi cardiace, ales al statului Tennessee, dispunea de o avere de circa 45 de milioane de dolari in 2003, potrivit documentelor publicate zilele trecute.

Oponentul sau, liderul minoritatii democrate, senatorul Tom Daschle, din statul cel mai putin populat, Dakota de Sud, a declarat in total active de sub un milion de dolari, in afara salariului sau de la Senat, de 171.900 de dolari in 2003, acelasi cu al lui Frist. Ceilalti senatori au incasat 154.700 de dolari.

Numai ca in Senat sunt alti democrati la fel de bogati, ba chiar mai bogati decat colegii lor republicanii. Este vorba despre vechi averi mostenite din familie, cum este cazul lui Ted Kennedy (45 de milioane de dolari) sau al lui John Rockefeller, de 80 de milioane de dolari.

In Camera Reprezentantilor, cea mai avuta este democrata de California, Jane Harman, ale carei averi, impreuna cu cele ale sotului ei, depasesc 160 de milioane de dolari, urmata de republicanul Amo Houghton (New York), mostenitorul Corning Glass (150 de milioane).

Om bogat, om sarac

Printre cei mai putin avuti se numara democratii, dar si unii dintre liderii republicani. Bill Thomas, din Camera Reprezentantilor (ales de California), presedinte al uneia dintre cele mai puternice comisii ale Camerei, n-a declarat in 2003 nici un activ sau vreun alt venit din investitii, in afara salariului sau de congresman, de 157.000 de dolari pe an, si de valoarea locuintei sale.

Cel mai bogat membru al Congresului este, de departe, senatorul John Kerry, care este anul acesta si candidatul democrat la Casa Alba. Bogatia lui se datoreaza sotiei sale, Tereza Heinz, mostenitoare a unei averi respectabile, purtand acelasi nume: Heinz. "Mama tuturor ketchup-urilor" a devenit bogatasa in urma decesului primului sau sot, iar acum dispune de cel putin 500 de milioane de dolari.milionari in floare

O avere din ketchup

Se spune ca John Kerry e un "sters" si ca mult din numele lui e dat, de fapt, de nevasta. Si, mai precis, de banii ei. Dincolo de averea ei substantiala - se zice ca are cel putin 500 de milioane de dolari - , sotia lui John Kerry e o tipa care spune lucrurilor pe nume. Ceea ce i-ar putea dauna carierei politice a sotului, prezidentiabil in noiembrie. Teresa nu este straina de lumea politica si nici de provocarile acesteia. Maria Teresa Thierstein Simoes-Ferreira Heinz Kerry este cel putin la fel de complicata ca si numele ei. Fiica unui medic, Teresa s-a nascut in Mozambic. Cunoaste cinci limbi straine: portugheza, franceza, spaniola, italiana si engleza. Si-a facut studiile in Elvetia, unde i-a cucerit inima lui H. John Heinz III, mostenitorul imperiului alimentar, cunoscut in special pentru ketchup-urile sale. S-au casatorit in 1966. H. John Heinz III, singurul mostenitor al companiei Heinz, a fost si el membru al Congresului SUA. Timp de 20 de ani, el a servit patria din tabara republicanilor, in Camera Reprezentantilor, dar si ca senator de Pennsylvania. In 1991 a murit intr-un accident de avion, iar Teresa s-a recasatorit ulterior cu un alt John. Democratul Kerry.
×