x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special LIFTING USTURĂTOR PE FAŢĂ DE ŢARĂ CRIZATĂ / 37 de miliarde de lei din buget pentru Summit-ul Mondial al Procurorilor

LIFTING USTURĂTOR PE FAŢĂ DE ŢARĂ CRIZATĂ / 37 de miliarde de lei din buget pentru Summit-ul Mondial al Procurorilor

de Adriana Oprea-Popescu    |    11 Mar 2009   •   00:00
LIFTING USTURĂTOR PE FAŢĂ DE ŢARĂ CRIZATĂ / 37 de miliarde de lei din buget pentru Summit-ul Mondial al Procurorilor

Economia românească e ţeapănă pe masă şi nici ăla micu’, PIB-ul, nu se simte prea bine. Cu priveghiul în fundul curţii, noi întindem covorul roşu la poartă şi ne scărpinăm în brăcinar de 37 de miliarde de lei, ca s-o punem de-un Summit Mondial. Eveniment la care ne vor onora cu prezenţa procurori din Gambia, Oman, Samoa, Sao Tome şi Principe, Burundi, Suriname, Tanzania şi Nauru...



În perioada 23-25 martie 2009, la Bucureşti se va desfăşura cel de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor generali şi Procurorilor şefi. În plină criză ce ne sfâşie rărunchii şi buzunarele, România face un efort bugetar de 37 de miliarde de lei (vechi) pentru a primi vizita a 444 de musafiri străini. Procurori din 110 ţări ale lumii. Îi cazăm, îi plimbăm, le dăm să pape, le facem entertainment. Vreme de 3 zile.

CUM DE NE-A VENIT IDEEA?
Prin noiembrie 2005, pe vremea când Ministerul Justiţei era cârmuit de Monica Macovei, la Qatar se scriau file de poveste cu ocazia celui de-al doilea Summit Mondial al procurorilor generali. La eveniment participau, din partea României, Angela Nicolae – procuror şef al Secţiei de Cooperare internaţională, Integrare europeană, Informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului General, Robert Cazanciuc – procuror şef al Biroului pentru relaţii cu  presa, Marcel Sânpetru – (pe atunci) prim-adjunctul procurorului general şi, fireşte, Ilie Botoş – (tot pe atunci) procuror general al României.  

Lume selectă, peisaje frumoase, discuţii fructuoase. “Cu această ocazie”, ne anunţă astăzi oficial Parchetul General, “delegaţia României şi-a exprimat disponibilitatea de a organiza ediţia următoare a Summit-ului, propunere aprobată şi salutată de participanţi”. Nu ştim cum i-a venit ideea lui Botoş şi nici cine l-a mandatat să facă propunerea... Deşi am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu el, fostul procuror general al României nu a putut fi contactat, pentru a-şi motiva public gestul din toamna lui 2005...

În aprilie 2007, Comisia ONU pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală a adoptat la Viena rezoluţia nr. 16/5, privind organizarea la Bucureşti a celui de-al treilea Summit. În octombrie 2007, o delegaţie condusă de Laura Kovesi, procuror general al României, s-a întâlnit, la Qatar, cu membrii comitetului de organizare al celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor generali. Data fusese fixată pentru 2008, însă, ca urmare a negocierilor purtate de delegaţia română cu reprezentanţii comisiilor specializate din cadrul ONU la Viena, în iunie anul trecut, ea a fost decalată pentru perioada 23-25 martie 2009.

MUSAFIRI DIN ŢĂRI INSULARE
Primul summit de acest gen a avut loc în 2004, în Guatemala, fiind prezente delegaţii din 75 de ţări. În 2005, cel de-al doilea summit, din Qatar, a reunit pe parcursul celor trei zile de dezbateri 270 de participanţi din 98 de ţări. Pe principul “ba a mea-i mai mare” (n.r. – la suprafaţa ţării se face referire), la summit-ul găzduit de România participă 424 de invitaţi străini (din 110 ţări), 50 de participanţi din România, membri ai delegaţiei oficiale şi invitaţi, şi circa 20 de persoane însoţitoare ale delegaţilor din străinătate.

Reuniune selectă, invitaţi de soi... Vin şi invitaţi din Franţa, Germania, Elveţia sau Spania, ţări pe care nu trebuie să le cauţi pe google, dar şi mulţi procurori din Gambia şi Oman, Papua Noua Guinee, Guyana, Insulele Solomon, Bahrain, Barbados şi Bhutan, Samoa, Sao Tome şi Principe, Burundi şi Seychelles, Suriname, Tanzania şi Nauru. Vin pentru a face schimb de impresii pe tema “Procurorul General – pilon al sistemului contemporan de justiţie penală”...



Click pe imagine pentru mărire!


PE CE SE DUC BANII?
Pe bilete de avion... Conform anunţului de licitaţie publică făcut de Parchetul General pentru contractul de “servicii de organizare, cazare şi transport delegaţii Summit Mondial Procurori Generali”, “Autoritatea Contractantă (n.r. – Parchetul General) alocă o sumă maximală fixă de 30.000 euro” necesară decontării cheltuielilor de transport internaţional pentru 20 de participanţi la Summit.

Pe cazare... “Pentru doi membri ai fiecărei delegaţii naţionale, precum şi pentru reprezentanţii ONU şi invitaţii speciali se vor asigura trei nopţi de cazare (23-26.03.2009), în camere single, cu mic dejun inclus. Numărul estimat al participanţilor care vor beneficia de aceste servicii de cazare este de 350 persoane. Cazarea se va efectua în maximum trei hoteluri cu clasificare 5 stele, situate în zona centrală a Bucureştiului, pe o rază de maximum 1 km în jurul Palatului Regal. Participanţii vor fi cazaţi în camere single, cu micul dejun inclus în tariful camerei”.

Pe drumuri... “Transportul participanţilor de la Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» la hoteluri şi de la hoteluri la aeroport se va efectua cu autoturisme tip Sedan, din clasa lux, 4+1 locuri, dotate cu instalaţie de climatizare şi sistem audio, cu an de fabricaţie nu mai vechi de 2006, de culoare negru sau bleumarin. Autoturismele vor avea un aspect interior şi exterior îngrijit şi nu vor avea rulaj mai mare de 50.000 km.”

Nota de plată... E prevăzută în textul Hotărârii 1.276 din 8 octombrie 2008 privind unele măsuri referitoare la organizarea şi desfăşurarea la Bucureşti, în perioada 23-25 martie 2009, a celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor Generali: “în vederea organizării şi desfăşurării activităţii prevăzute la art.1 alin.(1), Ministerul Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, poate angaja cheltuieli în anul 2008, cu termene de plată în anul 2009, pentru achiziţii de bunuri şi servicii necesare în acest scop, în limita sumei de 3.700 mii lei”. La acea vreme, un milion de euro...

Conform normativului de cheltuieli, pentru masa oficială se alocă suma de 300 RON/persoană, pentru cocteil – 50 RON/persoană, pentru catering – 200 RON/persoană, pentru cheltuieli zilnice de masă (pentru participanţii străini, în situaţia în care se impune acest lucru) – 150 RON/persoană, pentru cadouri (album de prezentare a valorilor culturale şi artistice ale României) – 560 RON/persoană, pentru trataţii – 6,5 RON/persoană, pentru închiriere autoturisme demnitari – 370 RON/auto/zi, iar pentru închiriere autoturisme delegaţi – 300 RON/auto/zi.

CARE-I SFĂRĂIALA CU SUMMIT-UL?

Mai direct – ce ne iese nouă din afacerea asta? Ne explică Parchetul General, în documentele ce au însoţit anunţul licitaţiei... “Obiectivele generale urmărite de Autoritatea Contractantă (n.r. – adică, de Parchetul General) sunt: organizarea celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor Generali şi Procurorilor şefi în conformitate cu standardele internaţionale în domeniul organizării de conferinţe; crearea unui vector de imagine pozitivă a României prin calitatea măsurilor organizatorice; asigurarea unei participări numerice şi calitative superioare celorlalte ediţii”. Vedeţi că s-a respectat principiul “ba a mea-i mai mare”?

La Tribunalul Botoşani s-au luat măsuri anti-criză, menite să reducă cu 20% cheltuielile. Hotărârile judecătoreşti sunt scrise cu litere mai mici, apelurile telefonice sunt restricţionate la fiecare 3 minute, iar lifturile au fost blocate la parter. La nivel naţional, există un deficit de procurori, fapt evidenţiat şi la recenta prezentare a bilanţului Parchetului General. “În anul 2008, numărul dosarelor de soluţionat (1.193.614) a crescut cu 10,6% faţă de anul 2007 (...) Procurorii au soluţionat 492.474 dosare, dintre care 34.236 prin rechizitoriu”, se precizează în Raportul de activitate pe 2008. “În evidenţa parchetelor au rămas nesoluţionate, la sfârşitul anului 2008, un număr de 322.078 cauze cu autori necunoscuţi”...

Nu contează ce probleme avem, în buricul ţării se întind covoare roşii. Pentru onoraţii oaspeţi din Nauru, Tanzania, Papua Noua Guinee, Sao Tome şi Principe, ş.a.m.d.... Secvenţa pare decupată din filmul “Titanic”: vaporul se scufundă, şi-n sala de mese cântă viorile. Pentru situaţia de faţă şi pentru procurorii din ţările africane, completăm orchestra cu nişte tamburine... Ca să creăm un “vector de imagine pozitivă a României” că, la ce foame e în ţara asta, vectorul ne lipsea!

Nota redacţiei: Deşi am trimis Parchetului General, încă din data de 25 februarie a.c., un fax prin care solicitam să ni se comunice cine a câştigat licitaţia publică pentru contractul de “servicii de organizare, cazare şi transport delegaţii Summit Mondial Procurori Generali”, nu am primit nici acum vreun răspuns. Numele “prestatorilor” rămâne un mister, la fel de mare ca şi cel care învăluie identitatea furnizorului de “albume de prezentare a valorilor culturale şi artistice ale României”.  Cadouri pentru care se plătesc, din bugetul public, 2 miliarde şi jumătate de lei...

“Momente protocolare, evenimente de socializare”

În anunţul de licitaţie publică făcut de Parchetul General pentru contractul de “servicii de organizare, cazare şi transport delegaţii Summit Mondial Procurori Generali” se mai precizează şi că “prestatorul va propune programe cultural-turistice opţionale pentru participanţii la Summit, după cum urmează: a) pentru ziua de 23 martie, un program opţional, cu durata de 2 ore şi jumătate, în intervalul 15:00-17:30. Costurile pentru acest program vor fi suportate de Autoritatea Contractantă (n.r. – adică, Parchetul General). Numărul estimat de participanţii care vor opta pentru acest program este de 40, dar este pur orientativ (...). b) pentru ziua de 23 martie, un program cultural-turistic cu durată de maximum 7 ore, în Bucureşti şi împrejurimi, care să includă şi masa de prânz, cu întoar-cere la hoteluri cel târziu la ora 18:00. Costurile pentru acest program vor fi suportate de delegaţii care optează pentru el.”

350 RON Este suma alocată, conform normativului de cheltuieli, anexă a H1276, fiecărui invitat pentru masa oficială  şi pentru cocteil

350 RON Se alocă, de persoană, pentru catering şi pentru cheltuieli zilnice de masă (pentru participanţii străini, în situaţia în care se impune acest lucru)

566,5 RON Se alocă, de persoană, pentru cadouri (album de prezentare a valorilor culturale şi artistice ale României) şi pentru “trataţii”

370 RON Se alocă zilnic, pentru fiecare autoturism închiriat pentru transportul demnitarilor

300 RON
Se alocă zilnic, pentru fiecare autoturism închiriat pentru transportul delegaţiilor

×