Linsaj public de proportii

Intr-un mesaj adresat oamenilor de buna-credinta, Liviu Turcu, fost sef de serviciu in cadrul DIE/CIE, con-traataca cu argumente toate afir-matiile facute in ultimele zile la adresa sa.

Opinia publica din Romania asista in aceste zile la un linsaj public de proportii al persoanei mele. El este executat prin intermediul unei parti a mass-media aflate sub controlul unui puternic grup de interese politic si financiar. Un grup de natura oligarhica, profund deranjat ca "cineva" din afara sistemului isi permite sa expuna la nivel national si international malversatiuni ce au drept scop promovarea fara scrupule a propriilor interese in detrimentul intereselor majore ale tarii. In cazul de fata este vorba despre doua mari "crime": prima este aceea de a fi blocat definitiv nominalizarea la postul de comisar european un exponent al grupului, al carui rol era de a facilita accesul preferential la importante resurse economico-financiare din interiorul structurilor Uniunii Europene; a doua este aceea ca prin sustinerea publica a necesitatii reale de implementare a demersului FORMAL declarat de a se trece in sfarsit la "reforma morala a clasei politice" se provoaca de fapt un seism ce ar avea inevitabil drept consecinta dislocarea actualei configuratii pe tabla de sah a puterii. Restul nu este nimic altceva decat "zgomot de fond" menit sa distraga atentia opiniei publice de la aspectele enuntate. Si cu cat sonorul este dat mai tare, cu atat mai mare sansa de a ameti auditorul.

In atari conditii, pentru oamenii de buna-credinta ma simt obligat sa reamintesc cateva lucruri.

1. Liviu Turcu, prin interventiile sale publice din ultimii 17 ani, nu a facut si nu face jocul vreunui grup de interese fie el din interiorul sau exteriorul tarii. Venind din strainatate sunt imun la "gripa" scenaritelor in care absolut orice gest trebuie explicat prin asocierea sau disocierea de un grup de interese sau altul.

2. Decizia de a iesi din sfera analizelor academice in acest moment are la baza demersul politic asumat la nivelul actualilor guvernanti de a se trece fie si acum, in ceasul al 12-lea, la ceea ce au clamat a fi "procesul de reforma morala si de renovare a actualei clase politice". Un proces sanctionat sub aspectul legalitatii de decizia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii ca arhiva DSS sa fie transferata integral la CNSAS. Aceasta din urma este singura institutie abilitata de Parlament sa se pronunte cu prioritate asupra trecutului elitei politice si deci a celor care reprezinta simbolic Romania atat pe plan intern, cat si pe plan international. 3. Asa cum am declarat in mai multe randuri, nu am avut si nu am intentia de a ma substitui CNSAS la nivelul deciziilor finale pe care le va lua intr-un caz sau altul. Oferta mea este de a-i ajuta, data fiind competenta mea in domeniul muncii de informatii, astfel incat sa se evite capcanele la care aceasta institutie a fost supusa de-a lungul intregii existente. O sansa de a iesi definitiv din statutul de "tigru de hartie". Asa cum se stie, am incheiat deja o prima faza a consultarilor la CNSAS si am constatat ca exista cel putin din partea celor cu care am discutat interesul si disponibilitatea de a continua acest proces. Lista pe care am facut-o publica nu a reprezentat un scop in sine, ci doar un mijloc de a testa in ce masura demersul politic asumat voluntar la nivelul conducerii partidelor politice, al primului-ministru si al sefului statului roman este si transpus in realitate de institutiile abilitate. Cu alte cuvinte, in ce masura exista o concordanta intre vorbe si fapte.

4. Cum nu este pentru prima data cand joaca de-a democratia face obiectul unor farse dintre cele mai sinistre, momentul actual are o semnificatie de exceptie inclusiv la nivelul perceptiei cancelariilor si cercurilor politice occidentale. Romania va deveni membra a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007 intrand in "casa democratiilor europene". Daca "elita" clasei politice romanesti isi imagineaza ca jucand vodevilul "reformei morale si renovarii" pe vechea partitura practicata timp de 16 ani se insala amarnic. In aceste zile, si acest lucru se poate verifica relativ usor, in capitalele europene si mai ales la Bruxelles exista un viu interes in a urmari in ce masura declaratiile formale ale Bucurestiului sunt urmate de rezultate concrete. Despre asteptarile indelung inselate ale romanilor nici nu mai are rost sa amintesc.

5. Sub aspect "tehnic", compozitia listei ilustreaza o larga varietate a tipurilor de legaturi informative cu fostul Departament al Securitatii Statului. Mentionarea diferitelor acronime ale unitatilor militare are rolul de a preciza locurile unde s-au aflat si ar trebui sa se gaseasca in continuare informatii si documente care certifica aceste legaturi. Diversitatea locurilor ar trebui, in conditii de normalitate, sa permita CNSAS, sa obtina suficiente informatii pentru o evaluare corecta a cazurilor. Verdictul final nu se afla la Liviu Turcu, ci la CNSAS, caruia trebuie insa sa i se puna la dispozitie informatiile si documentele mentionate. Ca arhivele fostului DSS au suferit in ultimii 16 ani serioase alterari, "ajustari" si au facut obiectul a tot felul de tranzactii oneroase este o afirmatie pe care nimeni azi nu o mai contesta. Numitorul comun al acestor manipulari a fost asigurarea protectiei sub aspectul trecutului compromitator al unei parti insemnate a clasei si asa-zisei elite politice din Romania de azi. Ceea ce popular este cunoscut sub denumirea atat de plastica drept operatiunea "Nufarul". Nu ar trebui sa mire pe nimeni ca interventia mea publica a trezit reactii atat de violente nu numai din partea celor nominalizati DAR MAI ALES A GRUPURILOR DE INTERESE CARE AU INTELES IMPLICATIILE PENTRU ACTUALUL STATU-QUO DIN VIATA POLITICA ROMANEASCA. Nu sunt eu insa cel care a deschis cutia Pandorei, ci cei care, aliniindu-se ipocrit la un demers politic cat se poate de laudabil, s-au trezit in postura de a pierde controlul farsei montate atat de grandios.

6. In aceste conditii, singura tactica ramasa la dispozitia fortelor care se opun in realitate procesului de "reforma morala si de renovare a clasei politice" este DISTRUGEREA CREDIBILITATII PRIN ATACURI MURDARE LA ADRESA PERSOANEI MELE. O metoda diversionista care mizeaza mai mult sau mai putin pe reflexele implantate de fostul regim comunist. Ceea ce uita insa diversionistii mentionati este faptul ca romanii de azi (sau cel putin o mare parte a lor) nu mai gandesc si evalueaza situatiile la care sunt martori in cadrul modelului de gandire inoculat de regimul comunist inainte de decembrie 1989. Si nu numai atat. Metoda atacului la persoana este invalidata in logica formala cand este folosita drept premisa pentru sustinerea unei asa-zise concluzii corecte. Cu alte cuvinte, nu poti sa folosesti drept argument credibil intr-un conflict de idei, cum este cel in cazul de fata, premise de tipul "Ionel nu are dreptate, pentru ca are ochii caprui". Avalansa de calificari super-negative plasate in ultimele zile prin intermediul unei parti a mass-media si a unor mercenari de serviciu reflecta pur si simplu acest fals mod de a rationa, dar si gravitatea loviturii primite de grupul de interese amintit.

7. In furia oarba si graba de a nu lasa opiniei publice timpul de a reflecta independent cu privire la cauzele si efectele interventiei mele publice, denigratorii mei s-au incurcat in propriile afirmatii, in final, de fapt fiind in postura de a se discredita pe ei insisi. Iata cateva exemple cu titlu ilustrativ:
Sunt acuzat ca as fi "tradator". Acuzatie total nefondata, intrucat atunci cand am decis sa raman in Occident am actionat PUBLIC, INCLUSIV LA NIVELUL CERCURILOR POLITICE OCCIDENTALE, pentru a grabi sfarsitul unui regim politic dictatorial, detestat nu numai de romani, dar si de opinia publica internationala. Un lucru care este probat si dincolo de simple afirmatii. Asta in conditiile in care Nicolae Ceausescu decisese sa reziste schimbarilor politice din zona si sa asigure supravietuirea regimului sau exact dupa modelul Coreii de Nord de azi (folosind vectorul armelor chimice si cel nuclear). Este o realitate si nu o fictiune. Pentru cei inclinati sa se lase inselati de sintagma identitatii intereselor regimului politic cu cele ale statului roman mai am o noutate, ignorata nu tocmai intamplator de denigratorii mei: la mijlocul anilor ’80, ofiterii Serviciului de Informatii Externe au fost pusi sa semneze un nou angajament de juramant si loialitate nu fata de statul roman, ci direct fata de Nicolae Ceausescu. Acest nou juramant anula de jure pe cel traditional. In aceste conditii, sub aspect legal, gestul meu de a "ma lua la tranta", cum se spune, cu regimul dictatorial este cat se poate de moral in raport cu interesele fundamentale ale statului roman si deci ale Romaniei. Acesta a fost si unul dintre argumentele fundamentale ce au stat la baza recursului Procurorului General si a deciziei Tribunalului Suprem ce a dispus reabilitarea mea completa in luna octombrie 1990. Sunt, deci, din acest punct de vedere, un cetatean cu drepturi depline ca oricare altul in Romania de azi. Cine afirma, precum denigratorii mei de serviciu din aceste zile, ca as fi culpabil intra in conflict direct cu decizia luata la nivelul suprem al justitiei romane. In plus, atribuindu-mi insidios calificativele de tradator si "fost securist", cei in cauza se posteaza in mod automat drept aparatori si sustinatori ai fostului regim comunist, in frunte cu mult blamatul Nicolae Ceausescu. Nu poti sa incriminezi un om care a luptat cu fostul regim dictatorial si in acelasi timp sa pretinzi ca esti un infocat sustinator al valorilor democratice de tip occidental. Grava eroare de calcul din partea acuzatorilor mei care, prin afirmatiile facute, se deconspira singuri si nesiliti de nimeni ca oameni ce sustin de fapt si azi fostul regim comunist. Cat priveste sensul vadit peiorativ al conotatiei vehiculate de "fost securist" se impune clarificarea urmatorului aspect: daca eu, in calitate de ofiter de informatii externe, facand ceea ce am precizat mai sus, merit acest calificativ, ramane de clarificat de ce colegii mei din cadrul fostului CIE care au fost in decembrie 1989 in "alarma de lupta" pentru apararea regimului si au ramas apoi in corpore in structurile "noului" SIE au trecut instantaneu pe grila valorilor morale ale denigratorilor mei din categoria blamata de "fosti securisti" in cea de "ofiteri patrioti". Absolut acelasi rationament se aplica si celor care in calitate de fosti colaboratori ai Securitatii si de ofiteri acoperiti au fost infiltrati pentru a face cariere politice spectaculoase si au devenit "stalpi de nadejde" ai vietii politice de azi. Iar cand vine un om din afara sistemului si a jocurilor oculte precum Liviu Turcu sa le tulbure linistea invocand o initiativa politica publica precum cea de a "reforma moral clasa politica", nu mai trebuie sa mai mire pe nimeni ceea ce a urmat. Cat priveste motivatia de a pleca in Occident pentru a contribui cat de cat la zdruncinarea regimului ceausist, ea a fost, oricat de prostesc apare azi, una pur idealista (azi un cuvant de-a dreptul straniu in lumea politica romaneasca). Situatia imi aminteste insa de un episod dramatic in istoria tarii si anume din timpul celui de-al doilea razboi mondial. In plina alianta oficiala proaxa, nu mai putin de doi fosti ministri ai Apararii, trei fosti sefi de servicii de informatii, un numar de generali activi sau in rezerva si cativa sefi ai unor importante structuri ale aparatului de stat au fost documentati de Serviciul Special de Informatii ca desfasurand activitati oficial calificate ca "tradatoare" si "antistatale", mai exact urmarindu-se subminarea regimului dictatorial al generalului Antonescu. Gestul a fost calificat insa ulterior din perspectiva abordarii istorice ca un act moral justificat in care interesele statului roman au fost puse pe un plan superior realitatii politice imediate. Continui sa cred, ca in pofida a ceea ce a urmat, ca toate gesturile si actiunile anti-ceausiste ce au culminat cu evenimentele din decembrie 1989 intra cu siguranta in aceasta categorie a circumstantelor de exceptie istorica ce nu pot fi judecate cu unitatile de masura ale regimului mostenit. O ultima explicatie ce poate ajuta fie si pe cei care nu sunt familiarizati cu metodologia de lucru a fostului DSS, sa inteleaga substanta afirmatiilor mele in ceea ce ii priveste pe cei inclusi pe mult hulita lista. Este de notorietate faptul ca in fostul regim dictatorial DSS reprezenta un instrument de control absolut al loialitatii politice mai ales la nivelul aparatului institutional si al persoanelor care intr-o forma sau alta intrau in contact cu cetatenii straini sau efectuau deplasari in strainatate. In analiza publicata pe tema colaborationismului am aratat ca la acest nivel colaborationismul atingea proportii halucinante, procentul tinzand spre 100%. In aceste conditii, prin raportarea la experienta nemijlocita a fiecarui cetatean la timpurile respective ca si a cadrului legislativ draconic privind deplasarile si contactele cu strainii sunt POSIBILE SI CREDIBILE afirmatiile de necolaborationism ale unor personaje precum celor aflate pe lista in conditiile in care:

au fost functionari internationali timp de 7-8 ani in tari occidentale;

au efectuat studii si specializari indelungate in tarile occidentale;

au fost diplomati in cadrul ambasadelor Romaniei in tarile occidentale;

au participat la tratative si tranzactii politice, economice, financiare, tehnice cu firme si reprezentante occidentale;

au participat curent in tara la manifestari si contacte cu importanti politicieni, membri ai think-tank-rilor sau altor organizatii si institutii occidentale, toate organizate sub egida si controlul informativ operativ al directiilor din cadrul DSS;

au fost recrutati si plasati in institutiile civile ca "ofiteri acoperiti" sau "ofiteri deplin conspirati".

Evident ca nu. In caz contrar, cei in cauza vor trebui sa reconsidere statutul fostului DSS trecandu-l in categoria institutiilor "disidente" ale regimului ceausist. Tertium non datur.

Acesta trebuie sa fie punctul de pornire, repet, punctul de pornire a CNSAS in procesul activ si nu pasiv de evaluare a trecutului celor pe care ii verifica. Invocatiile penibile, avandu-se in vedere circumstantele descrise, amintesc de reactia Elenei Ceausescu, care in timpul procesului de pomina gesticula pentru a respinge acuzatiile strigand "dovada, unde e dovada". Si eu sunt de acord ca un verdict corect trebuie fundamentat pe cat posibil pe o baza documentara. Ceea ce le-a scapat insa din vedere autorilor ce au barbierit, tuns si frezat preferential arhivele DSS este faptul ca insasi metodologia de munca, ordinele si instructiunile in vigoare ce reglementau activitatea unitatilor din cadrul DSS, ca si legislatia ce servea drept cadru de referinta pentru "legalitatea" activitatilor acestei institutii sunt parte integranta si inatacabila la mult invocatul capitol al dovezilor ce trebuie luate in consideratie. Cei care au crezut ca distrugand documentele incriminatoare ale unuia sau altuia rezolva definitiv problema trecutului colaborationist evident se insala amarnic. La fel ca si cei care au decis sa "ingroape" CNSAS cu vagoane de dosare, care azi nu pot avea decat o relevanta in planul studiilor istorice si nu al misiunii politice formal-ipocrite incredintate.

Vocile competente in munca de informatii ca si ale celor care ma cunosc personal si nu au pus nici o clipa la indoiala integritatea mea morala au fost repede coplesite de corul superzgomotos orchestrat de cei care continua sa-si aroge nejustificat dreptul de a confunda interesele proprii cu cele ale statului roman. Amploarea "scandalului" declansat de gafa politica a unei nominalizari total neadecvate la postul de comisar european, ca si a celui legat de "lista" care mi-a adus privilegiul de a face obiectul unei furibunde campanii denigratoare cu iz pestilential are insa si o parte buna: a trezit deopotriva atentia opiniei publice atat in Romania, cat si in strainatate. Un adevarat test final pentru credibilitatea si imaginea tarii in momentul in care ne aflam in anticamera Uniunii Europene.