x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Lacat pe dosarul spalarii banilor

Lacat pe dosarul spalarii banilor

06 Mar 2005   •   00:00

SPECIAL
Protectorii lui Boerica sunt inca tinuti in brate
Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor a "inviat" indata dupa inlocuirea din functie a presedintelui Ioan Melinescu si indepartarea directorului Mircea Popescu. Sesizarile penale ce-i vizeaza pe cei doi - pentru protejarea spalatorilor de bani de teapa lui Boerica si Strungariu - au fost puse la dospit. Doar-doar vor scapa nepedepsite inalte complicitati si coruptie la varf.

Spalare pe maini cu dosarul spalarii banilor

O minge de ping-pong topaie, de vreo opt luni, fara a-si gasi locul, intre Parchetul General, PNA, Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, Parchetul Judecatoriei Sectorului 6, cu scurte escale pe la Politia Capitalei si Sectia 20 Politie.
VALENTIN ZASCHIEVICI

SECRET DE SERVICIU. Sub Ion Melinescu, Oficiul s-a f`cut c` lucreaz`
Dupa cum se observa, mingea de ping-pong pare sa coboare pe o scara, cautand, parca, un locsor cat mai linistit, unde sa se astampere, sa se acopere de praf, doar-doar se va uita de ea.

Aceasta minge de ping-pong poarta un numar: 2013/27.08.2004, si un nume: sesizare penala. E doar una dintre actiunile penale pe care le-am identificat, indreptate impotriva lui Mircea Popescu, fost director la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), si a lui Ioan Melinescu, fost presedinte al sus-numitului Oficiu.

LA GUNOI. Potrivit unui Raport al actualei conduceri a ONPCSB, din iulie si pana in noiembrie anul trecut, Parchetul Inaltei Curti a fost sesizat cu privire la nu mai putin de 14 infractiuni de abuz in serviciu, in forma calificata si continuata, savarsite de cei doi. Povestea se prezinta in felul urmator:

In iulie anul trecut, fostul politist Ioan Melinescu a lasat scaunul de presedinte al Oficiului judecatorului Iulian Dragomir. Lui Melinescu i s-a gasit un post de consilier la Cancelaria premierului de atunci, Adrian Nastase. Noua conducere a Oficiului a facut un inventar al activitatii institutiei si a descoperit lucruri care-ti opresc mintea-n loc.

Dosare grele de spalare de bani fusesera puse la pastrare, prin sertarele institutiei. Sesizari ale serviciilor de informatii romanesti, ale Politiei si Parchetului, ale institutiilor de specialitate din SUA si tari europene fusesera adapostite in foarte incapatoarele cosuri de gunoi ale lui Melinescu & Co, devenite un fel de orificiu de ascundere a spalarii banilor. Care sa fie explicatia? Incompetenta ori altceva? Mai curand "altceva", daca judecam ca intre dosarele ascunse erau unele care-i priveau pe Genica Boierica (evazionistul cu alcool, prietenul Mafiei arabe), Lucian Lobonea (traficantul de droguri de la PSD Lugoj), Csibi Istvan (capetenia mafiota din Harghita), Gheorghe Stungariu (megaescrocul de la Cerealcom Neamt) si altii asemeni lor.

MORTII DIN FISET. Prima masura a conducerii ONPCSB a fost sa-l dea afara pe directorul Mircea Popescu. Prin fisetele acestuia au fost descoperite, apoi, dovezile cocolosirii spalatorilor de bani chiar de cei platiti sa-i vaneze. Au mai fost gasite si solicitari ale unor institutii americane si europene de combatere a fraudei si terorismului, solicitari tratate, romaneste, cu… dosul. O atitudine care avea sa ne faca serioase deservicii in afara. Dam cateva exemple: Adresa IGP nr. S14.800/2003. Cercetari penale fata de vreo 20 de persoane fizice si juridice (in frunte cu traficantul Lobonea). Oficiul face cercetari doar asupra a trei persoane, pe restul le lasa in plata Domnului.

Adresa PICCJ 181/P/2003. In dosarul Strungariu, Parchetul cere Oficiului verificari asupra unor persoane fizice si juridice cercetate pentru spalare de bani. Primeste raspuns incomplet, suspectii nu sunt verificati.

Adresa Unitatii de In-formatii Financiare SUA S3.270/10.03.2004 avertizeaza Oficiul in legatura cu o schema de frauda. Sesizarea a fost clasata, fara o verificare prealabila.

TREI ANI ZABAVA. Adresa Unitatii de Informatii Financiare Austria solicita date despre anumite stampile aplicate pe bancnote aflate in circulatie in Romania. Austriecii nici macar n-au primit raspuns.

Nota strict secreta a Ministerului de Interne 00369053/2003 avertizeaza asupra unei tranzactii suspecte: fabrica de cherestea Moldovita a fost vanduta de RAFOR SA Campulung catre un anume Mihai Nasture cu 6 miliarde de lei, care a vandut-o catre Laser Impex, care la randul sau a vandut-o imediat catre Iunia Corporation cu 32 de miliarde. De aici, fabrica a ajuns la SC Best Wood, al carei patron, Omar Mohamad, era suspectat de spalare de bani. Nota a ajuns la Melinescu in ianuarie 2003, a stat la acesta pana in mai 2004, dupa care i-a dat-o lui Popescu, probabil, cand nu mai avea nici o utilitate. Nici Popescu n-a facut ceva, iar nota strict secreta nici macar n-a fost inregistrata.

Un raport de Tranzactie Suspecta, emis de o banca in martie 2001, a fost prelucrat cu o intarziere de 3 ani si 3 luni.

Halal operativitate. Revenim la intrebarea de baza: a fost doar incompetenta ori ceva, cu mult mai grav? Un posibil raspuns l-am gasi in traseul sesizarilor penale impotriva lui Melinescu si Popescu. Parca toate institutiile ce-ar putea avea un cuvant de spus in aceasta ancheta n-au alta grija decat sa se spele pe maini. Deci, nimeni n-are interes sa afle daca in sanul calduros al uneia dintre cele mai implicate institutii in combaterea coruptiei nu si-a gasit culcus, vreme de multi ani, chiar sarpele coruptiei.

SECRETUL EFICIENTEI
Daca trecutul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este unul destul de palid, in prezent, lucrurile par a se fi schimbat. Iata cateva coordonate, extrase din bilantul institutiei pe 2004: in prima jumatate a lui 2004, au fost primite 764 si analizate 508 rapoarte de tranzactii suspecte. In a doua jumatate, au fost primite 1.289 si analizate 794 de rapoarte. In prima jumatate a lui 2004 au fost solicitate 4 suspendari de operatiuni suspecte de spalare a banilor si s-a suspendat o operatiune. In a doua jumatate a anului, numarul solicitarilor a crescut la 18 si al suspendarilor, tot la 18. Numarul sesizarilor trimise catre Parchetul Inaltei Curti a crescut de la 189 la 312, iar a celor trimise catre PNA, de la 4 la 18. A fost operat primul caz de spalare a banilor in folosul gruparii teroriste "Al Quaida" - Cazul Terom Iasi. Exemplele pot continua, in acelasi sens. In primele doua luni ale acestui an, au fost suspendate 14 operatiuni suspecte, au fost blocate circa 25 miliarde de lei. Parchetul a fost informat de 8 tranzactii suspecte.

×
Subiecte în articol: special parchetul melinescu banilor