x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lumea interlopa fura pentru firmele prefectului

0
09 Mar 2004 - 00:00

Afacerile controlate de prefectul de Satu-Mare, Gheorghe Ciocan (foto), beneficiaza de sprijinul mafiei locale. Un politist destituit pentru ca a anchetat niste hoti care furasera in beneficiul demnitarului dezvaluie caracatita intereselor ce leaga lumea interlopa satmareana de cercurile politice si de afaceri.

Politist eliminat de sistemul corupt Un politist din Satu-Mare a fost dat afara pentru ca, investigand un caz de furt, ar fi ajuns la mai-marii judetului. Alti doi politisti care au deranjat anumite "aranjamente" si-au pus capat zilelor, ca urmare a amenitarilor si presiunilor la care au fost supusi.

EUGEN CIUFU EDUARD PASCU

Dictonul de lucru al "gulerelor albe" din judetul Satu-Mare pare a fi: "Cine nu-i cu noi e impotriva noastra". Afacerea prezentata in cele ce urmeaza reprezinta o mica rotita din cadrul "autoguvernarii" din Satu-Mare.

Totul a plecat de la doua vagoane-container (transport piatra), furate din Depoul Satu-Mare. Politistul care a investigat furtul acestor containere, Matei Margarit, a descoperit ca firele cazului sau duceau la una dintre firmele prefectului. Dupa numeroase presiuni impotriva sa, in cele din urma a fost expulzat din randurile Politiei. Cei care au luat aceasta decizie s-au grabit. Nu au mai asteptat sa gaseasca si un motiv, invocand doar activitatea "nesatisfacatoare" a politistului. Au gresit. Modul in care s-a actionat i-a descoperit in fata legii. De altfel, chiar in momentul de fata acestia sunt chemati in instanta pentru a da socoteala pentru fapta lor. De asemenea, Inspectortul General de Politie (IGP) a hotarat desfacerea contractului de munca al politistului, la propunerea IJP Satu-Mare, fara a face o minima verificare. Daca ar fi facut-o ar fi aflat ca agentul principal Matei Margarit este licentiat in Drept, la Academia de Politie "Ioan Cuza" din Bucuresti si masterand in Drept Comunitar si Administrare a Justitiei Antidrog, la Universitatea din Arad.

Dosar cu sefi

"La 30 ianuarie 2004, conducerea IJP Satu-Mare mi-a transmis, verbal, faptul ca mi s-a respins contestatia, mentinandu-se calificativul "nesatisfacator". Astfel am fost inlaturat din Politie", isi incepe povestea fostul politist Matei Margarit. Dar sa vedem cum s-a ajuns aici. "In luna martie a anului 2000, o ceferista a venit la mine si mi-a spus ca a observat pe doua autotrailere containere de transport piatra. Mirata, a cautat seria acestora. Spre stupoarea ei, a observat ca cele doua containere fac parte din gestiunea ei. Atunci a venit la mine si mi-a spus", ne-a declarat fostul politist. Ceferista si-a notat numerele celor doua autotrailere: SM.23.BIA si SM.06.MAG. Verificand aceste masini in baza de date a Politiei Rutiere, subofiterul a aflat ca acestea apartin societatilor comerciale, respectiv SC BIATRANS SRL si SC MAGNOLIA SA, ambele din judetul Satu-Mare. "Interogandu-l pe soferul de pe vehiculul cu numarul SM-23-BIA, Gavril Sorian, acesta mi-a declarat ca acele doua containere nu-i apartin si ca el face doar transportul de la Satu-Mare la Carei, la solicitarea lui Mare Petre (seful 0962 Satu-Mare, fosta "doi si-un sfert" - n.r.). Din acest moment, fiindca nu mai era de competenta mea, am facut raport si mi-am instiintat sefii ierarhici. Am predat dosarul si mi-am vazut in continuare de treburile mele", spune Matei. Nu stim cat este de adevarata legatura dintre acest Sorian si colonelul Mare, dar cert este ca individul se lauda la toata lumea ca lucreaza pentru ofiterul respectiv. In fine, poate ca daca totul s-ar fi oprit aici, fostul politist ar fi ramas si astazi activ. Insa...

Presiunile

"Un politist cu grad mare a smanglit doua vagoane-container." Este titlul unui articol aparut in presa locala, in urma caruia s-a declansat o adevarata furtuna intr-un pahar cu apa. La fata locului s-a deplasat o echipa de control de la Inspectoratul de Politie Transporturi-Cluj. "Ancheta" s-a soldat cu... transferarea agentului principal Matei Margarit la Politia TF Satu-Mare, de la Carei, orasul sau de resedinta, unde avea functia de adjunct al sefului de post TF. Dar asta nu a fost totul. Fostul politist povesteste cronologic presiunile la care a fost supus. "Dupa ce am fost mutat in mod abuziv "in interes de serviciu, fara indemnizatie de mutare ", tot in mod abuziv, nu mi s-au acordat sporurile de noapte si de antena, sporuri la care aveam dreptul ca si ceilalti colegi. Mi s-au instrumentat, de asemenea in mod tendentios, dosare penale, fiind acuzat pe nedrept de catre sefii mei, de comiterea a peste 22 de fapte penale grave. Cercetarile efectuate de Parchetele Militare Oradea si Bucuresti au stabilit ca din probele administrate in cauza rezulta ca in sarcina mea nu se poate retine savarsirea vreunei fapte penale", declaraMatei, sustinandu-si afirmatiile cu probe. Mai trebuie mentionat ca acesta sustine ca a sesizat Corpul de Control al MAI, care "prin comisarul-sef Seria mi-a transmis ca nu poate veni la Satu-Mare, multumindu-se doar sa ceara doar dosarul meu de la Resurse Umane", sustine fostul politist.

"Nesatisfacator"

Fostul politist spune ca, vazand ca inscenarile pe care i le-au facut nu ajung la nici un rezultat, sefii sai au decis excluderea sa din randul Politiei, folosindu-se de noua Lege a Politei, care permite excluderea din randurile sale a cadrelor a caror activitate este catalogata ca fiind "nesatisfacatoare". Este un calificativ care se poate acorda cu usurinta celor care deranjeaza intr-o forma sau alta. De altfel, chiar si reprezentantii IJP Satu-Mare au apreciat public ca "Matei Margarit este o victima a noului statut al politistului". Din raportul de activitate pe anul 2003, inaintat de Matei, in data de 27 ianuarie a.c., reies urmatoarele: patru constatari infractiuni, patru infractori prinsi si predati, 800 de trenuri patrulate, 6.000 de persoane legitimate, 2.000 de persoane verificate in evidentele MAI, 1.500 de bagaje controlate, sase persoane cu dispunere de trimitere in judecata, 30 de controale verificate in obiectivele SNCFR, 500 de patrulari pedestre, 300 de pande efectuate, 20 de actiuni organizate si 200 de prezente active in statiile CF si la trenuri. Cu toate acestea, fostul politist sustine ca o parte dintre activitatile trecute in raport nu au fost "cuprinse in nici o statistica lunara ori trimestriala", in acelasi raport cerand "analizarea amanuntita a registrelor de situatie operativa si a statisticilor intocmite in vederea estimarii si evidentierii cu obiectivitate a intregii activitati profesionale ". Reamintim ca fostul politist are studii superioare, dar ca, sustine el, i s-a spus: "Poti sa faci si trei facultati, ca tot subofiter ramai". De altfel, el chiar a fost sanctionat cu amanarea avansarii in grad pe o perioada de doi ani, pe motiv ca nu ar fi patrulat un tren. Sanctiunea a fost aplicata la 300 de zile de la presupusa abatere, desi ea ar fi trebuit aplicata in maximum 30 de zile, sustine subofiterul. De asemenea, Matei mai acuza ca sanctiunea ar fi fost aplicata in baza unei note telefonice si nicidecum in baza unui ordin. In fine, aparent se poate spune ca este vorba despre un conflict de munca. Insa, revenind la cazul cercetat de politist, in urma caruia acesta a devenit tinta presiunilor mai sus amintite, reiese ca motivul pentru care a fost exclus din politie poate fi cu totul altul.

De la dosar lipseste dispozitia de incetare a raporturilor de munca

In data de 4 martie a.c., la Tribunalul Satu-Mare au fost pe rol actiunile introduse de Matei Margarit impotriva IJP Satu-Mare. Subofiterul a solicitat instantei sa se pronunte cu privire la legalitatea dispozitiei de mutare de la Politia TF Carei la Satu-Mare, sa fie repus in starea anterioara dispozitiei. Instanta a aratat ca la dosar nu se afla dispozitia de incetare a raporturilor de munca, iar Matei a spus ca nici el nu este in posesia acestei dispozitii. Precizand ca dispozitia are caracter secret, jurista IJP Satu-Mare se obliga sa o prezinte instantei in camera de consiliu. De asemenea, Matei a subliniat ca nu i-au fost acordate 15 zile de preaviz. Avand in vedere lipsa dispozitiei de incetare a raporturilor de munca, cauza a fost amanata pentru 25 martie. La aceasta data trebuie sa prezinte in Camera de consiliu dispozitia de incetare a raporturilor de munca, apoi cauza va fi dezbatuta in sedinta publica.

Pe urma containerelor

Revenind la motivul real care pare a sta la baza excluderii subofiterului Matei din randul Politiei, trebuie sa ne intoarcem la dosarul "Containerele". Numele implicate in acest dosar, instrumentat de Matei, sunt de mare greutate, astfel incat presiunile asupra sa devin firesti. Spuneam in cele de mai sus ca aceste doua vagoane-container au fost furate in 2000. Asa cum am mai spus, de dosar s-a ocupat agentul principal Matei Margarit, pentru ca in cele din urma sa fie chiar el acuzat de furtul acestora, intocmindu-i-se un dosar penal. Insa Parchetul a dispus neinceperea urmarii penale datorita lipsei de probe. Sefii lui Matei nu s-au lasat. Au redeschis acest dosar, in care incercau cu disperare sa-l scoata pe subofiter vinovat de nici mai mult, nici mai putin de sase ori. In zadar.

Containere furate pentru firmele prefectului?

De ce aceasta inversunare? Un raspuns posibil l-am descoperit investigand la fata locului. Este deja de notorietate faptul ca cele doua containere furate au fost folosite pentru constructia drumului forestier din Padurea Foieni, o comuna situata in imediata vecinatate cu orasul Carei si la granita cu Ungaria. Este vorba de firma SC Lescaci SRL, firma administrata de rudele prefectului Gheorghe Ciocan, respectiv Ioan si Vasile Ciocan. Licitatia pentru drumul forestier a fost castigata de o firma controlata tot de oseni, SC Delta Tur SA, din Bucuresti, care a subinchiriat lucrarea firmei SC Lescaci SRL. Vom face o paranteza pentru a mentiona ca familia prefectului mai are, printre altele, inca o firma, SC Lescaci COM SRL, administrata de ginerele acestuia, un alt Ciocan, tot Ioan si, evident, tot osean. In fine, revenind la drumul forestier, firma SC Lescaci SRL a executat o lucrare de 6,4 kilometri de drum, in valoare de 7 miliarde de lei. Oamenii locului spun ca in timp ce era construit drumul forestier, disparea piatra de terasament a unei linii de cale ferata dezafectata, din comuna Ghilvaci (localitate situata intre Satu-Mare si Carei)... Cu alte cuvinte, drumul care a costat 7 miliarde de lei ar fi fost construit cu piatra statului, transportata cu vagoanele-container furate de la SNCFR.

Reactii in dosarul "Motorina"

In urma articolului aparut in ziarul nostru de ieri, sub titlul "Furt de motorina sub protectia Politiei", Parchetul de pe langa Tribunalul Satu-Mare sustine ca in cazul hotilor de motorina, prinsi de jandarmi anul trecut, combustibilul nu ar fi fost inlocuit peste noapte cu ulei, ci chiar ar fi fost "ulei rezidual, care nu are nici o valoare". Referitor la cazul lui Gavril Mosincat, revizor in cadrul Depoului Satu-Mare, prins in flagrant, la inceputul lunii curente, furand motorina, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu-Mare confirma faptul ca sotia acestuia este contabila a institutiei, contrazicand sursele noastre, care sustineau ca ar avea functia de contabil-sef. De asemenea, se mentioneaza ca jandarmii satmareni au sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Satu-Mare, care la randul sau "a dispus cercetari in cauza Politiei Municipiului Satu-Mare". Interesant mai este si faptul ca "nici o unitate de parchet nu a fost sesizata cu propunerea de luare a vreunei masuri preventive. Cauza se afla tot la organul de cercetare penala", dezvaluie Parchetul de pe langa Tribunalul Satu-Mare, in comunicatul de presa. Cu alte cuvinte, politistilor satmareni le este greu sa solutioneze pana si un dosar de cercetare penala, desi este vorba de un flagrant. Pe de alta parte, tot ieri, dar de aceasta data chiar prefectul Judetului Satu-Mare, Gheorghe Ciocan, a solicitat sefilor unitatilor Ministerului Administratiei si Internelor efectuarea unei anchete, "dar nu asa de dragul de a ancheta, ci chiar cu rezultate concludente".

Clanul osenilor

a Judetul Satu-Mare se afla, in momentul de fata, sub guvernarea clanului osenilor. Prefectul este din Negresti Oas, seful Politiei, de asemenea, tot din Negresti Oas, iar majoritatea oamenilor de afaceri le sunt rude sau buni prieteni din aceeasi localitate. Pe cand subofiterul Matei Margarit nu numai ca era "sudist", dar a mai nimerit si ca Ieremia cu oistea-n gard, in acest dosar al containerelor, ale carui fire, asa cum am vazut, duc spre varful clanului.

Suicidul ca forma de protest

Matei Margarit povesteste cum doi fosti colegi de-ai sai au cedat in fata unor presiunui asemana- toare celor la care este el supus, sinucigandu-se. Este vorba despre Zorel Mare si Valentin Mitru, de 32 si respectiv de 34 de ani. Primul dintre ei s-a spanzurat in luna februarie a anului trecut. Fusese transferat din Satu-Mare, unde avea domiciliul si familia, la Carei, in locul lui Matei Margarit. Cel de-al doilea, Valentin Mitru s-a impuscat in fata copiilor sai, pe 25 martie 2002. Matei crede ca gestul lor a fost un protest in fata presiunilor la care au fost supusi.

Citeşte mai multe despre:   special,   fostul,   politist,   poliţiei,   dosar,   matei,   satu-mare,   margarit

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Explicațiile specialistului: de ce Marea Neagră nu e murdară

Explicațiile specialistului: de ce Marea Neagră nu e murdară
Galerie Foto Atrași de imaginile cu apele cristaline ale Mediteranei sau ale altor mări, din zone turistice foarte populare, mulți români sunt convinși că litoralul românesc este de mâna a doua, pentru că apa e mai mereu...

Povești nemuritoare cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate, în nouă pași

Povești nemuritoare cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate, în nouă pași
Galerie Foto Impusă ca o obligație trasată de la cel mai înalt nivel, purtarea măștilor de protecție pe perioada stării de alertă este în vigoare încă de la mijlocul lunii mai, odată cu expirarea stării de urgență. La...

Despre lipsa autopsiilor, așa-zisele laboratoare ale DSP și alte Bâlbe în vreme de pandemie

Despre lipsa autopsiilor, așa-zisele laboratoare ale DSP și alte Bâlbe în vreme de pandemie
Interviu cu Dr. Ligia Barbarii, medic primar de medicină legală, șef al Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.   - În cazul...

Armata suferă prima pierdere: restaurantul CCA, răpus de Covid

Armata suferă prima pierdere: restaurantul CCA, răpus de Covid
Galerie Foto Chiar în timp ce pregătea amânarea măsurilor de relaxare, care trebuiau implementate cu data de 1 iulie, Cabinetul Orban a decis desființarea Unității de Prestări Servicii și Alimentație a Ministerului...

Ludovic Orban, acuzat de trei asociații de judecători de presiuni asupra Justiției

Ludovic Orban, acuzat de trei asociații de judecători de presiuni asupra Justiției
Galerie Foto Pentru a doua oară, în mai puțin de o lună și jumătate, trei asociații ale judecătorilor din România critică modul în care Guvernul condus de Ludovic Orban, dar și afirmațiile premierului se raportează la...

Dragoș Frumosu: România poate hrăni 80 de milioane de oameni

Dragoș Frumosu: România poate hrăni 80 de milioane de oameni
Dragoș Frumosu, liderul Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului și Ramuri Conexe „SINDALIMENTA”, luptă de două decenii pentru industria alimentară și pentru cei peste...

Emil Lungeanu, autorul romanului ”Jocul”, care apare cu Jurnalul: „Scriitorul îşi câştigă existenţa într-un singur fel: prin posteritate” 

Emil Lungeanu, autorul romanului ”Jocul”, care apare cu Jurnalul: „Scriitorul îşi câştigă existenţa într-un singur fel: prin posteritate” 
Galerie Foto Emil Lungeanu - romancier, eseist, poet, autor de piese de teatru, critic la revista Uniunii Scriitorilor. Conform referințelor, este cel mai versatil scriitor român, manifestându-se în toate genurile și speciile...

După orice extracţie, nu trebuie să rămână loc gol

După orice extracţie, nu trebuie să rămână loc gol
Unii trec sănătatea danturii în categoria a doua, până când o durere de dinţi îi scoate din ţâţâni. Dantura este un organ de o importanţă deosebită, amânarea vizitei la medicul stomatolog duce la...

Povestea spectaculoasă a unei donații de 1,4 milioane pentru euroalegeri. Iei bani de la „Grindă”, donezi la PNL și câștigi un post la Cancelaria lui Orban

Povestea spectaculoasă a unei donații de 1,4 milioane pentru euroalegeri. Iei bani de la „Grindă”, donezi la PNL și câștigi un post la Cancelaria lui Orban
Galerie Foto Ana Maria Dimitriu, consilierul local de la Focșani, fostă angajată la biroul parlamentar al actualului ministru al Dezvoltării Ion Ștefan, zis “Grindă”, care a împrumutat, în primăvara trecută, 1,4...

Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru

Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru
Galerie Foto În plin scandal penal legat de achiziția făcută de Unifarm, în urma căruia directorul general Adrian Ionel s-a ales cu 60 de zile de control judiciar, pentru o presupusă șpagă de 760.000 de euro, Ministerul...

Arafat, plesnit cu elasticul măștilor de la Unifarm

Arafat, plesnit cu elasticul măștilor de la Unifarm
Galerie Foto Scandalul generat de punerea sub acuzare de către DNA a directorului general al Companiei Naționale Unifarm SA, Eugen Adrian Ionel, a dat naștere unui conflict mediatic între secretarul de stat în Ministerul de...

„Frăția generalilor” și un client DNA, tun de 5 milioane în prima zi de alertă

„Frăția generalilor” și un client DNA, tun de 5 milioane în prima zi de alertă
Chiar în ziua în care Executivul Orban a instituit, prin Hotărâre de Guvern, starea de alertă la nivel național, după cele două luni de stare de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis, trei...

Eliza Roha, autoarea cărții polițiste ”Asasinat la Cracovia”: „Primul roman l-am scris la 54 de ani”

Eliza Roha, autoarea cărții polițiste ”Asasinat la Cracovia”: „Primul roman l-am scris la 54 de ani”
Galerie Foto Jurnalul vă oferă miercuri, 24 iulie, romanul polițist ”Asasinat la Cracovia”, o carte cu un univers detectivistic special. Pe lângă personaje, intrigi și crime ce amintesc de celebre autoare de gen - Agatha...

Solniţa trebuie să dispară de pe masa hipertensivului

Solniţa trebuie să dispară de pe masa hipertensivului
Bolile cardiovasculare se află, din păcate, pe primul loc al patologiei în ţara noastră, hipertensiunea arterială fiind mult răspândită şi periculoasă, deoarece provoacă accidente vasculare...

Dublul limbaj al politicienilor pe tema “justiției” și “penalilor”

Dublul limbaj al politicienilor pe tema “justiției” și “penalilor”
Galerie Foto Interzicerea liberării condiționate a criminalilor, violatorilor sau a infractorilor care săvârșesc fapte cu violență, reglementată, la mijlocul săptămânii trecute, de Parlament, a fost propusă, încă de...
Serviciul de email marketing furnizat de