Lena Constante, “un destin excepţional în cultura română”

Lena Constante, un destin excepţinal în cultura română. A primit acest titlu cu şase ani înainte de a se stinge. Lena Constante un artist şi un martor al unei lumi care a schingiuit sufletul românilor, a distrus vieţi, familii – comunismul.

Despre Lena Constante ne-a povesti dr. Aurelia Tudor, director ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.
“Născută la Bucureşti, la 18 iunie, în 1909, ea este fiica mijlocie a lui Constantin S. Constante, aromân, şi a Julietei. După peregrinări împreună cu familia la Iaşi, Odesa, Londra, Paris, urmează şcoala elementară de la Pitar Moş şi Liceul Regina Maria din Bucureşti şi se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase. Crescută într-o familie de macedoneni, cu reguli severe, Lena dă dovadă de mult  voluntarism pentru vremea aceea: participă la întrunirile grupurilor avangardiste Unu şi Critrion precum şi la seratele muzical artistice organizate în casa şi grădina primitoare a soţilor Mac Constantinescu şi Floria Capsali. Aici îi întâlneşte pe H. H. Stahl, Mitu Georgescu, Mircea Vulcănescu, Harry Brauner, Xenia Costa-Foru, Paula Gusty, Miţi Dărmănescu, Marioara Negreanu, Domnica Păun, Nel Costin, Traian Herseni, Pichi Rădulescu-Pogoneanu, participanţi la cercetările iniţiate de profesorul Gusti. “ Aceste noi cunoştinţe îi vor deschide un drum fabulos în lumea specială a satului românesc.

“Elevă în  anul doi la Arte, unde studia şi sociologia, Lena are şansa să fie acceptată în echipa de cercetări de la Drăguş-Făgăraş din 1929. Bogăţia satului, faptul că aici, se constituise pentru prima dată o echipă artistică în cadrul manifestărilor spirituale şi o dragoste fulgerătoare pentru unul dintre cei mai talentaţi culegători de folclor muzical, Harry Brauner, o determină să devină un participant consecvent. Va fi alături de prietenii săi în toate acţiunile întreprinse de Profesor: la realizarea marilor Expoziţii de la Paris (1937), New York (1939), la alcătuirea Muzeului Satelor Româneşti (1936). “ Va deveni un membru important al echipelor de cercetare. Va ilustra publicaţiile Institutului Social Român şi Fundaţiilor Culturale Regale “Principele Carol” - Sociologie Românească, Cartea Satului. Deschide câteva expoziţii personale la Bucureşti (1934, 1935, 1946, 1948) şi Ankara (1947).

Apoi “Preocuparea deosebită pentru scenografie o determină să participe în 1945 alături de Elena Pătrăşcanu, Alexandru Brătăşanu şi Ileana Popescu la fondarea teatrului de păpuşi şi marionete “ţăndărică”, condus de actriţa Lucia Calomeri. Lucrează enorm, devenind atât ea cât şi prietenul său Harry Brauner, apropiată a familiei Pătrăşcanu. Acest lucru le va fi fatal, căci în momentul când se instaurează noua putere şi omul politic Lucreţiu Pătrăşcanu va fi acuzat şi închis, ei îi vor împărtăşi soarta, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă. Drumul lor s-a frânt, viaţa profesională aflată în plină ascensiune şi frumoasa poveste de dragoste au îngheţat. Supuşi unor atrocităţi greu de suportat, reuşesc să supravieţuiască şi la rejudecarea  procesului sunt declaraţi nevinovaţi. Urmează o perioadă de domiciliu forţat: L. Constante la Breaza (Prahova), H. Brauner la Viişoara, în Bărăgan.”

Le-a fost confiscat totul şi nu mai au voie să profeseze. Vor supravieţui, pentru că destinul lor era să creeze. “Prin amabilitatea  profesorului George Oprescu,  H. Brauner este angajat la Institutul de Istoria Artei.. Talentatei pictoriţe Lena Constante, fostă membră a echipelor monografice conduse de profesorul D. Gusti, participantă la ridicare primului muzeu sociologic din România, distinsă cu premii importante la marile expoziţii universale din Europa sau America, i se refuză angajarea aici. I se permite doar să valorifice prin magazinele Fondului Plastic broderie artistică, în nici un caz pictură. Pentru că lucrase într-un teatru de marionete confecţionează mai întâi păpuşi, apoi, în urma unei vizite făcute în ţinutul Pădurenilor în anul 1961, se gândeşte să realizeze colaje din broderiile aflate pe costumele de sărbătoare care nu mai erau întrebuinţate. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi uzate pe care cu multă artă le va transforma în tapiserii. Cu aceste lucrări va participa în perioada 1973-2005 la expoziţii în ţară şi în străinătate. Lucrările realizate prin refolosirea pieselor de port popular ieşite din uz sunt foarte apreciate de criticii de artă români şi străini dar, pentru că putea fi acuzată în orice moment sub orice motiv, i se face un proces de intenţie (1974) pentru distrugere de patrimoniu. Este achitată în cele din urmă pentru că a venit cu dovezi palpabile: cumpărase sau primise în dar cămăşile vechi pe care femeile, la ţară, le aruncau sau le foloseau drept cârpe de spălat pe jos.. Va lucra astfel de tapiserii-colaj până în ultima ei clipă de viaţă( a murit în noiembrie 2005), din necesitate chiar, pensia pe care o primea fiindu-i insuficientă.”, ne spune dr. Aurelia Tudor, care, de altfel, a făcut cercetări pe acest caz, inclusiv pentru lucrarea sa de doctorat.

Icoanele
Ce poveste spune astăzi Muzuel Satului despre Lena Constante? Una frumoasă, dureroasă, despre  har, devotament şi pierderi, după cum reiese din textul cercetătorului dr. Aurelia Tudor. “În arhiva Muzeului Satului se găsesc numeroase documente fotografice înfăţişând activitatea echipelor la teren. Despre ambele cercetări avem şansa să existe şi două documentare sociologice: Un sat basarabean – Cornova  şi Drăguş, viaţa unui sat românesc.

Fata, băieţoasă şi rebelă, dar deosebit de pricepută este descrisă în cuvinte  calde de cea care i-a fost ani de-a rândul colegă de cameră şi parteneră de cercetare, Marcela Focşa: “Lena era foarte talentată şi foarte deşteaptă, pe chestii de artă şi pe chestii de artă populară. Şi ambiţioasă. Dar nu s-a profilat pe asta. Ea dacă ar fi făcut istoria artei... ea a făcut Şcoala aceea de Belle-Arte, dar dac-ar fi făcut mai multă ştiinţă de artă, de istoria artei, ar fi putut să scrie lucruri foarte interesante. Că avea un ochi din ăsta de cercetător care descoperă şi vede şi delimitează un fenomen şi îşi dă seama de importanţa lui”.
Din cercetările pe care le-am întreprins în arhiva instituţiei până în prezent, rezultă că există un număr de fişe realizate de cele două în localitatea Cornova, Raionul Ungheni, însoţite de schiţe, nesemnate, reprezentând câteva croiuri de haine bărbăteşti şi femeieşti, motive preluate de pe covoare şi scoarţe. Orăşenizarea şi bolşevizarea erau atât de avansate încât costumul aproape dispăruse: “Eu şi M. Focşa eram cu Lena în colectivul de arte frumoase, ca să zicem aşa. Însă, la Cornova noi n-am avut decât scoarţe, ca obiectiv de lucru. Pentru că nu erau costume, nu erau ţesături în casă, nu erau icoane ţărăneşti. Erau fotografii şi cearşafuri, şi chestii din astea. Şi aşa că noi ne ocupam de scoarţe. Şi când găseam câte o scoarţă frumoasă, o desenam, o pictam”.

Am lăsat la urmă poveste copiilor făcute după icoanele din zona Făgăraş, deoarece este mai interesantă şi ridică unele semne de întrebare.
În anul 1929, aflată în practica obligatorie de vară la Căminul de la Sâmbăta, judeţul Braşov, al Casei Şcoalelor, studenta la Belle Arte Lena Constante, îşi vizitează sora, pe Zizi (Elisabeta), aflată la Drăguş, în campanie de cercetare. Aici, echipa artistică acţiona din plin. Sunt studiate icoanele pe sticlă, deosebite şi variate ca temă, sunt identificaţi câţiva meşteri şi stilul fiecăruia. Remarcate de ochiul experimentat al lui Mac Constantinescu ele vor oferi satisfacţie unor cercetători, altora un plus de suferinţă, prelungită în timp. Pentru că artistul pleacă în străinătate cu o bursă, la Paris, Gusti, care o remarcase pe temperamentala aromâncă, o întreabă dacă îşi asumă pentru anul următor continuarea studiului icoanelor, cu Marcela Focşa pe post de asistentă. Răspunsul afirmativ o plasează în rândul monografiştilor la Drăguş. Marcela Focşa, într-un interviul acordat lui Z. Rostaş, povesteşte că Profesorul, în acelaşi an, a folosit copiile ei şi ale Lenei pentru a-şi ilustra o conferinţă susţinută în străinătate despre activitatea de monografiere a satelor după metoda elaborată în cadrul Şcolii de la Bucureşti . 

Atrasă de ineditul acestei munci, înzestrată cu răbdare şi tenacitate, Lena va participa apoi la toate campaniile de vară. Şi-a însuşit “din mers” principiile cercetării monografice, lucrând alături de echipă, studiind cu conştiinciozitate, participând la faimoasele discuţii de seară în “Sala luminoasă”.  Încântată de numărul mare de icoane din fiecare casă (10-15 bucăţi) şi de numărul mare de gospodării din sat (în jur de 300) îşi propune să facă o lucrare: să copieze fiecare icoană, să îi facă o fişă proprie aşa cum cerea tehnica monografiei, să facă însemnări despre proprietari şi despre zugravi. În a doua campanie de la Drăguş (1932), apelând la H. H. Stahl, unul din asistenţii şi oamenii de încredere ai Profesorului,  cumpără materialele necesare realizării copiilor (blocuri de desen, creioane, tuşuri, acuarele, guaşe) şi un dispozitiv chambre claire care să îi uşureze munca. Aparatul consta dintr-o “pârghie cu o lunetă. Şi aşezai ce voiai să copiezi în faţă, hârtia pe masă, şi fixai în aşa fel această chambre claire, încât proiecta icoana pe hârtia ta. Şi tu n-aveai decât să urmăreşti conturul cu linia, şi culoarea o puneai. Deci, ieşea cu maximă precizie. Ajunsesem aşa de maniacă, că până şi crăpăturile din icoane le marcam şi stricăciunile şi tot” .

Deosebit de prinsă în munca pe care o realiza se grăbeşte să le împărtăşească şi celorlalţi rezultatele cu prilejul întrunirilor din “sala luminoasă”. Dezamăgirea a urmat rapid când mulţi dintre specialiştii adunaţi la monografie s-au repezit să achiziţioneze aceste minuni policrome, ba chiar în graba lor au distrus multe exemplare. Lenei nu i se pare etic, dar cei care tocmai încălcaseră regulile erau nume celebre: Constantin Brăiloiu, Ricu Stahl, şi alţii, şi alţii... Copiază numai în Drăguş 626 de icoane distincte, lucrând în medie cam 2-3 case pe zi.  Pentru că munca era imensă, cere Profesorului permisiunea să mai zăbovească în zonă 2-3 săptămâni, pentru a continua cercetarea şi la Arpaşul de Sus. Le găseşte aici pe fetele lui Savu Moga pe care le intervievează, apoi propune organizarea la Bucureşti a unei expoziţii. Fiind nouă în domeniu, animată de un mare elan tineresc, se gândeşte să publice un album.” Nu va reuşi. Multe dint lucrările sale se vor pierde sau vor fi însuşite de alţii. 

“Din cele peste 600 de cópii realizate în perioada 1932-1939 în cercetările din zona Făgăraş în arhiva Muzeului Satului se găsesc un număr de 31 de lucrări, de la numărul de inventar 1241 la 1272. Cópiile sunt realizate pe hârtie de desen de bună calitate, în tehnică mixtă, vernisate ulterior. Au fost pregătite pentru a fi expuse, aplicate pe un carton tare (dimensiunile, la pass-partout 20 x 32 cm) cacherat cu material textil de culoare vişinie şi dotate cu anouri de alamă pentru a putea fi atârnate. Lucrările nu prezintă referiri la temă, datare, eventual iconar. Majoritatea sunt semnate “L. Constante” în partea din dreapta jos, imediat sub copie.”