Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Panait Istrati a fost copilul unei ţărănci românce, Joiţa, şi al unui contrabandist grec, Ghergios Valsamis. S-a născut la Brăila, în august 1884, şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Mistuit de la vârste fragede de dorul de ducă, spintecat de o puternică dorinţă de a cunoaşte, de a-şi trăi viaţa până la ultimele consecinţe, la 12 ani îşi părăseşte mama, pe care, altminteri, a iubit-o enorm.
Parcursul existenţei lui Panait Istrati a fost o aventură extraordinară. A înfruntat umilinţa, mizeria şi pribegia. A fost, între altele, hamal în port, căldărar, zidar, servitor, purtător de reclame, fotograf. A fost ars de pribegie şi de soare, fără adăpost pe geruri câineşti, a fost bolnav, a fost flămând, a jucat barbut cu singurătatea şi cu moartea. Dar nu a renunţat, nu a abandonat lupta corp la corp cu o viaţă ieşită din comun. L-a reanimat întotdeauna o voluptate a trăirii, o vibraţie puternică de dincolo de lume.
În timp ce, preadolescent fiind, muncea la stăpân, băiat de prăvălie, ”nouăspre¬zece ceasuri de goană zilnică”, în cele câteva ore rămase libere citea cu pa¬timă. Lectura, ca alternativă salvatoa¬re, i-a fost, după cum a mărturisit, ”iz¬vorul tuturor bucuriilor şi al surprizelor unei vieţi de copil chinuit”.
A fost o hai¬mana autodidactă care a tânjit după dreptate, adevăr şi prietenie. Aşezat prin naştere între cei marginali, declasaţi şi umili, participarea sa în 1905 la o manifestaţie de solidaritate cu revoluţia rusă este justificată. Călătoreşte apoi în Grecia şi în Egipt, ajunge la destinaţii de legendă: Pireu, Marsilia, Port Said şi Damasc. Susţine, până la un moment dat, mişcarea socialistă. S-a alăturat mişcării de stânga din epocă, a fost vicepreşedinte al asociaţiei franceze "Les Amis de l'URSS", l-a însoţit pe Nikos Kazantzakis (care va aminti de Istrati în romanul "Zorba Grecul") pe meleagurile Greciei, unde a ţinut un discurs procomunist. Când ajunge în URSS, în 1927, Panait Istrati era deja un autor cunoscut şi preţuit. Însă, după ce a cunoscut pe viu realităţile din Moscova, Leningrad, Crimeea, Ucraina, Moldova etc., rămâne profund deziluzionat şi se rupe brusc de credinţele sale socialiste.
Panait Istrati, în faţa realităţilor concrete, ajunge să numească bolşevismul ”fascism roşu”. Acest strigăt dureros de revoltă este închis între copertele pe care scrie ”Spovedanie pentru învinşi”. După 1945 volumul a fost interzis. ”Învinşi sunt toţi oamenii care se află, către sfârşitul vieţii, în dezacord sentimental cu cei mai buni semeni al lor”, scrie Panait Istrati. Autorul s-a considerat întreaga viaţă un vagabond.
Cel care avea să ajungă scriitor recunoscut în Franţa a învăţat limba franceză singur, după dicţionar. Ajunge la Paris şi apoi la Nisa, unde se afla când a scris o scrisoare disperată: ”Astăzi începe anul 1921, dar pentru alţii. Pentru mine este începutul sfârşitului. Este oare nevoie să te explici atunci când te hotărăşti să părăseşti lumea asta?”. A încercat să se sinucidă, nu a reuşit, iar această scrisoare a ajuns într-un târziu la Romain Rolland, căruia îi era adresată. Marele scriitor francez îl încurajează şi îl ajută să pu¬bli¬ce. După câteva volume ap㬬rute, Panait Istrati ajunge să fie consi¬de¬rat în România scriitor francez, iar în Franţ¬a, scriitor român. Romain Rolland l-a numit un ”Gorki balcanic”.
Între scrierile lui Panait Istrati au rămas memorabile şi de mare impact ”Chira Chiralina”, ”Ciulinii Bărăganului”, ”Codin”, povestiri scrise cu forţa unor obsesii.
Temele şi personajele sale exo¬ti¬ce, mirobolante, lumile stranii şi fascinan¬te înfăţişate cu mână sigură de maestru în romanul autobiografic ”Viaţa lui Adrian Zografi” cuceresc publicul francez. Panait Istrati, un rătăcitor, un hoinar plecat de lângă Dunăre, din portul Brăila, a reuşit să fie o conştiinţă europeană de primă mărime.
S-a lăsat trăit şi cutremurat de viaţa pe care a transformat-o magistral în li¬teratură. Nu poate fi învins un autor a cărui operă surclasează lejer prestaţia celor care s-au grăbit să-l denigreze. Ci doar un vagabond de geniu, care a înţeles lumea ca nimeni altul.
