x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Lotul cărnii - Lotul morţii

Lotul cărnii - Lotul morţii

de Toma Roman Jr    |    20 Iun 2009   •   00:00
Lotul cărnii - Lotul morţii
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

În anul 1982, în România începea să se resimtă acut lipsa de alimente, lui Ceauşescu îi intrase în cap să lichideze datoria externă şi trimitea cea mai mare parte a producţiei la export. Populaţia deja cârtea, erau mari nemulţumiri.



Cu câţiva ani înainte, procesul lui Gheorghe Ştefănescu, zis "Bachus", condamnat la moarte şi executat, fiindcă strânsese o mare avere falsificând şi dând pe sub mână vinuri, captase atenţia românilor. Cuiva din forurile superioare de partid, în combinaţie cu şefii Miliţiei şi ai Securităţii, i-a trecut prin cap să dea o lovitură de imagine, un mare proces în care să fie implicaţi mai mulţi comercianţi cu carne. Trebuia să se spună că "d-aia e lipsă, fiindcă fură ăştia". Cei implicaţi nu erau nişte fecioare imaculate, dar ce au păţit dovedeşte că România de atunci era o lume guvernată de abuz şi de teroare. Am stat de vorbă cu Gheorghe Comăneci, unul dintre cei condamnaţi la moarte în procesul care a urmat.

Jurnalul Naţional: Cum aţi ajuns în vestitul "lot al cărnii"?

Gheorghe Comăneci: Eu încă de tânăr am dovedit o aplecare spre negustorie. Mai întâi, în Moldova mea natală am fost mandatar. Acolo îmi mergea bine, până când a venit un ordin să fie terminaţi mandatarii. Mi-au făcut controale peste controale, nu au găsit nimic în neregulă. Până la urmă, după o percheziţie acasă, mi-au umflat suma de 70.000 de lei, mare pe atunci, pe motiv că nu o pot justifica, pe Legea 8, a ilicitului. Era în 1968. M-am decis să plec la Bucureşti şi să încerc să mă bag chiar în sistemul de stat, unde eram mai protejat. Am reuşit să intru mai întâi la Cooperaţie, apoi la Gospodăria de Partid, unde am fost şef peste mai multe unităţi, cum ar fi restaurantul "Pacea trainică" din Snagov, vila IREB (Întreprinderea de reţele electrice Bucureşti). Eram apreciat de directorul Cuculea, fiindcă făceam profit.
La "Pacea trainică", care era pe circuit închis pentru membrii CC, erau pierderi mari. Eu am avut ideea ca în timpul săptămânii, când nu prea veneau greii partidului, să las acces liber. Era plin, veneau oameni din Bucureşti doar să vadă cum petrec baştanii.
L-am adus în profit. Când mi s-au născut copiii, era greu, îi dădusem la şcoală în Bucureşti.
M-am mutat la loc în Cooperaţie, la Hanul Prahova, vestit în epocă, aflat lângă Casa Scânteii. Acolo era şi nea Costică Bărbieru, unul dintre oamenii de la care învăţasem multe încă din anii '70, de la el am preluat gestiunea, chiar dacă era o gaură, am pus eu bani din buzunar şi l-am menţinut lângă mine. Cât fusese singur făcuse faţă cu greu, era epuizat. Am ridicat hanul, vara aveam şi 30 de ospătari, era ca la mare.
Era invidie între noi, mă turnau unii invidioşi, am avut zeci de controale inopinate, mai că nu îmi cântăreau carnea din sarmale şi burta din ciorbă. Nu m-au găsit cu nimic. Nu-mi plăcea hărţuiala asta, aşa că am preluat cu un coleg, nea Costică Papuc, laboratorul de preparate din carne al cooperaţiei. Nea Costică s-a îmbolnăvit şi m-a lăsat singur. La carmangerie mai fusesem şi înainte de Gospodăria de Partid, mă lăudase atunci chiar Virgil Trofin, secretar al CC al PCR. Credeam că ştiu cum merge treaba. Nu a fost însă o mutare inspirată, începuse criza, aproape că nu ne mai onoram comenzile. Eu aveam ceva relaţii la fabrica de mezeluri din Popeşti-Leordeni, la Chitila, cu ceva atenţii puteai fi servit preferenţial. Şi aici veneau controale peste controale. La un moment dat, a apărut o comisie de la CC al PCR, era groasă treaba. Au controlat tot, nu au găsit decât 14 kile de porc în plus, guşă tăiată mai mult cu unele căpăţâni.

Cum v-au umflat?

La începutul lui 1982 eu avusesem un accident de maşină, şi acum am probleme cu piciorul. Fusesem o vreme în convalescenţă. La sfârşitul verii, brusc, au început controale foarte agresive la toate unităţile care se ocupau cu prelucrarea cărnii. Mai întâi l-au arestat pe nea Costică Papuc, iar în octombrie şi pe mine. M-au arestat pur şi simplu şi m-au dus la Rahova. Dacă mai întâi ne acuzau pe mine şi pe unii din personal că am mai luat un kil, două, pentru acasă, în puţin timp am fost acuzat că am delapidat nu mai puţin de 14 milioane de lei, sumă astronomică.
Nu ştiu cum au ajuns la ea. Au început să mă bată cumplit, ca să recunosc. Fiindcă aveam problema cu piciorul, îmi dădeau doar la cap. Din lotul meu, de 22 de persoane, în arest preventiv până în 1984, au murit trei oameni. Au murit în anchetă Tănăsescu Dionisie, şef de unitate la Buftea, Paraschiv Constatin, de la un han din Căciulaţi, şi încă unul, mă mai lasă memoria de la bătăi. Eu ajungeam "mort" dus pe braţe, în celulă.

BĂTAIE


Cine vă bătea? Anchetatorul?

Nu, procedura era aşa. La anchetă te puneau să dai declaraţii după dictare, în care să recunoşti cele mai mari crime. Dacă nu voiai, te duceau într-o cameră unde săreau unii pe tine. Am aflat că era vorba despre borfaşi, care făceau asta ca să aibă drept la pachet, vorbitor şi reduceri de pedeapsă pentru "bună purtare".

Ce ofiţeri de Miliţie v-au anchetat direct?

Pe mine doi, Cocean Aurel şi Matei Constantin. Ancheta avea printre conducători pe colonelul Baciu Ion, Tudor Stănică şi Costică Voicu, ajuns important după 1989. Voicu beneficiase înainte de anumite avantaje de la mine... Mă aduceau în cameră şi zăceam fără cunoştinţă cu orele. Din când în când, îmi zicea colegul de celulă, venea felcerul Iosef Damian, poreclit "dr Mengele", să îmi ia pulsul. Până la urmă am semnat ce au vrut ei. Tot mă mai băteau însă. Scos la anchetă, eram aşa de disperat, că i-am spus lui Matei că prefer să mă bat singur. Am luat un taburet şi mi l-am crăpat în cap. Asta cred că l-a impresionat. Fiindcă a plecat şi când s-a întors a spus că marele Tudor Stănică a dat ordin să nu mai fiu bătut. Cercetarea asta a durat din octombrie 1982 până în ianuarie 1984, când a fost procesul. Am stat izolat la Rahova, nu am avut drept la pachet şi soţia nu a ştiut nimic de mine. Ancheta a fost aşa de dură, fiindcă aveau ordin să ne încadreze la subminarea economiei naţionale, pentru care se dădea glonţ.

CONDAMNARE

Cum a fost procesul?

Ne-au dus la Tribunalul Militar. Judecător era vestitul colonel Valeriu Sitaru, care a dat de-a lungul carierei 24 de condamnări la moarte, majoritatea executate. El era folosit în toate cazurile comandate de partid sau Securitate, făcea echipă cu un procuror, Ştefănescu. El l-a condamnat şi pe generalul Iancu, cu care ai făcut matale interviu. Acolo, la tribunal, am cerut noi expertize, am spus să depună mărturie şi cineva din conducerea cooperaţiei. A venit jurista cooperaţiei şi a zis că nu am produs prejudicii conform cu ce ştiu ei, ba chiar am redus pierderile de materiale perisabile. Nu a contat nimic, judecătorul a repezit-o pe juristă. Am fost condamnaţi la moarte, cred, vreo patru, printre care eu şi Papuc. Ne-au pus lanţuri şi ne-au dus iar la Rahova. În dubă credeam că mergem direct la poligon, drumul ni se părea mai lung. Nu-s ghicitoare, dar am avut un fel de presimţire. Le-am spus colegilor că o să ne comute pedeapsa şi în 1990 o să fim liberi. Se uitau la mine ca la un nebun. În noiembrie 1984, după opt luni de spaimă, de ziua republicii, Ceauşescu ne-a comutat pedeapsa în 25 de ani de puşcărie.

Prin ce puşcării aţi trecut?

În 1985 m-au mutat de la Rahova la Colibaşi. De acolo am plecat la Aiud, într-o aripă cu deţinuţi politici. Am stat cu generalul Iancu, Scaleţchi, Radu Filipescu, Dumitru Iuga. Eram izolaţi, nu ne scoteau nici la plimbare. În 1989 aveam grave probleme medicale, am făcut greva foamei, cerând să fiu tratat într-un spital civil.
M-au dus la Jilava să-mi facă analize. A apărut un doctor să mă consulte. Mi-a zis că el e civil şi m-a rugat să renunţ la greva foamei, fiindcă se vor schimba multe în curând. Nu ştiu cine era şi ce ştia. Eram foarte slăbit, am renunţat la refuzul de hrană cu condiţia să mi se dea un regim de distrofic şi să fiu trimis cu primul transport înapoi la Aiud. Mi-au aprobat. La ceva timp m-au pus iar pe cursă. Eram închis într-un spaţiu ca un veceu chiar lângă miliţienii care ne păzeau. Ăia ascultau la maximum Europa Liberă, am crezut că e un fel de testare pentru mine.

Unde v-a prins 22 decembrie 1989?

Când am ajuns la Aiud, am găsit atmosfera schimbată. Difuzoarele care preamăreau realizările lui Ceauşescu erau moarte. Deţinuţii nu mai fuseseră scoşi la televizor să vadă emisiuni patriotice. La 22 decembrie a venit locotenet-colonelul Gheorghe Lazăr, c.i.-stul penitenciarului, care ne-a întrebat mieros dacă avem haine civile la cambuză. Credeam că ne mută sau, unii mai alarmişti, că ne împuşcă. Era ciudat, gardienii se purtau amabil, brusc. A venit iar Lazăr, care a spus că a primit ordin de la generalul Guşă să ne pună în libertate pe cei de pe secţia politicilor. Habar n-aveam cine e ăla. Abia pe la 10:00 seara am aflat ce se întâmplă, ne-au lăsat să ne uităm la televizor. Pe hol erau unii din băieţii cărora le spusesem că în 1990 o să fim afară. M-au pupat. După astea au început tiruri de armă, se auzeau groaznic. După o tentativă eşuată, în dimineaţa următoare am plecat la Alba-Iulia, unde am fost duşi la sediul Securităţii. Ni s-a spus că luăm trenul spre Bucureşti, să stăm grupaţi şi să mergem la televiziune.

Post scriptum: Căi încurcate
La câţiva ani, procurorul general Vasile Manea Drăgulin a făcut recurs în anulare. S-a constatat în 1994 că încadrarea de subminare a economiei naţionale a fost eronată, iar potenţialele delapidări au fost prescrise. De atunci, dl Comăneci încearcă să îşi facă dreptate. A început mai multe acţiuni în justiţie, pentru recuperarea bunurilor confiscate de miliţieni şi acordarea de daune morale pentru suferinţele de care a avut parte. În anul 2007, "a câştigat" 5.000 de euro ca daune morale, de parcă asta ar compensa zeci de bătăi groaznice, foamete şi şapte ani de claustrare.
E decis să continue acţiunile în justiţie, fiind gata să ajungă şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

×
Subiecte în articol: special m-au fiindcă